CAPITOLUL 1- REGIM TOTALITAR

Puia Florina Mălina

1.1 Context istoric

Regimurile politice totalitare au apărut în secolul al XX-lea și au fost de două tipuri:
regimuri totalitare de extremă stâmgă și de extremă dreaptă. Regimurile de extremă stângă au
avut ca ideologie marxismul, pe care l-au interpretat într-un mod abuziv. Principala lor
caracteristică a lor a fost desființarea proprietății private, prin trecerea industriei, băncilor și
terenurilor agricole în proprietatea statului. Regimurile de extremă dreaptă au avut ca ideologie
naționalismul extremist care promova dragostea față de propriul popor și ura față de alte
naționalități. În funcție de condițiile specifice fiecărei țări și de sursele teoretice pe care s-a
fundamentat, totalitarismul a cunoscut forme variate de manifestare în cadrul unui model totalitar
aparent unic. După Primul Război Mondial s-au impus două modele politice totalitare,
caracterizate apoi ca fiind în extremele stânga și dreapta ale eșichierului politic.

În istoria recentă, comunismul, nazismul și fascismul au fost regimuri totalitare.

Comunismul care a fost de extremă stângă, se baza pe ideea socială de egalitarism: toți trebuiau
să fie egali. Nazismul care era de extremă dreaptă, susținea că fiecare națiune trebuia să se
formeze dintr-o rasă pură, numai din oameni ce aparțin aceleași rase, fiind un factor ce a stat la
baza holocaustului. În timpul Primului Război Mondial principiile democrației liberale au avut
de suferit deoarece statul intervenea pentru a obține victoria. Mai mult, după încheierea acestuia,
statul dorea să mențină controlul pentru soluționarea marilor probleme cu caracter economic sau
social.

În cele mai importante state democratice: Marea Britanie, Franța și S.U.A. – pentru
rezolvarea problemelor grave cu care se confruntau după război, electoratul aduce la putere
partidele de dreapta: Partidul Conservator în Anglia, Blocul Național în Franța și Partidul
Republican în S.U.A. Acestea au promovat o politică economică de redresare dar cu efecte
antisociale, ceea ce a dus la înmulțirea acțiunilor revendicative. În S.U.A. republicanii
promovează o politică izolaționistă în plan extern, protecționistă și puritană cu accente xenofobe
pe plan intern. Partidele menționate au dominat scena politică până la marea criză economică din
1920-1933.

Extrema stângă din România este reprezentată de Partidul Comunist, înființat în anul
1921 care a aderat la Internaționala a III-a comunistă. Latura comunistă aprecia faptul că
orânduirea capitalistă e perimată din punct de vedere istoric și trebuia lichidată pe planul
revoluției. Esența doctrinei comuniste se află în documentele Partidului Comunist, care stimau
faptul că România era o verigă mult mai slabă a lanțului imperialist și din această cauză trebuia
pregătită revoluția în vederea înlăturării de la putere a burgheziei, precum și instaurarea puterii
proletariatului, dar și naționalizarea principalelor mijloace de producție în scopul edificării
sociețății socialiste.

În anul 1923 comuniștii români au adoptat și au susținut teza cominternistă cu privire la

dreptul popoarelor la autodeterminare, mergând până la despărțirea de stat. Așadar, România era
considerată stat multinațional și trebuia să fie desființată.

Orientarea antinațională a P.C.R. a dus la scoaterea lui în afara legii, în anul 1924. În
august 1944, P.C.R. participa la guvernare și treptat reușește să preia întreaga putere, chiar și cea
militară.

Statul de tip totalitar se baza pe tehnologia modernă și dorea o dictatură care să exercite
toată puterea politică. Statul instituia un control cât mai complet asupra aspectelor fundamentale
vieții umane: economic, social și cultural. Deși acest control nu a putut fi în totalitate finalizat,
libertatea de acțiune a individului a fost în mare măsură redusă. În teorie, nimic nu era neutru din
punct de vedere politic și totodată nu reprezenta o amenințare asupra obiectivelor statului.

