Structură + eseu - Evoluția statului român modern în perioada 1801-1930

STRUCTURĂ:

Introducere:

A. PRECIZAREA UNUI PROIECT POLITIC REFERITOR LA STATUL ROMÂN MODERN,

ELABORAT ÎN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI XIX-LEA → 1801-1850 +
MENȚIONAREA UNEI PREVEDERI
a. Cererile norodului românesc + recâștigarea autonomiei țării față de otomani, reînființarea
armatei naționale, înlăturarea regimului fanariot
B. MENȚIONAREA A TREI FAPTE ISTORICE REFERITOARE LA STATUL ROMÂN
MODERN, DESFĂȘURATE ÎN DECENIILE 6-7 ALE SECOLULUI AL XIX-LEA → 1851-
1870
a. Comitetele Centrale ale Unirii (1857) – unirea în plan intern, național
b. Conferința Marilor Puteri garante de la Paris (1858) – Convenția de la Paris
c. Unirea principatelor (1859) – alegerea lui Cuza în Moldova și Țara Românească
C. PREZENTAREA UNUI FAPT ISTORIC DIN 1918 CARE A CONTRIBUIT LA
REALIZAREA ROMÂNIEI MARI
a. Marea Unire (1918) – apogeul statului român modern
D. FORMULAREA UNUI PUNCT DE VEDERE REFERITOR LA DEMOCRAȚIA DIN
ROMÂNIA MARE ÎN PERIOADA 1919-1930 + ARGUMENT ISTORIC
a. Punct de vedere: monarhia a reprezentat un simbol al democrației
b. Argument istoric: Ferdinand I

Concluzie:

1
Structură + eseu - Evoluția statului român modern în perioada 1801-1930

Statul român modern, înainte de a fi construit, a fost gândit sub forma unor proiecte politice venite
dintr-o parte a elitei politice românești, formate în general din boieri în Țara românească și Moldova, și
din reprezentanții clerului în Transilvania. Problema modernizării în spațiul românesc se leagă de
evoluțiile politice interne din secolul al XVIII-lea și de influențe venite din exterior. În timp ce în vestul
Europei modernizarea era un fapt concret, în principatele române se manifesta puternic regimul fanariot.
Din punct de vedere politic și economic, secolul al XVIII-lea a însemnat o involuție pentru spațiul
românesc, dar din punct de vedere cultural și social se fac câteva progrese importante în sensul
modernizării, grație deschiderii unor domni fanarioți către ideile luministe apusene și promovarea unor
reforme. Construcția statului român modern este rezultatul unei evoluții în timp, și poate fi urmărită pe
parcursul a trei etape: proiectarea, realizarea și consolidarea statului.

În primul rând, un moment deosebit de important în istoria formării statului român modern îl
reprezintă anul 1821, când a avut loc revoluția lui Tudor Vladimirescu în Țara Românească. Această
acțiune a avut la bază un proiect politic modernizator, acesta fiind Cererile norodului românesc. Tudor
Vladimirescu prin proiectul său politic, dorește recâștigarea autonomiei țării față de otomani cu ajutorul
unei armate naționale. El afirmă faptul că nimic nu poate fi modernizat dacă otomanii nu sunt înlăturați,
astfel, se vorbește de o armată națională, dar nu și de drepturi fundamentale pentru țărani. Pentru două
Tudor Vladimirescu este domnul Țării Românești, dar nu apucă să pună proiectul în aplicare deoarece
eteriștii îl trădează. Deși proiectul nu a putut fi impus, revoluția lui Tudor Vladimirescu a avut un efect
pozitiv prin faptul că a provocat sfârșitul regimului fanariot. Un obiectiv major cerut de Proiectele politice
anterioare a fost înlăturarea domniilor fanariote, iar acesta a fost atins în anul 1821.

În al doilea rând, au existat trei fapte istorice importante desfășurate în deceniile șase-șapte ale
secolului XIX, care au dus la formarea statului român modern. Ca rezultat al mutării problemei unirii în
plan intern în 1857 au fost constituite la Iași și la București, Comitete Centrale ale Unirii ce susțineau
puternic acest obiectiv național. În februarie/ martie 1857, Principatele își aleg Adunările ad-hoc, așa cum
s-a cerut la Paris. Alegerile pentru cele două Adunări Ad-hoc au fost dificile din cauza intervenției
Imperiului Otoman, care a încercat falsificarea alegerilor din Moldova, acestea fiind repetate prin
intervenția Comisiei de la Paris. Odată alese, cele două Adunări ad-hoc și au început lucrările, iar
rezoluțiile au fost comunicate comisiei speciale, care le-a înmânat Conferinței și își deschidea lucrările la
Paris în vara anului 1858. Astfel, acestea au reprezentat ultimul proiect politic al românilor care viza
formarea statului român modern.

