1

TEMA NR. 5
BACALAUREAT ISTORIE - 2020

SECOLUL XX – ÎNTRE DEMOCRAŢIE ŞI TOTALITARISM.

IDEOLOGII ŞI PRACTICI POLITICE ÎN ROMÂNIA ŞI ÎN EUROPA

În perioada interbelică (între cele două războaie mondiale – 1918-1939) a avut loc o confruntare
între regimurile democratice şi cele totalitare.
DEMOCRAŢIA (demos=popor ; kratos= putere) =sistem de conducere în care cetăţenii guvernează ţara
direct sau prin reprezentanţi, fondată pe principiul alegerilor periodice şi libere pe baza votului universal şi
presupunând totodată respectul faţă de toate libertăţile fundamentale şi acceptarea pluralismului politic.

Democraţia se caracterizează prin:

● votul universal (votează toţi cetăţenii indiferent de avere, rasă, sex, religie) ;

● separarea puterilor în stat astfel:

a. puterea legislativă (stabileşte legile) deţinută de Parlament care este bicameral: Senat şi
Camera Deputaţilor ;
b. puterea executivă (aplică legile) deţinută de Guvern;
c. puterea judecătorescă (sancţionează nerespectarea legilor) deţinută de instanţele judecătoreşti ;
- pluralismul politic = existenţa mai multor partide politice (grupare de oameni cu idei și interese comune) ;
- suveranitatea (libertatea) poporului ;
- constituţionalism (contractul social dintre popor şi putere este înscris în constituţie)
- libertatea de expresie şi întrunire ;
- libertatea presei ;
- drepturi şi libertăţi cetăţeneşti ;
- garantarea proprietăţii private (personale) ;
Statele democratice interbelice au fost: S.U.A., Anglia, Franţa, Olanda, Belgia, Elveţia, Danemarca,
Suedia, Norvegia, Cehoslovacia.
După Primul Război Mondial în 1918 s-au destrămat Imperiile multinaționale Țarist, Otoman și Austro-Ungar și au
apărut state noi în Europa : Iugoslavia , Cehoslovacia, Polonia , Austria , Ungaria , care vor deveni state
democratice.
Democraţia presupune statul de drept = care se bazează pe respectarea drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale cetăţenilor, stat în care domneşte legea şi este împiedicat abuzul de putere.

Democrația presupune respectarea drepturile omului = care reprezintă principalele condiţii care
permit fiecărei persoane să-şi dezvolte şi să folosească cât mai eficient calităţile fizice, intelectuale, socio-
afective, morale şi spirituale ( ex.: dreptul la viaţă, educaţie, muncă, libertatea gândirii, la proprietate, la pace).
Teoria drepturilor omului s-a impus sub forma unor documente internaționale, cel mai important fiind
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (10 DECEMBRIE 1948) – adoptată de O.N.U.

TIPURI DE REGIMURI POLITICE DEMOCRATICE :

1. Monarhii constituționale (Marea Britanie , Suedia , Danemarca , Norvegia , Olanda) ;
2. Republici parlamentare (Germania , Italia , Austria) ;
3. Republici semiprezidențiale (Franța , România după 1989) ;
 2

PRINCIPALELE REPREZENTANTE ALE DEMOCRAȚIEI ÎN PERIOADA INTERBELICĂ

(ANGLIA, FRANȚA, SUA)

