România de la stat totalitar la stat

de drept

Bucur Mihaela Georgiana

Trandafir Isabella Francesca
România stat totalitar
Totalitarismul este un sistem politic în care societatea este „total” controlată. 
Regimuri autoritare au existat pe tot cursul istoriei. Totalitarismul a apărut
în secolulul XX și are caracteristici distincte. Atributul de „totalitar” nu este
dat de cât de completă este puterea sau de intens controlul conducerii în
domeniul politic (ceea ce există deja într-un regim autoritar), dar de cât de
extinsă și amplă se manifestă intruziunea într-o viață socială care în mod
normal nu are de-a face cu politica. 
Spre deosebire de sistemul politic de tip monarhie absolută sau dictatură, în
regimurile totalitare distanța între stat și societate este, practic, anulată.
Puterea întrupată de stat, prin partidul unic, pătrunde până și în viața
particulară a fiecărui cetățean. Ideologia totalitaristă este opusă conceptului
de societate deschisă.
Comunismul, nazismul și fascismul sunt exemple de sisteme totalitare.
 România comunistă este o denumire neoficială a perioadei comuniste din istoria României (1947-
1989), denumirile oficiale fiind Republica Populară Romînă / Republica Populară Română
, respectiv Republica Socialistă România. În această perioadă, Partidul Comunist Român s-a
numit Partidul Muncitoresc Român (între 1948-1965) și a fost, de facto, partidul politic unic, care a
dictat viața publică în România.

 Steagul României comuniste (1965-1989)

 După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, Uniunea Sovietică a făcut presiuni pentru
includerea în guvernele postbelice a unor reprezentanți ai Partidul Comunist din România, recent
reintrat în legalitate (partidul fusese interzis în 1924 pe motivul acceptării tezei cominterniste „a
dreptului popoarelor oprimate din România imperialistă la autodeterminare până la despărțirea de
stat”), în vreme ce liderii necomuniști erau eliminați în mod constant din viața politică.
 Perioada de după al Doilea Război Mondial a fost perioada instaurării comunismului în întreaga
Europă de Est, deci și în spațiul românesc.

 Instaurarea regimului comunist în România debutează după lovitura de stat de la 23 august 1944,
prin staționarea trupelor sovietice pe teritoriul țării. Acestea au fost instrumentul cu ajutorul căruia
rușii și-au asigurat implementarea totalitarismului de tip stalinist în țara noastră. Un aport
semnificativ în impunerea comunismului în România de către URSS l-a avut și înțelegerea de la Yalta,
din 1945, care a lăsat drum liber manevrelor sovieticilor în România.

 Comunismul s-a impus în România treptat. Primul pas în acest sens a fost făcut la 6 martie 1945 prin
numirea primului guvern procomunist, prezidat de Petru Groza, un trimis al sovieticilor. Din acest
guvern nu făcea parte, însă, niciun reprezentant al partidelor tradiționale democratice, PNL și PNȚ,
lucru care a stârnit nemulțumirea regelui Mihai.

 Următorul pas pentru acapararea puterii politice de către comuniști a fost falsificarea alegerilor din
noiembrie 1946, când comuniștii și aliații lor din Blocul Partidelor Democratice au manevrat rezultatul
alegerilor în favoarea lor, deși PNL și PNȚ erau adevăratele câștigătoare ale scrutinului.
  Această mare fraudă electorală, realizată cu concursul URSS, a certificat faptul că democrația nu mai
era o opțiune în România, iar comuniștii erau adevărații stăpâni ai țării.

 De la falsificarea alegerilor și până la înlăturarea tuturor adversarilor politici nu a mai fost decât
un pas, care s-a finalizat la 30 decembrie 1947, când regele Mihai a fost silit să abdice, monarhia
constituțională a fost abolită, iar România a devenit republică populară.

 De la falsificarea alegerilor și până la înlăturarea tuturor adversarilor politici nu a mai fost decât
un pas, care s-a finalizat la 30 decembrie 1947, când regele Mihai a fost silit să abdice, monarhia
constituțională a fost abolită, iar România a devenit republică populară.

 Procesul de stalinizare a presupus apariția partidului unic, și anume Partidul Muncitoresc Român, creat
în februarie 1948. Conducătorul PMR era Gheorghe Gheorghiu-Dej, cel care a și condus România în
perioada 1948-1965. Dej a fost cel care a instaurat regimul comunist de tip stalinist în România,
consolidat prin adoptarea celor două constituții comuniste din 1948 și 1952.
 Prin aceste constituții, PMR devenea forța conducătoare unică, acesta hotărând folosirea mijloacelor
și metodelor sovietice în organizarea și conducerea țării. Astfel, începând cu 1948, se trece la
naționalizarea băncilor, fabricilor, impunerea cenzurii, a controlului asupra culturii și asupra Bisericii,
iar între 1949-1962 are loc colectivizarea în agricultură.

 Conducătorul României, începând cu 1965, a fost Nicolae Ceaușescu (1965-1989). Dacă într-o primă
etapă a guvernării sale, România a cunoscut o perioadă de liberalizare, după 1974 are loc înrăutățirea
situației economice și sociale.