2
Structură + eseu - Evoluția statului român modern în perioada 1801-1930

Ca rezultat, hotărârile Adunărilor ad-hoc au fost dezbătute În cadrul Conferinței Marilor Puteri
garante de la Paris din 1858, unde se va adopta un act numit Convenție – 7/19 august 1858, care mai apoi
va prelua numele de Convenția de la Paris. Acesta era un act fundamental cu rol de constituție pentru
români, care înlocuia Regulamentele Organice. Prin urmare, s-a decis că o formulă de compromis ar fi
unirea formală a principatelor, dar nu deplină cum se ceruse. Bun aceasta convenție atestă faptul că se va
constitui un stat ce se va numi Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei, care va rămâne sub
suzeranitate otomană. De aici reiese faptul că, deși proiectul politic a cerut ca unirea să se înfăptuiască sub
numele de România, nu aceasta a fost cazul. În plus, convenția prevedea faptul că guvernarea noului stat
era atribuită astfel: câte un domn ales pe viață, pentru fiecare principat, câte o un guvern și o adunare
legislativă pentru fiecare țară componentă a noului stat. Existau totuși trei instituții comune: Înalta Curte
de Casație și Justiție, Comisia Centrală și armata, toate cu sediul la Focșani.

Un moment vital pentru formarea statului român modern o înfăptuiește unirea principatelor din
1859, dubla alegere și actul constituirii statului român modern. În Moldova pe colonelul Alexandru Ioan
Cuza a fost ales domn al Moldovei la 5/17 ianuarie 1859, fiind acceptat și de conservatori, după presiuni
ai unioniștilor ce doreau alt domnitor. La București, Adunarea Electivă era dominată de conservatori ideea
alegerii aceluiași domn în ambele principate a prins repede contur, iar reprezentanții partidei naționale, au
făcut apel la populație capitalei pentru a determina conservatorii să accepte alegerea lui Alexandru Ioan
Cuza. Acesta a fost ales la data de 24 ianuarie/5 februarie 1859 și în Țara Românească. Prin dubla alegere
a lui Alexandru Ioan Cuza s-a produs un pas uriaș în unirea deplină, unificarea celor două guverne și a
celor două Adunări la Iași și București, ce urmă să se realizeze în anii următori.

În al treilea rând, faptul istoric prin care statul român modern atinge apogeul teritorial și
instituțional e construit de Marea Unirea din 1918. Contextul în care acesta s-a înfăptuit a fost următorul:
evenimentele politico-militare din ultimul an al Primului Război Mondial, prin dezintegrarea de pe harta
Europei a marilor imperii multinaționale, Imperiul Rus și Imperiul Austro-Ungar. În decursul anului
1918. Cele 3 evenimente care au creat România mare au fost: Unirea cu Basarabia, unirea cu Bucovina și
apoi unirea cu Transilvania. Astfel, datorită faptului că România și-a atins apogeul teritorial după ce s-a
realizat unirea, se poate considera că aceasta face parte din lista cu cele mai importante evenimente
istorice ale țării.

Un punct de vedere referitor la democrația din România Mare în perioada 1919-1930 este faptul că
monarhia a reprezentat un simbol al democrației fiindcă era centrul sistemului politic din România. Se

3
Structură + eseu - Evoluția statului român modern în perioada 1801-1930

poate afirma că monarhia era un simbol al democrației deoarece aceasta avea la bază prevederile
Constituții din anul 1923. Un fapt istoric relevant este faptul că regele, în timpul căruia a fost înfăptuită
Marea Unire, nu a încălcat principiile vieții politice democratice. Astfel, Ferdinand I a pus bazele unei
democrații care ulterior nu a fost continuată, fiindcă sub domnia regelui Carol al II-lea democrația
românească intră În anul 1938, acesta instaurează un regim autoritar.

În concluzie, construcția statului român modern nu a fost ușoară și a avut nevoie de un context
favorabil pentru realizarea. Proiectele din a doua jumătate a secolului XVIII și din prima jumătate a
secolului XIX au avut rolul de a impune treptat o viziune modernizatoare asupra statului și a societății
românești. Secolul XIX, în a doua jumătate a sa, marchează atingerea unor obiective majore, mai întâi
prin formarea statului modern (Unirea din 1859) și apoi prin consolidarea și afirmarea acestuia pe plan
extern. La începutul secolului XX, în 1918, statul român modern atinge apogeul său teritoriu, instituțional
și democratic.