Această viziune în privința controlului absolut al statului era complet diferită de

liberalism și democrația secolului al XIX-lea, dar și de autoritarismul conservator. Într-adevăr,
totalitarismul a fost o revoltă împotriva liberalismului. S-a încercat limitarea puterii statului și
protejarea drepturilor sacre ale individului. Liberalii se bazau pe raționalitate, armonie și o clasă
de mijloc puternică, însă toate acestea erau respinse de către adepții totalitarismului. Aceștia
credeau în puterea voinței, conflictul declarat și violența. Erau de părere că individul era situat
mai jos decât statul și că nu existau drepturi pe termen lung, ci doar recompense temporare
pentru diverse servicii. Singurii care determinau destinul statului totalitar erau liderul
atotputernic și partidul unic, care erau mai presus de lege și tradiție.

Statul totalitar a căutat și de cele mai multe ori a reușit să obțină sprijinul și dragostea
oamenilor obișnuiți. Totalitarismul s-a întemeiat pe mase îndoctrinate din punct de vedere
politic, pe oameni angajați în procesul politic, care erau dedicați în totalitate asupra
naționalismului și socialismului. Societatea totalitară a fost o societate foarte bine mobilizată și
care aspira spre un țel final. Acest țel nu a fost niciodată limitat doar la supraviețuirea regimului,
și în mod ciudat regimurile totalitare nu și-au atins niciodată obiectivele finale. Astfel,
totalitarismul era considerat o revoluție permanentă care nu avea opriri și continua la nesfârșit.

Benito Mussolini, conducătorul statului fascist italian, și-a autodenumit regimul ca fiind
unul totalitar, însă niciun dictator nu a reușit să construiască ceva atât de solid precum cel din
Uniunea Sovietică. Datorită înfrângerii din cadrul celui de-al Doilea Război Mondial a scurtat
într-un mod sever durata de viață a experimentelor totalitare în Italia și Germania. În timp ce
sistemul sovietica fragmentat și a distrus toate organismele sociale tradiționale, fasciștii și
național-socialiștii au lăsat ordinea economică și structura socială aproape intacte.

Regimurile totalitare indiferent de orientarea lor politică nu acceptă existența mai multor
partide, dar nici existența unei opoziții. Monopolul puterii se exercita printr-un singur partid,
legea neadmițând un sistem pluripartid. În România un astfel de sistem a fost inaugurat de către
regele Carol al II-lea care a înființat în anul 1938 Frontul Renașterii Națioanle, devenit în anul
1940 Partidul Națiunii. Ulterior, în perioada regimului comunist a funcționat Partidul
Muncitoresc Român care a fost condus de către Gheorghe Gheorghiu-Dej, transformat mai apoi
în Partidul Comunist Român în 1965 de către Nicolae Ceaușescu.

În Europa cele mai frecvente cazuri sunt: Germania lui Hitler sau U.R.S.S. În Germania,
în mod paradoxal partidul care a instaurat de la început dictatura și regimul totalitar a câștigat
alegerile printr-un vot democratic. Modalitatea prin care cel mai important partid de opoziție a
fost scos în afara legii în Germania a fost înscenarea incendierii Reichstagului în anul 1933.

Ulterior, în Procesul din Nürnberg, s-a demonstrat că de fapt naziștii au fost cei care au
pus la cale incendierea Reichstagului, pentru a avea pretext să elimine opoziția. Există un film cu
o teorie asemănătoare, numit Zeitgeist, asupra evenimentelor asemănătoare de la data de 11
septembrie 2001 care ar fi însemnat un pretext pentru administrația Bush pentru a declanșa
agresiunea împotriva Irakului. Singurul partid legal din Rusia a fost Partidul Comunist al Uniunii
Sovietice, care a avut mai mulți lideri: Lenin, Stalin, Hrușciov, Brejnev, Cerneko și Gorbaciov.

