AUTONOMII LOCALE ȘI INSTITUȚII CENTRALE ÎN SPAȚIUL ROMÂNESC ÎN

SECOLELE VII-XVIII

Formarea statelor medievale românești a fost rezultatul evoluției interne a societății noastre, dar și al
reflexului de apărare în fața pericolului extern. În locul cnezatelor și voievodatelor se formează statele
medievale care au o putere economică și militară mai mare și care, în scurt timp, au atins hotare naturale
precum Carpații, Dunărea, Marea Neagră, Nistru.
În perioada secolelor VII-IX forma de organizare specifica a statului românesc a fost OBȘTEA
SĂTEASCĂ, o comunitate care avea organizare sociala, economica, culturală și un teritoriul bine
delimitat. Mai multe obști la un loc formează UNIUNILE DE OBȘTI numite de către Nicolae Iorga
"romanii populare". Acestea au evoluat, dând naștere AUTONOMIILOR LOCALE sau
FORMAȚIUNILOR POLITICE PRESTATALE. Prin unirea autonomiilor locale s-au format
STATELE MEDIEVALE ROMÂNEȘTI: Transilvania, Țara Românească, Moldova și Dobrogea.
 CARACTERISTICILE AUTONOMIILOR LOCALE
• autonomiile locale s-au format prin unirea obștilor sătești;
• autonomiile locale au o structură politică fiind conduse de voievozi, cnezi, jupani. Aceștia au
reședințe centrale(capitale). De exemplu, voievodul Menumorut avea capitala la BIHAREA,
Voievodul Gelu avea capitala la DĂBÂCA, Voievodul Glad avea capitala la CUVIN;
• autonomiile locale aveau o organizare militară întrucât ANONYMUS menționează armatele
voievodatelor conduse de Menumorut, Gelu și Glad care s-au opus expansiunii maghiare. În Legenda
Sf. GERARD sunt amintite armatele voievodatelor lui Ahtum și Gyula. În Diploma Cavalerilor Ioaniți,
voievozii și cnezii de la S de Carpații sunt îndemnați de regele Ungariei să-i ajute cu armata lor pe
Cavalerii Ioaniți.
• autonomiile locale erau dezvoltate d.p.d.v economic(adică erau bogate), Anonymus amintind de
rodnicia pământului, de extragerea sării și a aurului, iar în Diploma Cavalerilor Ioaniți sunt amintite
vitele, morile, iazurile de la S de Carpați. Răscumpărarea plătită la sfârșitul secolului al XIII-lea de
către BĂRBAT arată puterea economică a voievodatului din care făcea parte.
• autonomiile locale erau, de regulă, dependente de un centru de putere străin(adică erau vasale).
 Atunci când ungurii pătrund în Transilvania, Menumorut le spune că era protejat „de stăpânul
său, Împăratul de la Constantinopol”, ceea ce înseamnă că era vasal față de Imperiu Bizantin.
 Autonomiile din spațiul Transilvănean au devenit dependente față de Ungaria.
 Autonomiile din spațiul extracarpatic au fost pe rând vasale față de cumani, tătari, unguri.
 Autonomiile din Dobrogea au fost vasale față de Imperiul Bizantin.
(*cel puțin 2 exemple cu dovezile predate!!!)

 CAUZELE CARE AU FAVORIZAT FORMAREA STATELOR MEDIEVALE ROMÂNEȘTI :

A. Cauze interne
• existența unor autonomii locale care au deja unele instituții incipiente favorizează unirea acestora
și apariția statelor medievale;
• creșterea demografică determină și o stratificare socială, izvoarele istorice amintindu-i mai marii
pământului(boierii) si rusticii(țăranii); boierii sunt cei care au inițiative politice;
• viață economică prosperă, și este determinată și de existența drumurilor comerciale care trec prin
spațiul românesc cum ar fi, de exemplu, Drumul Moldovenesc dar și drumul care trece prin Țara
Românească, ambele legând Marea Neagră și Dunărea de restul Europei.
B. Cauzele externe
• amenințarea statelor vecine, Regatul Ungariei, Cnezatele rusești, Hanatul Hoardei de Aur, determina
evoluția autonomiilor românești. Amenințate cu dispariția, ele reacționează și se unesc formând state
medievale care au o capacitate de apărare mai mare în raport cu vechile autonomii;
• conjunctura internațională favorabilă duce la formarea statelor medievale extracarpatice;
a. Stingerea dinastiei Arpadiene în anul 1301 determină o criza dinastică în Ungaria, întrucât exista
mai mulți candidații care doresc tronul. De aceea, o perioadă, statul maghiar nu mai poate să-și exercite
influența în spațiul extracarpatic. Cel care reușește sa preia coroana Ungariei este CAROL ROBERT DE
ANJOU, însă acesta trebuie mai întâi să-și impună autoritatea asupra marii nobilimii maghiare și abia apoi
sa se ocupe de politica externă. Acesta este contextul în care Basarab I a unit autonomiile locale și a format
statul medieval Țara Românească.
b. Scăderea puterii tătarilor din Hanatul Hoardei de Aur în secolul al XIV-lea favorizează întemeierea
Moldovei. Deși scăzuse puterea acestora, tătarii aveau încă forța de a ataca drumul comercial care
trecea prin Moldova. De aceea, maghiarii și transilvănenii vor lupta împotriva tătarilor care le puneau
în pericol interesele economice care erau legate de drumul comercial. Acesta este contextul în care Dragoș
va realiza în N Moldovei o marca de apărare.
 TRANSILVANIA

