B. II.

Secolul XX între democraţie şi totalitarism

Regim politic - mod de guvernare sau de organizare a puterii politice; ansamblul instituțiilor și raporturilor
politice prin care clasa politică își înfăptuiește programul politic;
Tipuri de regimuri politice în epoca contemporană: regimuri democratice; regimuri totalitare; regimuri
autoritare.
1.Regimurile politice democratice în Europa în secolul al XX-lea
a. Regimul democratic se caracterizează prin:
• promovarea statului de drept (independența justiției, respectarea legii, egalitatea în fața legii);
• separaţia puterilor în stat;
• suveranitatea poporului;
• respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti (drepturi civile : libertatea individuală, libertatea
cuvântului, libertatea conștiinței etc; drepturi politice: dreptul de vot; drepturi sociale: dreptul la educație, la
sănătate, ocrotirea familiei);
• pluripartidismul - existenţa mai multor partide şi ideologii politice;
• dreptul de vot universal;
• alegeri libere;
• economie de piață bazată pe promovarea libertății economice, proprietatea privată și inițiativă individuală;
• toleranță religioasă;
• libertatea mass-mediei;
• statutul minorităților;
• încurajarea manifestărilor culturale.
Dreptul de vot universal a fost introdus: Anglia – 1918, SUA – 1920, România – 1918 (doar pentru bărbați).
Statele democratice reprezentative: S.U.A., Marea Britanie şi Franţa.
Practica democrației liberale implică existența regimurilor constituționale. Constituțiile prevăd alegerea
de către cetățeni a reprezentanților în diverse trepte ale puterii. Aceștia votează legile și controlează activitatea
guvernului prin intermediul puterii legislative: Adunarea Națională în Franța, Parlamentul (alcătuit din Camera
Lorzilor și Camera Comunelor) în Anglia și Congresul ( alcătuit din Senat și Camera Reprezentanților) în SUA.
Statele democratice au creat instituții proprii care veghează la respectarea Constituției și a legilor, precum Consiliul
Constituțional în Franța și Marea Britanie. Puterea executivă aparține guvernului, care este controlat de Parlament.
Șeful statului (președinte/rege) este lipsit de o reală putere, el reprezentând continuitatea statului (Marea Britanie,
Franța până la instituirea Republicii a V-a în 1958).
Modelul politic englez şi american presupune existenţa a două partide politice care alternează la guvernare (sistem
bipartidist):
• S.U.A. - Partidul Democrat (1848) şi Partidul Republican (1854);
• Marea Britanie: Partidul Conservator (1870) şi Partidul Laburist (1900);
• Franța - existenţa mai multor partide politice care participă la guvernare prin realizarea unor coaliţii de
dreapta sau stânga.
-1919-1933 – regim democratic în Germania – Republica de la Weimar.

2. Democraţia în România în perioada interbelică

Caracteristicile regimului politic democratic în România
România a devenit stat democratic în 1918, prin introducerea dreptului de vot universal (doar pentru
bărbați). În 1919 au loc primele alegeri conform votului universal. Consecinţele noului tip de scrutin au fost
dispariţia Partidului Conservator (partidul marilor proprietari funciari), care se aflase până atunci la guvernare în
alternanţă cu liberalii, şi apariţia a numeroase partide mici. Un rol fundamental în consolidarea regimului democratic
l-a avut schimbarea constituţiei liberale din 1866, cu o constituţie democratică, în 1923.
Constituţia din 1923 – 28 martie 1923 (Constituția Unificării)
•A fost adoptată în urma desăvârşirii unităţii statale naţionale din 1918 (formarea României Mari) şi a
modificărilor politice (1881 – România devine regat; 1877 – proclamarea independenţei de stat a României),
considerată una dintre cele mai democratice din Europa perioadei interbelice, Constituţia din 1923 este structurată
asemeni celei din 1866 (titluri, secţiuni, capitole şi articole); sunt menţinute o parte din articolele Constituţiei din
1866, altele dispar şi apar articole noi, care reflectă schimbările petrecute la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul
secolului al XX-lea.
• Proiectul constituţiei a aparţinut P.N.L.
• România era stat naţional unitar român, ceea ce confirma unirea provinciilor româneşti, Basarabia, Bucovina şi
Transilvania, cu România, din anul 1918.
 • România era monarhie constituțională, regele, împreună cu guvernul, reprezentând puterea executivă.
•Puterea legislativă era deținută de Parlamentul bicameral alcătuit din Camera Deputaților și Senat.
•Se prevedea, de asemenea, înfiinţarea unui Consiliu Legislativ, care avea menirea de a ajuta în mod consultativ, nu
deliberativ, la elaborarea şi coordonarea legilor.
• Pe baza Constituţiei din 1923 se acorda dreptul de cetăţenie indiferent de religie, limbă şi etnie; proprietatea
privată este garantată;
• Aveau drept de vot bărbaţii majori (de la 21 de ani în sus)
• Minoritățile naționale aveau dreptul la școli proprii, la presă și partide proprii.
• Celelalte prevederi, principii, drepturi şi libertăţi rămân neschimbate comparative cu Constituția din 1866.

