Secolul XX – între democraţie şi totalitarism.

Ideologii şi practici politice în România şi

Europa.

Regimuri democratice:
- Regimurile democratice au avut o evoluție oscilantă în secolul al XX-lea.
- În perioada interbelică, democrația s-a menținut în statele în care era suficient de consolidată pentru a
face față problemelor economice, tensiunilor sociale, ascensiunii extremismului de dreapta și de stânga-
cele mai puternice democrații erau: SUA, Franța, M. Britanie, țările nordice.
- După al Doilea Război Mondial, regimurile democratice au funcționat în statele din Occidentul
Europei, separate de state din blocul comunist prin „Cortine de Fier”.
- După anul 1989, statele europene cu regimuri politice totalitare în perioada „Războiului Rece” au ales s-
treacă la regimuri politice democratice.
Trăsături/caracteristici ale regimurilor democratice:
- Au la bază o Constituție, legea fundamentală a statului ce reglementează organizarea și funcționarea
statului.
- Pricipiul suveranității poporului conform căruia sursa puterii este națiunea; de regulă, democrațiile
moderne sunt reprezentative, adică cetățenii desemnează prin vot reprezentanți care să guverneze în
numele lor.
- Principiul separării puterilor în stat-conform căruia puterea este împărțită între forțele reprezentative,
în felul acesta este evitat abuzul de putere prin concentrarea puterii în mâinile unui singur individ sau un
grup restrâns de indivizi. Formula este una tripartită: puterea legislativă- deținută de Parlament ce
inițiază, dezbate și votează legile; puterea executivă-deținută de guvern ce aplică legile; puterea
judecătorească- deținută de instanțele de judecată, acestea verifică aplicarea corectă a legilor și
constituționalitatea acestora.
- Pluripatidismul politic- presupune existența și funcționarea mai multor partide politice care concurează
pentru deținerea puterii plitice, fiecare dintre ele având ideologie proprie și program politic propriu. Este
esențial pentru a reprezenta interesele tuturor categoriilor sociale.
- Consolidarea societății civile- aceasta joacă un rol deosebit în semnalarea oricăror abuzuri ale puterii și
reprezintă un mijloc prin care cetățenii pot contribui la îmbunătățirea democrației.
Practici politice democratice:
- Organizarea periodică de alegeri libere prin care cetățenii( cu drept de vot) au posibilitatea să-și
aleagă reprezentanții fără a fi constrânși de autorități.
- Competiția electorală- dintre partidele politice- după acordarea dreptului de vot universal, campaniile
electorale devin tot mai importante.
- Acceptarea criticilor la adresa puterii și combaterea acestora de către conducători prin intermediul
argumentelor și nu a forței.
- Promovarea statului de drept în care sunt respectate regulile de funcționare a statului, stabilite prin
Constituție- acesta presupune că nimeni nu este mai presus de lege.
- Garantarea și respectarea drepturilor și libertăților cetățenești- libertatea consțiinței, libertatea de
expresie, libertatea de întrunire și asociere, dreptul la proprietate, dreptul la grevă, dreptul la vot, dreptul
la învățământ și la muncă, egalitatea în fața legii.
- Funcționarea economiei de piață- bazată pe inițiativa privată, pe cerere și ofertă, pe proprietate privată.
Ideologii democratice în secolul al XX-lea:
- Liberalismul/Neoliberalismul
- Conservatorismul
- Creștin-democrația
- Social-democrația
 - State democratice: SUA, Franța, M.Britanie, Belgia, Olanda, țările nordice.
Exemple:
Franța avea un regim democratic parlamentar în cadrul celei de-a Treia Republici Franceze.
 Modelul politic francez era caracterizat de forma de guvernământ republicană și de
sistemul pluripartidist. A Treia Republică Franceză este numele dat regimului politic
din Franța între 1870 și 1940.
 Președintele era ales de Parlament. El era numit pe șapte ani, fiind reeligibil.
 Parlamentul numea președintele, alegea șeful Consiliului de miniștri.
 Datorită numărului mare de partide politice prezente în Parlament, s-au format guverne
de coaliție.
Anglia era o monarhie constituțională parlamentară.
 monarhul avea doar funcții simbolice
 Parlamentul, format din Camera Lorzilor și Camera Comunelor avea puterea de decizie.
 În urma alegerilor, partidul care obținea majoritatea în Parlament avea dreptul de a forma
guvernul.
 Modelul politic englez este caracterizat de:
- forma de guvernământ monarhia constituțională
- de parlamentul bicameral
- și de sistemul bipartidist (două partide politice puternice: Partidul Conservator și
Partidul Liberal înlocuit la începutul secolului XX de Partidul Laburist).
În Europa centrală și răsăriteană prăbușirea marilor imperii: german, austro-ungar și rus a fost urmată de