A. AUTONOMIILE LOCALE - exista izvoare istorice care menționează autonomiile locale din spațiul
intracarpatic
I. GESTA HUNGARORUM (FAPTELE UNGURILOR) a fost scrisa în secolul al XII-lea de către
ANONYMUS(notarul regelui Ungariei), dar face referire la evenimentele de la sfârșitul secolului al IX-
lea, când ungurii au pătruns în Transilvania. Ei au găsit mai multe autonomii locale.
 Voievodatul condus de Menumorut se afla în CRIȘANA și avea capitala la BIHAREA. Ungurii i-au
cerut acestui voievod sa le cedeze teritoriul. Menumorut a refuzat spunându-le ca este protejat de
"stăpânul său, Împăratul de la Constantinopol", ceea ce înseamnă că acesta autonomie locala era
vasala față de Imperiul Bizantin. Ungurii l-au atacat l-au și învins pe Menumorut. În acest context, se
ajunge la o căsătorie dinastică, fiica lui Menumorut căsătorindu-se cu fiul lui Arpad. În acest
context, voievodatul de pe Crișuri devine dependent față de Ungaria;
 Voievodatul lui Gelu se afla în zona centrală a Transilvaniei. El este atacat, învins și ucis de
unguri, iar conducerea voievodatului este preluată de o căpetenie maghiara, TUHUTUM;
 Glad conducea un voievodat din BANAT care avea capitala la CUVIN și el este atacat și învins de
unguri care preiau conducerea voievodatului.
II. LEGENDA SF. GERARD este un izvor istoric care amintește despre autonomiile locale din spațiul
intracarpatic în secolul al XI-lea:
 Voievodatul condus Ahtum;
 Voievodatul condus de către Gyula.
1. VOIEVODATUL CONDUS AHTUM
Ahtum conducea un voievodat care se afla în zona Banatului având capitala la MORISENA. El nu mai
recunoaște suzeranitatea Ungariei și are curajul de a lua vamă din sarea regală care trecea pe plute, pe
Mureș către Ungaria. În acest context armata regelui Ștefan a atacat voievodatul lui Ahtum și a obținut
victoria. Ahtum este ucis.
2. VOIEVODATUL CONDUS DE CĂTRE GYULA
Gyula conducea un voievodat din zona Transilvaniei care avea capitala la BÂLGRAD(Alba-Iulia de
astăzi). El nu vrea să treacă la catolicism, așa cum făcuse regele Ștefan. De aceea, a fost atacat de armata
regelui Ștefan, învins și luat prizonier.
B. FORMAREA STATULUI MEDIEVAL

 Transilvania s-a format ca stat medieval prin unirea autonomiilor locale, de către cuceritorii
maghiari;
 Ca forma de organizare politică, Transilvania era un voievodat care a fost inclus în regatul Ungariei,
unde beneficia de autonomie;
 Transilvania medievală poate fi privită dintr-o dubla perspectivă:
• Ca voievodat inclus în regatul Ungariei, cunoaște introducerea unor elemente ale feudalismului
apusean, mai ales după venirea la tron a regelui Carol Robert de Anjou.
• Ca teritoriu locuit de o populație românească majoritar, care își păstrează individualitatea politico-
instituțională. În cea mai mare parte a stăpânirii maghiare în Transilvania, acesta rămâne voievodat.
Ungurii au vrut să treacă la forma de organizare apuseană, principatul, așa cum menționează
documentele în 1111, Transilvania fiind condusă de principele MERCURIUS. Probabil, sub
presiunea populației autohtone se revine la voievodat, documentele amintindu-l in 1176 pe voievodat
LEUSTACHIUS.
 Stăpânirea maghiară s-a păstrat în Transilvania până în secolul al XVI-lea. Ungurii au fost învinși de
către turci în 1526 în LUPTA DE LA MOHACS. În perioada următoare, în 1541, o mare parte a
Ungariei a devenit provincie turcească (pașalâcul de la BUDA). În același an 1541, Transilvania a
devenit principat autonom, aflat sub suzeranitate otomană.
 ȚARA ROMÂNEASCĂ

