Mentionati o caracteristica a autonomiilor locale in spatiul romanesc in secolele IX-XI.

O caracteristica a autonomiilor locale in spatiul romanesc in secolele IX-XI este aceea ca erau
alacatuite din uniuni obstesti.

Mentionati o caracteristica a autonomiilor locale in spatiul romanesc in secolele XI-XIII.

O caracteristica a autonomiilor locale in spatiul romanesc in secolele XI-XIII, este aceea ca unele
dintre ele s-au aflat sub suzeranitatea maghiara, ca de exemplu voievodatul lui Litovoi

Argumentati, printr-un fapt istoric relevant, afirmatia conform direia autonomiile locale au contribuit
la constituirea statelor medievale, In spatiul romanesc.
Statele medievale româneşti s-au constituit în mai multe etape: într-o primă etapă se întemeiază
autonomii locale, cnezate şi voievodate, în a doua etapă cnezatele şi voievodatele se unesc într-un
singur stat, în etapa următoare se formează principalele instituţii politice.
Izvoarele istorice arată că, în teritoriul locuit de români, pentru mai multe secole, organizarea politică
înainte de întemeierea statului a fost aceea a unor autonomii locale numite cnezate şi
voievodate,create prin unirea mai multor sate. Spre exemplu, primele autonomii atestate
documentar sunt cele din Transilvania din secolul IX, voievodatele lui Gelu, Glad şi
Menumorut (menţionate în Cronica lui Anonymus). În Ţara Românească primele autonomii sunt
atestate abia în secolul XIII, în Diploma Cavalerilor Ioaniţi (1247): voievodatele lui Litovoi şi Seneslau,
cnezatele lui Ioan şi Farcaş şi Ţara Severinului. În Moldova nu cunoaştem numele unor astfel de
autonomii, dar tradiţia populară menţionează existenţa unor ţări, câmpuri sau codri.
Întemeierea statului Ţara Românească s-a realizat pe la 1310, de către Basarab I, prin unificarea unor
autonomii locale de felul celor menţionate în documentele din secolul XIII. În Moldova, autonomiile
au fost unite de Dragoş şi apoi de către Bogdan în perioada 1350-1364. Ţara Românească şi Moldova
s-au creat ca state vasale Ungariei, apoi şi-au obţinut independenţa. În Transilvania, autonomiile
locale au fost cucerite treptat de statul maghiar în secolele XI-XIII şi nu au reuşit să formeze un stat
independent, dar au format un teritoriu autonom în cadrul regatului Ungariei, numit chiar voievodat.
Din cauză că principala formă de organizare politică a românilor înainte de întemeierea statelor a
fost aceea a autonomiilor locale, cnezate şi voievodate, iar întemeierea statului s-a realizat prin
unificarea teritoriilor locuite de români pe un spaţiu foarte întins (la est de Carpaţi, la sud de Carpaţi
sau în interiorul arcului Carpaţilor), atunci autonomiile locale au un rol foarte important în
constituirea statului medieval românesc.
În concluzie, se poate spune că autonomiile locale româneşti, prin unificarea lor, au constituit baza
statelor medievale de mai târziu
Menţionaţi o asemănare între formarea statelor medievale româneşti Moldova şi Ţara Românească.
Exprimaţi un punct de vedere cu privire la formarea statelor medievale în spaţiul românesc şi
argumentaţi-l cu două fapte istorice.

Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia tradiţia istorică a
„descălecatului” are un rol important în procesul de constituire a statelor medievale româneşti
extracarpatice.
La baza constituirii statului medieval Moldova sta un dublu descalecat. Primul descalecat este cel al
lui Dragos, voievod de Maramures. Cu prilejul unei expediţii împotriva tătarilor, iniţiatǎ de regele
maghiar Ludovic I de Anjou, el organizeaza la est de Carpaţi, ȋn nordul Moldovei o marcă de
apărare. Urmaşii lui Dragoş, Sas şi Balc, menţin raporturile de dependenţă cu Ungaria, ceea ce duce
în 1359 la izbucnirea unei răscoale locale. Cu aceasta ocazie are loc al doilea descalecat, cel al
voievodului maramureşan Bogdan din Cuhea, care trece munţii între 1359 şi 1362 şi preia conducerea
răsculaţilor, înlăturându-l pe Balc din marca Moldovei şi creează statul independent Moldova.
Deoarece statul medieval Modova s-a constituit prin acest dublu descalecat putem concluziona ca
„descălecatului” are un rol important în procesul de constituire a statelor medievale extracarpatice.

Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia o instituţie centrală are un
rol important pentru funcţionarea statului Ţara Românească în Evul Mediu.
R: Funcţionarea oricărui stat depinde de organizarea instituţiilor acestuia şi de eficienţa lor.
Principalele instituţii ale statelor Ţara Românească şi Moldova în Evul Mediu erau Domnia, Sfatul
Domnesc, Adunarea Ţării, Armata şi Biserica. Instituţia domniei este creată în secolul XIV, în
contextul întemeierii Ţării Româneşti prin unificare autonomiilor locale de la sud de Carpaţi de către
Basarab I (pe la1310). Unificatorul îşi ia titlurile de domn şi mare voievod . Domnitorul avea cele mai
multe atribuţii: declara război şi încheia pace, era comandant suprem al armatei, făcea legile, bătea
monedă, fixa impozite şi biruri, era judecător suprem etc. Din cauză că domnitorul are cele mai mari
puteri în conducerea statului, atât în politica internă, cât şi în cea externă, atunci instituţia domniei
este cea mai importantă în funcţionarea statului medieval.
Sfatul Domnesc era alcătuit din marii boieri cu dregătorii şi îl ajuta pe domnitor în conducerea
statului. Această instituţie avea rol consultativ, deoarece hotărârile pe care le lua domnitorul puteau
să fie contrare voinţei Sfatului, dar domnitorii încercau, în general, să se înţeleagă cu marii boieri
pentru a avea o domnie lipsită de conflicte. Neînţelegerile dintre domnitor şi marii boieri au dus în
numeroase cazuri la înlăturarea domnitorului de către aceştia. Un exemplu este Vlad Ţepeş, care,
deşi victorios în lupta antiotomană din 1462, este părăsit de boieri în favoarea fratelui său, Radu cel
Frumos. Din cauză că politica domnitorilor nu putea fi dusă pentru un timp lung în dezacord cu
interesele marilor boieri, fără a provoca împotrivirea acestora, putem concluziona că Sfatul
Domnesc este o instituţie cu rol important pentru funcţionarea statului.

Formulari un punct de vedere referitor la implicarea reprezentantului unei instituţii central din
spaţiul românesc în relaţiile internaţionale din secolele al XVI-lea – al XVIII-lea şi susţinerea acestuia
printr-un argument istoric.
Prezentaţi două fapte istorice desfășurate în spațiul românesc extracarpatic, în secolul al XIV-lea.