apariția unor state cu regimuri politice liberal-democratice.
Noile state ce au apărut pe ruinele marilor imperii, introduc între 1919-1920, legi ce prevăd:
- desființarea marii proprietăți în schimbul despăgubirilor
- redistribuirea pământului către țărani
- introducerea unor noi constituții democratice
Marea criză din 1929-1933 pune în dificultate democrațiile liberale, care se confruntă cu grave probleme
economice și sociale.
În timp ce în state precum: Anglia, Franţa, Olanda, Belgia, Elveţia, Danemarca, Norvegia, Suedia,
Cehoslovacia regimurile democratice supravieţuiesc, în altele: Germania, Italia, Spania, Portugalia, Grecia
se instalează regimuri autoritare.
Regimuri totalitare:
Cauzele manifest[rii regimurilor totalitare:
- tulburările/nemulțumirile provocate de tratatele de pace încheiate în urma Primului Război Mondial
- revizionismul manifestat de statele nemulțumite de prevederile tratatelor de pace din cadrul Conferinței de
la Paris
- instabilitatea economică din diferite țări europene, care a culminat cu Mare Criză economică din anii 1929-
1933
- crizele sociale( greve, proteste, manifestații stradale- cauzate de criza economică).
Trăsături/caracteristici ale regimurilor totalitare:
- controlul total asupra societății, inclusiv viața privată și gândirea oamenilor, pentru aceasta se folosesc
ideologia oficială, propaganda, teroarea.
- Propaganda- prin intermediul căreia regimul politic totalitar poate să manipuleze populația în sensul dorit,
de susținere a regimului politic( influențarea opiniei publice prin diferite mijloace și acțiuni sistematice), se
folosesc toate mijloacele aflate la dispoziție: presă, cinematograf, radioul, televiziunea, afișe și chiar
sistemul de învățământ.
- Nerespectarea drepturilor și libertăților cetățenești
- Controlul statului asupra economiei- controlul este exercitat prin diferite mijloace( regimurile fasciste
colaborează cu marii industriași, regimul comunist desființează proprietatea privată prin naționalizare și
colectivizare.
- Monopartidismul- puterea este deținută de un singur partid=partidul-stat
- Antidemocrația
- Antiliberalismul
- Antisemitismul
- Naționalismul
- Rasismul
Practici politice totalitare:
- Crearea partidului unic- partidul unic are o ideologie specifică, un program politic propriu, deține
întreaga putere în stat, se substituie instituțiilor statului și devine partidul-stat. Exemple: Partidul Național
Fascist în Italia, Partidul Național Socialist al Muncitorilor în Germania, Partidul Comunist/Bolșevic în
Rusia.
- Fraudarea alegerilor- sau suspendarea acestora; alegerile electorale se desfășoară, dar rezultatul acestora
este controlat de către regim.
- Promovarea cultului personalității- preaslăvirea rolului conducătorului prin organizarea de mari
evenimente publice în care era lăudat( ode, imnuri, poezii, picturi, opere literare)ex: B. Mussolini( Il
Duce) în Italia; A. Hitler( Fuhrer) în Germania, I.V. Stalin(Tătucul) în URSS.
- Crearea poliției politice și a unui aparat de represiune- poliția politică reprezintă un instrument de
represiune aflat la îndemâna regimului politic totalitar pentru a putea lichida orice formă de opoziție față
de regim- cei care se opuneau regimului erau trimiși în lagăre de muncă, lagăre de concentrare, erau
asasinați. Astfel de instituții au fost: OVRA în Italia, CEKA, NKVD, KGB în URSS, Gestapo în
Germania nazistă, Securitatea în România. Poliția politică folosește metode de intimidare a populației
pentru a impune controlul statului asupra societății și pentru a identifica opozanții regimului.
- Cenzura- avea rolul de a elimina toate informațiile din spațiul public care ofereau o imagine negativă
asupra regimului- existau comisii de cenzură care verificau orice articol, lucrare, carte. Cele care nu se
încadrau în limitele ideologice acceptate de regim erau respinse. Cei care le scriau riscua ani grei de
închisoare sau riscau chiar moartea.
- Încălcarea drepturilor și libertăților cetățenești.
Extrema dreaptă:
 Italia condusă de Benito Mussolini, 1922
 Germania condusă de Adolf Hitler, 1933
 Ungaria condusă de Miklos Horty, 1939
 Spania condusă de Franco, 1939
Extrema stângă:
 U.R.S.S. condusă de V.I. Lenin, (ulterior de I.V. Stalin), 1917
 Regimurile de extremă dreaptă au fost învinse în al Doilea Război Mondial
 Comunismul a supraviețuit fiind instaurat și în alte țări, în mod forțat, cu ajutorul
Armatei Roșii.
Țări din Europa (Ungaria, România, Germania de Est, Cehoslovacia, Albania, Bulgaria), din Asia : (China,
Coreea de Nord), dar și America Latină (Cuba) au cunoscut regimuri comuniste
Totalitarismul de dreapta