A. AUTONOMIILE LOCALE
În izvorul istoric, DIPLOMA CAVALERILOR IOANIȚI, din 1247, dată de regele Ungariei Bela al IV-
lea sunt amintite cinci autonomii locale aflate între Carpați și Dunăre:
1. Țara Severinului
2. Cnezatul lui Ioan
3. Cnezatul lui Farcaș
4. Voievodatul lui Litovoi
5. Voievodatul lui Seneslau
Regele oferă privilegii economice Cavalerilor IOANIȚI în schimbul serviciilor lor militare. Regele
avea nevoie de sprijin militar suplimentar pentru că, în perioada anterioară, 1241 a avut loc invazia tătarilor
care devastaseră acest stat și o parte importantă a Europei. Tătarii și-au format un stat în zona de N a
Mării Negre, de unde amenințau atât spațiul românesc cat și Ungaria.
Diploma Cavalerilor Ioaniți oferă informații cu caracter politic, social, economic și militar:
 Pe plan social sunt amintiți rusticii, mai marii pământurilor.
 Pe plan economic sunt amintite morile, vitele, islazurile și veniturile care urmau să fie date atât
Ungariei cât și Cavalerilor Ioaniți.
 Pe plan militar, există o armată întrucât, regele le cere românilor să-i ajute pe Cavalerii Ioaniți cu
forțele lor militare.
 Pe plan politic este clară vasalitatea față de Ungaria, pentru că astfel regele nu ar fi putut oferii
privilegii economice Cavalerilor Ioaniți în teritoriile de la S de Carpați.
*Istoricii cred că Voievodatul lui Seneslau era independent.
*În 1227-1229 exista un voievodat condus de către LITOVOI, care numai recunoaște suzeranitatea
Ungariei. De aceea, Ungaria a trimis armata, iar în confruntare a fost ucis, iar fratele său BĂRBAT a fost
luat prizonier. Bărbat a fost răscumpărat, a recunoscut suzeranitatea Ungariei și a promis plata
tributului, de aceea, a putut prelua conducerea voievodatului fratelui său. Plata răscumpărării arată că
acest voievodat era dezvoltarea economic.

B. FORMAREA STATULUI MEDIEVAL

Ț. Românească s-a format ca stat medieval prin unirea autonomiilor locale. Există doi întemeietori ai Țării
Românești:
a) Negru Vodă(sau Radu Negru Vodă) care este descălecătorul legendar;
b) Basarab I(1310-1352)

a) NEGRU VODĂ – era conducătorul Ț. FĂGĂRAȘULUI, o zonă din S Transilvaniei. El este