 În decembrie 1989 existau deja semne că românii nu mai suportau lipsa alimentelor, a
medicamentelor, încălcarea drepturilor și libertăților omului, în condițiile în care apropiații lui
Ceaușescu trăiau în belșug.

 Prăbușirea comunismului în România a avut loc în anul 1989. Revolta românilor a început pe 16
decembrie, la Timișoara, și s-a extins apoi în toată țara. În zilele de 21-22 decembrie 1989, revoluția a
izbucnit și la București, soldându-se cu înlăturarea clanului Ceaușescu de la conducerea țării. Soții
Ceaușescu au fost, ulterior, judecați și executați la Târgoviște, pe 25 decembrie 1989.
  În urma acestor evenimente, România a revenit la democrație, iar organele de
conducere create au fost Consiliul Frontului Salvării Naționale, înființat în seara zilei
de 22 decembrie 1989, precum și guvernul democratic, instaurat, oficial, după
primele alegeri libere din 20 mai 1990.

 România a cunoscut, din păcate, consecințele instalării regimurilor totalitare în

Europa de Est, după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial. Regimul
comunist a provocat schimbări negative în societatea românească, a însemnat o gravă
încălcare a drepturilor și libertăților cetățenești.

 De exemplu, în România anilor 1948-1964, în închisorile comuniste au murit o serie

de personalități ale politicii și culturii interbelice, printre care se numără Gheorghe I.
Brătianu, Ion Mihalache, Iuliu Maniu etc.

 Astfel, regimul totalitar considera că epurarea politică este un instrument de control

al societății, menit să-i asigure întreaga autoritate.
 Înlăturarea regimului comunist, prin revoluția decembristă, a făcut ca România să redevină un
stat democratic, ce a urmărit în perioada imediat următoare: integrarea sa în structuri
internaționale precum NATO, dar și în familia statelor europene – Uniunea Europeană.

 În România, Partidul Comunist Român a desfășurat în perioada 1949–1962 procesul

de colectivizare, ce a constat în confiscarea aproape a tuturor proprietăților agricole private din
țară și comasarea lor în ferme agricole administrate de stat. În România, colectivizarea a fost
similară cu cea efectuată în URSS, prin aceea că a înglobat terenurile agricole ce puteau fi
adunate într-o fermă colectivă.

 Început întâi greoi și haotic, procesul de colectivizare a stagnat între 1953 și 1956, fiind apoi
reluat cu agresivitate și dus la final în 1962. Numeroși țărani, atât săraci, cât și mai înstăriți, s-
au opus acestei acțiuni, iar guvernul comunist a recurs uneori și la represiuni violente, ucideri,
deportări, încarcerări și confiscări ale întregii averi a celor implicați.

 În zo­nele montane au existat însă numeroase zone ne­co­operativizate.[1][2] Sistemul de agricultură

socialist astfel constituit a intrat treptat într-o criză ale cărei efecte s-au simțit și după ce
regimul a fost înlăturat, timp în care s-au depus eforturi pentru reconstituirea proprietății
private în agricultură.
 Consiliul de Ajutor Economic Reciproc - (CAER) a fost creat la inițiativa URSS-ului în
1949, ca organizație economică a statelor comuniste europene, pentru a constitui un
echivalent al OECE-ului (Organizația Europeana pentru Cooperare Economica); CAER-ul a
fost răspunsul la Planul Marshall al americanilor. El avea misiunea de a stimula comerțul
dintre țările din blocul estic. În realitate, URSS-ul nu a putut oferi țărilor comuniste un ajutor
comparabil cu cel acordat de SUA țărilor occidentale.

 Steagul Consiliului de Ajutor Economic Reciproc  (CAER)

 Membre ale CAER-ului erau: URSS-ul, Germania de Est (RDG-ul), Bulgaria, Polonia, 

Cehoslovacia, Ungaria și România.
  Alte țări comuniste neeuropene (Mongolia, Cuba, Vietnamul) au luat și ele parte în ultimii ani la
unele sesiuni ale Consiliului. Numai R.S.F. Iugoslavia a avut statut de membru asociat, începând
de la 1964. La activitatea CAER-ului nu au luat parte Republica Populară Chineză și Coreea
de Nord, Albania părăsind mai târziu.

 Secretariatul și multe din Comisiile CAER aveau sediul la Moscova. CAER-ul nu a reușit să
îndeplinească rolul pentru care fusese creat, în principal datorită sistemului planificat centralizat
al economiei statelor membre, schimburile de mărfuri continuând să se desfășoare prin tratative
bilaterale cu păstrarea echilibrului balanței de plăți.

  Îndeosebi începând din anul 1962, delegațiile române în CAER au avut o poziție critică în
CAER la adresa propunerilor sovietice de integrare a economiilor acestor țări. Drept urmare a
schimbărilor politice din anii 1989 și 1990, CAER-ul s-a autodesființat în 1991.