Principalele partide politice în perioada interbelică au fost:

a. Partide democratice
a. Partidul Naţional Liberal (creat în 1875) - condus de familia Brătianu (Ion I.C. Brătianu, Vintilă Brătianu şi
Constantin Brătianu), Ion Gheorghe Duca şi Gheorghe Tătărescu; a reprezentat, în general, interesele burgheziei
româneşti; ideologia sa – neoliberalismul: a susținut că viitorul României stă în industrializare (independența
politică a țării) și urbanizare. Deviza sa, ,prin noi înșine”, exprima încrederea în capacitatea de dezvoltare a
României pe baza capitalului autohton, fără să excludă importanța capitalului străin. Partidul Național Liberal a
dominat viața politică, mai ales în primul deceniu interbelic. Principalele guvernări liberale: 1922-1926; 1933-
1937 :

b. Partidul Naţional Ţărănesc (creat în1926 prin fuziunea dintre Partidul Țărănesc condus de Ion Mihalache cu
Partidul Național din Transilvania). Liderii săi au fost Iuliu Maniu, Alexandru Vaida Voievod și Ion Mihalache.
Considera că România trebuie să rămână o țară agrară, fiind împotriva industrializării, aceasta fiind indicată să se
realizeze doar pe baza resurselor existente în țară. Constantin Stere considera ca România trebuie să fie stat țărănesc,
deoarece poporul român este un popor de țărani, iar viața economică și socială este condiționată de munca țăranilor.
A susținut politica „porților deschise” în fața capitalului străin. Partidul Național Țărănesc s-a aflat la guvernare
între 1928-1931 și 1932-1933.

Alte partide politice:

a. Partide democratice
▪ Partidele conservatoare au dispărut ca urmare a introducerii votului universal (1918) și a reformei agrare (1921);
▪ Liga/Partidul Poporului – condus de Alexandru Averescu. A fost partid de guvernământ în perioada 1920-1921,
1926-1927.
▪ Partidul Social-Democrat s-a creat în 1927, iar la conducere s-au aflat Constantin Titel-Petrescu, Ion Flueraș
Iosif Jumanca etc.
▪ Partidul Naționalist-Democrat condus de Nicolae Iorga. A grupat mica burghezie și intelectualitatea democrată.

b. Partide cu ideologii totalitare

▪ Partidul Comunist Român - creat în 1921, a aderat la Internaționala a III-a Comunistă. Comuniștii susțineau
înlăturarea prin revoluție a burgheziei și moșierimii, instaurarea dictaturii proletariatului, naționalizarea mijloacelor
de producție pentru edificarea societății socialiste. Deoarece comuniștii afirmau că România trebuie dezmembrată,
deoarece este un „stat multinațional”, a fost scos în 1924 în afara legii.
▪ Liga Apărării Național-Creștine – creată în 1923, condus de A.C. Cuza. A fuzionat în 1935 cu Partidul Național
Agrar;
▪ Legiunea Arhanghelului Mihail - înființată în 1927 prin desprinderea din Liga Apărării Național-Creștine; a fost
condusă de Corneliu Zelea Codreanu (1927-1938) și Horia Sima (1938-1941). În 1930 s-a creat secția sa politică,
numită Garda de Fier cu scopul de a lupta împotriva expansiunii comunismului. Dizolvată formal în 1931-1932 și
scoasă din viața publică în 1933. Revine în 1935 sub numele Totul pentru țară. În viziunea legionarilor democrația
parlamentară este sortită pieirii, deoarece aceasta a dus la scindarea națiunii prin lupta între partide, la slăbirea
autorității statului, sărăcirea populației, lipsa de moralitate.