nemulțumit deoarece regele Ungariei, a desființat autonomia de care se bucurau românii în Ț.
Făgărașului. Negru Vodă și apropiații săi au trecut la S de Carpați unde conform legendei ar fi unit
teritoriile dintre Carpați și Dunăre, formând Țara Românească, care avea capitala la
CÂMPULUNG. Nu știm cu siguranță daca Negru Vodă a existat sau nu, dar știm că în perioada de la
sfârșitul secolului al XIII-lea(atunci când trece la S de Carpați și Negru Vodă adică 1290-1291) a existat
o migrație a populației dinspre Transilvania către spațiul extracarpatic. De aceea, e mare probabilitate ca
printre aceștia să se fi aflat și Negru Vodă.
*Descălecători= întemeietor de țară venit din afara spațiului respectiv
b) BASARAB I - era un voievod care conducea o formațiune politică aflată în zona de E a Munteniei
acolo unde anterior se aflase voievodatul Seneslau. El a unit treptat autonomiile locale menționate în
secolul anterior în Diploma Cavalerilor Ioaniți și a creat un stat care avea capitala la CURTEA DE
ARGEȘ. Statul întemeiat de Basarab I era vasal față de Ungaria. Acest stat s-a putut creat în
contextul generat de stingerea dinastiei Arpadiene și de confruntările pentru tronul Ungariei. Un
document din 1324 menționa că Basarab era "voievodul nostru transalpin", ceea ce înseamnă că era
vasal față de regele Ungariei. Basarab stăpânea Muntenia, Oltenia, Banatul de Severin și un mic
teritoriu de la gurile Dunării pe care îl recuperase de la tătari și care în cinstea sa fusese numit
Basarabia.
*Ce am scris m-ai sus este o etapă în formarea statului medieval Țară Românească
Regele Ungariei, Carol Robert de Anjou, era nemulțumit pentru că Basarab I stăpânea Banatul de
Severin. Îndemnat de nobilii maghiarii, regele a organizat în Țară Românească Campania din 1330 în
timpul căreia au avut loc atât acțiuni diplomatice cât și acțiuni militare. Armata regelui a ocupat Banatul de
Severin unde a numit un dregător propriu(funcționar). În acest context, Basarab I a acționat diplomatic
făcând o ofertă de pace prin care recunoaște stăpânirea regelui asupra Severinului, urma să ofere 7000
de mărci de argint ca despăgubire, urma să plătească tribut și avea să trimită un fiu ostatic la curtea
Regelui ca semn al credinței sale.
Carol Robert de Anjou a refuzat oferta lui Basarab și i-a trimis răspuns că "îl va scoate de barbă din
locurile in care îl ascunsese". Armata maghiară a înaintat până la Curtea de Argeș pe care a găsit-o
pustie și i-a dat foc. Considerându-se învingător in aceasta campanie, Carol Robert pornește către Ungaria,
însă Basarab, un bun strateg militar a organizat LUPTA DE LA POSADA.
LUPTA DE LA POSADA(9-12 noiembrie 1330)
Lupta este descrisă în izvorul istoric CRONICA PICTATĂ DE LA VIENA. Românii sunt prezentați pe
înălțimi aruncând cu săgeți și pietre în armată Ungariei aflată într-o zonă îngustă și adâncă. Mulți
nobilii maghiarii au fost uciși și chiar regele Ungariei s-a aflat în pericol și a scăpat cu mare greutate
după ce și-a schimbat hainele cu acelea ale unui nobil. Românii au obținut victoria, consecința este
obținerea independenței românești.
Consolidarea țării românești a avut loc prin intermediul urmașilor lui Basarab I:
1. Nicolae Alexandru
2. Vladislav Vlaicu

1. NICOLAE ALEXANDRU – a fost fiul lui Basarab I și a fost asociat la domnie către sfârșitul vieții
tatălui. El și-a luat titlul de domn autocrat pentru a arăta că era la conducerea unui stat independent.
- El a înființat MITROPOLIA ORTODOXĂ A ȚĂRII ROMÂNEȘTI în 1359. Aceasta avea sediul la
CURTEA DE ARGEȘ. Această mitropolie a fost recunoscută de către Patriarhia de la
Constantinopol. Domnitorul și patriarhul s-au înțeles asupra persoanei care să ocupe funcția de
mitropolit: IACHINT DIN VICINA.

2. VLADISLAV VLAICU – a consolidat statul pentru că:

- A inițiat baterea primelor monede de argint din Țara Românească(era un semn de independență și,
în același timp facilita viața economică);
- A înființat Cancelaria Domnească, locul unde erau redactate actele importante ale statului. Atât
cele cu caracter intern, așa cum erau hrisoavele care arătau stăpânirea unei moșii, cât și actele externe,
așa cum erau scrisorile către alți monarhi și textele unor tratate de alianță;
- A înființat cea de a doua MITROPOLIE ORTODOXĂ A ȚĂRII ROMÂNEȘTI în 1370, care avea
sediul la Severin și această mitropolie a fost recunoscută de către Patriarhul de la Constantinopol.
POLTICA EXTERNĂ A LUI VLADISLAV VLAICU
 Campania din 1368
Armata Ungariei a atacat Țara Românească pentru că Vladislav Vlaicu nu a depus omagiu de
vasalitate față de regele Ungariei(Ludovic I). Au avut loc mai multe confruntări în zona Banatului, în
apropiere de râul Ialomița și în apropiere de râul Bistrița. Campania s-a încheiat cu victoria
românilor.

 Pacea din 1368

Este o pace de compromis încheiată de domnitorul Țării Românești, Vladislav Vlaicu cu regele
Ungariei. Vladislav a recunoscut suzeranitatea regele, iar regele a recunoscut stăpânirea lui Vladislav
Vlaicu asupra Severinului și Făgărașului. Domnitorul oferea și privilegii comerciale negustorilor
Transilvăneni pe drumul din Muntenia care ducea către Dunăre și Marea Neagră.
 MOLDOVA
A. AUTONOMII LOCALE
Pe baza cronicilor rusești, a documentelor cancelariilor maghiare, a dovezilor arheologice, s-a stabilit că la E
de Carpați se aflau autonomii locale de tipul: țărilor(ȚARA ȘIPENIȚULUI, ȚARA BRODNICILOR,
ȚARA BOLOHOVENILOR), câmpurilor(CÂMPUL LUI DRAGOȘ, CÂMPUL LUI VLAD),
codrilor(CODRII COSMINULUI, CODRII ORHEIULUI), ocoalelor(OCOLUL CÂMPULUNG),
cobâlelor(COBÂLA BACĂULUI).

