Principatele române în secolele XVIII-XIX

Perioada evului mediu a reprezentat pentru statele românești definitivarea și consolidarea

poziției acestora în relațiile internaționale prin intermediul implicării acestora în diverse
conflicte sau alianțe. Astfel, spre finalul evului mediu și începutul epocii moderne Țările
Române continuau să-și conserve autonomia și securitatea în fața pericolului reprezentat de
dorințele expansioniste ale Imperiului otoman.

După domniile lui Dimitrie Cantemir în Moldova și cea a lui Constantin Brâncoveanu în Țara
Românească Imperiul otoman a decis extinderea influenței sale într-o maniera mult mai
profundă în spațiul românesc. Prin urmare, la începutul secolului XVIII au fost instaurate
domniile turco-fanariote în ambele principate, marcând astfel debutul unor secole de
dominație otomană. În contextul acestei schimbări au apărut modificări inevitabile, întrucât
domnie a devenit o funcție instabilă, exercitată de Înalta Poartă și obținută în urma unei plăți
considerabile. Domniile turco fanariote au reprezentat de asemenea debutul monopolului
comercial, activitățile de comerț devenind controlate și subordonate Imperiului otoman.

În ciuda extinderii influenței Imperiului otoman în spațiul românesc la începutului epocii

moderne, acesta se confruntă de mai bine de un secol cu o decădere treptată, ce va declanșa
ulterior numeroase conflicte. Manifestată începând cu asediul Vienei de la sfârșitul secolului
XVII, chestiunea orientală a creat contextul favorabil manifestării unor războaie pentru
câștigarea influenței în zonă. Astfel, noile imperii afirmate precum Imperiul habsburgic sau
Imperiul Rus au întreprins acțiuni militare pentru a se afirma în regiune și a cuceri teritoriile
Imperiului Otoman, considerat deja în acest context ’’omul bolnav al Europei’’.Pentru statele
est-europene, printre care și Țările Române, criza orientală a avut consecințe semnificative pe
mai multe planuri. Astfel, spațiul românesc a pierdut Oltenia și Bucovina în favoarea
Imperiului Habsburgic, respectiv Bucovina în 1812 in fata Imepriului Rus.De asemenea,
chestiunea orientală a reprezentat pentru spațiul românesc și instaurarea domniilor fanariote și
suzeranitatea otomană în secolul XVIII, urmând ca în prima jumătate a secolului XIX statele
române să treacă de asemenea și sub protectorat rusesc și sub garanție celor șapte puteri
garante. Situația economică a Țărilor Române a cunoscut la rândul ei schimbări importante,
începutul epocii moderne reprezentând instaurarea monopolului comercial al Imperiului
otoman, care controla într-o bună măsură economia și schimburile comerciale ale spațiului
românesc.

Problema orientală s-a dovedit însă și favorabilă principatelor române în secolul XIX, întrucât
în cadrul acesteia a fost facilitat procesul de constituire al statului român modern. Astfel, un
fapt istoric intern ce a dus la modificarea regimului politic al principatelor a fost revoluția lui
Tudor Vladimirescu din 1821. În urma acțiunilor revoluționare întreprinse de Tudor
Vladimirescu și alți reprezentanți de seamă ai mișcării au fost înlăturate domniile fanariote,
fiind reinstalați domnii pământeni după mai bine de un secol.

Secolul XIX a reprezentat de asemenea și momentul redeschiderii crizei orientale, manifestată

prin intermediul războiului Crimeii între 1853 și 1856. Dorințele Imperiului Rus de a stăpâni
teritoriile Imperiului otoman aflat în decădere au fost stăvilite de intervenția marilor puteri din
Occident, printre care Franța și Anglia, care susțineau nevoia existenței Turciei pentru a păstra
echilibrul politic. Congresul de Pace de la Paris din 1856 a fost momentul când marile puteri
au dorit restabilirea echilibrul politic perturbat temporar de dorințele expansioniste ale
Imperiului țarist odată cu slăbirea influenței otomane. În cadrul acestui consiliu a fost adusă în
discuție pentru prima dată situația Principatelor Române de către ministrul de externe al
Franței, fapt ce demonstrează importanța spațiului românesc ca zonă tampon între cele trei
mari imperii europene. Congresul de la Paris a reprezentat prima etapă în constituirea statului
român modern , marile puteri incluzând pentru prima data spațiul românesc pe lista lor de
interese primordiale. În același deceniu se va realiza în mod oficial, prin dubla alegere a lui
Alexandru Ioan Cuza în Moldova și în Țara Românească, unirea celor două principate și
consolidarea acestora ca nou stat pe harta Europei. Un element definitoriu pentru statutul
politico-juridic al României a fost câștigarea independenței în urma implicării în războiul
ruso-turc din 1877-1878, conflictul ilustrând o altă manifestare a crizei orientale. Astfel,
România a devenit un stat independent, constituit sub forma unei monarhii constituționale și
consolidat prin elaborarea constituției din 1866, dar și prin alte acțiuni interne.

Chestiunea orientală a reprezentat un eveniment de mare amploare pe continentul european,

Țările Române suferind la rândul său în cadrul manifestării acesteia. Pierderile teritoriale și
instaurarea regimului fanariot de la începutul secolului XVIII ilustrează în mod clar maniera
în care problema orientală a afectat spațiul românesc, nedefinitivat încă într-un stat concret.
Cu toate acestea, decăderea treptată a Imperiului otoman a permis de asemenea și constituirea
statul modern român dat fiind interesul arătat de marile puteri fata de spațiul românesc odată
cu redeschiderea crizei orientale în secolul XIX. În acest context, statul român a fost de
asemenea capabil să-și câștige independența în urma participării la războiul ruso-turc din
1877-1878. Astfel, se poate remarca faptul că manifestarea problemei orientale a antrenant
efecte negative asupra situației spațiului românesc, dar a favorizat în același timp constituirea
statului modern român și a apariției unei noi țări pe harta politică a Europei.

Concluzionând , secolele XVIII-XIX au reprezentat o perioadă de schimbare continuă pentru

principatele române, întrucât atât contextul internațional, dar și acțiunile de emancipare
interne au contribuit la constituirea unui prim stat românesc din a doua jumătate a secolului
XIX. Deceniile următoare vor contribui la rândul lor la consolidarea autonomiei și integrității
României, ce va fi definitivată ca stat unitar în urma evenimentelor tumultoase de la începutul
secolului XX.