Practici politice democratice în perioada interbelică

Practici politice democratice în sec. al XX-lea în Europa:
O practică politică democratică este respectarea principiului separării puterilor în stat. Astfel, în secolul
al XX-lea în Marea Britanie a fost o monarhie parlamentară în care era respectat acest principiu. Puterea
legislativă este deținută de Parlamentul bicameral, alcătuit din Camera Lorzilor și Camera Comunelor. Puterea
executivă se află sub controlul Parlamentului și este deținută de către monarh, care „domnește, dar nu guvernează"
și Guvern. Monarhul are atribuții limitate, dar el este cel care numește primul-ministru. Guvernul este condus de
Primul-ministru care este răspunzător în fața Parlamentului. Puterea judecătorească este separată de celelalte două
puteri și este deținută de către instanțele judecătorești.
 O altă practică politică democratică din secolul al XX-lea în Europa o reprezintă respectarea drepturilor și
libertăților cetățenești. De exemplu, în Marea Britanie în 1918 a fost introdus dreptul de vot universal, cu anumite
limitări pentru femei, din 1928, femeile având drept egal de vot cu bărbații.

Existența mai multor partide politice (pluripartidismul) este, de asemenea o practică politică democratică din
sec. al XX-lea în Europa: De exemplu, modelul politic englez presupune existenţa a două partide politice care
alternează la guvernare (sistem bipartidist): Partidul Conservator şi Partidul Laburist. Menținerea sistemului
bipartidist în Marea Britanie, în pofida criticilor, se datorează faptului că un asemenea sistem se dovedeşte a fi cel
mai potrivit pentru societatea britanică. Partidele mici, neavând şanse, sunt obligate, în final, să se ralieze uneia sau
alteia din cele două părţi.

Practicile politice democratice în România

O practică politică democratică o reprezintă respectarea drepturilor și libertăților cetățenești. În 1918
este introdus votul universal pentru bărbaţii de peste 21 de ani. În 1919 au loc primele alegeri conform votului
universal. Consecinţele noului tip de scrutin au fost dispariţia Partidului Conservator, partidul marilor proprietari
funciari, care se aflase până atunci la guvernare în alternanţă cu liberalii, şi apariţia a numeroase partide mici
O altă practică politică democratică este respectarea principiului separării puterilor în stat. Astfel, în
Constituția din 1923 era prevăzută respectarea acestui principiu. Puterea legislativă este deținută de rege și de
Parlamentul bicameral, alcătuit din Senat și Camera Deputaților. Puterea executivă este deținută de către monarh și
Guvern. Monarhul este cel care numește primul-ministru. Puterea judecătorească este separată de celelalte două
puteri și este deținută de către instanțele judecătorești.
Pluripartidismul reprezintă o altă practică politică democratică din perioada interbelică în România.
Principalele partide politice, partide care s-au aflat cel mai mult la guvernare în această perioadă au fost Partidul
Național Liberal creat în 1875 și Partidul Național Țărănesc creat în 1926. Alte partide democratice au fost Partidul
Social-Democrat, Liga Poporului, apoi Partidul Poporului. Totodată au fost înființate și partide extremiste ca Partidul
Comunist Român sau Legiunea Arhanghelului Mihail. În 1926 a fost adoptată o nouă lege electorală prin care partidul
care obținea 40% din voturi primea jumătate din mandate în Parlament.