B. FORMAREA STATUTULUI MEDIEVAL MOLDOVA

Moldova s-a format ca stat medieval prin unirea autonomiilor locale de către cei doi descălecători:
DRAGOȘ și BOGDAN.
a. DESCĂLECATUL LUI DRAGOȘ
Dragoș era un voievod din Maramureș, care la mijlocul secolului al XIV-lea a participat alături de
armata maghiară la campaniile organizate la E de Carpați împotriva tătarilor care atacau frecvent drumul
comercial care trecea prin Moldova. Tătarii au fost respinși. Dragoș a întemeiat în zona de N a Moldovei o
marcă de apărare care avea capitala la BAIA. Această Moldovă Mică era vasală față de Ungaria.
Vasalitatea s-a păstrat și în timpul urmașilor lui Dragoș: SUS și BALC.
b. DESCĂLECATUL LUI BOGDAN
Bogdan era un voievod din Maramureș. El este nemulțumit deoarece rege Ungariei a anulat autonomia
de care se bucurau românii în această zonă. Bogdan și apropiații săi au trecut la E de Carpați unde i-au
găsit pe boierii moldoveni nemulțumiți de starea de vasalitate fața de Ungaria. Împreună i-au alungat pe
urmașii lui Dragoș. În Cronica lui Ioan de Târnave se arată că regele Ungariei, Ludovic I, a trimis o
armată în Moldova în 1365, împotriva necredinciosului Bogdan. Bogdan a respins atacul maghiar și a
obținut independența Moldovei.
CONSOLIDAREA Moldovei s-a făcut în timpul urmașilor lui Bogdan:
a) LAȚCU își dă seama de pericolul reprezentat de cele două regate catolice aflate în
vecinătate(Ungaria și Polonia). De aceea, a trecut la catolicism și a obținut din partea Papei
recunoașterea sa ca duce al Moldovei. Lațcu a înființat la Siret o episcopie catolică.

b) PETRU MUȘAT
El a consolidat statul pentru că:
- A inițiat baterea primelor monede de argint din Moldova(era un semn de independență și, în
același timp facilita viața economică);
- A înființat Cancelaria Domnească, locul unde erau redactate actele importante ale statului. Atât cele
cu caracter intern, așa cum erau hrisoavele care arătau stăpânirea unei moșii, cât și actele externe, așa
cum erau scrisorile către alți monarhi și textele unor tratate de alianță;
- A înființat MITROPOLIA ORTODOXĂ A MOLDOVEI la sfârșitul secolului al XIV(probabil prin
1386-1387), care avea sediul la SUCEAVA. Domnitorul și patriarhul de la Constantinopol nu s-au
înțeles asupra persoanei care să devină Mitropolitul Moldovei. Domnitorul voia în această funcția pe
o rudă a sa, Iosif, iar patriarhul voia un grec. În acest context, patriarhul nu a recunoscut Mitropolia
Moldovei în timpul domniei lui Petru Mușat. A fost recunoscută mai târziu în 1401 în timpul lui
Alexandru cel Bun.
c) ROMAN I
 Este cel care a terminat de unit autonomiile locale, extinzând teritoriul până la Dunăre și Marea
Neagră, formând Moldova Mare.
DOBROGEA

A. Autonomii locale

• În secolul al X-lea sunt menționați jupan Dimitrie și jupan Gheorghe.

• În secolul al XI-lea scriitoarea bizantină ANA COMNENA în lucrarea "ALEXIADA" amintește trei
formațiuni politice aflate între Dunăre și Marea Neagră conduse de TATOS, SATZA, SESLAV. Aceste
formațiuni politice erau dependente de Imperiul Bizantin.
• Pentru secolul al XIII-lea este amintită Țara Cavarnei.

B. Formarea statului medieval

Dobrogea s-a format prin unirea autonomiilor locale în jurul Țării Cavarnei în secolul al XIV-lea.
Conducătorii Dobrogei în secolul al XIV-lea au fost: Balica, Dobrotici, Ioancu/Ivancu.

Ivancu întrat în conflict cu turcii și se pare ca a fost ucis de aceștia în 1388. În același an, la conducerea
Țării Românești era Mircea cel Bătrân. El a unit Dobrogea cu Țara Românească, dar spre sfârșitul
domniei, prin 1417 a pierdut acest teritoriu în favoarea turcilor. Turcii au stăpânit Dobrogea până în
1878 când, prin Pacea de la Berlin acest teritoriu a fost înapoiat.
 INSTITUȚIILE CENTRALE ÎN SPAȚIUL ROMÂNESC

1. Domnia
2. Biserica
3. Sfatul Domnesc
4. Marea Adunare a Țării
5. Armata
6. Administrația

1. Domnia - Este instituția centrală cea mai importanta din spațiul extracarpatic(Moldova și Țara
Românească). Exista o instituție similară, cea voievodală în spațiul intracarpatic(Transilvania).

