CUCERIREA INDEPENDENTEI DE STAT A ROMANIEI (1877-1878)

1.1. CONDITIILE INTERNE SI INTERNATIONALE ALE INDEPENDENTEI DE STAT A ROMANIEI LA 9 MAI 1877. PROCLAMARII

Proclamarea independentei de stat a Romaniei in a doua jumatate a secolului al XIX-lea a devenit o necesitate imperioasa, care se impunea in mod logic. Ea a fost determinata de factori interni si externi favorabili care faceau din cucerirea independentei un obiectiv prioritar si iminent.

Din punct de vedere intern independenta a fost o nazuinta seculara, o permanenta a istoriei poporului roman. Ea a alimentat mereu dorinta de libertate, dragostea fata de glia strabuna si eroismul in lupta. Ca urmare, tarile romane nu si-au pierdut niciodata existenta statala si nu au putut fi transformate in pasalacuri. In noile conditii mentinerea suzeranitatii otomane si a garantiei colective a celor sapte state europene reprezenta un anacronism ce frana dezvoltarea tarii. Romaniei i se interzicea sa incheie tratate politice si comerciale, sa aiba reprezentanti diplomatici, sa bata moneda, sa majoreze efectivele militare etc. Crearea statului national in 1859 a reprezentat un factor major al procesului cuceririi independentei de stat. Cu toate oprelistile puse in fata poporului roman prin tratatul de la Paris[1], unirea a fost recunoscuta pe plan extern, Romania a stabilit legaturi diplomatice prin agentii (1860 la Paris, 1863 la Belgrad, 1868 la Viena, 1872 la Berlin, 1874 la Petersburg), a incheiat conventii cu Austro-Ungaria (1875) si cu Rusia (1876), a facut schimburi de delegatii etc. Toate acestea reprezentau demersuri evidente catre o independenta deplina si reliefau ca ceea ce se impune in mod necesar isi creeaza drum liber indiferent de obstacolele ce s 414g61e e interpun in cale. Dezvoltarea economica, noile relatii sociale determinate de aceasta dezvoltare, ca si situatia politica interna, cereau imperios inlaturarea oricaror relatii de dependenta. In cca. un deceniu dupa unire s-a dublat productia agricola si s-a triplat cea industriala, s-a extins reteaua de cai ferate (1250 km), s-a infiintat un sistem monetar national, s-a creat si s-a dezvoltat o armata nationala. Prefacerile ce aveau loc in societatea romaneasca dupa Unirea Principatelor au determinat trecerea la etapa decisiva a luptei pentru independenta. Conditiile externe au favorizat lupta romanilor pentru cucerirea independentei statale. In 1875 se declanseaza rascoale armate impotriva dominatiei otomane in Bosnia si Hertegovina; in 1876 se rascoala bulgarii, sarbii si muntenegrenii; Romania sprijina aceste actiuni fara sa se amestece direct in conflictul iscat. Avand in vedere conjunctura internationala, Romania a incercat obtinerea independentei pe cale diplomatica, adoptand o pozitie de neutralitate in schimbul careia revendica independenta prin cele sapte conditii[2]. Avand in vedere continutul cererilor, cat si statutul Romaniei - tara sub suzeranitate otomana si garantie colectiva - tarile europene au adoptat fata de acest demers al Romanieiurmatoarea atitudine: Imperiul otoman a considerat demersul nepotrivit si nu i-a dat curs sub pretextul ca nu se putea ocupa de aceasta problema decat la sfarsitul razboiului Rusia a considerat cererile Romaniei inoportune

 Franta le-a considerat primejdioase Anglia le-a apreciat drept ambitie bolnavicioasa Se desprindea limpede concluzia ca independenta trebuia cucerita. Aceasta s-a intarit si mai mult in urma Conferintei de la Constantinopol (decembrie 1876) a tarilor semnatare a tratatului de la Paris, intrunita cu scopul de a determina Poarta sa accepte unele reforme pentru tarile din sudul Dunarii. Conferinta nu a luat in discutie cererile Romaniei, mai mult, Imperiul otoman a dat o Constitutie prin care Romania era considerata drept provincie otomana privilegiata . Romania a trecut la pregatirea actului independentei. In septembrie-octombrie 1876 la Livadia (Crimeea) au avut loc discutii privitoare la trecerea trupelor rusesti prin tara ,pe baza unei conventii. La 4 aprilie 1877 a fost incheiata (la Bucuresti) Conventia ruso-romana[3],potrivit careia se permitea trecerea trupelor ruse prin tara, cheltuielile de transport reveneau guvernului rus. In plus, Rusia se obliga sa actioneze pentru a se respecta interesele Romaniei. O anexa cuprinzand 26 de articole detalia toate aspectele legate de traversarea teritoriului Romaniei de catre trupele tariste (comisari de legatura pe langa autoritatile locale, un comisar general roman pe langa comandantul sef al trupelor ruse, aprovizionarea o asigura Romania la preturi convenabile, transportul pe caile ferate era redus cu 40%, trupele ruse aveau interdictie de a trece prin Bucuresti). Pe plan intern au fost adoptate o serie de masuri corespunzatoare noii situatii. S-au votat doua credite pentru dotare si nevoi de concentrare (4 milioane si 1,05 milioane); s-au creat noi unitati militare; s-au facut o serie de manevre de trupe pentru a preveni un atac prin surprindere din partea Imperiului otoman; in tara se amplifica tot mai mult un curent favorabil proclamarii independentei. La 9 mai 1877 a fost proclamata independenta de stat a Romaniei, dupa ce in prealabil pe 6 aprilie s-a decretat mobilizarea, pe 12 aprilie Rusia a declarat razboi Imperiului otoman, iar pe 16 aprilie Camera si 17 aprilie Senatul au aprobat Conventia ruso-romana. Afland de Conventie, Imperiul Otoman a deschis foc asupra oraselor de la Dunare: pe 21 aprilie cu navele a atacat Braila, pe 26 aprilie cu artileria a atacat Calafatul, Bechetul, Oltenita si Calarasiul, iar bandele de prada sau dedat la jafuri si crime. Poporul roman, armata, presa au cerut guvernului sa riposteze. Pe data de 26 aprilie artileria de la Calafat a ripostat. Pe data de 29 aprilie un grup de deputati din Camera au cerut printr-o motiune ruperea legaturilor cu Poarta, iar pe 30 aprilie si Senatul a adoptat o motiune asemanatoare. La 9 mai 1877 Parlamentul s-a intrunit in sesiune extraordinara si a proclamat independenta. La interpelarea unui deputat (Nicolae Fleva) a raspuns ministrul de externe al Romaniei, Mihail Kogalniceanu[4]. Camera[5] si Senatul a proclamat independenta[6].

