Autonomii Lecție scurtă (sinteza sintezelor.....

Autonomii locale în spațiul românesc ( secolele IX-XIII)

Obștea sătască:

Descălecatul - se referă la totalitatea evenimentelor ce au dus la formarea statului medieval Țara Românească sau
Moldova.

Autonomii locale:
Primele formațiuni prestatale românești:
 Au avut la bază obștile sătești care au evoluat din obștile gentilice (ce aveau la bază legăturile de rudenie
dintre membrii obștii)
 Treptat, obștile au căpătat un caracter teritorial, fiind conduse de cnezi sau juzi
 Obștile sătești s-au grupat în uniuni de obști, autonomii locale numite de Nicolae Iorga “romanii
populare” și care purtau diferite denumiri: codri, țări, ocoale, câmpuri jupanate, voievodate, etc

Principalele autonomii locale sec. IX-XIII:

 În Transilvania, (spațiul intracarpatic) voievodatele lui Gelu, Glad și Menumorut, Izvor istoric:
Gesta Hungarorrum1
 În Țara Românească: ( spațiul istoric de la sud de carpați) voievodatele lui Litovoi și Seneslau și
cnezatele lui Ioan și Farcaș, izvor istoric: Diploma Cavalerilor Ioaniți).2
 În Dobrogea : (spatiul dintre Dunăre și Mare) sec. X, jupanatul lui Dimitrie Jupan Dimitrie, jupanatul
lui Gheorghe, atestati de sapaturile arheologice și in sec XI, trei conducători locali, Tatos, Satza,și
Seslav .izvor istoric: „Alexiada”- scris de Ana Comnena.3
1
Gesta Hungarorum (în română Faptele ungurilor) este o lucrare care consemnează istoria timpurie maghiară, scrisă de către
autorul denumit de obicei Anonymus. Anonymus a fost notarul anonim al unui rege Bela (nu se cunoaște cu exactitate care), autor
al cronicii maghiare Gesta Hungarorum - scrisă pe la 1200 pe baza unor izvoare anterioare.
2
Diploma Cavalerilor Ioaniți - un act de donație al regelui Bela al IV-lea al Ungariei (1235-1270) în favoarea Cavalerilor Ioaniți, emis
la 2 iunie 1247, consfințind dăruirea unui întins teritoriu de la sud de Carpați, cuprinzând primele mici state feudale românești. Prin
acest document, regele acorda lui Rembald, preceptorul Ordinului Cavalerilor Ioaniți, Banatul de Severin, “la pachet” cu formațiunile
politice românești conduse de voievozii Litovoi și Seneslau și de cnejii Ioan și Farcaș.
3
Ana Comnena – (1 decembrie, 1083 – 1153) a fost o prințesă bizantină, fiica împăratului Alexie I Comnenul și a Irinei Ducas. Este
una dintre primele femei istoric cunoscute, scriind opera biografică Alexiada în care relatează evenimentele din timpul domniei
tatălui ei.
  În Moldova (spațiul istoric de la est de carpați) : Cu privire la existenţa unor structuri politice româneşti
la est/răsărit de Carpaţi, până la Nistru, izvoarele sunt mai puţine și târzii dar pe baza descoperirilor
arheologice, a tradiţiei istorice şi a ştirilor puţine pe care le avem, (din scrierile slave vechi) putem să
localizăm câteva dintre ele: Țara Sipenițiului, Codrii Cosminului, Codrii Orheiului, Codrii Lăpușnei,
Câmpul lui Dragoș, Ocoale (în Câmpulung, Vrancea).
Un Izvor istoric scris este: Scrisoarea papală din 14 noiembrie 1234, a Papei Grigore al IX-lea4 , in care
locuitori de la est de Carpați sunt caracterizaţi ca "schismatici", adică ortodocşi, refuzând să treacă la catolicism.

