Autonomii locale și instituții centrale în spațiul românesc (sec.

IX-
XVIII)

Transilvania
În sec. VII-IX forma de organizare specifică spațiului românesc a fost obștea sătească.
Autonomiile rurale erau conduse de cnezi, juzi, jupani.
N. Iorga – „Statul a devenit pentru mult timp forma forească de organizare a strămoșilor noștri”
Autonomiile teritoriale ale romanității răsăritene poartă numele de Vlahia de Sus, Vlahia de
Jos, Terra Blacorum si erau grupate după intindere si însemnătate în: Țara Bârsei, (consemnată
Țara Românească în 1222), Țara Maramureșului în 1299, Țara Făgărașului (consemnată ca
terra Blacorum în 1222), Țara Hațegului (consemnată Țara Loviștei în 1247).
Primul voievod propriu-zis numit întotdeauna de rege apare documentar in 1199.
Voievodul avea atribuții:

 Administrative
 Juridice
 Militare
Autonomiile locale ale acelor tări situate in zonele de margine a Transilvaniei încetează odata cu
dispariția dinastiei arpadiene in 1301.
În centrul si răsăritul Europei, ultimele invazii se prelungesc până in sec. XIII.
Până in sec. XIII, zona nord-dunăreană a fost dominată de fenomenul migraților.
Din sec. IX s-au succedat maghiarii (stabiliți in Pannonia), după anul 1000, pecenegii, uzii,
cumanii iar la 1240-1241, tătarii.
Hoarda de Aur a fost construită de tătari in nordul Mării Negre si-a exercitat dominanța asupra
zonei extracarpatice, construind o barieră in calea expansiunii a statelor vecine precum Ungaria,
principatul Kievului si Imperiun Bizantin.
Termenul de „națiune” apare in sec XIX.
Instalarea ungurilor în Campia Panonică, precum si ofensivele incununate de succes ale
împăraților bizantini Ioan Tzimiskes (969-976) și Vasile al-II-lea (976-1025), care au anihilat
primul țarat bulgar, au adus în lumina izvoarelor romanitatea răsăriteană si autonomiile ei
regionale.
Sec. VII-IX nu se depașește nivelul obștii sătești teritoriale. Formele tradiționale de organizare
politică românească predominantă erau cnezatele si voievodatele. Ele aveau o organizae
politică, militară si ecleziastica. Expansiunea spre răsărit a ungurilor (896- așezarea ungurilor în
Pannonia) s-a lovit de rezistența armată a popoarelor slavice, turanice si românești.
Cronica notarului anonym (Annonymus) al regelui Ungariei Bella al III-lea scrisă prin sec. al XII-
lea relatează conflictele care i-au opus pe unguri în expansiunea spre răsărit si spre formațiunile
politice de dincolo de Tisa. Maghiarii la începutul sec. IX au început cucerirea spațiului cuprins
între Tisa, Crișuri si Someș unde s-au lovit de trei voievodate (al lui Menumorut, al lui Glad si
al lui Gelu). Aceste voievodate au fost cucerite pe rând. Aceste voievodate erau situate în
Crișana, condus de Menumorut, având centru la Biharea; in Centrul Transilvaniei, condus de
Gelu având cetatea la Dabaca; și în Banat, cu centru la Cuvin, condus de Glad. Gelu era
singurul dintre aceștia, numit de Annonymus „blah”. (!!!)
Ducatul lui Menumorut, situat intre Tisa si porțile Meseșului avea principalele cetăți: Biharea,
Zalău, Sătmar.
Ducatul lui Glad, marginit de Tisa, Mureș, Carpați si Dunăre avea ca principale cetăți pe cele
de la Cuvin si Orșova.
Ducatul lui Gelu, de la Porțile Meseșului si valea Someșului, avea centre întărite la Dăbâlca.
Annonymus – „Faptele Ungurilor”
Cronica lui Nestor, sec. XII – „Povestea anilor care au trecut” amintea că ungurii i-au gasit în
drum spre Pannonia pe români.
Voievodatele au fost cucerite de maghiari.
1003, regele maghiar Stefan I cel Sfânt (997-1038) îl învinge pe Gyulla, stăpânitor al fostei tări a
lui Gelu, cu centru la Alba-Iulia.
„Legenda Sfântului Gerald” (sec XI) – atestă cucerirea maghiarilor a voievodatelor conduse de
Gyla (Transilvania centru) si Ahtum (Banat).
Diploma Cavalerilor ioaniți, 1247, consemnează voievodatele conduse de Litovoi, Seneslau,
cnezatele lui Ioan și Farcaș si Banatul de Severin.
Pentru a îsi consolida stăpânirea in Transilvania => maghiarii au colonizat teriroriile cu o
populație de alte etnii:

