Secolul al XX-lea

Formarea României Mari- 1918

Realizarea României Mari, prin unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Vechiul Regat, a fost rezultatul acțiunii românilor,
în conjunctura favorabilă de la sfârșitul Primului Război Mondial, când dispăreau de pe harta Europei, Imperiul Țarist și Imperiul
Austro-Ungar. Unirea cu Regatul României a acestor teritorii a fost posibilă în contextul afirmării pe plan internațional a principiului
autodeterminarii și a celui al naționalităților.
În perioada 1914-1918 se desfăşurase Primul Război Mondial. România participase la Primul Război Mondial cu scopul de a-
şi recupera teritoriile aflate sub stăpânire străină. Ea intrase în război după ce semnase cu Antanta, în 1916, o Convenţie politică,
prin care ţările acestei alianţe recunoşteau dreptul nostru asupra teritoriilor locuite de români şi stăpânite de Austro-Ungaria (
Bucovina, Transilvania, Banatul). România a acționat constant, diplomatic și militar, alături de Antanta, pentru întregirea sa
teritorială.→ROMÂNIA MARE
Primul Război Mondial determină:
■ răspândirea:
▪ principiului autodeterminării ( dreptul unei populaţii de a-şi hotărâ singură soarta, alegând statul din care
să facă parte) - existent în Cele 14 puncte ale președintelui american W.Wilson
▪ principiului naționalităților (cetățenii de aceeași naționalitate trebuiau să facă parte din același stat)
■ destrămarea imperiilor din vecinătatea României
▪ Imperiul austro-ungar dispare ca urmare a înfrângerii în razboi
▪ Imperiul ţarist (Rusia) dispare ca urmare a prelurii puterii de către comuniști în urma revoluției bolșevice.
Teritoriile românești care au făcut parte din imperiile vecine și-au proclamat autonomia, apoi independenţa şi apoi s-au unit cu
Vechiul Regat.
România Mare s-a format în 1918 prin trei fapte istorice: unirea Basarabiei, unirea Bucovinei, unirea Transilvaniei

A. Unirea Basarabiei
În 1917 se formează Partidul Naţional Moldovenesc care a coordonat mişcarea de eliberare naţională. În urma publicării
Declaraţiei drepturilor popoarelor din Rusia, basarabenii pot folosi dreptul de autodeterminare. Astfel la Chișinău în octombrie
1917, a avut loc Congresul ostaşilor moldoveni, care a hotărât autonomia Basarabiei și formarea unor organe proprii de
conducere ▫ Sfatul Ţării—organ reprezentativ condus de Ion Inculeţ
▫ Consiliul Directorilor Generali, organ executiv condus de Petre Erhan
Statul autonom și-a luat numele de Republica Democratică Moldovenească, în decembrie 1917.
Pe teritoriul Republicii Democratice Moldoveneşti, armata rusă aflată în retragere provoca dezordine, iar unii dintre soldaţi
încercau să răspândească ideile bolşevice. Îngrijorate autoritățile basarabene au cerut sprijinul armatei române. Armata română a
pătruns pe teritoriul Basarabiei şi a restabilit ordinea. Rusia sovietică a reacţionat şi a întrerupt relaţiile diplomatice cu România şi
a confiscat tezaurul pe care românii îl adăpostiseră în timpul războiului pe teritoriul rusesc. Republica Democratică Moldovenească
şi-a proclamat independenţa la 24 ianuarie 1918.
Sfatul Ţării , care cuprindea reprezentanţi ai tuturor naţionalităţilor, a adoptat cu majoritate de voturi, hotărârea de unire a
Basarabiei cu România, la 27 martie/9 aprilie 1918
Regele Ferdinand a semnat în aprilie 1918 documentul prin care se promulga unirea Basarabiei cu România.

