Romanitatea românilor

Romanitatea românilor reprezintă un subiect de mare importantă în istoria națională, fiind

legat de originea romană a poporului și a limbii române, de continuitatea dacică, respectiv
daco-romană, dar și de unitatea de neam și de limba. Încă de la formarea poporului român
romanitatea acestuia a  fost o temă abordată în izvoarele istorice, pe parcursul istoriei apărând
numeroase opinii cu privire la acest subiect.

Romanitatea românilor a fost abordată pe parcursul a mai multor perioade istorice, câteva
exemple în acest context fiind Evul mediu, perioada renașterii italiene, dar și Epoca modernă.
Dacă în primele secole de la formarea poporului roman se remarca o menționare relativ vagă
în izvoarele istorice, situație se va schimba odată cu dezvoltarea interesului umaniștilor
italieni în domeniu. Istoricii au devenit astfel preocupați de problema romanitatii în contextul
creșterii pericolului otoman în est, ce amenința echilibrul  întregii Europe.Spațiul românesc a
devenit astfel considerat o zonă tampon , determinând astfel interesul papalității de a include
românii în aria de influență a catolicismului pentru a servi scopului vital de protejarea țărilor
creștine. Astfel, un motiv pentru implicare istoricilor în problema romanității poate fi
reprezentat de situația politică a unei anumite epoci, perioadă în care susținerea  și dovedirii
romanității putea susține interesele la scară europeană.

Implicarea istoricilor în topicul romanității românilor s-a dezvoltat în secolele următoare,

remarcându-se de asemenea începutul implicării cronicarilor români în acest subiect. În acest
context, doi autori ce au abordat ideea romanității între secolele XVII-XVIII sunt Miron
Costin prin intermediul lucrării sale’’De neamul moldovenilor’’, dar și Școala Ardeleană,
promotoare a ideilor iluministe în Transilvania și cu reprezentanți precum Inochentie Micu
Klein și Petru Maior. Aceștia au avut o contribuție deosebit de importantă la susținerea
romanității românilor, două idei comune ale acestora fiind unitatea de neam și de limbă, dar
și  aducerea argumentelor istorice , precum existența toponimelor sau hidronimelor sugestive.

Cu toate acestea, odată cu dezvoltarea teoriei continuității, respectiv susținătoare a

continuității, latinității și unității de neam și de limbă a poporului român, au apărut în mod
inevitabil și contestatari ale acestor idei. Primul care și-a manifestat nemulțumirea față de
ideea romanității românilor a fost Ștefan Szamoskozy în secolul XVI în contextul realizării
Marii Uniri a lui Mihai Viteazul de la 1600. În secolul XVIII istoricul austriac Franz Sulzer a
formulat o prima  teorie imigraționistă, acesta  susținând faptul că dacii s-au format la sudul
Dunării și au emigrat ulterior într-un teritoriu deja ocupat. Pe parcursul timpului -s-au mai
remarcat nume precum Christian Engel ,Robert Roesler sau  Mihai Roller, toți având ca scop
comun  contestarea romanității românilor. Astfel, se poate afirma ca o constantă a combaterii
romanității românilor este politizarea ideii cu scopul de a menține o dominație politică străină
în cadrul unui teritoriu din spațiul românesc. Un exemplu elocvent pentru sustinerea acestui
argument este publicarea în 1791 a lucrării  ’’Istoria Daciei Transalpine’’ de către Franz
Sulzer. Prin intermediul lucrării sale istoricul austriac a dorit să justifice dominația austro-
ungară din Transilvania, validând de asemenea și privilegiile deținute de unguri, sași și secui.
Publicarea cărții sale s-a realizat în contextul extinderii ideilor iluministe, dar și a dezvoltării
mișcării de emancipare națională, încercând astfel să stăvilească dorința românilor din
Transilvania de libertate și eliberare de sub dominația austro-ungară. În ciuda intereselor de
politizare a  ideii romanității românilor, aceste argumente nu s-au dovedit a fi suficient de
puternice,romanii din spațiul românesc reușind să li se opună și să-și concretizeze statul
modern și ulterior cel unitar.
Concluzionând, romanitatea românilor este un subiect deosebit de important din istoria
națională, fiind puternic influențat de situația politică a vremii. În ciuda numeroșilor
contestatari  ai unității și rădăcinilor poporului român, tema continuității și-a dovedit relevanța
prin argumente solide și concrete, validând astfel originea, continuitatea și latinitatea
poporului român.