Formarea statelor medievale românești( sec. XIII-XIV)

Transilvania:
- în secolele XI și XIII, Transilvania este cucerită de maghiari și organizată ca voievodat unic.
- maghiarii au colonizat aici sași, secui și cavaleri teutoni
- sașii sunt coloniști germanici aduși din Flandra, zona Rinului și Saxonia. S-au așezat în regiunea
Orăștiei, Târnavelor, Brașovului, Bistriței și Rodnei. Au fost organizați în scaune și două districte
( Brașov și Bistrița)
- secuii sunt înrudiți cu maghiarii și au fost colonizați mai întâi în Bihor, apoi pe Mureș și pe Târnave,
iar în sec. al XIII-lea în Curbura Carpaților. au fost organizați în scaune.
- cavalerii teutoni sunt de origine germanică și au fost așezați de către regele Andrei al II-lea în Țara
Bârsei, în 1211. Erau călugări militari. Au fost alungați 14 ani mai târziu.
- religia oficială a Transilvaniei era cea catolică
- după înfrângerea Ungariei de către otomani la Mohacs ( 1526), Transilvania devine în 1541
principat autonom sub suzeranitate turcească

Țara Românească:
- 1291 decălecatul lui Negru-Vodă din Făgăraș la Câmpulung (descălecat legendar ).
- întemeietorul este considerat Basarab I ( 1310-1352?), (descălecatul lui Basarab I), acesta a alipit
țării și sudul teritoriului dintre Prut și Nistru, numit mai târziu Basarabia.
- 1330, la Posada, Basarab I obține independența Țării Românești față de Ungaria.

Moldova:
S-a format prin două descălecate: descălecatul lui Dragoș din Maramureș care a întemeiat un stat-
marcă cu rol de apărare, stat vasal Ungariei și descălecatul lui Bogdan din Maramureș care i-a alungat pe
urmașii lui Dragoș și a format un stat independent numit Țara de Sus. Acest moment este amintit de ”Cronica
lui Ioan de Târnave”, care povestește eșecul acțiunilor militare ale Ungariei de alungare a lui Bogdan și
atestarea Moldovei ca stat independent.
Aşadar, formarea statului medieval Moldova s-a făcut pe baza vechilor autonomii locale, printr-o acţiune a
voievozilor români din exterior (Maramureş).

Dobrogea:
se realizează în secolul al XIV-lea, pe baza dezvoltării formațiunilor prestatale existente în această provincie
încă din sec. al X-lea ( Jupanatele lui Dimitrie și Gheorghe).
- În 1364 Balica câștigă titlul de despot, iar urmașul său Dobrotici (de la care acest stat medieval va purta
numele de Dobrogea), la început vasal al Bizanțului, devine mai târziu autonom față de Imperiul
Bizantin, intemeind statul medieval Dobrogea. Urmașul lui Dobrotici, Ivanco, se bate monedă proprie, se
stabilesc contacte politice și economice, statul căpătând atribute suverane.
4
Scrisoarea papală din 14 noiembrie 1234- Papa Grigore al IX-lea sfătuiește,printr-o scrisoare datată 14 noiembrie 1234, pe Bela,
fiul și coregentul lui Andrei al II-lea regele Ungariei, să readucă pe românii-valahii (Walati) din Cumania sub ascultarea episcopului
catolic al Cumaniei.
- În anul 1388, din cauza pericolului otoman, Mircea cel Bătrân a alipit Dobrogea Tării Românești.
-
Asemănări şi deosebiri în procesul de formare a statelor medievale: Ţara Românească şi Moldova

Asemănări:
Ţara Românească: Descălecatul lui Negru Vodă din Făgăraş în zona Câmpulung.
Obţinerea independenţei Ţării Româneşti faţăde Ungaria.
Consolidarea statului medieval în a doua jumătate a sec. XIV.
Instituţia centrală era Domnia.
Aportul românilor din Transilvania.

Moldova:
Descălecatul lui Dragoş , respectiv Bogdan din Maramureş în Moldova
Obţinerea independenţei Moldovei faţă de Ungaria
Consolidarea statului medieval în a doua jumătate a sec. XIV.
Instituţia centrală Domnia
Aportul românilor din Transilvania.

Deosebiri:
Ţara Românească:
Unificarea formaţiunilor politice româneşti la începutul sec. al XIV-lea în jurul voievodului Basarab I.
Descălecatul se bazează doar pe tradiţie istorice.

Moldova:
Bogdan, voievod din Maramureş, realizează statul medieval Moldova, cu aportul micilor conducători locali, în
a doua jumătate a sec. al XIV-lea.
Descălecatul este confirmat de izvoare istorice.

