Autonomii locale în spațiul românesc

👉 Autonomiile locale reprezintă gruparea obștilor sătești în uniuni de obști, numite de Nicolae
Iorga „romanii populare”, purtând diferite denumiri: țări, ocoale, cnezate, jupânate, voievodate,
codrii, câmpuri etc. Primele formațiuni prestatale românești au avut la bază obștile sătești.

👉 Obștea sătească a fost prima formă de comunitate a românilor, având un teritoriu bine
delimitat și diferite forme de proprietate. Conducătorul obștii purta titlul de cneaz sau jude și
avea atribuții militare și administrative. Obștile sătești au reprezentat nucleul pentru
formarea autonomiilor locale și mai târziu a statelor medievale românești.

Cauzele apariției autonomiilor locale:

dezvoltarea economică
dorința unor conducători de obști sătești de a-și extinde autoritatea și teritoriul
pericolul extern:
o invaziile popoarelor migratoare care s-au succedat pe teritoriul țării, continuând
până în sec. XIII
o tendințele expansioniste ale regalității maghiare și ale Imperiului Bizantin
o presiunea Hoardei de Aur care a limitat influența maghiară în spațiul est-carpatic

Întemeierea Transilvaniei
Între secolele IX-XIII a avut loc procesul de unificare teritorială a Transilvaniei, care s-a realizat
sub dominația directă a regatului maghiar. Atestări:
sec. IX: Gesta Hungarorum (Faptele ungurilor), scrisă de un notar al regelui Bella al
III-lea, el nu s-a semnat, motiv pentru care este numit Anonymus. El vorbea despre
existența a trei voievodate la est de Tisa:
o Voievodatul lui Gelu, în Transilvania, cu centru la Dăbâca. Acesta moarte într-o
confruntare cu Tuhutum (lider maghiar).
o Voievodatul lui Glad, în Banat, cu centrul la Cuvin.
o Voievodatul lui Menumorut, în Crișana, cu capitala la Biharea.
sec. X: Legenda Sfântului Gerard, care menționează existența a două voievodate
românești:
o Voievodatul lui Gyula, în Transilvania, nepotul lui Tuhutum. Acesta se
confruntă cu primul rege maghiar creștin, Ștefan I cel Sfânt fiind învins și luat
prizonier.

1
 o Voievodatul lui Ahtum, în Banat, urmaș al lui Glad. Acesta se confruntă cu
Ștefan I cel Sfânt, moare, iar Banatul intră în componența Ungariei.

Modalități prin care maghiarii au cucerit spațiul transilvănean:

Plan militar – au cucerit și anexat cetățile
Plan politic – au încercat să înlocuiască forma autohtonă de organizare politică, însă fără
succes:
o 1111: este menționat principele Mercurius – ungurii încearcă introducerea
principatului.
o 1176: este menționat voievodul Leustachius – se revine deci la vechea formă de
organizare politică, Voievodatul.
Plan administrativ: organizează comitatele (unitățile administrative specifice Ungariei)
o 1111: comitatul Bihorului
Plan etnic: colonizează teritoriul transilvănean cu sași și secui, care se bucură de
privilegii și autonomie, organizându-se politic, administrativ și juridic separat.
o Sașii au contribuit la dezvoltarea economică a Transilvaniei.
o Secuii au avut rolul de a proteja granița estică a Transilvaniei.

2
 Plan religios: încearcă impunerea catolicismului aducând în provincie ordine călugărești
predicatoare (dominicani, franciscani) și războinice (cavalerii teutoni, ioaniți):
o 1211: Regele Andrei al II-lea a emis Diploma Cavalerilor Teutoni, prin care
cavalerii teutoni trebuiau să protejeze granițele Transilvaniei primind în schimb
Țara Bârsei. Din cauza conflictelor apărute între cele două părți, acești sunt
alungați în 1225 din Țara Bârsei de către coroana maghiară.
o 1366: Regele Ludovic I de Anjou a adoptat Diplomele regale, prin care calitatea
de nobil era condiționată de apartenența la catolicism.
o 1437: Unio Trium Nationum, alianță și sistem format între cele trei națiuni
privilegiate: unguri, sași și secui. Astfel, românii deveneau o națiune tolerată.