Fascismul
 A apărut în Italia în martie 1919
  Lider: Benitto Mussolini
 Caracteristici: cultul conducătorului, partid unic, suprimarea libertăților individuale,
poliție politică
 Baza doctrinei fasciste era naţiunea.
 Fasciștii vedeau naţiunea nu doar un număr de indivizi ci ca un organism viu, o Fiinţă.
Dispreţuitori faţă de raţiune ei glorificau instinctul, intuiţia şi voinţa. Violenţa era
văzută nu doar ca o necesitate ci ca un scop în sine.
 Doctrina fascistă a pus un accent deosebit pe cultul conducătorului, susţinea că
guvernarea trebuie să revină numai acelor personalităţi capabile să se ridice deasupra
intereselor lor personale pentru a ilustra necesităţile mai înalte ale societăţii şi istoriei,
în concluzie regimul fascist nu trebuia să se bazeze pe o conducere reprezentativă ci pe
nişte personalităţi accentuate.
 Partidul Fascist Italian a fost creat în 1919 de către Mussolini.
 În fața problemelor care se ridicau în fața societății, democrația italiană a devenit
incapabilă să rezolve problemele țării. În fața acestor primejdii fascismul a apărut ca
singurul capabil să apere ordinea în stat.
 Fasciștii organizeză marșul asupra Romei determinându-l pe regele Victor Emanuel al
III lea, care se temea de tulburări sociale, să demită guvernul și să accepte numirea lui
Mussolini ca prim ministru la 29 octombrie 1922.
 O lună mai târziu Parlamentul îi acordă puteri depline, iar în urma alegerilor din 6
aprilie 1924 Camera Deputaților devine majoritar fascistă, asigurându-i lui Mussolini
toate pârghiile puterii (1926).
 Menține monarhia dar regele are un rol pur reprezentativ
 Instituțiile democratice sunt menținute dar erau lipsite de putere.