 Secuii (origine turcică) au fost deplasați spre sud-estul Transilvaniei. (Bihor, apoi în zona
Târnavelor, au conviețuit cu românii). (!!!)
 Sașii au fost așezati in zona Sibiului, Sighișoarei, Bistriței si sud-estul Transilvaniei.
1211 regele Andrei al II-lea a instalat în Țara Bârsei: Ordinul Cavalerilor Teutoni, cu misiunea
de a opri invazia cumanilor din Câmpia Dunării în Transilvania.
Încercarea organizarea Transilvaniei din 1111 întru-un principat a eșuat.
1176 este menționat voievodul Leustachius => revenirea la instituția voievodatului.
Tara Hategului (1247), Tara Lovistei, Țara Barsei (1222), Tara Fagarasului (1222), Țara
Maramureșului (1299) => aveau functii importante in apărarea granitelor. In schimbul servicilor
militare => Regatul Maghiar le recunoaște autonomia. => Românii intemeiază statele Moldova
și Țara Românească.
Cetatea Colț a fost ridicată de familia cneziala Cânde. (Țara Hațegului)
Sec. X – Spațiul dintre Dunăre si Mare reintru sub stăpânirea bizantină.
Sec. XI – Ana Comnea, în condițiile apariției unor noi valuri de migratori, îi menționează pe
Tatos, Seslav, Satza.
Autonomiile românești din nordul peninsulei Balcanice, au fost supuse unui puternic atac de
anihilare între sec. XI-XII din partea Imperiului Bizantin. => în efortul de apărare, au facut
trecerea către stat.

 1066 răscoala vlahii din Tesalia

 1185 sub conducerea fraților Petru si Asan împotriva Bizantinului, se răscoala vlahii
din nordul Peninsulei Balcanice si constituie statul Vlaho-Bulgar.
Colaborarea dintre cumani si români iese in evidenta în timpul răscoalei antibizantine a vlahilor
si bulgarilor la sud de Dunăre (1185-1186), condusă de Petru si Asan. Lupta împotriva
împăratului Isaac al II-lea Angelos a fost urmată de constituirea țaratului vlaho-bulgar (al
doilea țarat bulgar).
Romanitatea conducătorilor noii formațiuni politice la sud de Dunăre (țaratul vlaho-bulgar)
este consemnată în corespondența purtată de Ioniță Caloian (fratele mai mic a lui Petru si
Asan) cu papa Inocențiu al III-lea de la care încerca să obțină titulatura de țar.
1234 => bulă papală (dată de papa Grigore al IX-lea către viitorul rege Bela al IV-lea(1235-
1270)) și menționa existența unor elemente de ierarhie bisericească ortodoxă.

Țara Românească

Vlahii din Nordul Dunării au sprijinit răscoala alături de cumani. Noul stat a recunoscut în timpul
lui Ioniță cel Frumos (1197-1207) autoritatea spirituală a Romei, în schimbul titlului dat de Papa
Inocențiu al II-lea, ca „Rege al vlahilor si bulgarilor”.
Sub Ioan Asan al II-lea (1218-1241), statul vlaho-bulgar a rupt legătura cu Roma si a restabilit
relatiile cu Patriarhia Bizantină.
Marea invazie tătară 1241, a dezorganizat si Regatul Ungar.
La sud de Carpați, prin Diploma cavalerilor ioaniți (1247), sunt amintite cnezatele voievodatele
si țările, zona unde regele Andrei al II-lea a organizat o graniță: Banatul de Severin.
La nord de Moldova, în teritoriile revendicate de Cnezatul halician, letopisețele rusești
semnalează in sec. al XIII-lea pe cnezii bolohoveni.
1230 teritoriul intre Mangalia si Varna = Țara Carvunei
1277-1279 încercarea voiebodului Litovoi de a inlatura suzeranitatea maghiara in urma unei
lupte care duce la moartea acestuia si la capturarea fratelui sau Barbat.
Descălecatul lui Negru Vodă, pornit prin Țara Făgărașului pe la 1290 => anulează autonomia
regelui Andrei al-III-lea (1290-1031).
Orașul Campulung devine prima capitala a Țării Românești si necropola domneasca.
1300 unirea voievodatului Litovoi cu cele ale voievodatului argeșan al lui Senslau sub domnia
lui Basarab.
1324 document => Basarab era numit de regalitatea maghiara „Voievodul nostru transalpin”
=> Basarab de recunostea vasal al regelui Carol Robert de Anjou (1308-1342).
1330 regele Carol Robert de Anjou pornește o campanie împotriva Tarii Românești. Pentru a
evita războiul, Basarab ii oferă 7000 de mărci, echivalent cu 74kg aur. Regele refuză oferta,
armata maghiară se intoarce vitorioasă prin Transilvania. Românii ii surprind si ii masacrează
pe unguri, regele scapand cu greu (9-12 noiembrie 1330). Victoria consfintează indepenența
Tării Românești.
Urmașul lui Basarab, Nicolae Alexandru (1352-1364) își ia singur in 1359 titlul de singur
stăpânitor si infiintează Mitropolia Tării Românești cu sediul la Arges, dependent de
Petraiarhia de la Constantinopol. Urmasul sau a fost Vladislav Vlaicu (1364-1376).
După noi confruntări, Vladislav Vlaicu se recunoaște din nou vasal al Ungariei, de la care
primeste ca feude Severinul si Făgărașul. 1370 el infiintează cel de al doilea scaun metropolitan
la Severin. Vladislav Vlaicu respinge un prim atac otoman la Dunărea de Jos.
Moldova

