MAREA UNIRE DE LA 1 DECEMBRIE 1918

Ziua de 1 decembrie 1918 reprezintă Ziua Națională a României, celebrată

anual ca zi națională din 1990.
Sărbătoarea aniversează Marea Adunare Națională de la Alba Iulia și
unirea provinciilor Basarabia, Bucovina ,Transilvania, Banat, Crișana,
Maramureș și Sătmar cu Regatul României.
Context și premise ale Marii Uniri
Terminarea Primului Război Mondial, în anul 1918, a marcat și
finalizarea procesului de formare a statului național unitar român, cea mai
frumoasă împlinire din întreaga istorie modernă a poporului român.
După cum bine știm, la acea vreme România era formată din provinciile
Țara Românească și Moldova, unite în anul 1859, sub domnia lui Alexandru
Ioan Cuza.
Restul provinciilor românești aparțineau marilor imperii vecine:
Transilvania și Bucovina făceau parte din Imperiul Austro-Ungar, iar Basarabia
era integrată Imperiului Rus.
În aceste condiții, dorința românilor din teritoriile mai sus menționate de a
se uni cu România era din ce în ce mai mare.
Datorită contextului internațional favorabil, prima provincie care s-a unit
cu țara a fost și aceea care fusese ocupată de străini cel mai târziu, și anume
Basarabia (răpită de ruși în 1812).
Încă din toamna anului 1917, s-a format la Chișinău Sfatul Țării, un fel de
parlament ales democratic al populației dintre Prut și Nistru, care a decis
autonomia Basarabiei.
La scurt timp s-a proclamat Republica Moldovenească, și apoi aceasta și-a
declarat independența.
Aceeași instituție, Sfatul Țării, a decis cu majoritate de voturi, la 27 martie
/9 aprilie 1918, unirea Basarabiei cu Regatul României. Acest fapt a fost posibil
pe fondul dezmembrării Imperiului Rus.
Românii din Bucovina, încă din octombrie 1918, au decis unirea
Bucovinei cu România. În acest sens, s-a format un Consiliu Național Român,
condus de Iancu Flondor.
Această instituție a ales să acționeze rapid, mai ales că trupele ucrainene
intrau în Bucovina.
La 15 noiembrie/28 noiembrie 1918, s-a întrunit la Cernăuți Congresul
General al Bucovinei, format din reprezentanții românilor, polonezilor,
germanilor și rutenilor, care au hotărât unirea necondiționată a Bucovinei cu
Regatul României.
Evident că și în Transilvania exista o mișcare de unire cu România, care
era foarte activă și care a început să se radicalizeze odată cu începutul Primului
Război Mondial.

1
 În octombrie 1918, când împăratul Carol I a propus federalizarea Austro-
Ungariei, românii au răspuns printr-o declarație de independență, prezentată de
deputatul Alexandru Vaida-Voevod în parlamentul maghiar.
Treptat, puterea locală a fost preluată de consiliile naționale române,
ordinea publică fiind asigurată de gărzile românești.
Organul de conducere al tuturor românilor era Consiliul Național Român,
format din șase membri ai partidelor românești.
Pentru ca această situație să fie legalizată, consiliul a convocat pentru ziua
de 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, Marea Adunare Națională, formată din
1.228 de delegați aleși, cu drept de vot, trimiși de toate comunitățile rurale și
urbane, de biserici și de diferite organizații.
Aceștia reprezentau întregul popor român cuprins în Ungaria.
La adunare au participat peste 100.000 de oameni veniți din toate colțurile
Transilvaniei.
La Adunarea de la Alba Iulia a fost proclamată Unirea Transilvaniei,
Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România, prin Rezoluția de la Alba
Iulia.
Unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu patria-mamă a
reprezentat nu numai împlinirea unui vis de secole, ci și intrarea efectivă într-o
nouă etapă istorică.
Actul de la 1 decembrie 1918 a marcat desăvârșirea unității statale a
românilor.
La 11/ 24 decembrie 1918, regele Ferdinand emitea decretul de Unire a
Transilvaniei cu vechea Românie, iar în 15 octombrie 1922, suveranul și regina
Maria aveau să se încoroneze oficial la Alba Iulia.
Pe plan internațional, Marea Unire a fost recunoscută în cadrul
Conferinței de pace de la Paris (1919-1920) și a fost prevăzută în tratatele de
pace semnate de România cu statele învinse sau succesoare ale acestora.
Unirea României cu Bucovina a fost prevăzută prin tratatul semnat cu
Austria la Saint Germain (septembrie 1919).
Apartenența Cadrilaterului la România a fost confirmată prin tratatul cu
Bulgaria, la Neuilly (noiembrie 1919).
Unirea Transilvaniei și Banatului cu România a fost recunoscută prin
Tratatul de la Trianon (iunie 1920), semnat cu Ungaria.
Tratatul de la Paris din 28 octombrie 1920 a recunoscut Unirea Basarabiei
cu România.
Ziua Națională a României
După prăbușirea regimului comunist din România, prin legea nr. 10 din 31
iulie 1990, promulgată de fostul președinte Ion Iliescu și publicată în Monitorul
Oficial nr. 95 din 1 august 1990, ziua de 1 decembrie a fost adoptată ca zi
națională și sărbătoare publică în România.
Această prevedere a fost reluată de Constituția României din 1991, în alineatul 2
al articolului 12.