Secolul XX între democrație și totalitarism.

Ideologii și practici politice în România și în Europa.

A. Europa

I. Introducere

Secolul al XX-lea reprezintă o perioadă caracterizată prin dinamism, schimbări bruște

și majore pe scena politică internă a statelor, alături de scena relațiilor internaționale. În
timpul acestui secol au loc cele două Războaie Mondiale care au devastat, în primul rând,
continentul european. O analiză extrem de amănunțită ar presupune împărțirea secolului al
XX-lea în cel puțin trei perioade - perioada antebelică (1901-1914), perioadă interbelică
(1918-1939) și perioada postbelică (1945-2000). Ne vom limita, totuși, la o prezentare
generică a secolului și a confruntării dintre democrație și totalitarism. Confruntarea se
manifestă, cel mai pregnant, în timpul perioadelor antebelică și interbelică, fiind evident
succesul totalitarismului într-o serie importantă de state. În timpul perioadei postbelice
această confruntare este redusă din cauza tensiunilor dintre Vestul și Estul Europei, în
contextul Războiului Rece.
Ideologia politică reprezintă o colecție de principii, direcții și idei privind organizarea
statului și a societății și exercitarea autorității de stat. Practica politică reprezintă mijloacele
prin care se aplică ideologia politică în viața statului și a cetățenilor. Forma de guvernământ
are în vedere modul de executare și de organizare a executării puterii de stat. Regimul politic
reprezintă un ansamblu de instituții și raporturi dintre ele și între ele și cetățeni, ansamblu
prin care se pune în aplicare un program politic.
În Europa secolului al XX-lea există majoritatea formelor de guvernământ și a
regimurilor politice. Fixând ca punct de referință perioada interbelică, amintim:
- State cu regim democratic
- Monarhii constituționale - România (până în 1938), Anglia, Iugoslavia (până
în 1943)
- Republici - Franța, Elveția, Polonia
- State cu regim totalitar
- State totalitare de extrema stângă - Uniunea Sovietică (din 1917), Ungaria
(133 de zile în 1919)
- State totalitare de extrema dreaptă - România (1941-1944), Italia (1922-
1943), Germania (1933-1945), Ungaria1, Spania (1936-1975)

1 În cazul Regatului Ungariei din perioada interbelică este greu de trasat granița între autoritarianism
și totalitarism. Unii istorici consideră că întreaga domnie a lui Miklos Horthy (1920-1944) reprezintă
totalitarismul fascist, bazându-se pe politicile antisemite ale statului (Legea Numerus Clausus din
1920 limita accesul evreilor la educația superioară). Alți istorici clasifică regimul după mai multe
criterii, cea mai restrânsă perioadă a fascismului ungar fiind restrânsă la 1932-1945. Notabil este
faptul că Horthy destituie guvernul fascist, însă este detronat de Germania Nazistă ca represalii.
 II. Democrația

Trăsăturile regimurilor democratice

- Suveranitatea poporului, exercitată direct sau prin reprezentanți aleși corect, liber și
secret;
- Separarea puterilor în stat (puterea legislativă, puterea executivă, puterea
judecătorească);
- Pluralism politic (posibilitatea de a exista mai multe partide);
- Recunoașterea și respectarea drepturilor și libertăților cetățenești;
- Existența unei legi fundamentale care cuprinde principiile de organizare a statului, de
exercitare a puterii de stat și drepturile și libertățile cetățenești, lege care poartă
numele de Constituție;
- Egalitatea cetățenilor în fața legii.

Practici politice democratice

- Respectarea statului de drept2;

- Exercitarea puterilor statului de instituții diferite3;
- Vot universal, direct, egal, secret și liber exprimat (definește ce reprezintă fiecare
trăsătură) + Alegeri libere și corecte;
- Pluralism politic (pluripartidismul, existența de facto a mai multor partide);
- Garantarea drepturilor și libertăților cetățenești și respectarea lor.