Geografia armeană a lui Moise Chorenati menționează in sec IX „Țara Balak” fără a o localiza
O veche cronica menționează o țară „Ulak Ili” (Țara Vlahilor) unde tradiția istorică localizează
Tara Sipentiului in jurul anului 1000. Tot la est de Carpați sunt menționate diverse forme de
organizare: Cordii, Campuri, Ocoale, Cobale.
Din sec. XIII Moldova se află sub dominatia tătarilor, care isi stabiliseră un centru politic la
gurile Dunării. Pe aici trecea importantul drum comerical care lega zone din Europa Centrală cu
Marea Neagra.
Evoluția este ilustrată de un document din 1332 al Cancelariei Papale. Acesta vorbea despre
puterinicii acelor locuri care au confiscaseră bunurile episcopiei Cumaniei.
Unirea formatiunii politice de la est de Carpați a fost favorizată de lupta regalității maghiare
pentru inlăturarea dominației tătare. => din contextul acestor lupte apar hotarele rasasritene
ale Ungariei. Regele Ludovic de Anjoi (1342-1382) a constituit o marca de apărare in nordul
Moldovei, in fruntea careia l-a numit pe Dragoș, un voievod din Maramureș. (1345-1354)
Dragoș din Maramures a intemeiat Moldova Mica sub suzeranitatea Ungariei la 1347.
Dependența lui Dragos din Maramures față de coroana maghiară si numulțumirile românilor au
condus la o prima incercare nereușită de înlăturare a dominației ungare sub conducerea altui
voievod din Maramures, Bogdan.
1364-1365 suzeranitatea magiară este inlăturată si statul moldovean se constituie ca entitate
de sine stătăroare.
Descălecatul lui Bogdan din 1359 a marcat un moment important in procesul emanciparii
statului roman de la est de Carpați sub suzeranitatea maghiară.
Cronica domniei lui Ludovic scrisă de Ioan de Tarnave semnalează esecul expeditiilor repetate
intrepreinse de ostile maghiare => 1364-1365 regele Ungariei Ludovic de Anjou este obligat să
recunoască transformarea Moldovei intru-un stat independent.
Urmașul lui Bogdan, Latcu (1369-1377) continua politica de independență a statului si intra in
legatura cu papalitatea care ii recunoaște titlul de duce al Moldovei. Latcu acceptă constituirea
unei episcopii catolice la Siret in 1370.
Petru I Musat (1377-1392/1375-1391) a produs centralizarea institutilor statului. Petru I a
întemeiat Mitropolia Ortodoxa cu sediul la Suceava (1386-1387), recunoscută in 1402, unde a
mutat si capitala țării. Pentru a contracara pretenșiile maghiare din 1387, Petru I depunde un
juramant de vasalitate regelui Poloniei Vladislav I Jagello, inaugurand principala direcție de
politică externa a Moldovei.
Până la sf. Sec XIV Moldova se extinde spre sud, ingloband gurile Dunarii => Roman I (1392-
1394) se intitulează „domn al Tarii Moldovei de la munte pana la mare” (1393).