Mussolini:
 Era ministrul corporațiilor, șeful suprem al armatei, avea largi puteri economice și
militare, numește și revocă miniștrii putea da legi fără controlul Parlamentului
 Regimul fascist instaurat de Benito Mussolini a îmbrăcat forma corporatistă. El
preconiza o societate organizată în grupuri profesionale, numite corporații. În realitate
corporatismul masca supremația economică a intereselor marilor proprietari, cu
aprobarea statului.
 Pe plan politic corporatismul urmărea înlocuirea Parlamentului cu o Adunare a
delegațiilor, corporațiilor, noua organizare urmând, să asigure prosperitatea tuturor
categoriilor sociale.
 Fasciștii au pus mare accent pe naționalism și pe promisiunile de restaurare a ”onoarei
naționale”.
 activitatea sindicatelor a fost suspendată
 libertatea presei a fost suprimată, activitatea partidelor politice a fost interzisă.
 propaganda fascistă susținea că a luat naștere ”statul corporatist” care asigura
prosperitatea tuturor categoriilor sociale. Pentru atragerea maselor ”Il Duce” a impus
adoptarea unor măsuri și programe care s-a bucurat de susținere populară.
Antrenarea Italiei în agresiuni exerne și în al doilea război mondial a determinat scăderea
popularității lui Mussolini și retragerea sprijinului popular. A fost înlăturat de la putere în iulie
1943.
Fascismul cuprindea regimurile politice ale lui Mussolini în Italia, Franco în Spania, Salazar în
Portugalia, Horty în Ungaria.

Nazismul
 Doctrina Partidului Muncitoresc Naţional-Socialist German, iar din 1933 ideologia
oficială a Germaniei.
 Lider: Adolf Hitler
 Baza doctrinei naziste era poporul
 Caracteristici: partid unic, cultul conducătorului, naţionalismul, antisocialismul,
antisemitismul, rasismul, poliție secretă, Gestapo, suprimarea partidelor politice.
  Statul nazist având deviza „un singur popor”, „un singur stat” (ein Reich), „un singur
conducător” (ein Fuhrer) a fost unul totalitar.
 Naziştii au transformat Germania într-un stat poliţienesc, şi rasist declanşând o violentă
campanie antisemită.
 Principiul de bază al acestei ideologii expus de Hitler în Mein Kamph (Lupta mea) este
rasismul, potivit căruia germanii, care aparţin rasei ariene sunt „un popor superior” cu
un destin aparte în istoria lumii.
 Germania s-a considerat umilită prin prevederile Tratatului de la Versailles.
 Naziștii au pus un mare accent pe naționalism și pe promisiunile de restaurare a onoarei
naționale. Singura soluție pe care o susținea Hitler era dictatura unui singur partid care
să supună națiunea binelui general.
 El urmărea crearea unui imperiu (Reich) care să-i cuprindă pe toți germanii. Justifica
expansiunea germană prin nevoia de spațiu vital pentru rasa ariană, considerată
superioară.
 El a făcut din rasism și în special din antisemitism, o componentă esențială a
programului său.
 Evreii erau găsiți vinovați de toate relele societății germane și de aceea naziștii
susțineau eliminarea lor prin exterminare.
 La 30 ianuarie 1933, Hitler devine cancelar al Germaniei; aceasta semnifică sfârșitul
Republicii de la Weimar și instaurarea dictaturii naziste în Germania. Au fost luate
măsuri împotriva democrației.
 Datorită crizei Partidul nazist a devenit un partid de mase, care și-a asigurat sprijinul
deținătorilor industriei grele și mrile proprietari funciari.
 Sinicatele au fost înlocuite cu Frontul Muncii
 În august 1934 Hitler a devenit şeful statului (Fuhrer).
 Prin legile de la Nurenberg din 1935 evreilor le-au fost retrase toate drepturile civile în
cadrul statului german. Controlul regimului a fost impus asupra culturii și bisericii.
Statul educa tinerii pentru a deveni buni soldați și susținători ai regimului. Arta a fost
pusă în serviciul ideologiei oficiale : trebuia să glorifice omul arian și conducătorul.