2 Respectarea normelor din Constituție, legi, ordonanțe și hotărâri ale Guvernului, etc.
3 De regulă, se recomandă ca instituțiile să nu fie unipersonale, tot pentru a evita concentrarea puterii
în mâinile unei persoane
III. Totalitarismul

Totalitarismul se manifestă pe continentul european de la sfârșitul Primului Război

Mondial. În mod tradițional, oamenii simpli se orientează către părțile extremiste ale
spectrului politic în momente extrem de dificile, de nevoi imediate. Astfel, se orientează către
extremism atât țările învinse, greu încercate financiar de tratatele de pace, cât și țările distruse
de război și cele nemulțumite de rezultatele Conferinței de Pace de la Paris. De asemenea,
oamenii se revoltă împotriva ideologiilor tradiționale, democratice, din cel puțin două motive:
(i) pierderile provocate de război și (ii) incapacitatea de a rezolva prompt problemele
cetățenilor. Ideologiile totalitare se află la capetele spectrului politic - extrema dreaptă
(fascism, nazism, etc.) și extrema stângă (comunism).

Trăsăturile regimurilor totalitare

- Monopolizarea puterii fie de către un individ, fie de către un grup de indivizi;

- Controlul statului asupra societății și subordonarea populației față de interesele
statului;
- Utilizarea propagandei pentru manipularea cetățenilor;
- Lichidarea opoziției politice și sociale;
- Nerespectarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Practici politice totalitare

- Instaurarea unui partid unic și a unui conducător unic și, astfel, anularea separației
puterilor în stat;
- Cultul personalității conducătorului;
- Cenzura presei și a altor mijloace de informare;
- Înregimentarea în partidul unic a adulților și în organizații de tineret a copiilor;
- Teroarea exercitată de poliția politică;
- Încălcarea drepturilor și a libertăților cetățenești;
- Dirijismul economic.
IV. Comunismul

Comunismul este un regim totalitar de extrema stângă fundamentat pe ideologia

marxist-leninistă4. Prima țară în care se instaurează regimul comunist este Rusia în urma
Revoluției din Octombrie (lovitură de stat în octombrie/noiembrie 1917). Ulterior preluării
puterii de către bolșevici s-a trecut la aplicarea planului creat de Vladimir I. Lenin pentru
organizarea și funcționarea statului - Tezele din Aprilie 1917. Opoziția socială este eliminată,
restul partidelor sunt interzise, iar industria este naționalizată.
Iosif V. Stalin ajunge la conducerea statului în 1924 5 care colectivizează agricultura și
începe elaboararea și aplicarea planurilor cincinale 6. Populația este controlată din ce în ce mai
strict, iar opozanții politici sfârșesc executați sau în Gulaguri7.
După sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial comunismul este răspândit cu forța
în centrul și estul Europei (excepție - în Iugoslavia comuniștii ajung la putere în urma
alegerilor). Ultima țară europeană din care dispare comunismul este Uniunea Sovietică în
1991, însă regimuri comuniste continuă să existe și astăzi în Asia (ex. Republica Populară
Chineză, Republica Populară Coreeană).
MOTTO: „Fiecare după puteri, fiecăruia după nevoi”

Trăsăturile comunismului în Uniunea Sovietică. Practici politice.