Evoluția statului medieval Transilvania

Transilvania a fost organizată ca voievodat autonom în raport cu coroana maghiară, cu
următoarele caracteristici:
era condusă de un voievod, care avea atribuții administrative, juridice și militare.
voievodul era numit de regele Ungariei cu acordul nobilimii transilvănene.
o existau cazuri în care regele doar confirma decizia nobilimii
o unii voievozi au reușit să formeze adevărate dinastii (familiile Lackfi sau Csaki)
1526: Bătălia de la Mohacs, în care ungurii sunt învinși de otomani
1541: Ungaria devine pașalâc, iar Transilvania devine principat autonom sub
suzeranitate otomană.
1683: al doilea asediu al Vienei, în care otomanii eșuează, iar Imperiul Otoman intră
într-o perioadă de declin, numită și „Problema Orientală”. După asediu, austriecii ocupă
Ungaria și Transilvania.
1699: Pacea de la Karlowitz, în care turcii cedează austriecilor Ungaria și Transilvania,
cea din urmă pierzându-și autonomia și devenind o simplă provincie a Imperiului
Habsburgic. Aceasta urma să fie administrată de împărat prin intermediul unui
guvernator.

📌 Important 📌

În Transilvania instituția centrală a fost voievodatul (sec. XI – 1541) și ulterior principatul (sec.
XVI-XIX)
Voievodatul (1176-1541) era vasal regelui Ungariei, bucurându-se de autonomie; condus
de un voievod numit de regele maghiar; voievodul avea atribuții judecătorești, militare
(comandant militar) și administrative (guvernator); voievodul era ajutat de un Sfat li de
congregațiile nobiliare.
Principatul (1541-1867) a cunoscut două etape:
o 1541-1688: principat autonom sub suzeranitatea Imperiului Otoman, când
Transilvania a fost condusă de un principe numit de Dietă și confirmat de Sultan.

3
 Principele era ajutat de Sfat, format din 12 membri aleși din rândul națiunilor
privilegiate, și de Dieta formată din 150 de reprezentanți ai națiunilor privilegiate.
o 1688-1867: principat integrat Imperiului Habsburgic, condus de împărat care
are și titlul de principe. Conducerea propriu zisă revenea însă guvernatorului
militar ce conducea un guberniu care prelua atribuțiile Dietei. Din 1867 vom
avea dualismul Austro-Ungar, o alianță de compromis.
Întemeierea Țării Românești
Pe 2 iunie 1247 regele Bela al IV-lea al Ungariei emite Diploma Cavalerilor Ioaniți, ordin
militar ce a fost chemat să protejeze regatul de năvălirile tătare. Documentul menționează
existența a cinci formațiuni politice prestatale la sud de Carpați: Țara Severinului, voievodatul
lui Litovoi, voievodatul lui Seneslau, cnezatul lui Farcaș și cnezatul lui Ioan.

📌 Banatul de Severin, voievodatul lui Litovoi, cnezatele lui Ioan și Farcaș se aflau sub dominație
maghiară.

Întemeierea Țării Românești se va desfășura în două etape:

1. Etapa unificării formațiunilor politice prestatale

4
1277-1279: revolta antimaghiară a voievodului Litovoi, care în urma luptei este ucis, iar
fratele său Bărbat este luat prizonier de către unguri, fiind în cele din urmă răscumpărat.
Noul voievod este obligat să accepte suzeranitatea maghiară.
1290-1291: ”descălecatul” lui Negru Vodă, care din cauza conflictelor cu ultimul rege
arpadian al Ungariei, Andrei al III-lea, alege să treacă la sud de Carpați, stabilindu-se la
Câmpulung. Acest eveniment nu este susținut de izvoarele istorice.
1310?-1352: domnia lui Basarab I, considerat adevăratul întemeietor al Țării Românești
o 1324: Basarab este denumit ”voievodul nostru transalpin” într-un document
maghiar, coroana maghiară recunoscând noul stat și domnia acestuia în schimbul
acceptării suzeranității.
o Basarab I ocupă Banatul de Severin, intrând astfel în conflict cu coroana maghiară
care ocupă provincia și doresc inițierea unei campanii militare împotriva lui
Basarab. Cel din urmă dorește încheierea unei păci, însă este refuzat.
o 1330: astfel are loc Bătălia de la Posada, în urma căreia Basarab I iese victorios,
învingându-l pe regele maghiar Carol Robert de Anjou. Prin această victorie Țara
Românească își obține independența acțiune atestată și de Cronica pictată de la