3. Regimuri politice totalitare în Europa

Caracteristicile regimului politic totalitar:
• controlul total al statului asupra economiei, culturii şi societăţii în general;
• nerespectarea principiului separaţiei puterilor în stat;
• existenţa unui singur partid politic (monopartidism), cu un lider dominator;
• nerespectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti;
• existenţa unei poliţii politice care reprimă orice protest împotriva regimului;
• realizarea unei intense propagande care promovează ideologia partidului unic şi o
imagine înfrumuseţată a realizărilor regimului şi ale liderului său.
Regimurile politice totalitare au apărut în secolul al XX-lea şi au fost de două tipuri: regimuri de extremă
stângă (comuniste) şi de extremă dreaptă (fasciste). Regimurile de extremă stângă au avut ca ideologie
marxism-leninsmul. Susțineau desfiinţarea proprietăţii private, prin trecerea industriei, băncilor şi terenurilor
agricole în proprietatea statului. Regimurile de extremă dreaptă au avut ca ideologie naţionalismul extremist
care promova dragostea faţă de propriul poporul şi ura faţă de alte naţionalităţi.

Deosebiri între extrema dreaptă (fascism, nazism) şi extrema stângă (comunism):

1. Spre deosebire de comunism, fascismul (cu deosebire nazismul) se caracterizează prin rasism şi antisemitism.
2. Comunismul viza formarea unei societăţi egalitare, fascismul promovează elitismul.
3. În cazul comunismului, proprietatea poate fi numai de stat, iar proprietatea privată este desființată, spre
deosebire de fascism/nazism unde există şi proprietatea privată.
4. Cu privire la religie comunismul susține ateismul.

a. Regimul totalitar comunist din Rusia (U.R.S.S.)

-februarie 1917 – în Rusia izbucnește revoluţia burgheză condusă de Partidul Constituțional Democrat, care a dus
la abolirea ţarismului; puterea politică este preluată în Rusia de un guvern provizoriu; țarul Nicolae al II-lea a abdicat;
- aprilie 1917 – sunt lansate ,,Tezele din aprilie”, lucrarea lui Lenin în care sunt prezentate etapele preluării puterii
politice de către bolșevici; a fost creată poliția politică C.E.K.A.;

Regimul comunist în timpul conducerii lui V.I.Lenin (1917-1924)

-25-26 octombrie/6-7 noiembrie 1917 - lovitura de stat din Rusia prin care bolșevicii conduși de Lenin au preluat
puterea politică.
-dec. 1917 - se crează Comisia pentru Combaterea Contrarevoluției (poliția secretă sovietică) – CEKA;
-1918-1920 – război civil între Armata Roșie (a bolșevicilor) și a Alb gardiștilor fideli țarului→victoria
bolșevicilor;
-1919-1922- este folosită denumirea de Rusia Sovietică;
-1919 – este înființată Internaționala a III-a (Comintern), organizație internațională comunistă fondată
de Lenin și de Partidul Comunist Rus (bolșevic), care avea ca scop ,,lupta prin toate mijloacele posibile, inclusiv
lupta armată, pentru răsturnarea burgheziei mondiale și pentru formarea unei republici sovietice
internaționale, ca un stadiu de tranziție către abolirea definitivă a statului”.
-3 aprilie 1922 - Iosif Vissarionovici Stalin devine secretar general al partidului Comunist;
-1922-1991- este folosită denumirea de Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste – URSS.

Practici totalitare în perioada regimului lui Lenin (1917-1924)

• toate instituţiile erau controlate de membrii partidului comunist.
• a fost creată poliţia politică, CEKA, pentru a-i urmări pe cei care erau consideraţi duşmanii poporului,
• libertatea presei a fost desfiinţată/a fost introdusă cenzura;
• băncile şi fabricile au fost trecute în proprietatea statului;
• ţăranii trebuia să dea la stat surplusul lor de cereale, iar cei care refuzau, erau executaţi.

Regimul stalinist (1924-1953)

-1924-1953 - regimul stalinist - ian. 1924 – moartea lui Lenin; succesorul lui Lenin, Iosif Vissarionovici
Stalin conduce URSS (Uniunea Sovietică);
-1928 - este lansat planului de industrializare în URSS prin introducerea planurilor cincinale. Primul plan cincinal a
fost între 1928-1932.
-1928 - colectivizarea forţată în agricultură, pământul fiind trecut în proprietatea statului, fiind muncit în comun de
ţărani în cooperative numite colhozuri;
-1936-1938 - Stalin a inițiat Marea Teroare în URSS;
- 23 august 1939 – Pactul Ribbentrop-Molotov încheiat între Germania hitleristă și URSS prin care se împărțeau
sferele de influență între ele.