Toate partidele sunt scoase în afara legii, cu excepția Partidului Comunist al Uniunii
Sovietice (PCUS) care avea diverse structuri de putere (Congresul, Comitetul Central, Biroul
Politic, etc.). Partidele comuniste au, de regulă, o mulțime de posturi de conducere, o
structură stufoasă care alcătuiește așa-numita nomenclatură.
Cultul personalității este cel mai pregnant în timpul lui Iosif Stalin (1924-1953). Este
adorat în toate publicațiile (ziare, cărți, manuale, etc.), iar numele său este însoțit de titluri
hiperbolice („Părinte al Națiunii”, „Geniu Strălucitor al Umanității”, etc.). Istoria țării și a
revoluției bolșevice sunt rescrise, iar numele conducătorului este atribuit mai multor localități
din toată Uniunea Sovietică (Stalingrad, Stalinabad, etc.).
Sovieticii utilizează în paralel atât represiunea, cât și propaganda. Majoritatea
producțiilor dramaturgice și cinematografice includeau elemente de idolatrizare a regimului
comunist și a conducătorului. În cazul ziarelor existau responsabili de partid însărcinați cu
verificarea știrilor ce urmau a fi publicate.
Tânăra generație era înregimentată în structuri ale partidului încă de la atingerea
vârstei școlare. Până la 14 ani copiii făceau parte din mișcarea pionierilor, iar după aceea erau
primiți în Komsomol8. Dacă își îndeplineau cu dedicație sarcinile în tinerețe, la atingerea
vârstei majoratului tinerii erau primiți ca membri ai PCUS.

4 Ideologie propusă de Karl Marx și Friedrich Engels, completată cu considerațiile ideologice ale lui
Vladimir Ilici Lenin.
5 Anul în care moare Lenin.
6 Planuri pe 5 ani referitoare la dezvoltarea economiei și a industriei.
7 Lagărele de muncă silnică din Uniunea Sovietică. Erau localizate, în general, în zone greu
accesibile și greu locuibile din teritoriul rus - ex. Siberia
8 Organizația Tineretului Comunist
 Represiunea și teroarea erau exercitate prin intermediul poliției politice (CEKA,
NKVD, KGB) și cu ajutorul rețelei extinse de lagăre de muncă silnică 9. Era promovată teoria
luptei de clasă - elementele sociale care se bucuraseră de o viață puțin peste medie în
perioada anterioară comunismului trebuiau eliminate (burghezii, moșierii, culacii 10). Aceștia,
dar și descendenții lor, erau considerați indivizi „cu origini nesănătoase” și, dacă nu puteau
fi condamnați, oricum aveau o serie de restricții specifice (accesul la partid, accesul la
învățământul superior, accesul la funcții de conducere în întreprinderi, etc.). Drepturile și
libertățile cetățenești au fost restrânse încă de la adoptarea Constituției Sovietice din 1918
prin care erau eliminate drepturile comercianților, preoților, călugărilor, foștilor funcționari
țariști. O serie de legi ulterioare au restrâns drepturile și libertățile unor categorii specifice sau
ale tuturor cetățenilor.
Dirijismul economic se manifestă pe două direcții - industria și agricultura. Industria
sovietică este naționalizată și se trece la planificarea economică prin planuri cincinale. Unele
regiuni din Uniunea Sovietică trec printr-un proces de industrializare forțată foarte amplu (ex.
RSS Belarusă după Al Doilea Război Mondial). În industria grea apare întrecerile între
muncitori pentru depășirea normelor de muncă. Agricultura a trecut printr-un amplu proces
de colectivizare, terenurile agricole fiind împărțite în colhozuri și sovhozuri. În timpul lui
Stalin au fost executați pe loc sau au murit în Gulag câteva milioane de țărani care s-au opus
colectivizării. De asemenea, Holodomorul 11 este atribuit fie incompetenței, fie intenției
deliberate a sovieticilor de a lăsa poporul ucrainean fără alimente.

V. Fascismul

Fascismul este un regim totalitar de extrema dreaptă, fundamentat pe criza economică

italiană de după Primul Război Mondial, dar și pe combaterea comunismului. În octombrie
1922 are loc Marșul asupra Romei în urma căruia Benito Mussolini este numit prim-
ministru. Încă din luna următoare Mussolini elaborează și adoptă legi, fără a cere votul
Parlamentului. Alegerile din 1924, mai degrabă o formalitate, inaugurează un Parlament
majoritar fascist. Regimul politic fascist ia sfârșit în Italia în 1943.
Ideologia fascistă pornește de la măreția Imperiului Roman și pune în centrul său
redobândirea onoarei italiene și un naționalism exacerbat. Ideologia fascistă susține violența
și demagogia, afirmând că națiunea italiană nu este doar un ansamblu de indivizi, ci un
organism viu, modelabil. De asemenea, statul fascist era, esențialmente, un stat corporatist, în
care cetățenii erau divizați în corporații (grupuri profesionale). Majoritatea categoriilor
sociale trebuiau să prospere, însă interesul individului era subordonat interesului corporației.
MOTTO: „Crede, supune-te, luptă!”