Domnia - monarhul, în spațiul extracarpatic purta mai multe titluri:

 domn(vine de la "dominus" si are sensul de stăpân;
 mare voievod(însemnătate conducătorul militar suprem);
 Io(care vine de la "ioanes" și înseamnă "cel ales de Dumnezeu", de aici rezultând și puterea foarte mare
a monahului care provenea de la Divinitatea)

Atribuțiile domnitorului:

Atribuții externe: putea să înceapă un război, putea sa încheie pacea ,putea sa încheie un tratat de alianță.
Atribuții interne:
-domnitorul este șeful administrației, numind dregătorii;
- domnitorul este judecătorul suprem;
Atribuții funciare, el fiind stăpânul întregului pământ al țării, din care își oprea domeniul domnesc,
restul împărțindu-l sub forma de moșii celor care îi erau credincioși;
Atribuții fiscale, putând stabili impozitele și putând iniția baterea unor monede;
Atribuții religioase, jucând un rol important în numirea mitropoliților, dar și în confirmarea
episcopilor.

Evoluția domniei

 În secolele XIV-XV, la domnie se ajungea pe cale electiv-ereditară. Marea Adunare a Țării alegea
domnitorul din rândul membrilor unei dinastii. Cea Mușatină, în Moldova și cea a Basarabilor în Țara
Românească. Putea deveni domnitor orice membru al dinastiei, adică fiu legitim sau natural, frate, var,
unchi. Candidatul însă trebuia sa fie integru din punct de vedere fizic. Domnia era și viagera(era o
funcție obținută pe viață). Pentru a fi siguri ca fiul potrivit urmează la tron, se folosea asocierea la
domnie a fiului încă din timpul vieții tatălui. Așa a făcut Basarab I cu fiul său Nicolae Alexandru și
Ștefan cel Mare cu fiul sau Bogdan.
 În secolul al XVI-lea au loc mari schimbări în privința modului de obținere a domniei. Se trece de la
alegerea domnitorului de către Marea Adunare a Țării la numirea domnitorului de către sultan. De
exemplu, fiul natural al lui Ștefan cel Mare, Petru Rareș a fost ales, în 1527 domn al Moldovei de către
Marea Adunarea a Țării. Pentru cea dea doua domnie, obținută în 1541 a fost nevoie de numire făcută
de către sultanul Soliman Magnificul. În 1593, Mihai Viteazul a obținut tronul Țării Românești cu
acordul Sultanului.
 În secolul al XVII-lea domnitorii erau numiți de către Sultan dintre membrii unor mari familii boierești.
În aceasta perioadă, puterea domnitorului scade în raport cu aceea a marilor boieri, fiind un regim de
stări.
 În secolul al XVIII-lea au loc mari schimbări în privința domniei întrucât s-a trecut de la domnia
pământeană la cea fanariotă. Turcii nu mai au încredere în domnitorii pământeni. Domnitorul Moldovei,
Dimitrie Cantemir, în 1711 a participat cu armata sa la Lupta de la Stănilești unde alături de ruși s-a
 confruntat cu turcii. Turcii, învingători l-au scos pe Cantemir din domniei și au impus, în 1711 primul
domnitor fanariot al Moldovei, Nicolae Mavrocordat. Puțin mai târziu, în 1716 turcii au impus domniile
fanariote și în Tara Românească, impunând același domnitor, pe Nicolae Mavrocordat.

Caracteristicile domniilor fanariote:

- domnitorii fanarioți erau numiți de către Sultan dintre rândul demnitarilor care proveneau din cartierul
Fanar al Constantinopolului, majoritatea lor fiind de origine greacă;
- domniile fanariote se obțineau pe calea licitării de aceia durata acestora era mică(2-3 ani), domnitorii
conducând alternativ Moldova și Țara Românească(Constantin Mavrocordat a domnit de 10 ori și Țara
Românească)
- domnitorii fanarioți erau considerați Înalți Funcționari Otomani, de aceia, în politica externă trebuiau sa
urmărească interesele Imperiului. Neavând o politica externă activă armata Țărilor Române este desființată.
- exista domnitorii fanarioți care, pentru bună funcționare a statelor, fac reforme cu caracter administrativ,
social, judiciar. În acest sens, îl putem aminti pe Constantin Mavrocordat care a făcut reforma sociala în
1746 în Țara Românească și 1749 în Moldova. El a desființat legarea de glie a țăranilor dependenți astfel ca
aceștia se puteau mută de pe o moșie pe alta în schimbul unei răscumpărări. Ei rămâneau însă dependenți
economic primind în folosință un lot de pământ. Pentru acest lot, datorat o obligație în munca numita claca.
Claca consta în munca pe moșia stăpânului timp de 12 zile/an în Țara Românească și 24 zile/an în Moldova.