 Albania a încetat participarea la activitățile CAER-ului de la 1961, după ruptura

sovieto-albaneză, dar s-a retras oficial de-abia la 1987. Germania de Est s-a reunit cu cea de Vest
 la 1990.
  Pactul de la Varșovia sau Tratatul de la Varșovia, numit în mod oficial Tratatul de prietenie,
cooperare și asistență mutuală a fost o alianta militara a țărilor din Europ Rasariteana și
din Blocul Rasaritean, care voiau să se apere împotriva amenințării pe care o percepeau din
partea alianței NATO (care a fost fondată în 1949).

 Crearea Pactului de la Varșovia a fost grăbită de integrarea Germaniei de Vest „remilitarizată”

în NATO prin ratificarea de către țările occidentale a Înțelegerilor de la Londra și Paris. Tratatul
 de la Varșovia a fost inițiat de către Nikita Hrușciov în 1955 și a fost semnat la Varșovia pe 14
mai 1955.
  Prin semnarea Pactului de la Varșovia, URSS avea scopul de a-și menține
influența în țările Europei de sud Est printr-un control militar deosebit de strict.

 Pactul și-a încetat existența pe 3 martie 1991 și a fost în mod oficial dizolvat la
întâlnirea de la Praga, pe 1 iulie 1991.
  Constituția Republicii Populare Române din 13 aprilie 1948 este prima constituție a României
 din perioada comunista. Deși nu e menționat explicit, ea a abrogat Constituția Regatului României din
1938. A fost în vigoare până la adoptarea Constituției din 1952.

 Constituţia Republicii Populare Române din 1952 a fost adoptată de Marea Adunare Naţionala în baza
articolelor 38 şi 104 din Constituţia Republicii Populare Române din 1948 după discutarea proiectului
publicat la data de 19 iulie 1952 de către Comisia constituţională pentru pregătirea proiectului de
Constituţie.

 Constituţia a intrat în vigoare la 24 septembrie 1952, adică la data adoptării ei. Ea abroga implicit, pe
aceeaşi dată, Constituţia din 1948. Constituţia din 1952 era alcătuită dintr-un capitol introductiv şi 105
articole grupate în 10 capitole.

 Constituția din 1965 a fost una dintre constituțiile României, fiind adoptată la 21 august
 1965. În cadrul acesteia, organul suprem al puterii de stat a Republicii Socialiste
România este, în continuare, Marea Adunare Națională, unicul organ legiuitor.
 Prin legea nr.1 din 1974, care modifica constituția, a fost instituită
funcția de președinte al R.S.R. Atribuțiile exercitate până atunci
de Consiliul de Stat al României au revenit șefului statului.
Constituția a fost modificată masiv în urma Revoluției din 1989 și
a ieșit din vigoare în mod complet în anul 1991.

 În perioada comunistă Constituția a fost modificată în 1948, 1952

și 1965.

 Actuala Constituție a României a fost adoptată în ședința

Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991 și a intrat în vigoare
în urma aprobării ei prin referendumul național din 8 decembrie
1991.
nții României

 Ion Iliescu a fost șef de stat interimar în urma Revoluției din România, iar în 1990 a
devenit primul președinte ales în mod democratic al țării. Ca urmare a introducerii
Constituției României care a instituit limite de mandat pentru președinți, au avut loc alte
alegeri în care Iliescu a câștigat.

 Emil Constantinescu a fost ales președinte în 1996 după înfrângerea lui Ion Iliescu în
alegeri, ajutând la răscumpărarea pierderii sale prezidențiale de acum patru ani. Din
nefericire, pentru Constantinescu a servit doar un mandat de președinte al României, în timp
ce timpul său de mandat era înghesuit în implementarea lentă a privatizării și modernizării
românești.

 Traian Băsescu a fost primul președinte care a servit în cadrul actualizării constituției de
cinci ani, deservind doi termeni care erau plini de proces, de conservator și de impeachment.
Președintele lui Băsescu a venit cu controverse, deoarece a fost impus de două ori fără succes,
în 2007 și apoi din nou în al doilea mandat la 2012.
 Klaus Iohannis este actualul președinte al României, după ce a câștigat alegerile 2014
într-o victorie surprinzătoare asupra rivalului său. Iohannis și-a desfășurat campania pe
o platformă de politică fiscală relaxată, independență pentru sistemul judiciar și anti-
corupție. El a organizat numeroase sesiuni de consultare cu partidele parlamentare
pentru a discuta și a încerca să ajungă la acorduri politice pe diverse teme.
Organizația Tratatului Atlanticului de Nord

 Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (în engleză: North Atlantic Treaty Organization, NATO;

cunoscută și ca Alianța Atlanticului de Nord, este o alianță politico-militară ce reunește 30 de țări
din Europa și America de Nord.

 Organizația a fost înființată în 1949 prin Tratatul Atlanticului de Nord, semnat la Washington, D.C.

 pe 4 aprilie 1949, cu obiectivul principal de a pune în aplicare un sistem comun de apărare
împotriva unui atac provenit din exterior. Sediul general NATO se află la Bruxelles, în Belgia, iar 
Sediul Central al Forțelor Aliate din Europa se află în apropiere de Mons, în Belgia.