9 Desființată odată cu moartea lui Iosif V. Stalin.

10 Denumire sovietică pentru țăranii înstăriți.
11 Marea foamete ucraineană din 1932-1933. Majoritatea surselor estimează undeva între 2,5 și 10
milioane de morți
 Trăsăturile fascismului în Italia. Practici politice.

Partidul Național Fascist rămâne partidul unic din Italia. Statul rămâne, formal,
monarhie, însă aceasta este redusă la un rol esențialmente decorativ. Rolul Senatului este și el
redus la minimum, iar Camera deputaților devine direct controlată de Partidul Național
Fascist. În 1938 este înființată Camera fasciilor și corporațiilor. Toate formele de opoziție,
dar și toate organizațiile care nu erau fasciste sunt scoase în afara legii (inclusiv sindicatele).
Mussolini este ministrul corporațiilor, șeful suprem al armatei, legiuitor suprem.
Benito Mussolini se auto-proclamă Il Duce și își promovează imaginea în întreaga
țară - călătorește adesea, organizează și participă la parade militare, este fotografiat și
publicat în toate ziarele italiene. Cultul personalității sale presupune și asemuirea cu
personalități marcante ale Imperiului Roman, precum Cezar.
Ministerul Presei și Propagandei controlează toate mijloacele de masă - presă, radio,
cărți. Regimul fascist finanțează puternic cinematografia, însă producțiile sunt destinate
exclusiv divertismentului sau îndoctrinării naționaliste (există un aport mare de filme
dedicate Imperiului Roman).
Întreaga populație a Italiei este înregimentată în organizații fasciste - adulții făceau
parte din Dopolavoro, iar tinerii din Avanguardista și Balila. Educația este controlată strict de
partid - învățătorii poartă uniforme fasciste, iar profesorii sunt forțați să predea ideologia
regimului. Adolescenții participă la antrenamente militare.
Teroarea asupra populației se exercita prin poliția politică (OVRA - Organizația
Vigilenței și Reprimării Antifascismului) și prin organizații paramilitare (Cămășile negre și
altele). Elementele antifasciste sunt fie arestate, fie exilate din Italia. În ceea ce privește
drepturile, fundamentul a fost reprezentat de legile rasiale. Astfel, cei din națiunea italiană s-
au bucurat de mai multe drepturi decât concetățenii lor. Antisemitismul 12 este practicat în
Italia fascistă, însă nu va ajunge niciodată la nivelul celui din Germania nazistă.
Economia este dirijată de regim - reorganizarea după principii corporatiste și
reducerea dependenței de importuri. Totuși, corporațiile erau cele care planificau producția și
stabileau salarizarea muncitorilor. Muncitorilor nu le era permisă asocierea în sindicate.

VI. Nazismul

Nazismul este un regim totalitar de extrema dreaptă care are ca fundament ideologia
formulată de Adolf Hitler în lucrarea „Mein Kampf” („Lupta mea”). Partidul Național-
Socialist al Muncitorilor Germani (NSDAP) reprezenta, la începutul perioadei interbelice, un
partid minuscul ale cărui întâlniri se țineau în locuri obscure. Odată cu implicarea lui Adolf
Hitler și profitând de criza economică din 1931-1932, partidul ajunge în Parlamentul
german13 și reușește, în 1932, chiar să câștige alegerile parlamentare 14. Promisiunea partidului
era aceea că va înlătura consecințele Tratatului de la Versailles și va reface economia țării.