Practici totalitare staliniste:

O practică politică totalitară comunistă din Uniunea Sovietică o reprezintă organizarea politică fără
respectarea principiului separaţiei puterilor în stat. Deși statul era condus de un guvern şi de o adunare
numită Sovietul Suprem al U.R.S.S., alcătuită din reprezentanţii tuturor republicilor sovietice, care avea atribuţii
legislative şi judecătoreşti, în realitate, în calitatea sa de secretar general al Partidului Comunist din URSS, Stalin
era singurul conducător al statului. Orice funcţionar public trebuia să facă parte din Partidul Comunist. Ocupanţii
funcţiilor înalte în partid şi în stat au alcătuit nomenclatura, care era de fapt o clasă de privilegiaţi pentru că aceştia
beneficiau de diverse favoruri economice şi sociale.
O altă practică politică totalitară a fost teroarea practicată cu ajutorul poliţiei politice N.K.V.D. (din 1954
KGB), prin care Stalin și-a eliminat toţi adversarii politici şi posibilii adversari. Între 1936 a fost declanșată Marea
Teroare sau Marea Epurare, o acţiune de eliminare a persoanelor nedorite, numită epurare. Ca urmare a epurărilor,
au fost executaţi din ordinul lui Stalin membri importanți ai Comitetului Central al Partidului și ofiţeri superiori ai
armatei sovietice, El a extins represiunea asupra tuturor locuitorilor care erau bănuiţi de nesupunere faţă de regimul
comunist. Tuturor li se făcea un proces sumar în care erau acuzaţi de trădare şi în care nu aveau nicio şansă să se
apere (nu aveau nici dreptul la un avocat), apoi erau condamnaţi la moarte sau muncă silnică. Peste un milion de
oameni au fost executați în timpul Marii Terori din 1936-1938, iar milioane de oameni au fost arestați și închiși în
reţeaua de lagăre şi colonii de muncă forţată numită GULAG. Reprimarea a continuat până la moartea lui Stalin.
Desființare proprietății private controlul riguros al statului asupra economiei : în perioada 1928-1933 s-a
realizat colectivizarea forţată în agricultură, pământul fiind trecut în proprietatea statului. El era muncit în comun
de ţărani în cooperative numite colhozuri. Cei care se opuneau colectivizării erau executaţi împreună cu familiile lor.
Victimele colectivizării au fost aproximativ 4 milioane de morţi.

Controlul riguros al statului asupra economiei

În industrie, în 1928 s-au introdus planurile cincinale, nişte planuri care fixau cât va trebui să fie producţia
pentru următorii 5 ani pentru fiecare ramură industrială. În întreprinderile unde nu se îndeplinea planul, cei găsiţi
vinovaţi erau acuzaţi de sabotaj (împiedicarea intenţionată a activităţilor economice), putând fi chiar executaţi.
U.R.S.S. a ajuns, totuşi, să devină o mare putere economică a lumii în urma industrializării forţate.

Propaganda de partid. Cultul personalităţii. În toate instituţiile statului şi în mijloacele de comunicare în masă
(presa, radioul, cinematograful, televiziunea) existau membrii de partid care aveau grijă de glorificarea partidului şi
a lui Stalin. Propaganda arăta realizările partidului mult înfrumuseţate, îl prezenta pe Stalin ca pe un tată iubitor care
veghează la bunul mers al societăţii. Pentru el se organizau serbări oficiale, se puneau statui în pieţele marilor oraşe,
 se făceau afişe care îl prezentau ca pe un erou popular. Această propagandă a fost atât de eficientă încât chiar şi astăzi
o parte a populaţiei Rusiei îl consideră pe Stalin un erou civilizator.