Instituția voievodală în Transilvania

Instituția voievodală din Transilvania este similară cu instituția domniei din Moldova și Țara Românească.

De-a lungul timpului, în Transilvania, au existat mai multe stăpânirii străine:

A. Stăpânirea maghiară
Transilvania s-a format ca stat medieval prin unirea autonomiilor locale de către ungurii. Voievodatul
Transilvaniei a fost inclus în Ungaria, de aceea, regele numea voievodul. Voievodul avea atribuții
administrative, militare și judecătorești. Pentru a guverna, era ajutat de un vice-voievod și avea o cancelarie
voievodală. Ungurii au renunțat o perioadă la voievodat în favoarea principatului. De aceea, documentele îl
amintesc pe în 1111 pe principele Mercurius. După câteva decenii, ungurii renunță la principat și revin la
voievodat. De aceea, în 1176 este amintit voievodul LEUSTACHIUS.
B. Stăpânirea otomană
În 1526 a avut loc Lupta de la Mohacs, unde ungurii au fost înfrânți de către turci. De aceea, 1541 turcii au
transformat o parte importantă a Ungariei în pașalâcul de la Buda (provincie otomană). Tot în 1541,
Transilvania a trecut din stăpânirea maghiară în stăpânire otomană. Transilvania este principat autonom aflat
sub suzeranitate otomană. Principele Transilvaniei în secolul al XVI-lea era ales de către Dietă și apoi
confirmat de către sultan. În secolul al XVII-lea, principele este numit de către sultan.

c. Stăpânirea austriacă sau habsburgică

Pe fondul problemei orientale, Austria își va impune stăpânirea în Transilvania. Prin Diploma Leopoldină
din 1691, austriecii au organizat Transilvania. Ei păstrează sistemul celor 3 națiuni privilegiate(nobilimea
maghiară, patriciatul săsesc și fruntașii secuilor). Împăratul preia funcția de principe, pe care o exercită prin
intermediul unui guvernator care este ales de Dietă și confirmat chiar de către împărat.

2. Biserica
A. Biserica Ortodoxă din Moldova și Țara Românească
Biserica Ortodoxa este o instituție centrală din spațiul extracarpatic care a sprijinit și colaborat cu domnia.
a. Biserica Ortodoxa din Moldova
Mitropolia Ortodoxă a Moldovei a fost creată la sfârșitul secolului al XIV-lea(probabil prin 1386-1387) de
către domnitorul Petru Mușat. Sediul Mitropoliei la Suceava. Domnitorul și patriarhul de la Constantinopol
nu s-au înțeles asupra persoanei care să ocupe funcția de mitropolit a Moldovei. Domnitorul voia în această
funcția pe o ruda a să, Iosif, iar patriarhul voia un grec. În acest context patriarhia de la Constantinopol nu a
recunoscut mitropolia ortodoxă a Moldovei în timpul domniei lui Petru Mușat, dar o va recunoaște mai
târziu în 1401, în timpul lui Alexandru cel Bun.
b. Biserica Ortodoxa din Țara Românească
Mitropolia Ortodoxă a Țării Românești a fost înființată în 1359 de către domnitorul Nicolae Alexandru.
Sediul Mitropoliei era la Curtea de Argeș. Patriarhul de la Constantinopol și domnitorul s-au înțeles asupra
persoanei care să devină mitropolit. Iachint din Vicina. Mai târziu, în 1370 Vladislav Vlaicu a înființat încă
o Mitropolie Ortodoxă care avea sediul la Severin și care a fost recunoscută de către Patriarhia de la
Constantinopol. În perioada următoare, cele două mitropolii s-au unit.
Caracteristicile Bisericii Ortodoxe din spațiul extracarpatic:
- era dependentă de Patriarhia de la Constantinopol;
- conducătorul Bisericii, mitropolitul, pe lângă atribuțiile culturale avea și atribuții politice. Mitropolitul
participa la alegerea și la încoronarea domnitorului, așa cum a făcut mitropolitul Teoctist în 1457 când a
participat la alegerea și la încoronarea lui Stefan cel Mare. Mitropolitul participa la Sfatul Domnesc, putea
ține locul domnitorului atunci când tronul era vacant, putea fi trimis în acțiuni cu caracter diplomatic. De
exemplu, mitropolitul Țării Românești, Eftimie a fost trimis în fruntea unui grup de boieri de către Mihai
Viteazul pentru a negocia Tratatul de la Alba Iulia din 1595 cu principele Transilvaniei Sigismund-Báthory;
- în secolul al XVIII-lea Biserica Ortodoxă s-a grecizat pentru că, domnitorii fanarioți au numit că
mitropoliți și că episcopi greci.
B. Bisericile din Transilvania
a. Biserica Catolică a fost în Transilvania de-a lungul timpului o instituție recunoscută de către stat făcând
parte dintre religiile recepte.
Bisericile reformate sunt create în Transilvania în secolul al XVI-lea, luteranismul și calvinism făcând parte
din rândul religiilor recepte.
Biserica Ortodoxă, a avut un statul inferior de Biserică tolerată. De aceea, au existat perioade în care nu a
avut o structură ierarhică superioară. Mitropolitul Țării Românești a condus, uneori, spiritul și pe ortodocșii
din Transilvania purtând titulatura de exarh al plaiurilor.
Biserica Greco-Catolică a fost înființată în timpul stăpânirii habsburgice prin Diplomele Leopoldine din
1699 și 1701. O parte dintre ortodocșii din Transilvania "s-au unit cu Roma", adică l-au recunoscut pe papă,
conducătorul lor spiritual. Fac acest lucru pentru că li se promit drepturi egale cu ale religiilor recepte.