Totalitarismul de stânga

Comunismul
 A apărut în Rusia prin lovitura de stat de la 7 noiembrie 1917
 Lider: V.I. Lenin
 V. I. Lenin formează Partidul Bolșevic, care va reconstitui aparatul de stat și va crea o
armată de tip clasic.
 El susținea că societatea comunistă se va edifica mai întâi în țările dezvoltate în care
proletariatul va prelua pe cale revoluționară puterea de la burghezie.
 Își are originea în operele lui Marx care a fundamentat teoria luptei de clasă
 Comuniștii considerau marxim-leninismul ca o ştiinţă a istoriei care le oferea
cunoaşterea legilor evoluţiei istorice.
 Pretindeau că ei cunosc interesele reale ale oamenilor, iar marxism-leninismul îi
îndreptăţea să diagnosticheze bolile societăţii şi să prescrie medicamente adecvate.
 Potrivit ideologiei bolşevice capitalismul este sursa răului deoarece el se bazează pe
proprietatea privată, iniţitivă persoanlă, şi motivaţia legată de obţinerea profitului.
 În concepţia lui Lenin comuniştii reprezentau avangarda proletariatului ce urmau să
înlocuiască „dictatura burgheziei” cu „dictatura proletariatului”.
 Caracteristici: partid unic, cultul conducătorului, propaganda, limitarea libertăţilor
publice, controlul politic asupra presei, naţionalizare, industrializare, colectivizare,
poliție politică (CEKA, NKVD, KGB)
 Ideologia comunistă promitea oamenilor o schimbare totală a modului de viață prin
realizarea unei societăți fără clase, în care să fie instaurate egalitatea și dreptatea.
 Marx a prevăzut că faza preparatorie a comunismului va fi o democrație în care
producția va fi organizată cu asociații libere și egalitare de producători, stăpâni pe
 mijloacele de producție și pe ansamblul activităților economice și sociale, faza fiind
numită ”dictatura proletariatului”

 În 1922 s-a format U.R.S.S.

 În 1924 Republicile adoptă o constituție comună.
 Totalitarismul și teroarea s-au consolidat în timpul lui Stalin.
 După al Doilea Război Mondial, comunismul s-a aflat în ascensiune devenind mondial.
 Blocul sovietic era format din: Germania Răsăriteană, Cehoslovacia, Polonia, Ungaria,
România, Bulgaria, Albania.
 În ultimul deceniu al sec. al XX lea el s-a prăbușit iar statele foste comuniste s-au
reîntors la democrație.

Deosebirile dintre democrație și totalitarism

Domeniul Democratic Totalitar

Economic Economie de piață Economie dirijată: preț impus,

planificarea producției

Politic Pluripartidism: alternanță la guvernare, Monopartidism: parlament

parlament reprezentativ rezultat din alegeri dirijate
Liderul atotputernic și partidul
unic aveau un rol hotărâtor în
statul totalitar

Armata în slujba națiunii Armata supusă conducătorului

Militar Transparența măsurilor Secretul măsurilor luate

Societatea civilă Colaborare cu statul Controlul exercitat de către stat

asupra societății
Baza socială a regimului o
constituiau masele îndoctrinate
politic cu ajutotul mijloacelor
de propagandă

Absența unor manifestări stridente, Omniprezența manifestărilor de

elogioase la adresa conducătorului glorificare a conducătorului
 Cultul personalității

Drepturile omului Existența practică a unor libertăți (presă, Existența teoretică a acestora
întruniri, etc.)
Manipularea opiniei publice
Justiție independentă prin mass-media
Libertatea individului era
redusă, acesta fiind supus
autorității statului