B. Unirea Bucovinei
Situaţia românilor din Bucovina s-a înrăutăţit în toamna anului 1918 când Austro-Ungaria se prăbuşise.Ca o încercare de salvare,
austriecii promovau ideea încorporării Bucovinei în provincia Galiţia. Ucraina, care se desprinsese din Rusia şi-şi proclamase
independenţa în ianuarie 1918, ridica pretenţii asupra Bucovinei şi ameninţa cu intervenţia armată.
În octombrie 1918 are loc Adunarea reprezentanţilor populaţiei româneşti din Bucovina care hotărăște autonomia provinciei
și propunea unirea Bucovinei cu teritoriile locuite de români, din Austro-Ungaria. S-au ales organe proprii de conducere ▪
Consiliul Naţional Român
▪ Comitetul Executiv, condus de Iancu Flondor
Ucraina face presiuni pentru anexarea Bucovinei( deputații ucrainieni votaseră anexarea Bucovinei la Ucraina), de aceea Consiliul
Naţional a cerut ajutorul armatei române, care intervine şi restabileşte ordinea.
La 15/28 noiembrie 1918 Congresul General al Bucovinei hotărăşte, cu majoritate de voturi, unirea necondiţionată a
acesteia cu România.
Regele Ferdinand a semnat în decembrie 1918 documentul prin care se promulga unirea Bucovinei cu România
C. Unirea Transilvaniei
În toamna anului 1918 şi-au reluat în Transilvania activitatea Partidul Naţional Român şi Partidul Social Democrat.
Prin Declaraţia de la Oradea, din septembrie 1918, Partidului Naţional Român, anunța autonomia Transilvaniei.
În octombrie 1918 s-a format la Arad, Consiliul Naţional Român Central (C.N.R.C.), format din 6 membri PNR şi 6 membri
PSD. C.N.R.C. coordonează acţiunile românilor transilvăneni pentru obţinerea libertăţii. A iniţat formarea unor consilii pe plan
local, sprijinite de gărzi naţionale. Aceste consilii locale au preluat treptat conducerea politică şi administrativă în Transilvania.
În octombrie 1918, împăratul Carol I, al Austro-Ungariei, face o ultimă încercare de salvare a statului său care se afla în plină
dezagregare. De aceea a lansat manifestul „Către popoarele mele credincioase”, în care propunea federalizarea Austro-Ungariei;
s-ar fi format şase regate autonome, care ar fi făcut parte din imperiu: austriac, ungar, ceh, polonez, ucrainean, iugoslav. Nu era
amintit niciun stat al românilor în acest proiect de salvare a imperiului. Drept răspuns, deputatul român Alexandru Vaida-Voevod
a citit, în noiembrie 1918, în parlamentul maghiar Declaraţia de independenţă a populaţiei româneşti din Transilvania.
 C.N.R.C. a trimis în noiembrie 1918 o notă ultimativă guvernului maghiar, prin care cerea cedarea puterii de guvernare din
Transilvania. Guvernul maghiar a trimis la Arad reprezentanţi care să negocieze cu românii. Discuţiile au eşuat pentru că maghiarii
au oferit doar autonomia, nu recunosc separarea de Ungaria dorită de români.
C.N.R.C. a convocat Marea Adunare Naţională la Alba Iulia care să hotărască soarta Transilvaniei.
Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia
▪ a avut loc la 18 noiembrie/1 decembrie 1918
▪ au participat 1228 de delegaţi aleşi de circumscripţiile electorale, de toate organizaţiile românilor din Transilvania, Banat,
Crişana şi Maramureş; paralel, pe platoul din faţa cetăţii medievale, s-au adunat peste 100 000 de locuitori care aşteptau anunţarea
decizia adunării. Delegații au hotărât în unanimitate unirea cu România
▪ rezoluţia unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului, a fost făcută cunoscută de Vasile Goldiş
▪ pe lângă unire erau formulate cerinţe referitoare la respectarea drepturilor minorităţilor naţionale, democratizarea vieţii politice(
prin vot universal, libertatea presei, libertatea de asociere, libertatea de întrunire, reformă agrară)
▪ aceste teritorii aveau să fie conduse de organe proprii de conducere până la integrarea lor în statul român:
▫ Marele Sfat Naţional—forul legislativ(250 de membri) care era condus de Gheorghe Pop de Băseşti
▫ Consiliul Dirigent—rol executiv(15 membri), condus de Iuliu Maniu
În decembrie 1918 regele Ferdinand I a semnat decretul prin care se recunoştea unirea hotărâtă la Alba Iulia.
Marea Unire din 1918 a încununat aspiraţiile de veacuri ale românilor de a trăi într-un singur stat. Marea Unire a fost rodul voinţei
poporului român şi s-a realizat datorită unei conjuncturi internaţionale favorabile.

ASEMĂNARI între faptele istorice de la începutul secolului al XX-lea care au condus la formarea României Mari
▪ adunarile reprezentative din Basarabia, Bucovina, Transilvania au hotărât unirea acestor provincii cu România. Sfatul Ţării a
hotărât unirea Basarabiei cu România, la 27 martie/9 aprilie 1918. La 15/28 noiembrie 1918 Congresul General al Bucovinei
hotărăşte unirea necondiţionată a acesteia cu România. Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a hotărât unireaTransilvaniei,
Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România.
▪ Basarabia, Bucovina, Transilvania și-au hotărât autonomia, independența și apoi unirea cu România
▪ Basarabia, Bucovina, Transilvania au avut organe proprii de conducere până la reprezentarae lor în instituțiile centrale de la
București

Consecinţele unirii:
▪ a crescut teritoriul ţării, fapt care determină şi creşterea potenţialului economic
▪ a crescut numărul populaţiei, în cadrul căreia o pondere importantă o au minorităţile (28,1%), cărora statul român trebuia să
le asigure drepturi şi libertăţi. De aceea era necesară redactarea unei noi legi fundamentale care să-i reprezinte pe toţi românii,
inclusiv pe cei din provinciile unite. Astfel s-a redactat Constituția din 1923 care prevedea drepturi pt toți locuitorii indiferent de
originea lor etnică sau apartenența religioasa
▪ erau necesare reforme care să modernizeze societatea românească (reforma electorală—fusese realizată încă din 16
noiembrie1918 în Vechiul Regat când votul devine universal; reforma agrară—finalizată în 1921)
▪ la 15 octombrie 1922, la Alba-Iulia, Ferdinand şi Maria au fost încoronaţi ca monarhi ai României Mari ( ei deveniseră monarhi
ai Vechiului Regat în 1914)

Recunoaşterea unirii:
Participarea României la război alături de Antanta a avut un rol hotărâtor în recunoaşterea actelor unirii din 1918. După
încheierea Primului Război Mondial, la Paris au avut loc discuţii pentru încheierea păcii.
Conferinţa de pace de la Paris a avut loc în 1919-1920, în cadrul căreia se recunoaşte şi unirea înfăptuită de români în 1918:
▪ Tratatul de la Saint Germain din 1919, prin care Austria a recunoscut unirea Bucovinei cu România
▪ Tratatul de la Trianon din 1920, prin care Ungaria a ecunoscut unirea Transilvaniei cu România
▪ Pactul de la Paris din 1920, prin care Anglia, Franţa, Italia şi Japonia au recunoscut unirea Basarabiei cu România