Viena. 👇

5
 2. Etapa consolidării Țării Românești
A avut loc în timpul domniilor lui Basarab I, Nicolae Alexandru și Vladislav Vlaicu.
Nicolae Alexandru (1352-1364)
o se îmbunătățesc relațiile cu Ungaria
o 1359: ridică Mitropolia Ortodoxă de la Curtea de Argeș, care era subordonată
Patriarhiei de la Constantinopol.
Vladislav Vlaicu (1364-1377)
o organizează cancelaria domnească și bate prima monedă locală

6
 o recunoaște suzeranitatea Ungariei, primind în schimb Banatul de Severin,
Amlașul și Făgărașul.
o 1369: participă, alături de regele maghiar Ludovic I la prima bătălie a unui
conducător român împotriva otomanilor (bătălia are loc la sud de Dunăre).
o 1370: ridică o a doua mitropolie ortodoxă la Severin

Țările Române în a doua jumătate a secolului al XIV-lea

Întemeierea Moldovei
Teritoriul situat la est de Carpați apare în izvoare sub mai multe denumiri, existând mai multe
autonomii locale (sec. XI-XIII), precum: Țara Herței, Câmpul lui Dragoș, Câmpul lui Vlad,
Codrii Cosminului, autonomii atestate în Cronica lui Nestor din sec. XII.

Întemeierea Moldovei se va desfășura în două etape:

1. Etapa unificării formațiunilor politice prestatale

7
 mij. sec. XIV: Ludovic I de Anjou, regele Ungariei organizează mai multe expediții
militare împotriva tătarilor (care aveau stat la nordul Mării Negre)
o la una dintre bătălii participă și Dragoș, voievod din Maramureș, Ludovic
oferindu-i drept răsplată un mic teritoriu situat în nord-vestul Moldovei de azi,
cunoscut sub numele de Moldova Mică. Noul teritoriu a fost organiza ca marcă
de apărare, având centrul la Baia și constituind nucleul viitorului stat medieval
Moldova.
o Dragoș devine astfel vasal Ungariei, iar urmașii săi Sas și Balc au condus această
marcă de apărare, continuând să fie vasali maghiarilor.
o Trecerea lui Dragoș de la est de Carpați este cunoscută în istorie drept
Descălecatul lui Dragoș.
Alungarea drăgășeștilor:
o după 1360: Bogdan din Cuhea, voievod din Maramureș, trece la est de Carpați
din cauza conflictelor cu coroana maghiară și se alătură revoltei boierilor
moldoveni, alungându-i pe urmașii lui Dragoș din Moldova.
 Bogdan I devine noul voievod al Moldovei. Trecerea lui Bogdan la est
de Carpați este cunoscută în istorie drept Descălecatul lui Bogdan.
Bogdan I Voievod (1363 – 1367)
o 1365: Bogdan I respinge un atac maghiar și astfel Moldova își câștigă
independența, fapt ce este atestat atât de cronica lui Ioan de la Târnave, cât și de
diploma regală a lui Ludovic I de Anjou din 2 februrie 1365.

2. Etapa consolidării Moldovei

Are loc în timpul domniilor lui Lațcu, Petru I Mușat și Roman I.
Lațcu (1368 – 1375): trece la catolicism pentru a obține sprijinul papalității, întemeind
Episcopia Catolică de la Siret (noua capitală după Baia). De asemenea, pune bazele
cancelariei domnești.
Petru I Mușat (sau Petru al II-lea. 1375-1391): restaurează ortodoxismul, mută capitala
de la Siret la Suceava, întemeiază Mitropolia Ortodoxă de la Suceava (1386) și
recunoaște suzeranitate Poloniei (1387).
Roman I (1391-1394): finalizează procesul de extindere teritorială a Moldovei, prin actul
din 30 martie 1392 numindu-se: „marele și singurul stăpânitor, din mila lui Dumnezeu
domn, Io Roman voievod stăpânitor al Țării Moldovei, de la munte până la mare.”