3. Sfatul Domnesc
În Moldova și Țara Românească, Sfatul Domnesc este o instituție cu caracter consultativ care își dă
consimțământul atunci când domnitorul trebuie să ia decizii importante (adică să înceapă un război, să
încheie un tratat de alianță, să plătească tribut). Sfatul domnesc era format inițial din marii boieri, iar
ulterior, i-a cuprins doar pe boierii cu dregătorii. Principalele dregătorii sunt: logofătul, vornicul,
vistiernicul, spătarul, postelnicul, portarul Sucevei, banul Craiovei.
În secolul al XVI, Sfatul Domnesc primește numele de DIVAN în spațiul extracarpatic.

În spațiul intracarpatic, în timpul stăpânirii habsburgice exista guberniul, o instituție cu caracter

administrativ.

4. Adunarea stărilor privilegiate

În Moldova și Țara Românească, acesta instituție se numea Marea Adunare a Țării. Ea nu era o instituție cu
caracter permanent, fiind convocată atunci când existau situații speciale precum alegerea unui domnitor
(1457 l-au ales domn pe Ștefan cel Mare, 1527 l-a ales domn pe fiul acestuia Petru Rareș), este chemată
când hotăra plata tributului(de exemplu, a fost convocată 1456 de către Petru Aron, hotărând plătirea
primului tribut al Moldovei către Poartă/Turcia). În timpul domniilor fanariote, rolul acestei instituții scade.

În Transilvania, Adunarea Stărilor privilegiate purta numele de CONGREGAȚIA GENERALĂ. La început

existenței ei, în secolul al XIII îi cuprindea și pe români. Treptat, însă, românii au fost excluși de la viață
politică. Un astfel de moment a fost cel din 1366 când regele Ludovic I de Anjou condiționa calitatea de
nobil de apartenența la catolicism. Un alt moment este cel din 1437, când s-a redactat UNIO TRIUM
NATIONUM, prin care puteau participa la viață politică doar nobilimea maghiară, patriciatul săsesc și
fruntașii secuilor. În secolul al XVI, în timpul stăpânirii otomane această instituție poartă numele de Dietă.

5. Armata
În Moldova și Țara Românească, armata era împărățită în:
- oastea cea mica, care era o armată cu caracter permanent fiind format din curteni și cetele de soldați ale
boierilor;
- oastea cea mare, care nu avea caracter permanent fiind convocată doar în caz de mare primejdie și
cuprindea pe toți cei care puteau purta arme.
În Transilvania exista o oastea a voievodatului care se alătură armatei Ungariei atunci când regele pornea la
război.
6. Administrația
În Moldova și Țara Românească existau unități administrativ-teritoriale numite județe, în Țară Românească
și ținuturi, în Moldova. Ele erau conduse de dregători care aveau atribuții administrative, judecătorești și
fiscale.
În Transilvania, există mai multe unități administrativ-teritoriale:
- comitatele, înființate de maghiari
-scaunele : -7 scaune ale sașilor
-7 ale secuilor
- districtele: - 2 ale sașilor
- românii aveau distincte numite țări (Țară Maramureșului, a Făgărașului)
Cele 2 districte ale secuilor cu cele 7 scaune ale lor formau Universitatea Sașilor.