Dobrogea

Un izvor epigrafic de la Mircea Vodă (943) se refera la Jupan Dimitrie.

971-1204 pamantul dintre Dunăre si Mare este atestata Thema Paristrion, condusă de un
strateg. Ea a fost inființată in vremea lui Ioan Tzimiskes (969-976).
971-1204 Dobrogrea este integrată in Imperiul Bizantin sub numele de Thema Paristrion.
Sec. X izvoarele il menționeză pe Theodor, strateg la Distra, si pe Jupan Gheorghe mentionat in
complexul de la Basarabi.
Sec. XI Anna Comnea – Alexiada ii mentionează pe Tatos la Dârstor, Seslav la Vicia si Satza la
Preslav.
1094 fruntaș al vlahilor numit Pudila.
Dupa Cruciada a IV-a (1204) cand Constantinopolul a fost cucerit de cruciatii latini, teritoriul
dobrogean trece sub stapanirea statului vlaho-bulgar, apoi celul de al doilea tarat bulgar.
1230 este menționată intre Mangalia si Varna „Țara Cavarnei” cu centru la Calicara.
1261 stăpanirea bizantina a acestui spatiu a fost restaurata in timpul lui Mihail al VIII-lea
Paleologul (1261-1282).
Majoritatea populației era ortodoxa.
Asupra regiunilor Dunarii, stăpânea Nicolae Alexandru, domnul Tării Românești, sudul spatiului
era condus de Ballica (1346-1354) cu centru la Calicara.
Urmașul lui Balica, Dobrotici (1354-1386) a primit in 1357 titlul de despot.
Dobrotici (sec XIV) unifica tarile dintre Dunăre si Mare, intemeind statul numit Dobrogea.
Urmașul sau, Ivanco (1386-1388) se desprinde din sfera stapanirii bizantine si bate moneda
proprie.
Mircea Cel Bătrân, domintor al Tării Românești (1386-1418) intervine si ia in stăpânire teritoriul
in 1388. Dobrogea rămâne in componenta Tării Românesti pâna la 1417 sau 1420, cand a fost
cucerită de turci, sub stapanirea cărora a stat pana in 1878.
Instituții centrale si locale in spațiul românesc
Transilvania
K. Horedt susține ca extinderea autoritara ducala si apoi regale maghiare asupra Transilvaniei s-
a produs in 5 etape:
1. Anul 900 maghiarii ajung la Someșul Mic.
2. Anul 1000 este ocupata Valea Mureșului
3. Anul 1100 este atinga Valea Târnavei Mari
4. Anul 1150 ajung la linia Oltului
5. Anul 1200 ating linia Carpaților Răsăriteni si Meridionali
1111 este menționat primul episcot catholic al Transilvaniei, Simion Ultrasilvanus, cu
reședintă la Balgrad (Alba-Iulia)
1111 este atestat primul comitat: Bihorul.
Sec. XII Transilvania era organizată sub forma unui voievodat, fiind compusa din mai multe
comitate.
1176 este menționat primul voievod al Transilvaniei, Leustachius Voyvoda.
Transilvania era voievodat vasal al regelui Ungariei.
Brașovul întemeiat de sași a avut un rol important in comertul Tării Române.
Regele Andrei al II-lea acordă sașilor in 1224 „Bula de aur” (Andreanum).
Sașii au avut un rol economic important, întemeind mai multe orașe precum Sibiul.
Cavalerii Teutoni sunt așezați in Tara Bârsei in 1211. Invingători ai cumanilor, Teutonii
actionează pe cont propriu atat la nord cat si la sud de Carpați => 1225 armata regala ii alunga
din Transilvania.
Sec. XIII cucerirea si organizarea Transilvaniei de catre unguri pare a fi incheiată.
Transilvania era împărțită in: comitate, scaune si districte.
Sfârșit de sec. XIII voievodul Roland Borsa domnește de 3 ori (1282-1293, 1284-1285-1288-
1293) iar voievodul Ladislav Kan (1294-1319). 1288 Roland Borsa convoaca la Deva prima
adunarea obștească la care participă nobilii din cele 7 comitate.
Congregația 1291.
1366 in contextul afirmării independenței românilor regele Ludovic I condiționează calitate de
nobil => 1366 Ludovic de Anjou => Dispozițiile:
1. Stăpânirea pămantului se face doar pe baza de un act scris emis de rege.
 2. Stăpanirea cu titlu nobiliar era condiționată de apartentența la catolicism.
 Românii, care erau ortodoxi trebuiau sa accepte catolicismul si sa se maghiarizeze
pentru a isi putea păstra statutul.
Unio Trium Nationum 1437 (maghiarii, sașii si secuii reprezentau grupurile privilegiate)
Sec. XIV voievodatul Transilvaniei este confruntat cu pericolul otoman. Un rol major in oprirea
temporara a pericolului turcesc l-a jucat Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei (1441-
1456) si guvernator al Ungariei (1446-1453). Politica sa a fost continuata de Matei Corvin, rege
al Ungariei intre 1458-1490.
1541 Imperiul Otoman a transformat Ungaria Răsăriteană in pasalac, dupa ce armata maghiara
a fost infranta la Mohacs (1526).
1541 Transilvania devine principat autonom sub suzeranitate otomană.
Voievodatul Transilvaniei, Banatul (până la 1552), comitatele, au alcătuit Principatul Autonom
al Transilvaniei sub suzeranitate otomană, care si-a păstrat autonomia si instituțiile proprii.
Adunarea privilegiatilor = dietă.
1599 Mihai Viteazul a intrat in Transilvania si a fost recunoscut de dietă ca loctiitor al
impăratului.
Sec. XVII Gabriel Bethlem (1613-1629) a inaugurat politica de consolidare a absolutismului
princiar.
1619 Leopold I promulgă Diploma Leopoldina care a constituit baza juridica a administratiei
austriece, mentinand unirea celor 3 natiuni medieval si statutul religiilor recepte: catolica,
luterana, calvina, unitariana.
Imperiul Otoman prin Pacea de la Karlowitz din 1699 confirma pierderea controlului asupra
Transilvaniei => Inceputul Regatului Habsburgic.
Sec. XVII Se instaurează regimul habsburgic in Transilvania.
Instituțile principatului erau: aubernium, armata, tezauriatul.
Sec XVIII element nou: unirea cu Roma.
Leopold I publică la 12 decembrie 1701 o nouă diplomă privind problema Unirii.
Prin Diploma Leopoldina din 1701 afirma ca unitati indiferent de statutul social vor a vea
drepturi politice, nu a fost niciodata aplicată.
Țara Românescă și Moldova