12 Ura față de poporul evreu.

13 Reichstag, astăzi Bundestag
14 Sistemul democratic din Germania interbelică era extrem de ineficient, în special în ceea ce privea
Parlamentul și funcționarea sa. Practic, NSDAP a forțat mai multe rânduri succesive de alegeri în
1932.
Președintele Hindenburg îl investește pe Adolf Hitler în funcția de cancelar pe 30 ianuarie
1933, iar în 1934 devine Fuhrer odată cu moartea președintelui german. Germania se va afla
sub acest reim nazist până în 1945, la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Ideologia nazistă, considerată o variațiune a fascismului, era ultranaționalistă, rasistă
și antisemită. Naziștii considerau că rasa ariană era rasa superioară tuturor celorlalte, urmând
ca unele rase să fie exterminate (evreii, considerați vinovați de eșecul german în Primul
Război Mondial, slavii, considerați comuniști și populațiile negroide) sau să fie supuse. O altă
idee propusă de Adolf Hitler a fost aceea a spațiului vital (Lebensraum), un teritoriu mult mai
întins decât cel al Germaniei de care rasa ariană avea nevoie pentru a se dezvolta.
Exterminarea evreilor avea un rol central în ideologia nazistă, precum avea și Adolf Hitler,
conducătorul unic.

Trăsăturile nazismului în Germania. Practici politice.

În 1933, odată cu incendierea Parlamentului German15, Hitler scoate în afara legii

Partidul Comunist și toate celelalte partide și organizații. La moartea lui Hindenburg, funcția
de cancelar se contopește cu cea de președinte, Adolf Hitler primind numele de Fuhrer.
Cultul personalității lui Hitler a atins cote impresionante. Toți cetățenii germani erau
datori să-și iubească țara și să se supună conducătorului suprem. O imagine frecventă în
Germania nazistă este reprezentată de mitingurile constante de susținere a Fuhrer-ului, iar
anual se organiza Congresul de la Nurnberg.
Controlul presei și al celorlalte mijloace de informare este preluat de Ministerul
Propagandei condus de Joseph Goebbles. Ziarele naziste sunt singurele care primesc
autorizația de a funcționa, iar literatura, dramaturgia și cinematografia reflectau supremația
lui Hitler, a statului german și a rasei ariene. Accentul este pus pe mijloace moderne, precum
difuzoare și radiouri, destinate îndoctrinării constante a populației.
Educația tinerei generații se află sub controlul strict al NSDAP. La vârsta școlară
copiii intră în organizația de copii a partidului, urmând ca în adolescență să intre în rândurile
Tineretului Hitlerist. Această ultimă organizație nu promovează doar ideologia nazistă, ci și
antrenarea militară a tinerilor pentru a desăvârși obiectivele statului expansionist german.
Rolul femeii era văzut în manieră arhaică - tinerele erau înscrise în Liga tinerelor germane
pentru a învăța să fie bune mame, soții, gospodine și credincioase. Inclusiv timpul liber era
controlat, fiind înființată o organizație care organiza excursii, tabere, jocuri sportive și
reprezentații artistice (Forță prin Bucurie).
O deosebire față de alte state cu regimuri totalitare o reprezintă poliția politică din
statul nazist. Dacă în restul țărilor resursa umană a acestei structuri era antrenată îndelung, în
Germania nazistă recrutarea s-a realizat pe bază de voluntariat 16. Începând cu 1934 poliția
politică germană poartă infamul nume de Gestapo, organizație care avea rolul de a elimina,
prin cele mai violente mijloace, opozanții Fuhrer-ului. Un eveniment deosebit este
reprezentat de Noaptea cuțitelor lungi din iunie 1934, o operațiune de eliminare a