Regimul comunist din URSS după moartea lui Stalin

-1953-1964 - Nikita Hruşciov a dus o politică bazată pe descentralizare treptată şi slăbirea partidului. Viziunea
sa nu a fost împărtăşită de alţi membri importanţi ai PCUS, motiv pentru care a fost înlăturat de la putere în 1964.
-1964-1982 - Leonid Brejnev a luat măsuri pentru restaurarea puterii şi a practicilor nomenclaturii, iar în plan
intern a dus o luptă puternică împotriva dizidenţei şi a minorităţilor. În plan extern a dus o intensă activitate
diplomatică pentru extinderea influenţei sovietice în lume.
-1985-1991 - Mihail Gorbaciov, care introduce un program de reforme de tip perestroika (restructurare) şi
glasnost (transparenţă). Perestroika a fost aplicată şi pentru democratizarea economiei, prin transformarea radicală
a metodelor economice şi prin acordarea unei largi autonomii întreprinderilor.
-1991 - prăbuşirea URSS.

Alte regimuri comuniste în perioada interbelică

Ungaria (21 martie 1919 – 6 august 1919)
-1924 – instaurarea regimului comunist în Mongolia;
Alte regimuri comuniste instaurate în perioada postbelică
-după 1945 - În Europa Centrală și de Est- România, Bulgaria, Iugoslavia. Albania, Ungaria, Polonia,
Cehoslovacia, R. D. Germană
-1949 – China;
- Coreea de Nord, Vietnam, Angola, Etiopia, Cuba, Cambodgia.

Regimul totalitar fascist din Italia (1922-1943)

-1919 - Benito Mussolini (1922-1943) fondează ideologia fascistă în Italia.
- noiembrie 1921- este creat Partidul Fascist în Italia
-22-29 octombrie 1922 - Benito Mussolini organizează ,,Marșul asupra Romei”, care a avut drept rezultat
numirea sa ca prim-ministru al Italiei.
-1924 – Mussolini a obținut întreaga putere;
-1925 - înfiinţarea Tribunalului special fascist în Italia.
-1926 - Legea asupra corporațiilor adoptată în Italia - sindicatele patronatului împreună cu sindicatele
salariaţilor din economie alcătuiau corporaţii, prezentate drept un model de depăşire a disensiunilor dintre salariaţi
şi patroni ce s-au unit în vederea servirii „intereselor generale ale naţiunii”→Italia devine stat corporatist.
1926 - a fost modificată legislația prin care toate partidele politice, asociațiile și organizațiile care se opuneau
regimului fascist au fost dizolvate.
-1927 – în Italia fascistă se înființează OVRA, poliția politică fascistă;
-1928 – Legea electorală din 1928, prevedea ca alegerile parlamentare să se desfăşoare pe baza unei singure
liste alcătuită din membrii Partidului Naţional Fascist. Acesta devine partid unic, iar votul universal este astfel
suprimat.
-1929 - Acordul de la Lateran, prin care papa devenea suveranul statului Vatican, iar catolicismul religia
oficială a Italiei.
-1936-1937 - se crează Axa Roma-Berlin-Tokyo (Pactul Tripartit);
- 1 septembrie 1939 – declanșarea Celui de-al Doilea Război Mondial ;
-25 iulie 1943 – demiterea și arestarea lui Mussolini;
-septembrie 1943 – capitularea Italiei;
- 12 septembrie 1943 - Mussolini este eliberat de un comando german și fondează, la Salo, în nordul Italiei,
Republica Socială Italiană/Republica Salo, un stat marionetă aflat în mâinile naziștilor.
-aprilie 1945 – Mussolini a fost prins în timp ce încerca să fugă din țară și a fost executat.