Domnia:
Integrarea Tării Românești si Moldovei in aria de civilizatie a Imperiului Bizantin odata cu
inființarea scaunelor mitripolitane in dependența de Patriarhia de Constantinopol =>
consolidarea pozitiei marelui voievod. Uns de Mitropolit, marele voievod adopta odata cu
coroana si titlul de domn. Prin ungere, domnii deveneau conducatori politici „din mila lui
Dumnezeu”. Originea divina era subliniată de titulatura domneasca „Io” de la Ioannes = „cel ale
de Dumnezeu”.
1359 Nicolae Alexandru se intitulează „domn autocrat” reprezentând afirmarea suveranității.
Succesiunea la tron se baza pe sistemul ereditar elective, intemeiat pe drepturile ereditare ale
unei familii domnitoare.
Titlul de voievod arata ca domnul era comandantul suprem al armatei.
Cresterea influenței Porții => ideea de domnie suferă o transformare notabilă in a doua
jumatate a sec. XVI-lea. Acum domnia depindea de voința unui stapan lumesc, sultanul.
In concepția otomană, domnia devine o functie administrativă (sec. XVI).
SEC. XVII-lea, domnii si principii sunt aleși de stările privilegiate.
Sec. XVII => creșterea puterii boierimii => se reflectă in tendințele ei de instituire a regalității
nobiliare, simultan cu evoluția spre monarhia feudala, reprezentată de Matei Basarab (1632-
1654) si Vasile Lupu (1634-1653).
Vasile Lupu a urmărit impunerea propriei sale supremații, a subordonat biserica scopurilor
statului de intarire a structurii feudale, incercând sa apere ortodoxia.
Campaniile otomane si infrangerea turcilor la Viena (1683) au influențat politica domnilor
Serban Cantacuzino (1678-1688) si Constantin Brâncoveanu (1688-1714) în Tara Românească
si Dimitrie Cantemir in Moldova. Ei au incercat refacearea autoritătii domnesti dar revolutia
institutiei domniei românești a fost intrerupta de instaurarea domniiilor fanariote in 1711 in
Moldova si 1716 in Tara Românească.
In timpul regimului Fanariot, domnii erau numiți direct de Poartă.
Principala funcție a statului devine fiscală. (comerțul nu mai aducea profit.)
SEC XVIII= fanariotii trec printr-o serie de reforme.
Constantin Mavrocordat (1746-1749) incearca sa reglementeze cuantumul si modalitățile de
plata ale contribuitorilor catre domnie si să asigure o stabilitate sociala.
Nevoi permanente de bani a domnilor fanarioți => se generealizează sistemul venalitatii
dregatorilor.
Disparitia ostirii e legata in principal de disparitia functiei externe a principatelor, care erau
considerate de Poarta otomana drept teritorii autonome in cadrul imperiului otoman.
Durata scurtă a domniilor (2,5-3 ani), cele 6 războaie Ruso-Austro-Turce in care au fost
implicate Principatele => pierderea teritoriilor (Banat-1718, Bucovina-1775, Basarabia-1812).