In aceeasi zi s-a votat infiintarea ordinului "Steaua Romaniei". Pe 11 mai a fost anulat tributul fata de Poarta[7]. Pe plan intern acest act istoric a determinat un mare entuziasm in randul tuturor romanilor. Pe plan extern, independenta Romaniei a determinat tarile garante sa adopte atitudini diferite Imperiul otoman a taxat-o drept rebeliune, declarand in acelasi timp ca isi pastreaza intacte drepturile asupra Romaniei Anglia a considerat-o contrara tratatelor, cerand masuri de pedepsire Franta a manifestat raceala, declarand ca regreta faptul ca Romania a renuntat la garantia colectiva Austro-Ungaria a avut o atitudine rezervata Rusia a apreciat-o drept un act - de facto dar nu si de jure - inoportun Italia a aprobat actul curajos al Romaniei

[1] Tratatul de la Paris (1856) - extrase: Art.22: "Tarile Romania si Moldova se vor afla si pe viitor sub suzeranitatea Inaltei Porti si sub chezasia puterilor tocmitoare de drepturile si scutirile ce au." Art.23: "Inalta Poarta se indatoreaza a pastra ziselor tarii o obladuire neatarnata si nationala precum si deplina slobozenie de religie, legi, negot si plutire". Art.26: "S-a primit de noi ca tarile romane sa aiba ostire nationala pentru siguranta dinauntru si a granitelor". Art.27: "Daca linistea dinauntru tarilor acesta va fi amenintata Inalta Poarta se va intelege cu celelalte Puteri tocmai asupra masurilor ce ar trebui ca sa se ia spre a statornicii sau a pastra linistea". [2]Cele sapte revendicari ale Romaniei adresate Turciei in iunie 1876 in
1. 2. 3. 4. 5. 6. 7.

schimbul pozitiei de neutralitate:

Recunoasterea individualitatii statului roman si a numelui de Romania. Admiterea reprezentantilor ei in corpul diplomatic. Asimilarea supusilor romani din Turcia situatiei celorlalti supusi straini si recunoasterea dreptului de judecata a lor de catre agentii diplomatici romani. Inviolabilitatea teritoriului roman si delimitarea insulelor Dunarii. Incheierea cu Imperiul Otoman a unor conventii comerciale, postale si telegrafice, precum si a unei conventii de extradare a raufacatorilor. Recunoasterea pasaportului roman si abtinerea consulilor Turciei de a se amesteca in afacerile privind pe romanii din strainatate. Fixarea granitei intre Romania si Turcia la gurile Dunarii, pe talvegul bratului principal.

Nota se termina cu amenintarea ca daca cererile nu vor fi satisfacute Romania va fi silita sa adopte o alta atitudine.

[3]Romania promoveaza o politica de apropiere fata de Rusia, in acest sens au loc discutii la Livadia (1876) care se finalizeaza cu Conventia romano-rusa de la Bucuresti din 4/16 aprilie 1877, privind razboiul impotriva Imperiului Otoman :"Lucrand in acord cu celelalte mari Puteri, pentru a ameliora conditiunile de asistenta ale crestinilor supusi dominatiei Sultanului, Guvernul Imperial al Rusiei a atras atentiunea Cabinetelor garante asupra necesitatii de a asigura intr-un mod eficace executarea reformelor cerute de la Poarta. Pentru ca escitarea musulmanilor si slabiciunea invederata a guvernului otoman nu lasa a se spera masuri serioase de executare din partea autoritatilor turce, o interventiune militara din afara poate deveni necesarie. In cazul cand dezvoltarea ulterioara a afacerilor in Orient ar sili Rusia a asuma aceasta sarcina si a dirija armata sa in partea Turciei din Europa, Guvernul Imperial, dorind a respecta inviolabilitatea teritoriala a Statului Roman, a convenit de a incheia cu Guvernul Altetei Sale Domnul Carol I o conventiune speciala relativa la trecerea trupelor ruse prin Romania.