Instituțiile centrale în spațiul românesc

Apar o dată cu formarea statelor medievale românești, în Țara Românească și Moldova având un
caracter bizantin, în timp ce în Transilvania se simțea prezentă dominația maghiară în privința
organizării interne. În continuare vom discuta despre instituțiile centrale în Țara Românească și
Moldova, care erau identice. Principalele instituții: Domnia, Sfatul Domnesc și Biserica.

8
1. Domnia
principala și cea mai important instituție central din Țara Românească și Moldova,
puterea domnului fiind considerată de origine divină.
domnul era uns de mitropolit: prin ungere devenea conducător ”din mila lui
Dumnezeu”
succesiunea la tron era ereditar-electivă, domnul trebuia să fie de os domnesc, sex
masculin și integru fizic, însă nu conta daca era primul născut.
o Atribuțiile domnului:
 politice – stabilea politica externă, declara război, încheia pace,
etc.
 militare – era conducătorul suprem al armatei
 administrative – numea dregători
 judecătorești – era instanța supremă de judecată
 financiare – stabilea impozitele și bătea monedă
 legislative – emitea legi și acorda privilegii negustorilor
 religioase – domnul era apărătorul Bisericii, el confirma episcopii,
mitropolitul și întemeia biserici și mănăstiri
evoluția instituției domniei:
o sec. XVI: crește influența Imperiului Otoman, domnul fiind confirmat de către
sultan
o sf. sec. XVI – sec. XVII: crește influența boierimii instituindu-se regimul
boieresc sau nobiliar. Astfel, turcii numeau domni din rândul pretendenților care
plăteau cei mai mulți bani
o sec. XVIII: instaurarea regimului fanariot în Moldova (1711) și Țara Românească
(1716)
 Trăsăturile regimului fanariot:
 domnii pământeni erau înlocuiți cu domni străini, majoritatea
provenind din cartierul Fanar din Constantinopol (majoritatea
greci)
 domnul era numit direct de sultan, fiind un simplu funcționar al
Porții, domniile fiind de scurtă durată.
 armata era desființată
 autonomia țării era încălcată
 fiscalitatea era excesivă

2. Sfatul Domnesc
instituția centrală de guvernare în Țara Românească și Moldova, având rol consultativ
față de domn, atât în politica externă cât și în cea internă.

9
 la început era alcătuit din marii boieri, apoi din boierii cu dregătorii. Mitropolitul
făcea de asemenea parte din sfat, acesta fiind sfătuitorul domnului și cel ce ii ținea locul
în caz de absență.
atribuții politice, fiscale și judecătorești: asista domnul la scaunul de judecată, participa
la încheierea tratatelor de alianță, etc.
dregătorii:
o Portarul Sucevei (Moldova) – comandat militar
o Logofăt – șeful Cancelariei domnești
o Vornicul – șeful Curții domnești
o Vistiernicul – administrator al finanțelor, gestiona veniturile țării
o Spătarul în Țara Românească sau Hatmanul în Moldova – purtător de spadă,
comandant militar
o Postelnicul – șeful diplomației: primirea solilor străini, se ocupa de ceremonialul
primirii lor.
Schimbarea spre Divan: sf. de secol XVI: crește influența Imperiului Otoman, iar
Sfatul domnesc devine Divan. Crește numărul dregătorilor, care vor fi cumpărate, în
Divan pătrunzând elemente greco-levantine.

3. Biserica
Una din principalele instituții ale statelor medievale românești, organizată după modelul
bizantin.
Deținea puterea pe plan spiritual fiind sub ascultarea Patriarhiei de la Constantinopol
Întemeierea mitropoliilor a consolidat ortodoxismul și a oferit o legitimare ecleziastică
Țărilor Române
La înscăunare, domnul era uns de către mitropolit, acesta fiind cel mai important om al
Bisericii.