15 Se presupune că incendierea a fost pusă la cale tot de naziști.

16 Așadar, oricine se considera apt și își dorea, putea deveni membru al poliției politice germane în
1933.
„dușmanilor”17 politici din propriul partid dar și din structurile de securitate (în special din
trupele SA - Batalionul de Asalt).
Cetățenii germani de rasă ariană s-au bucurat de majoritatea drepturilor, cu limitările
specifice unui regim totalitar. Pe de altă parte, rasele considerate inferioare - evreii, rromii,
slavii, negrii - erau considerați mai degrabă sclavi, paraziți ai societății care trebuiau
exterminați pentru ca Germania să prospere. Primul lagăr de concentrare apare la Dachau în
1933. Antisemitismul devine politică de stat - se adoptă legile rasiale de la Nurnberg 18 în
1935, iar în 1942 începe aplicarea „soluției finale” - exterminarea în masă a poporului evreu,
eveniment cunoscut sub numele de Holocaust. Estimările variază, însă se consideră că peste 6
milioane de oameni au murit în timpul Holocaustului.
Conducerea nazistă a statului controlează economia la un nivel mai profund decât
fasciștii italieni - stabilesc salariile muncitorilor, controlează prețurile, recurg la naționalizări
ale unor întreprinderi, etc.

B. România

I. Ideologii și practici politice democratice

În cazul României trebuie să distingem ideologiile democratice predominante în țară

după un moment esențial în istoria statului - Marea Unire din 1918. În perioada antebelică
întâlnim liberalismul și conservatorismul ca ideologii predominante, nefiind de actualitate
problema ideologiilor totalitare. În perioada interbelică întâlnim liberalismul și țărănismul ca
ideologii democratice. În perioada postbelică nu putem vorbi despre ideologii democratice,
România fiind un stat totalitar până în 1989, după acest moment observând ca ideologii
predominante liberalismul și social-democrația.
Liberalismul antebelic - promovat de Partidul Național Liberal (Ion I.C. Brătianu);
urmărește dezvoltarea rapidă a țării preluând modele occidentale. Dezvoltarea urma să se facă
prin capital propriu, însă ușa investițiilor străine nu era definitiv închisă; deviză - „Prin noi
înșine!”.
Conservatorismul - promovat de Partidul Conservator (Gheorghe Cantacuzino);
urmărește dezvoltarea treptată a țării, fără preluarea modelelor occidentale și având la bază
valorile tradiționale românești; utilizează ca deviză Teoria formelor fără fond propusă de Titu
Maiorescu (critic literar și politician conservator).
Liberalismul interbelic - promovat de Partidul Național Liberal (Ștefan Zeletin,
Vintilă Brătianu, Mihail Manoilescu); în realitate este o formă de neoliberalism 19 care susține
consolidarea democrației parlamentare, votul universal și dezvoltarea industriei naționale, de
data aceasta într-un cadru reglementat de stat.

17 Dușmanii închipuiți ai lui Hitler, în realitate majoritatea doar aveau viziuni diferite față de cele ale
dictatorului sau erau considerați o amenințare la adresa puterii Fuhrer-ului.
18 Oraș în care, în mod ironic și înjositor pentru naziști, vor fi judecați criminalii de război după Al
Doilea Război Mondial.
19 Doctrină politică care pornește din realismul clasic, NU din liberalismul clasic.
 Țărănismul - promovat de Partidul Național Țărănesc 20 (Ion Mihalache, Iuliu Maniu,
Virgil Madgearu); ideologia urmărește dezvoltarea țării prin dezvoltarea agriculturii și prin
utilizarea resurselor subsolului; deși la început sunt adepții politicii „porților deschise”,
încurajând investițiile străine, își reconsideră poziția migrând către politici protecționiste.
Practicile politice sunt asemănătoare cu cele din restul democrațiilor europene.
Puterea statului este separată în cele trei ramuri - puterea legislativă (Rege, alături de
Parlament bicameral), putere executivă (Rege, alături de Consiliul de Miniștri) și puterea
judecătorească (Înalta Curte de Justiție și Casație și instanțele judecătorești).
De asemenea, este practic pluripartidismul - pe scena politică există două partide mari
(PNL și PNȚ), alături de o multitudine de alte partide mai mici (Liga Poporului, etc.),
inclusiv extremiste (Partidul Comunist din România, Liga Apărării Național-Creștine, etc.).
Se renunță la votul cenzitar, însă votul devine universal doar pentru bărbații de peste
21 de ani (din 1918). Femeile primesc drept de vot abia în perioada monarhiei autoritare a lui
Carol al II-lea (din 1938), însă și atunci doar cele peste 30 de ani și educate. Dreptul de vot
deplin al femeilor este obținut abia în 1946.
Alegerile libere au fost practicate atât la nivel național, cât și la nivel local. Totuși,
trebuie menționat faptul că Regele numea Guvernul înaintea alegerilor parlamentare, astfel
înclinând balanța decisiv în favoarea partidului respectiv la alegeri. Astfel, deși Guvernul
trebuia să fie reflexia Parlamentului, lucrurile se petreceau, de facto, invers. Drepturile și
libertățile cetățenești sunt prevăzute și garantate de Constituția din 1923 (și, anterior, de aceea
din 1866).