Rusia era un imperiu uriaș în care un sfert din populație era de altă etnie decât rusă, din
cauza politicii de cucerire dusă de către țari. Țarul Nicolae al II-lea conducea într-un mod
autoritar, neținând cont de constituție și de parlamentul numit Duma. În februarie 1917 a avut loc
o revoluție condusă de burghezie și de nobilimea reformatoare în urma căreia s-a instaurat un
regim politic liberal. Această putere a fost preluată mai apoi de un guvern provizoriu și de niște
adunări ale muncitorilor și soldaților, numite soviete, aflate în principalele provincii ale Rusiei.

1.1.1 Regimul totalitar condus de Lenin

Partidul comunist rus, numit și partidul bolșevic, condus de Vladimir Ilici Lenin a ajuns
la putere prin Revoluția din 25 octombrie 1917. Bolșevicii au înlăturat guvernul liberal și au
instaurat un guvern al lui Lenin. La scurt timp, comuniștii și-au impus controlul în rândul tuturor
sovietelor. Regimul liberal instaurat prin Revoluția din februarie 1917 nu a reușit să ducă la bun
sfârșit probleme economice ale populației, astfel succesul a fost determinat. În perioada
regimului condus de către Lenin a fost creată poliția politică, Ceka, care i-a urmărit pe cei care
erau considerați dușmanii poporului. Familia țarului a fost executată și astfel libertatea presei a
fost desființată, băncile și fabricile au fost trecute în proprietatea statului, iar țăranii erau obligați
să dea statului surplusul de cereale, cei care refuzau erau mai apoi executați.

1.1.2. Regimul totalitar condus de Stalin

În anul 1922 când Rusia s-a numit U.R.S.S., Lenin s-a îmbolnăvit, iar la vârful partidului
a apărut un conflict pentru putere între mai mulți membrii, într-un final fiind câștigat de Iosif
Vissarionovici Stalin, care era un om foarte ambițios și viclean. Stalin este proclamat Secretar
General al Partidului Comunist și instaurează un regim de teroare nemaiîntâlnit.

Practici totaliatare staliniste:

1. Teroarea practicată cu ajutorul poliției politice N.K.V.D., condusă de Beria, l-a ajutat
pe Stalin să elimine toți adversarii politici. El a extins represiunea asupra tuturor locuitorilor care
erau bănuiți de nesupunere în fața regimului comunist. Aceștia treceau printr-un proces sumar în
care erau acuzați de trădare și nu aveau dreptul la apărare, mai apoi erau condamnați la moarte
sau la sclavie. Era o acțiune de eliminare a persoanelor nedorite de Stalin, numită epurare, iar din
ordinul acestuia au fost executați 70% dintre membrii comitetului central, 80% dintre ofițerii
superiori ai armatei, iar din rândul populației au fost executate milioane de persoane. Acest
sistem de eliminare a continuat până la moartea lui Stalin, numărul total de victime ajungând la
17,5 milioane de morți.

2. Controlul riguros al statului asupra economiei. În perioada 1928-1933 s-a realizat o

colectivizare forțată în agricultură care presupunea ca pământul să fie trecut în proprietatea
statului, fiind muncit de țărani în cooperative numite colhozuri. Cei care se opuneau
colectivizării erau executați împreună cu familiile lor, aceste victime ale colectivizării au fost
aproximativ 4 milioane. Chiar și în industrie s-au introdus planurile cincinale care urmăreau cât
va trebui să fie producția pentru următorii 5 ani pentru fiecare ramură industrială. Cu toate
acestea, U.R.S.S. s-a clasat ca fiind a treia mare putere economică a lumii în urma industrializării
forțate.

