Structură + eseu – Totalitarism în România și în Europa

STRUCTURĂ:

A. MENȚIONAREA A DOUĂ IDEOLOGII TOTALITARE DIN SECOLUL AL XX-LEA +

IDEE REPREZENTATIVĂ PENTRU FIECARE IDEOLOGIE ÎN PARTE
i. Fascismul (ideologie ultranaționalistă, antiliberală și antidemocratică) – readucerea
gloriei națiunii italiene prin copierea modelului Imperiului Roman.
ii. Nazismul (o ideologie ultranaționalistă, antidemocratică, rasistă și antisemită) -
antisemitismul
B. PREZENTAREA UNEI ASEMĂNĂRI ÎNTRE PRACTICILE POLITICE TOTALITATE
FOLOSITE ÎN EUROPA DIN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI XX → 1901-1950
i. Poliția politică care este prezentă la ambele regimuri (OVRA pentru fascism și
GUESTAPO pentru nazism)
C. PRECIZAREA UNEI CARACTERISITICI A CONSTITUȚIEI ADOPTATE DE REGIMUL
TOTALITAR ÎN ROMÂNIA ÎN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI XX → 1901-1950
i. Constituția de la 1948 (Gheorghe Gheorghiu-Dej) – structura puterii în stat
D. FORMULAREA UNUI PUNCT DE VEDERE REFERITOR LA PRACTICILE POLITICE
SPECIFICE REGIMULUI TOTALITAR DIN ROMÂNIA ÎN A DOUA JUMĂTATE A
SECOLULUI XX → 1951-2000
i. Punct de vedere: drepturile cetățenești erau prevăzute doar formal.
ii. Argument istoric: Fenomenul Pitești

! La punctul de vedere trebuie folosiți conectori de cauzalitate și efect.

1
Structură + eseu – Totalitarism în România și în Europa

Două ideologii totalitare prezente în secolul al XX-lea au fost fascismul, un regim politic
impus în Italia în anul 1922 de către Benito Mussolini și nazismul, regim politic instaurat în Germania
ca politică de stat în 1933, ambele fiind de extremă dreapta.

Ideologia fascistă a fost o ideologie ultranaționalistă, antiliberală și antidemocratică, născută în

Italia imediat după încheierea Primului Război Mondial. O idee reprezentativă pentru acest regim de
extremă dreapta este dorința lui Mussolini de a readuce “gloria națiunii italiene” prin copierea
modelului Imperiului Roman din Antichitate.

Ideologia nazistă a fost o ideologie ultranaționalistă, antidemocratică, rasistă și antisemită,

expusă de Adolf Hitler în lucrarea sa Mein Kampf. O idee reprezentativă pentru acest regim este
antisemitismul, care s-a desfășurat în trei etape. Prima perioadă a antisemitismului regimului nazist
sunt anii 1933-1938, unde măsurile antisemite luate erau moderate. În această perioadă este notabil
anul 1935 când se promulgă legea care atestă faptul că evreii nu mai au voie să se căsătorească cu
germanii. A doua perioadă a regimului antisemit sunt anii 1938-1940, unde deja măsurile luate
împotriva evreilor sunt mult mai grave, aceștia fiind înlăturați în ghetouri. Un eveniment important din
această perioada este “Kristallnacht”, noaptea dintre 9 și 10 noiembrie 1938 când GESTAPO a atacat
obiective și locații evreiești în scopul distrugerii acestora. Ultima perioada a fost între anii 1940 și
1945, moment în care a început exterminarea evreilor, supranumita și “soluția finală”.

O asemănare între cele două regimuri politice mai sus menționate este poliția politică. O
practică totalitară a fost lichidarea oricărei forme de opoziție, lucru care se făcea cu ajutorul unei
poliții politice. În Germania această instituție se numea GESTAPO. Aceasta a funcționat fără restricții
civile și avea autoritatea de „arestare preventivă”, iar acțiunile sale nu erau supuse unui apel judiciar.
Mii de stângiști, intelectuali, evrei, sindicaliști, clerici politici și homosexualii au dispărut pur și
simplu în lagărele de concentrare după ce au fost arestați de GESTAPO. Secția politică putea ordona
ca prizonierii să fie uciși, torturați sau eliberați. Împreună cu SS, GESTAPO a gestionat tratamentul
„raselor inferioare”, cum ar fi evreii și romii. În Italia, poliția politică lucra sub numele de OVRA.
Astfel, regimul fascist al lui Mussolini era susținut de OVRA și alte organizații paramilitare care
asigurau faptul că nu există adversari ai regimului. Acest lucru se realiza prin arestări și percheziții
nefondate, înscenări de procese și execuții.

La 13 aprilie 1948, în timpul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, a apărut prima constituție

comunistă. Acesta a oficializat comunismul ca regim totalitar, iar o caracteristică a acesteia este modul
nou de organizare a puterii în stat.

2
Structură + eseu – Totalitarism în România și în Europa

Principiul separării puterilor în stat era practic eliminat, chiar dacă noua constituție prevedea o
separare a acestor puteri. Astfel, în RPR, puterea legislativă era deținută de Marea Adunare Națională,
un așa-numit parlament, unicameral, declarat ca fiind organul suprem al puterii în stat. Membrii erau
aleși prin vot universal, dar în realitate, erau selectați de organele partidului conducător, validarea lor
de către cetățeni fiind o formalitate în condițiile existenței de repercusiune. Marea Adunare Națională
era condusă de un Prezidiu M.A.N. care până in 1974 a fost și șeful statului. Guvernul era organul
executiv și administrativ care în constituție dădea seamă în fața lui M.A.N., dar acest lucru nu se
întâmpla. Puterea judecătorească era reprezentată de Tribunalul Suprem și de instanțele de judecată,
dar independența justiției era practic inexistentă prin intervenția factorului politic. Astfel, ca în orice
regim totalitar, justiția apăra regimul prin orice mijloace disponibile.

Un punct de vedere referitor la regimul totalitar din România din a doua jumătate a secolul XX
este acela că drepturile și libertățile cetățenești erau prevăzute doar formal deoarece era singurul mod
prin care se putea pune în practică cenzura. O informație referitoare la drepturile și libertățile
cetățenești este că regimul a căutat orice metodă prin care putea lichida opoziția și de aceea libertatea
de exprimare a cetățenilor a fost încălcată. Un argument istoric pentru afirmația dată este „Fenomenul
Pitești” fiindcă în perioada anilor 1949 – 1952, pe teritoriul României, mai precis în zona Piteștiului,
s-a desfășurat cel mai cumplit program de „reeducare” din blocul de Est. Scopul principal al
„reeducării” era acela de a distruge orice tip de rezistență morală a tinerilor deținuți politici. Astfel, se
realiza anihilarea metodică și fără posibilitate de recuperare a forței de opoziție a tineretului deținut.

În concluzie, totalitarismul a reprezentat o reacție normală a societății vremii asupra

schimbărilor socio-economice. Regimurile totalitare reprezentau un mod prin care cetățenii puteau
avansa și prin care se puteau scăpa de sărăcie și de ororile războiului antecedent. În schimb, cum se
întâmplă de fiecare dată, acestea arătau mai bine pe hârtie și au produs mai degrabă un regres, decât un
avans.