IDEOLOGII ŞI PRACTICI POLITICE ÎN ROMÂNIA

După 1918 viaţa politică românească a cunoscut o accentuată dezvoltare democratică fundamentată
pe introducerea votului universal în 1918, reforma agrară din 1921 si pe adoptarea în 1923 a noii
Constituţii. In articolul 5 erau prevazute drepturile si libertăţile cetăţeneşti specifice unui stat democratic.
Constitutia din 1923 la articolul 33 prevedea: "Toate puterile statului emană de la naţiune, care nu le
poate exercita decât numai prin delegaţiune si după principiile si regulile aşezate de Constituţiunea de
faţă". Ea avea la baza principiul separării puterilor in stat: puterea legislativa, puterea executiva si puterea
judecatoreasca.
Prevederile Constitutiei din 1923 au constituit baza democratiei româneşti interbelice, dar
funcţionarea mecanismului democratic stabilit prin aceasta s-a dovedit a fi dificilă. Lipsa de experienta a
electoratului, rivalitatea dintre partide, ambitia conducatorilor, gravitatea problemelor ce urmau a fi
rezolvate au dus la o deteriorare a mecanismelor constitutionale si la concentrarea puterilor in mainile
executivului si ale sefului statului.
In sistemul politic din Romania interbelica partidele politice aveau un rol esential, dar Constitutia
din 1923 nu continea nici un cuvant despre acestea. Totusi legea fundamentală prevedea anumite drepturi
si libertati care pentru a putea fi exercitate, presupunea existenta partidelor politice.
Se inregistreaza, intre anii 1918-1921, o maxima proliferare a partidelor politice "unele intitulându-
se agrariene" sau "ţărăniste " cu scopul de a atrage electoratul din mediul rural, majoritar, altele
nationaliste care urmarea atragerea celor sensibili la ideea de patriotism.
Scena politica interbelica a fost dominata de doua partide: Partidul National Liberal si Partidul
National Taranesc care au guvernat tara in cea mai mare parte a perioadei interbelice.

Liberalismul punea in centru societatii individul, teorie care a fost sustinuta pana la primul razboi
mondial. Dupa razboi au loc modificari in ideologia liberala, aparand neoliberalismul care pune accentul
pe interventia statului, apreciind ca interesul general prima asupra celui individual. Aceasta conceptie a
fost dezvoltata de personalitati de marca, precum: Ştefan Zeletin, Mihail Manolescu, Vintilă Brătianu,
Victor Slăvescu ş.a. Ei au adus importante contributii la teoria si practica industrializarii, punctul esential
al doctrinei neoliberale. Viitorul era, in conceptia lui St. Zeletin - cel mai de seama teoretician al
neoliberalismului - in industrializare si urbanizare. Ei au accentual rolul industriei si au întrevăzut o
strânsă legatura intre industrializare, modernizare si consolidarea independentei politice.
Reprezentantii neoliberalismului au dezvoltat teoria privind ,,protecţionismul”, concretizată in
formula "prin noi înşine" prin care se putea asigura o valorificare superioara a resurselor naţionale, in
primul rând prin forţe proprii. Deviza "prin noi înşine" nu trebuie interpretată ca o atitudine exclusivistă,
de înlăturare a capitalului străin, ci ca o colaborare cu acesta in condiţii mai avantajoase ca până atunci.
Pentru Stefan Zeletin, Constitutia din martie 1923 reprezenta documentul oficial de nastere a
neoliberalismului românesc. Regimul politic avea un caracter democratic si se întemeia pe separaţia
puterilor in stat. El aprecia: „Pentru întâia oară acest act istoric pleacă de la următoarele puncte de vedere,
care alcătuiesc esenţa noului liberalism: a) intervenţia puterii de stat şi b) concepţia libertăţilor individuale
ca "funcţii sociale”.
Democratia, idee de baza a gandirii liberate de pretutindeni s-a bucurat si ea, pe plan teoretic, de
atentia ideologilor liberali, cu deosebire in perioada interbelica, in care aceasta era virulent combatuta de
gruparile extremiste de dreapta.