TABEL CRONOLOGIC

10
 Perioadă Personalitate Acțiune
IX – XIII ungurii Procesul de unificare a Transilvaniei
IX Anonymus Gesta Hungarorum
X - Legenda Sfântului Gerard
1111 Principele Mercurius Introducerea principatului
1111 - comitatul Bihorului
1176 Voievodul Leustachius Revenirea la voievodat
XII Nestor Cronica lui Nestor
1176 - 1541 români din Transilv. Perioada Voievodatului
1211 Andrei al II-lea Diploma Cavalerilor Teutoni
1247 Bela al IV-lea Diploma Cavalerilor Ioaniți
1277-1279 Litovoi Revolta împotriva ungurilor
1290-1291 Negru Vodă Descălecat
1310?-1352 Basarab I Domnie
1324 Basarab I Voievodul nostru transalpin
1330 Basarab I, Carol Robert Bătălia de la Posada
1352-1364 Nicolae Alexandru Domnie
mijlocul XIV Dragoș Descălecat
1359 Nicolae Alexandru Mitropolia Ortodoxă de la Curtea de Argeș
1359/1363 Bogdan din Cuhea Descălecat
1359/1363 - 1367 Bogdan I Domnie
1364 – 1377 Vladislav Vlaicu Domnie
1365 Bogdan I Independența Moldovei
1366 Ludovic I de Anjou Diplomele Regale
1368 – 1375 Lațcu Domnie
1369 Vladislav Vlaicu Prima bătălie antiotomană
1370 Vladislav Vlaicu Mitropolia Ortodoxă de la Severin
1375 – 1391 Petru I Mușat Domnie
1386 Petru I Mușat Mitropolia Ortodoxă de la Suceava
1387 Petru I Mușat Recunoaște suzeranitate Poloniei
1391 – 1394 Roman I Domnie
1392 Roman I Domn de la munte până la mare
1437 maghiari, sași, secui Unio Trium Nationum
1526 unguri, otomani Bătălia de la Mohacs
1541 unguri Ungaria devine pașalâc
1541 români Transilvania principat autonom sub suz. Oto
1541-1688 români din Transilv. Perioada princip. Autonom sub suz. Oto
1683 otomani, habsburgi Al doilea asediu asupra Vienei
1688 – 1867 români din Transilv. Transilv. principat integrat Imp. Habsburgic
1699 - Pacea de la Karlowitz
1867 unguri, austrieci Dualismul austro-ungar

MIC DICȚIONAR EXPLICATIV

11
A anexa = a încorpora prin violență, a face un act de anexiune (alipire)
Autonomie = dreptul unei comunități de a se administrat după legi proprii în cadrul unui stat
condus de o autoritate centrală.
Bizantin = care aparține Bizanțului sau Imperiului Bizantin (numit și Imperiul Roman de Răsărit
395-1453)
Cneaz = conducător al unui cnezat
Cnezat = formă de organizare politică de tip statal aflată sub autoritatea unui cneaz
Comitat = unitate administrativ-teritorială
Descălecat = termeni folosit de cronicari pentru a descrie formarea statelor medievale
românești, așezarea statornică într-un loc, întemeiere.
Dregător = demnitar la Curtea domnească cu atribuții în Sfatul domnesc, în administrație,
justiție, armată (Țara Românească și Moldova)
Ioaniți = ordin călugăresc militar al Sfântului Ioan de la Ierusalim întemeiat în secolul al XI-lea
pentru a oferi asistență pelerinilor care mergeau la Locurile Sfinte
Marcă de apărare/graniță = provincie de graniță cu rol militar în cadrul regatelor occidentale
Mitropolie = instituție administrativă a Bisericii ortodoxe, superioară episcopiei și inferioară
patriarhiei, corespunzătoare unei provincii sau unei țări, care are în frunte un mitropolit.
Principat = forma de organizare a ungurilor des întâlnită în feudalitatea apuseană
Voievodat = forma de organizare a românilor
Sași = populație de origine germană colonizată în secolele XII-XIII în unele părți ale
Transilvaniei
Secui = persoană care face parte dintr-o populație maghiarizată, rezultată din amestecul unor
populații turcice.
Suzeranitate = dreptul unui stat asupra altui stat care are guvern propriu, dar nu are autonomie
completă.
Teutoni = ordin religios și militar creat de cruciații germani în 1198 cu recrutare din rândul
nobilimii germane; atinge apogeul în secolul al XIV-lea
Vasal = persoană care, în schimbul unui beneficiu sau feude, datora suzeranului său omagiu,
fidelitate și avea obligații civice și militare față de acesta.

12