3. Organizarea politică fără a respecta principiul separației puterilor în stat. Statul era
condus de un guvern și de o adunare numită Sovietul Suprem al U.R.S.S., care a fost alcătuită
din reprezentanții tuturor republicilor sovietice, având atribuții legislative și judecătorești. Orice
funcționar public trebuia să facă parte din Partidul comunist, alcătuind nomenclatura, care era de
fapt o clasă de privilegiați pentru că aceștia beneficiau de diverse bunuri economice și sociale:
propaganda de partid și cultul personalității. Propaganda arăta realizările partidului mult
înfrumusețate, prezentându-l pe Stalin ca pe un tată iubitor care veghează mersul societății.
Pentru el se organizări serbări oficiale care să-l reprezinte, se amplasau statui în piețe și se făceau
afișe care îl reprezentau ca fiind un erou popular. Chiar și în ziua de astăzi această propagandă
este eficientă și o parte a populației din Rusia îl consideră pe Stalin un erou civilizator.

1.1.3 Regimul totalitar fascist din Italia

Italia a fost nemulțumită în totalitate de tratatele de pace de la Paris care au avut loc după
Primul Război Mondial deoarece nu au primit teritorii din fostul Imperiu Austro-Ungar, pe care
aliații le-au dat Iugoslaviei. Imediat după război, Italia s-a confruntat cu o gravă criză economică
care a afectat populația. Muncitorii au avut greve care se întindeau în proporții nemaivăzute până
atunci. În acest context a apărut Partidul Național Fascist, de extremă dreaptă, care a fost creat în
anul 1921 de ziaristul Benito Mussolini. Brigada fascistă apărută ulterior era formată exclusiv
din grupuri de tineri care se remarcau prin diferite agresiuni socialiștilor și muncitorilor, pe care
îi băteau cu sălbăticie sau îi omorau. Principiul de bază al oricărui fascist era supunerea totală
față de liderul partidului Mussolini, căruia i se spunea „Il Duce”.

Fasciștii nu s-au ocupat de elaborarea unei ideologii, aceștia declarându-se chiar anti-
ideologici, fiind de principiu că faptele sunt mult mai importante decât vorbele. Totodată se pot
stabili câteva principii mult mai generale asupra gândirii lor politice. Sistemele totalitare nu
admit în nicun fel criticarea conducătorilor. În cinstea lor se fac spectacole omagiale, se compun
imnuri sau de cele mai multe ori se scriu poezii. La nivel istoric acest cult este inspirat din
antichitate, din Egiptul antic sau Imperiul Roman. Greșelile conducătorilor sunt ascunse, iar
deciziile lor sunt lăudate, în general pozitivitatea este de partea conducătorilor, iar ceea ce este
negativ este de partea opozanților care trebuie eliminați. Un filozof din secolul XX, Friedrich
August von Hayek atrăgea atenția asupra faptului că nu este o întâmplare ca oameni precum
Hitler sau Stalin să ajungă la putere. În cartea sa cea mai cunoscută, „Drumul către servitute”,
Hayek arată că societatea aduce la putere oameni precum Hitler sau Stalin.

1.1.4 Existența unei organizații de poliție politică secretă

Toate sistemele totalitare se bazează excesiv pe existența unei organizații de poliție

politică secretă. În România cel mai cunoscut exemplu rămâne Securitatea înființată prin
renumitul decret nr.221/1948, iar securitatea și-a schimbat numele în anul 1990 ca fiind S.R.I.
După anul 1990 această securitate a fost adesea acuzată de practici ale fostei securități, chiar de
către ofițerii săi S.R.I, Constantin Bucur- „Poliția politică în acțiune” tipărită în anul 2000. Astăzi
efectivele serviciilor secrete din România sunt considerate ca fiind de trei ori mai mari decât în
perioada regimului comunist, mai ales datorită scăderii dramatice a populației, ajungând la cca.
23 de milioane de locuitori. O practică bine pusă la punct este tortura care presupune producerea
intenționată a unor puternice suferințe fizice sau mentale a unei persoane care nu se poate apăra.
Tortura este utilizată de toate sistemele totalitare și totodată aplicată pe toate continentele fiind
interzisă pe plan mondial prin rezoluția Adunării Generale a O.N.U. din anul 1948. Cu toate
acestea din ce în ce mai multe state utilizează tortura sau chiar au legalizat-o.
 1.2 Ce înseamnă regim totalitar
Totalitarismul ca regim politic se caracterizează prin instituirea unui control strict din
partea unei organizații politice unice asupra statului și a instituțiilor acestuia. Acest control se
exercita asupra întregii societăți și a indivizilor care o compun. Controlul este total, se făcea
chiar și asupra membrilor partidului și se realizează cu ajutorul propagandei, al serviciilor secrete
și de represiune, astfel încât existența fiecărui membru al sociețății să depindă de forța politică
aflată la conducerea acesteia.