Vlad Țepeș si Stefan Cel Mare reusesc sa intareasca autoritatea domniei in raporturile cu
marea boierime.
Evoluția instituției centrale in sec XVII-XVIII
Esecul lui Mihai Viteazul de a restabili autoritatiile domnesti => schimba raportul dintre domnie
si boieri in favoarea boierilor. Imperiul Otoman instaurează controlul asupra domniei.
Sec. XVIII Poarta inaugurează primul regim fanariot. Boierimea pământeană se grupează in
partida natională, ce avea ca principal obiectiv revenirea la domniile pământene, obiectiv atins
dupa revolutia de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu.
Pacea de la Karlowitz-1699 => Poarta recunoaște oficial trecerea Transilvaniei sub stapanirea
habsburgica. Autonomiile locale s-au mentinut doar in zonele celor trei natiuni privilegiate –
unguri, sași, secui, românii fiind in continuare considerati tolerați.

Sfatul Domnesc

Atribuții: asistau domnul la scaunul de judecată, participau la incheierea tratatelor cu puterile

vecine.
Politia de centralizare a puterii => aparitia cancelariei domnești, in fruntea careia s-a aflat
marele Logofăt.
Sec. XV, din Sfatul Domnesc au inceput sa fie eliminati unii boieri.
In Transilvania, in timpul domninației habsburgice Gubernicul, institușie administrativă
organizată in 1693, a creat o reprezentantă la Viena care se constituia in Cancelaria aulica a
Transilvaniei, condusa de un cancelar aulic si 6 consilieri.
Cele mai importante dregatorii erau cele de Mare Ban al Olteniei in Tara Romaneasca si de
Portar al Sucevei in Moldova.
Sec XVI Sfatul Domnesc este numit cu termenul turcesc de „Divan”.
Sec. XVIII va fi numit Mare Principat, împăratul Habsburg avand titulatura de principe.
Instituțiile Principatului erau: Guberniul, Armata, Tezauriatul.

Adunarea Țării:
= instituție formată din principalele stări: marii boieri, clerul inalt, boierimea mojlocie si mica,
curteni.
Este menționată in sec XV.
Adunarea starilor si-a definit atributiile intr-o mai mare masura in vremea lui Matei Basarab,
cand au fost conturate deosebirile dintre Sfatul sau Divanul Domnesc al marilor boieri, soborul,
format din clerici si adunarea a toata tara.
Ultima alegere a unui domn de catre Adunarea Tarii a avut loc in 1730, iar ultima reuniune a
fost dedicata desfiintprii serbiei in 1749. Sub o forma modernizată, institutia va renaste intre
1831-1848 sub numele de Adunarea Obstească.

Biserica:
Romanii au urmat ca in cazul altor institutii modelul bizantin.
Sec XIII apare un arhiepiscop bine organizat la Vicina, care se transforma in Mitropolie.
1359 a fost inaugurată Mitropolia Tării Românești la Arges (Nicolae Alexandru) si Severin
(Vladislav Vlaicu) in 1370 si recunoastera motropoliei Moldovei in 1401 (Alexandru cel Bun).
In Moldova, Petru Musat a pus bazele mitropolii ortodoxe, recunoscută de Bizant in 1402 in
timpul lui Alexandru cel Bun.

Armata:
In Transilvania, incepand cu sec XII regalitatea maghiara a trecut la impunerea propriilor
institutii administrative teritoriale. Comnitatul Regal a fost instalat peste vechile tări ale
autohtonilor. In 1111 => primul comitat, Bihorul, urmat de Crasna si Dabaca in 1164, Clujul,
Alba si Timisul in 1175, iar in sec XIII Aradul, Zarandul si Tarnava.