Practici totalitare fasciste în Italia

• În perioada regimului fascist economia se afla, la fel ca și alte domenii ale societății, se afla sub controlul statului.
De exemplu, în 1926 a fost adoptată în Italia Legea asupra corporațiilor, prin care sindicatele salariaţilor au fost
obligate ca împreună cu sindicatele patronatului din economie să alcătuiască corporaţii. Ele erau prezentate drept un
model de depăşire a conflictelor dintre salariaţi şi patroni, ce se uneau în vederea servirii „intereselor generale ale
naţiunii”. Astfel Italia devine stat corporatist.
• Represiunea împotriva celor care criticau sau se opuneau regimului, realizată cu ajutorul poliției politice, reprezintă
o altă practică politică totalitară. Ca în orice regim totalitar și în cel fascist din Italia conducătorul Partidului Național
Fascist, Benito Mussolini, a urmărit să împiedice orice acțiune împotriva sa și să ia măsuri represive împotriva
opozanților regimului. Ca urmare au fost înființate în 1925 Tribunalul fascist și în 1926 a poliția politice, OVRA
• O practică totalitară fascistă o reprezintă înlocuirea pluripartidismului cu monopartidismul. În 1926 în timpul
regimului fascist din Italia a fost modificată legislația, prin care toate partidele politice, asociațiile și organizațiile
care se opuneau regimului fascist au fost dizolvate. Astfel, din 1928 Partidul fascist din Italia a devenit partid unic.

Regimul nazist în Germania (1933 - 1945)

-februarie 1920 - înființarea Partidului Nazist în Germania - Partidul Muncitoresc Național-Socialist German
(NSDAP);
-noiembrie 1923 – puciul eșuat al național-socialiștilor conduși de Hitler în Germania
-1925 – Adolf Hitler publică „Mein Kampf („Lupta mea”), în care fundamentează ideologia nazistă
-1929-1933 – Marea criză economică
-noiembrie 1932 – victoria în alegeri a național-socialiștilor conduși de Hitler;
-30 ianuarie 1933 - acapararea puterii politice de către național-socialiștii conduși de Hitler pe cale
parlamentară ;
-27 febr. 1933 – incendierea Reichstagului; arestarea comuniştilor şi scoaterea în ilegalitate a partidului comunist;
-20 mar. 1933 – înfiinţarea primului lagăr de concentrare la Dachau;
-1 aprilie 1933 – primele măsuri antisemite (boicotul magazinelor evreieşti);
-2 iunie 1933 – interzicerea sindicatelor
-22 iunie 1933 – interzicerea PSD
- 14 iulie 1933 – dizolvarea partidelor de dreapta; NSDAP - singurul partid politic.
-30 iunie-2 iulie 1934 – ,,noaptea cuțitelor lungi” – în care Hitler și-a executat adversarii politici.
-19 august 1934 – Hitler devine Führer.
-septembrie 1935 – sunt adoptate Legile de la Nürnberg prin care evreii sunt discriminați, fiind decăzuți din
calitatea de cetățean german, fiindu-le interzise drepturile politice și civile.
- 23 august 1939 – Pactul Ribbentrop-Molotov încheiat între Germania hitleristă și URSS prin care se împărțeau
sferele de influență între ele
- 1 septembrie 1939 – declanșarea Celui de-al Doilea Război Mondial;
- ianuarie 1942 – este adoptată „Soluția finală” în problema evreiască” (exterminarea evreilor);
-30 aprilie 1945 – Hitler se sinucide.
- 8 mai 1945 – capitularea Germaniei; sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial

Practici totalitare naziste

• Monopartidismul este una din caracteristicile regimului totalitar. O practică totalitară nazistă o reprezintă
înlocuirea pluripartidismului cu monopartidismul. Astfel, după preluarea puterii politice în Germania de către
Adolf Hitler în 30 ianuarie 1933, au fost desființate rând pe rând partidelor politice, Partidul Nazist devenind partid
unic. De asemenea adversarii politici au fost înlăturați în „noaptea cuțitelor lungi” organizată în 1934.

• Încălcarea drepturilor și liberăților cetățenești este o altă practică politică totalitară nazistă din Germania
hitleristă. Interzicerea sindicatelor, folosirea poliției politice, GESTAPO (înființată în 1933) împotriva adversarilor
politici sau pentru exterminarea evreilor, retragerea calității de cetățean german evreilor și interzicerea drepturilor
politice și civile ale acestora prin Legile de
la Nürnberg din 1935, organizarea pogromului împotriva evreilor „noaptea de cristal” în 1938, închiderea
adversarilor politici și a evreilor în lagăre de
concentrare sau chiar de exterminare, aplicarea din 1942 a „Soluției finale” pentru exterminarea evreilor, sunt câteva
exemple, de încălcare a drepturilor și libertăților cetățenești în Germania hitleristă.