Instituții centrale în spațiul românesc în secolele IX-XVIII

Poporul român este un popor creștin și de origine latină, care odată cu finalizarea procesului
de etnogeneză și-a început organizarea în autonomii locale, urmând ca ulterior să se
concretizeze în state medievale. Aceste formațiuni prestatale erau conduse de un voievod cu
funcții administrative, fiind menționate în izvoarele istorice ale vremii și deținând un rol
important în consolidarea statelor românești de mai târziu.

În spațiul transilvănean forma de organizare de tip voievodat a existat din secolul XII și până
în secolul XIV. Câteva dintre instituțiile centrale ale Transilvaniei în acea perioadă erau
congregația și voievodul, ambele subordonate coroanei ungare Voievodul elabora legi și se
ocupa de administrație, dar nu era implicat în politica externă dată fiind dependența de
Ungaria. Congregația, denumită și adunarea stărilor privilegiate, era formată din nobili unguri,
sași și maghiari, respectiv cei care se bucurau de drepturi și privilegii în Transilvania.

Instituțiile centrale s-au dezvoltat de asemenea și în celelalte regiuni românești odată cu

consolidarea acestora. Astfel, în Țara Românească se poate remarca Sfatul Domnesc, o
instituție deosebit de importantă în conducerea țării. Sfatul Domnesc era format din boieri cu
diverse dregătorii, cele mai important fiind mitropolitul, vornicul, logofătul , vistiernicul sau
banul de Severin. Aceștia aveau rol consultativ, sfătuind domnitorul în deciziile importante
ale statului, dar aveau de asemenea și puterea de a alege viitorul domn al țării după principiul
electiv ereditar. Sfatul Domnesc își va păstra numele până în secolul XVI, când acesta își va
schimba denumirea în Divan.

O alta instituție deosebit de importantă în spațiul românesc este domnia, ce se află la

conducerea satului și care  lua cele mai importante decizii.Astfel, în secolul XVI se remarcă în
Țara Românească un domn deosebit de important, Mihai Viteazul, ce s-a implicat în
numeroase bătălii și a reușit pentru prima dată să unifice toate statele românești sub
conducerea sa. Una dintre cele mai importante fapte istorice legate de numele lui Mihai
Viteazul este Bătălia de la Călugăreni, desfășurată în 1595 și finalizată cu învingerea
otomanilor conduși de Sinan pașa.

Țările române au avut parte de domnitori pământeni până la începutul secolului XVIII, când
în Țara Românească și în Moldova au fost instaurate domniile turco-fanariote. Astfel,
instituția domniei a fost exercitată de domni numiți de sultan, oameni de proveniență din
cartierul Fanar din Constantinopol ce ajungeau la tron în urma unei sume de bani.În spațiul
românesc a fost astfel instaurat monopolul otoman, Imperiul otoman controlând instituțiile
centrale, dar și politica externă, respectiv comerțul.In Moldova, domniile fanariote au fost
instaurate în 1711, în urma războiului ruso-turc(1710-1711) în care s-a implicat și domnitorul
moldovean Dimitrie Cantemir de partea Rusiei. Aceștia au fost însă înfrânți de forțele
otomane, iar domnitorul Moldovei a fost silit să plece în Rusia. În locul său a fost adus astfel
primul domn fanariot,Nicolae Mavrocordat.Domnia lui a marcat începutul unei noi etape în
istoria Moldovei, evoluția sa fiind puternic influențată de implicarea otomană în politica și
orânduirea țării.

Concluzionând, instituțiile din spațiul românesc au cunoscut importante schimbări între

secolele IX-XVIII în special sub influențele ungare și respectiv otomane. Perioada de
monopol otoman în Țara Românească și Moldova, respectiv monopol ungar în Transilvania,
va stârni în secolele următoare nemulțumirea oamenilor și va accentua dorința acestora de
independență și unire. Dominațiile străine au preconizat astfel mișcările de afirmare națională
și actele revoluționare, ce vor duce într-un final la crearea și consolidarea statului modern
român în a doua jumătate a secolului XIX.