Totalitarismul reprezintă un regim politic în care puterea aparține în mod total unei
persoane sau unui grup de persoane. Spre deosebire de sistemul politic de tip monarhie absolută
sau dictatură, în regimurile totalitare distanța dintre stat și societate este practic anulată, în sensul
că puterea întrupată de stat, prin partidul unic, pătrunde până și în viața privată a fiecărui
cetățean.

Totalitarismul reprezintă un regim politic care neagă în totalitate sau aproape în totalitate
drepturile cetățenești, intervenind în viața privată a oamenilor. Totalitarismul nu trebuie
confundat cu dictatura care se referă la un regim politic în care puterea este monopolizată de o
persoană, neexistând o reală separație a puterilor în stat. Regimul totalitar se baza pe câteva
principii de bază: promovarea unei ideologii proprii, monopolul partidului unic în conducerea
societății, teroarea, înlocuirea principiului separării puterilor în stat și cultul personalității.

Regimul comunist din România a fost un regim de tip totalitar și în consecință a avut
toate trăsăturile acestui tip de organizare politică și socială: antidemocratic, anticapitalist,
antimodern, antiegalitarist și agresiv, precum și cultul conducătorului.

În România regimul comunist a fost o copie fidelă a tipului de stat și societate din
Uniunea Sovietică. În fapt, regimul comunist a realizat o sovietizare a întregii societăți
românești, fiind vorba în unele situații de rusificare. Între anii 1945 și 1989 România s-a aflat la
nivel internațional în sfera de influență sovietică. O caracteristică a acesteia a fost și guvernarea
prin teroare, instituțiile de represiune au fost create în funcție de modelul sovietic: securitatea,
miliția, justiția și armata, precum și lagărele de muncă.

Regimul stalinist al lui Gheorghe Gheorghiu Dej se caracterizează prin:

 1. Aplicarea modelului sovietic, sovietizarea societății, a economiei și a culturii pe
principiul luptei de clasă, supravegherea instituțiilor, naționalizarea și colectivizarea, precum și
un fenomen de rusificare, care însemna cultura rusă și limba rusă ca fiind singura limbă străină.

2. Subordonarea totală față de Uniunea Sovietică realizată prin: consilierii sovietici

prezenți în toate ministerele, armata roșie, care devine mai apoi aliată până în anul 1958 când se
retrag în urma unei înțelegeri dintre Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nikita Sergheevici Hrușciov și
sovromurile, care erau societăți mixte romano-sovietice prin care România era exploatată
economic.

3. Guvernarea prin teroare și instituții de represiune: securitatea, miliția, justiția și armata.

4. Lupta pentru putere la nivelul conducerii partidului. În anul 1948 are loc înlăturarea lui
Lucrețiu Pătrășcanu, fiind arestat pentru deviație naționalistă, era un intelectual de o altă statură
morală, eclipsându-i pe ceilalți. În anul 1954 a fost judecat și condamnat la moarte deoarece
Gheorghe Gheorghiu Dej se temea să nu fie reabilitat și să-l înlocuiască.

5. Schimbarea atitudinii față de Uniunea Sovietică după anul 1960 pentru a încerca o
promovare a atitudinii de autonomie, urmărind egalitatea regimurilor comuniste în lume.
Declarația P.M.R. din anul 1964 care enunța principiile egalității și de a-și urma propriul drum în
formarea regimului comunist, Nicolae Ceaușescu urmărind aceleași principii.