II. Ideologii și practici politice totalitare

Principalele ideologii politice totalitare prezente pe scena politică românească în

perioada interbelică au fost legionarismul și comunismul.
Legionarismul - ideologie de extrema dreaptă, similară cu ideologia fascistă
(îndeosebi antidemocratică, antisemită, xenofobă, creștină). Au existat mai multe partide
legionare în politică - Liga Apărării Național-Creștine (1923, președinte - A.C. Cuza) și
Legiunea Arhanghelului Mihail (1927, președinte - Corneliu Zelea Codreanu). Promovează
naționalismul exacerbat și misticismul (al partidului și al statului).
Legionarii practică asasinatul politic (I. G. Duca - 1933, Armand Călinescu - 1939) și,
pe modelul lui Mussolini, încearcă să aibă cât mai multe apariții publice - discursuri populiste
(practică demagogia), participarea la procesiuni religioase, organizarea de cantine și tabere
pentru muncitori, etc. La alegerile din 1937 se situează pe locul al treilea.
Comunismul - ideologie de extrema stângă (a se vedea Comunsimul la Partea A
punctul IV). Partidul Comunist din România este înființat în 1921, însă are puțini adepți,
țăranii împotrivindu-se în special ideilor comuniste21. Partidul este interzis prin lege în 1924,
din cauza faptului că propunea minorităților naționale chiar desprinderea de stat în virtutea
20 Partid format în 1926 prin fuziunea Partidului Țărănesc din Vechiul Regat cu Partidul Național
Român din Transilvania.
21 Categoria socială a țăranilor are, dintotdeauna, un profund atașament față de pământ (a se vedea
Ion de Liviu Rebreanu). Comuniștii propuneau renunțarea la proprietatea privată în favoarea
proprietății colective, lucru pe care țăranii, unii dintre ei proaspăt împroprietăriți după Primul Război
Mondial, îl dezagreau profund.
satisfacerii autodeterminării lor (lucru care, după cum vom vedea ora viitoare, era profund
eronat). Comuniștii ajung, totuși, la putere cu sprijinul armatei sovietice și prin falsificarea
alegerilor (a se vedea, în acest sens, secțiunea „Instaurarea comunismului în România” din
lecția Statul Român Modern).
Practicile politice comuniste au variat în funcție de deceniu, însă putem identifica
câteva practici comune întregii perioade. Toate partidele sunt scoase în afara legii, partidul
unic fiind Partidul Muncitoresc Român (după 1965, Partidul Comunist Român). Separarea
puterilor în stat este și ea eliminată, întreaga putere fiind concentrată (i) în mâinile unui organ
colectiv de conducere (Marea Adunare Națională, Consiliul de Stat, etc.) și, în cele din urmă
(ii) în mâinile secretarului general (șefului) partidului unic.
Istoricii consideră că în România comunistă a fost cel mai evident cult al personalității
din întreaga regiune răsăriteană a Europei. Nicolae Ceaușescu se inspiră din vizitele sale în
Asia, primind din ce în ce mai frecvent titluri precum „strateg genial”, „carpatic scut al
națiunii” sau „fiu luminat al patriei”. Nu putem uita și crearea funcției de Președinte în 1974,
cu dedicație pentru conducătorul iubit.
Presa, conform legii, „își desfășoară activitatea sub conducerea Partidului Comunist
Român”22, iar restul mijloacelor de informare (cărți, emisiuni radio, emisiuni de televiziune,
producții cinematografice, spectacole de teatru și altele) erau controlate strict de organul de
stat responsabil cu cenzura.
Începând cu vârsta de 4 ani copiii puteau face parte din diverse organizații de tineret.
La vârstă preșcolară erau admiși în rândurile Șoimilor Patriei, urmând ca la vârsta școlară să
intre în Organizația Pionierilor. După vârsta de 15 ani și până la majorat (sau, maxim, până la
25 de ani) elevii făceau parte din Uniunea Tineretului Comunist, unde erau educați în spirit
marxist, o dublare a educației centrate în jurul valorilor comuniste primită, oricum, în școli.
Poliția politică a purtat numele de Direcția Generală a Securității Poporului (1948),
însă practicile utilizate de aceasta au variat în timp - deportări ale unor minorități, utilizarea
rețelelor extinse de informatori, impunerea domiciliului obligatoriu, internarea forțată în
spitale de psihiatrie. Drepturile cetățenilor erau prevăzute de toate cele trei constituții
comuniste (1948, 1952 și 1965), însă erau interzise opoziția politică și orice exercitare a
drepturilor care aducea atingere „orânduirii socialiste și a intereselor celor ce muncesc” 23.
Inclusiv dreptul la vot exista, însă alegerile nu erau libere, concurența fiind inexistentă pentru
toate funcțiile. În anumite perioade votul a reprezentat chiar o obligație, la locurile de muncă
fiind întocmite liste cu cei care au votat.
Dirijismul economic s-a manifestat pregnant în special prin următoarele practici -
naționalizarea mijloacelor de producție (impusă prin lege în 1948), planificarea economiei
naționale (planuri anuale - 1949, 1950, iar apoi planuri cincinale), industrializarea forțată (în
special industria grea), colectivizarea (începută cu mari eforturi în 1949 și considerată
încheiată în 1962; conform datelor oficiale, sub 10% din suprafața arabilă a țării se mai afla
în proprietate privată, un succes enorm față de alte state comuniste).