Ţărănismul a fost cea de-a doua conceptie cu un impact deosebit in societatea românească. Aceasta
conceptie a fost promovata de Constantin Stere, Virgil Madgearu, Ion Mihalache, Gh. Zane ş.a. Ei susţin
că România - ca si celelalte state agrare - evolua pe o cale necapitalistă, întemeindu-se pe mica proprietate
ţărănească. Spre deosebire de poziţia proindustrială, puternic susţinută în plan politic de Partidul Naţional
Liberal - care considera problema agrară rezolvată, în linii generale, prin aplicarea reformei agrare după
primul razboi mondial - Partidul Ţărănesc si, apoi Partidul Naţional Ţărănesc, au acordat o atenţie sporită
gospodariei ţărăneşti şi agriculturii.
Ţărănismul susţinea primatul ţărănimii, ca o clasă omogena si independentă, cu un rol deosebit in
evolutia ulterioara a societatii romanesti. Se afirma ca prin aplicarea doctrinei taraniste si apoi a "statului
ţărănesc” - ca cea mai autentica expresie a democratiei - se putea realiza gospodaria taraneasca trainica,
bazata pe "proprietatea de munca". Taranistii sustineau cresterea rolului statului in economie,
considerand-o chiar o necesitate. Pornind de la conceptia ca Romania trebuie sa ramana un stat
preponderent agrar, reprezentantii taranismului n-au negat necesitatea dezvoltarii unor ramuri industriale,
in mod special a celor care valorificau produsele agricole si bogatiile subsolului. In schimb ei se
impotriveau protectionismului vamal ridicat, sustinut de liberali.
Reprezentantii taranismului apreciau ca Romania nu dispunea de suficient capital pentru sustinerea
dezvoltarii economiei si se pronuntau pentru politica "portilor deschise" faţă de capitalul strain.
Din punct de vedere politic, C. Stere aprecia in 1920 ca statul român nu poate fi decât un stat
ţărănesc, pentru ca poporul român este un popor de ţărani si pentru ca munca ţărănească condiţiona toată
viaţa economică şi socială. La început (1919-1924) ţărăniştii au susţinut "lupta de clasă" a ţărănimii si
muncitorimii împotriva "burgheziei oligarhice", apoi (după 1924), au preconizat "apărarea de clasă"
împotriva agresiunii la care ţărănimea era supusă din partea burgheziei. In moţiunea adoptată in 1935 la
Congresul Partidului Naţional Tărănesc se insista pe o colaborare a tuturor forţelor sociale in cadrul
statului naţional-ţărănesc pe baza unei reale democraţii.
Mecanismul democratic stabilit de Constitutia din 1923, s-a dovedit a fi extrem de dificil de pus in
aplicare. Dificultatea a fost data in primul rand de faptul ca si dupa 1918 s-a mentinut vechea practica,
instituita de Carol I, ca regele sa numeasca guvernul dupa care urma dizolvarea corpurilor leguitoare si
organizarea de alegeri. Astfel ca nu legislativul desemna executivul ci invers. In perioada interbelica s-a
inregistrat o mare instabilitate guvernamentala; in cei 20 de ani ai perioadei interbelice s-au perindat la
cârma ţării 30 de guverne si au avut loc 10 alegeri generale.
Primul deceniu interbelic a fost dominat de liberali. Guvernele liberale, punând in aplicare politica
"prin noi înşine" au urmărit, prin măsurile luate, valorificarea bogăţiilor ţării si emanciparea economiei
ţării de sub dependenţa capitalului strain. A fost adoptată noua Constitutie în 1923; au fost adoptate legi
privind comercializarea si controlul întreprinderilor statului (1924), legea minelor, legea energiei (1924)
legea pentru organizarea si exploatarea căilor ferate (1925) etc.
Cel de-al doilea deceniu interbelic are ca trăsătură alternanţa la guvernare a naţional-ţărănistilor si
liberalilor. Taranistii au guvernat in intervalele 1928-1931 si 1932-1933 punând in practică politica
economica a "portilor deschise". Reveniti la guveraare, in 1933, liberalii au promovat măsuri de
incurajare a industriei nationale si de creştere a rolului statului in economie. Datorită unui complex de
factori interni, dar şi pe un fond internaţional caracterizat prin ofensiva forţelor de extremă dreaptă,
regimul democratic stabilit prin Constitutia din 1923 a început sa funcţioneze tot mai defectuos şi a eşuat
in urma alegerilor parlamentare din 1937.