Asemănări şi deosebiri dintre întemeierea Mitropoliilor din Ţara Românească şi Moldova

Asemănări:
Întemeiate în a doua jumătate a sec. al XIV-lea.
Dependenţa de Patriarhia de la Constantinopol.
Deosebiri:
Mitropolia Ţării Româneşti a fost recunoscută de Patriarhia de la Constantinopol încă de la întemeiere din
1359 în timpul lui Nicolae Alexandru.
Mitropolia Moldovei întemeiată în timpul lui Petru I Muşat 1375 – 1391 a fost recunoscută de Patriarhia
Constantinopolului în timpul lui Alexandru cel Bun (1401).
Instituții centrale:
-Domnia
- Sfatul Domnesc
- Adunarea Țării
- Biserica
- Armata

DOMNIA
În Ţara Românească şi Moldova se afla, încă din secolul al XIV-lea, domnul, care îşi asuma şi titlul de mare-
voievod:
– termenul „domn” provine din limba latină (” dominus” – titlu purtat de şefii statului roman în timpul
Dominatului) şi desemnează stăpânul suprem al ţării şi supuşilor;
– sintagma mare voievod provine din slavonă şi înseamnă comandant militar;
– particula ,,I0” (prescurtare de la numele sacru „Ioannes”, înseamnă „cel ales de Dumnezeu”) a fost introdusă
de biserică, prin ceremonia ungerii suveranului la urcarea pe tron;
– domnul era şi „singur stăpânitor”/”autocrator„, desemnand faptul că el era suveran, iar statul său era
independent;
– se considera că puterea domnului venea de la Dumnezeu, fapt marcat în titlul oficial prin formula „din mila
lui Dumnezeu„;
– însemnele puterii erau coroana, buzduganul şi sceptrul;
Succesiunea la tron se făcea pe baza principiului ereditar-electiv: domnul era ales dintre membrii celor
două familii domnitoare (Basarabii -în Ţara Româneasca, Muşatinii – în Moldova) de către Adunarea Ţării,
formată din categoriile sociale privilegiate (stările din Apus): boierii, clerul, curtenii.
Domnii se recunoşteau frecvent în secolele XIV-XVI ca vasali ai regilor Ungariei şi Poloniei, fără să fie
afectat statutul de independenţă al ţărilor lor. După instaurarea suzeranităţii otomane, specifică la Sud şi Est de
Carpaţi (secolul al XIV-lea), domnii aleşi de ţară trebuiau confirmaţi de către sultan; din a doua jumatate a
secolului al XVI-lea, sursa divină a puterii este completată cu una pământeană (împăratul sau sultanul), deşi
domnii se considerau şi se declarau „unşii lui Dumnezeu„, dăruiţi cu autoritate „din mila lui Dumnezeu„.
În Transilvania, voievozii ţării nu sunt suverani, prin urmare nu sunt „domni”. Domni erau doar regii
Ungariei, care îi numeau pe voievozii Transilvan şi îi considerau printre marii lor dregători.
Transilvania beneficia de organizare autonomă în cadrul regatului; unii voievozi au format adevărate „dinastii
voievodale” (familia Lackfi în secolul al XIV-lea, familia Csaki – în secolul al XV-lea). Voievozii işi numeau
vicevoievozi, pe comiţii celor şapte comitate, pe castelani, pe notari. Apare sporadic în secolul al XIV-lea şi
demnitatea de „duce al Transilvaniei”, deţinută de un membru al familiei regale;

Atribuţiile/prerogativele domnitorului:
În Tara Românească şi Moldova:
– executive: asigură ordinea internă, numeşte şi revocă dregătorii, acorda privilegii şi ranguri boiereşti;
– legislative: domnul este „lex animata” („legea vie”) şi, în această calitate, emite acte normative (hrisoave,
aşezăminte);
– judecătoreşti: este judecătorul suprem (cea mai înaltă instanţă de judecată), poate pronunţa pedeapsa cu
moartea, are drept de graţiere;
– militare: este comandant suprem al armatei (mare voievod);
– financiare: fixeaza dările (impozitele), acordă imunitate (scutire de obligaţii faţă de domnie);
– de politică externă: reprezintă ţara în politica externă, încheie tratate, declară război şi hotărăşte încheierea
păcii; are drept de legaţie (trimite şi primeşte soli);
– bisericeşti: nu intervine în dogmă şi nu este autoritate supremă în biserică; hotărăşte înfiinţarea de mitropolii,
episcopii şi mănăstiri; numeşte şi revocă mitropoliţii şi episcopii; reglementează competenţa de judecată a
bisericii.