III. Practici politice postdecembriste

22 Legea presei din 1974
23 Constituția din 1965
 În urma Revoluției din decembrie 1989, România revine la un regim democratic.
Revine separarea puterilor în stat - puterea legislativă (Parlament bicameral), puterea
executivă (Guvernul) și puterea judecătorească (Înalta Curte de Casație și Justiție și instanțele
inferioare).
Există, din nou, mai multe partide politice - PNȚ, PNL, Frontul Salvării Naționale,
Uniunea Democratică a Maghiarilor din România, etc. Votul este cu adevărat universal și, în
sfârșit, contează. Sunt exceptați doar minorii, debilii mintal și condamnații la pierderea
drepturilor electorale. Dreptul de vot este un vot rezervat exclusiv cetățenilor, însă, odată cu
integrarea în Uniunea Europeană, și străinii care sunt cetățeni ai unui stat membru UE pot
vota în anumite alegeri.
Sunt organizate alegeri prezidențiale și parlamentare - 1990 (Ion Iliescu + FSN),
1992 (Ion Iliescu + Partidul Democrației Sociale din România), 1996 (Emil Constantinescu +
Convenția Democratică) și 2000 (Ion Iliescu + PSD). Drepturile și libertățile cetățenești sunt
prevăzute și garantate de Constituția din 1991.

IV. Tabloul statului român în secolul al XX-lea