Extremismul. Alături de cele două concepţii - liberalismul si ţărănismul - in perioada interbelica au

aparut si curente extremiste de dreapta si de stânga. Cea mai importanta grupare extremistă de dreapta a
fost cea a lui Corneliu Zelea Codreanu care, in 1927, se desprinde din Liga Apărării Naţionale Creştine şi
întemeiază Legiunea Arhanghelul Mihail, iar in 1930 îşi constituie o secţie politică numită Garda de Fier.
Doctrina legionară se proclamă, înainte de toate, creştină, element menit sa sublinieze atât
orientarea antisemită, cât si condamnarea morală a oamenilor politici din partidele democratice acuzaţi de
materialism, de lipsă de credinţă în Dumnezeu. Legionarii au lansat teoria purificării prin moarte,
exacerbând misticismul, promovând ura, intoleranţa si apologia morţii. In viziunea lor democraţia
parlamentara era condamnata la pieire, fiind socotita vinovata de scindarea natiunii prin lupta dintre
partide, de slabirea autoritatii statului, saracirea populatiei, lipsa de moralitate, facilitarea acapararii
avutiei tarii de catre politicieni si evrei si subordonarea Romaniei marii finanţe internationale evreieşti. In
locul sistemului democratic de alegere a conducătorilor ţării, legionarii sustineau teoria elitelor. In planul
politicii externe mişcarea legionara a acţionat pentru alianţa României cu Germania si Italia afirmând că
şeful lor, Corneliu Zelea Codreanu va face din România „ o ţară mândră ca soarele de pe cer". Legionarii
au ajuns la putere in septembrie 1940. Ei au instaurat un regim dictatorial, au promovat o politica profund
antidemocratica, de teroare.

Extrema stângă din România este reprezentată de Partidul Comunist, înfiinţat in 1921 care a aderat la
Internaţionala a III-a comunistă. Concepţia comunista (marxist-leninistă) aprecia că orânduirea capitalistă
e perimată din punct de vedere istoric si trebuia lichidată pe calea revoluţiei. Esenţa doctrinei comuniste
se afla in documentele Partidului Comunist, care apreciau ca România era o "veriga slabă a lanţului
imperialist" şi că de aceea trebuia pregătită revoluţia in vederea înlăturării de la putere a burgheziei si
moşierimii, instaurării puterii proletariatului, naţionalizării principalelor mijloace de producţie in scopul
edificării societăţii socialiste.
In anul 1923 comuniştii români au adoptat si susţinut teza cominternistă privind dreptul popoarelor
la autodeterminare, mergând până la despărţirea de stat. Astfel România era considerată "stat
multinaţional", creaţie a "imperialismului apusean" si trebuia dezmembrată. Orientarea antinaţională a
P.C.R. a dus la scoaterea lui în afara legii, in anul 1924. In august 1944, în condiţiile înlăturării regimului
antonescian, PCR participa la guvernare şi treptat reuşeşete să preia întreaga putere.