Anglia (Marea Britanie)– rămâne după primul război una din marile puteri ale lumii, fiind o monarhie
constituţională (parlamentară). Conduc regii din dinastia SAXA-COBURG-GOTHA: GEORGE V(1910-
1936); GEORGE VI (1936-1951) ; ELISABETA II (1952- 2022 ).
După 1918 pe scena politică britanică apare un nou partid numit PARTIDUL LABURIST (muncitoresc) .
În plan politic în Anglia au existat trei (3) partide: conservator, liberal şi laburist ( muncitoresc).
În 1918 Anglia era monarhie constituțională parlamentară și s-a introdus votul universal. Viața politică a
fost dominată de Partidul Conservator şi Partidul Laburist .
Marea Britanie este o monarhie constituțională parlamentară în care puterea legislativă aparține unui
Parlament bicameral format din Camera Comunelor și Camera Lorzilor. Camera Comunelor este aleasă prin
vot universal, pe un mandat de 5 ani, aceasta votând bugetul și legile. Camera Lorzilor cuprinde membri ereditari
și reprezentanții bisericii anglicane.
Puterea executivă aparține Monarhului și Cabinetului (Guvernului). Prim-ministrul este șeful partidului
majoritar în Parlament, fiind numit de Monarh. Cabinetul împarte inițiativa legislativă cu Parlamentul.Monarhul
poate dizolva Camera Comunelor la propunerea premierului, după care organizează noi alegeri.
Puterea judecătorească este deținută de instanțe judecătorești și garantează respectarea legilor.
Primul ministru, şef al majorităţii parlamentare, are un rol însemnat, îşi alege miniştrii şi are puteri executive
extinse. Cei mai importanți prim-miniștri ai Angliei au fost conservatori :

1. Lloyd George(1916-1922) câștigă alegerile din 1920 și conduce un guvern de coaliţie alcătuit din
conservatori şi liberali. Lloyd George demisionează în 1922. Alegerile ulterioare au asigurat alternanţa la
guvernare a liberalilor, conservatorilor și laburiștilor.

2. Winston Churchill (1940 – 1945) – conservator a fost cel mai reprezentativ prim-ministru englez deoarece a
condus Anglia în cel de-al Doilea Război Mondial (1939-1945). Urmează Clement Richard Atlee (1945-1951).
3. Margaret Thatcher (1979-1990) - prim ministru conservator, a fost prima femeie prim-ministru și s-a afirmat
prin acţiunile de consolidare a economiei, prin privatizarea unor întreprinderi şi servicii de stat, cât şi prin acțiuni
care au vizat creşterea prestigiului extern al Angliei.

Franţa
Franța a avut între anii 1918-1940 un regim democratic republican (guvernul condus de Leon Blum) ,
caracterizat prin instabilitate guvernamentală (42 de guverne).
După Primul Război Mondial în Franța se instaurează Republica a III a Franceză , dar existența unui
număr mare de partide politice induce instabilitatea politică. La guvernare s-a aflat Blocul Naţional şi
Uniunea Naţională. Aceste coaliții au avut un contur politic nedefinit și au inclus forțe politice eterogene , de la
dreapta moderată la stânga moderată , scopul politic principal find blocarea acesului la putere a extremismului politic
(fasciști , comuniști) care începuseră să-și facă simțită prezența imediat după încheierea războiului .
Marea criză economică (1929 – 1933) a produs mari dezechilibre economice şi politice; în 1934 forţele
fasciste provoacă mişcări de stradă şi rebeliuni. De teama unei lovituri de stat, forţele de stânga s-au grupat în
„Frontul Popular” (comunişti, socialişti, radicali).
Alegerile din 1936 au fost câştigate de Frontul Popular care va forma guvernul condus de socialistul
Leon Blum care a evitat astfel instaurarea la putere a unui guvern fascist. Sunt votate legi sociale: concedii
plătite, mărirea salariilor, săptămâna de lucru de 40 de ore.
 3

FRANȚA DUPĂ AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL (1945-1990).

După al Doilea lea Război Mondial , a fost adoptată o nouă Constituție care instituia un regim parlamentar
clasic în care președintele Franței era ales de Parlament (republica parlamentară). CHARLES de GAULLE
(1959-1969) președinte al Franței din 1959 , a susținut ideea consolidării șefului statului. CHARLES DE
GAULLE a impus electoratului alegerea președintelui Franței prin vot universal (1962)și nu de Parlament.
Reforma constituțională din 1962 a stabilit ca președintele Franței să fie ales de cetățeni prin vot
universal , nu de un Colegiu Electoral, ca până atunci . Franța a înregistrat progrese economice importante ,
dar problemele sociale s-au menținut.
Charles de Gaulle a retras Franța de la comanda militară integrată a NATO.
GEORGES POMPIDOU (1969-1974) i-a succedat lui Charles de Gaulle în funcția de președinte . Pe plan intern
a consolidat economia prin aplicarea unui amplu proiect de industrializare , iar pe plan extern menține relații bune
cu statele arabe și sprijină integrarea Marii Britanii în Comunitatea Economică Europeană.
FRANCQIS MITTERAND (1981-1995) , primul președinte socialist francez , s-a angajat într-un program de
naționalizare și de creare de noi locuri de muncă pentru combaterea șomajului .
Datorită flexibilității articolelor Constituției , în Franța a fost posibilă și coabitarea la putere a unui președinte
și a unui prim ministru de orientări diferite. Astfel s-a întâmplat, de exemplu, în 1986, când președintele
FRANCQIS MITTERAND era de orientare politică de stânga, iar primul ministru JAQUES CHIRAC de
dreapta.

S.U.A. – a devenit după Primul Război Mondial prima putere economică a lumii. În plan politic în SUA
au dominat două partide politice:
a. Partidul Republican – conservator în idei.
b. Partidul Democrat – progresist – modernist.
După război în 1920, republicanii preiau puterea prin alegerea ca preşedinte a lui Warren Harding. Democraţii
revin la putere în 1932 prin alegerea ca preşedinte a lui Franklin Delano Roosevelt (1933 – 1945) – singurul
preşedinte american care a avut patru mandate situaţie specială impusă de război.Urmează Harry Truman(1945-
1953).
Între 1929 şi 1933 a avut loc marea criză economică caracterizată prin: producţie scăzută,
şomaj, fabricile şi uzinele îşi încetează activitatea. Pentru a ieşi din criza economică preşedintele F. D. Roosevelt
a propus planul NEW DEAL (noua cale) care a presupus intervenţia statului în sistemul bancar, industrie şi
agricultură.
Marea criză economică din 1929-1933 pune în dificultate democrațiile liberale din Europa, care se
confruntă cu grave probleme economice și sociale . În timp ce în state precum Marea Britanie , Franța,
Olanda , Belgia , Elveția, Danemarca , Norvegia , Suedia sau în Cehoslovacia , unde regimurile democratice
supraviețuiesc , în altele – Germania , Italia , Spania , Portugalia , Grecia – se instaurează regimuri totalitare.

ROMÂNIA INTERBELICĂ – O DEMOCRAŢIE S-E EUROPEANĂ

În 1918 s-a realizat România Mare prin unirea Transilvaniei, Basarabiei şi Bucovinei cu România.
Conform Constituţiei din 1923 România era o monarhie constituţională ereditară. Regii României în perioada
interbelică au fost: Ferdinand I (1914 -1927),Carol al II-lea (1930 – 1940) , Mihai I (1940 – 1947).
Din punct de vedere economic România în perioada interbelică a fost o ţară agrar-industrială.În perioada
1918-1938 România a avut un regim democratic.
În plan politic au dominat două partide: P.N.L. şi P.N.Ţ. Sistemul democratic se menţine până în 1938,
după care s-au instaurat dictaturile în România: Monarhia autoritară a regelui Carol al II-lea (1938 – 1940),
Dictatura militară a lui Ion Antonescu (1940 – 1944),Dictatura comunistă (1948 – 1989).
 4

CURENTE POLITICE ÎN SECOLELE XIX - XX

Au fost:
1. Liberalismul
2. Conservatorismul
3. Socialismul
LIBERALISMUL = este o doctrină politică şi economică burgheză care proclamă principiul libertăţii
politice şi economice a indivizilor, independenţa indivizilor în societate; iar în plan economic presupune libera
concurenţă, libera circulaţie a mărfurilor şi a capitalurilor.Liberalismul se opune ideilor politice care pun
interesele statului, ale societăţii sau naţiunii înaintea celor individuale.
Doctrină = ansamblul de idei fundamentale într-un sistem filozofic, politic, literar, etc.

Ideologia liberală se caracterizează prin:

♦ este o doctrină politică şi economică de dreapta ;
♦ burghezia (cei bogaţi) avea rol de conducere, iar restul societăţii se organiza după principiul armoniei
sociale;
♦ proclamă principiul libertăţii politice şi economice a indivizilor ;
♦ liberalii susţineau că modernizarea este un progres continuu datorită competiţiei între oameni;
♦ susţineau separarea puterilor în stat ;
♦ din punct de vedere politic, cetăţenii participă la conducerea statului prin reprezentanţii lor aleşi în
Parlament ;
♦ au susţinut la început votul cenzitar (votau cei cu avere), dar după 1918 au acceptat şi votul universal
(votează toţi cetăţeni indiferent de avere, sex, religie) ;
♦ respingeau orice intervenţie a statului în economie, statul având obligaţia de a menţine ordinea publică,
protecţia întreprinzătorilor, să respecte libertăţile individuale şi să aplice aceeaşi lege pentru toţi ;
♦ considerau că economia se dezvoltă numai atunci când este asigurată libertatea individului care impune
concurenţa şi reglementează raporturile economice pe baza cererii şi ofertei;
♦ garantau proprietatea privată (personală).
Liberalismul românesc
În 1875 a fost fondat Partidul Naţional Liberal(PNL) care reprezenta interesele burgheziei şi ale marilor
proprietari industriali, având doctrina „prin noi înșine” (politica porților închise).

CONSERVATORISMUL = persoane care prezintă ataşament faţă de formele vechi, învechite şi nu

doresc schimbări fundamentale mari sau reforme pentru a nu-şi pierde poziţia dominantă în societate
(boierii).
Ideologia conservatoare presupune :
- conservatorismul a apărut ca o reacţie la schimbările provocate de revoluţia franceză şi faţă de ideile
liberale pe care le considera prea revoluţionare;
- astfel, conservatorii susţineau că modernizarea societăţii nu se poate realiza prin schimbarea bruscă,
necontrolată, ci printr-un reformism lent, progresiv. Din punct de vedere al conservatorismului politic progresul
nu era un proces infinit, continuu, ci unul gradual şi atent contextualizat; Conservatorii români aveau „politica
pașilor mărunți”.
- esenţa ideologiei conservatoare se află în dictonul contelui FALKLAND care spunea „atunci când nu
este necesar să schimbi ceva, este necesar să nu schimbi nimic;
- conservatorii susţineau respectarea ordinii tradiţionale – poziţia deţinută în ierarhia socială şi menţinerea
autorităţii monarhiei, aristocraţiei şi bisericii.
Conservatorismul românesc
Partidul Conservator în România a fost fondat in 1880 şi reprezenta interesele marilor proprietari de pământ
(boieri/moșieri).
 5

SOCIALISMUL = formă de organizare şi conducere care consideră că interesul general al societăţii primează
faţă de interesul individual sau al unui grup restrâns de oameni, iar rolul conducător să aparțină clasei muncitoare
numită și proletariat.
Socialismul a apărut în sec. al XIX –lea ca protest la adresa liberalismului şi burgheziei în ascensiune.
Ideologia socialistă presupune :
- doctrină politică şi economică de stânga; Extrema stângă este reprezentată de comunism.
- egalitatea între oameni fără să existe exploatatori şi exploataţi;
- societatea capitalistă este împărţită în clase antagoniste (clasa asupritoare și clasa asuprită)
- clasa muncitoare este cea oprimată şi munca ei exploatată de burghezie ;
- de aceea proletariatul este clasa revoluţionară, care va înlocui capitalismul cu o nouă societate, cea socialistă;
- condamnau societatea capitalistă şi exploatarea omului de către om;
- rolul conducător să aparţină clasei muncitoare (proletariatului);
- noua societate socialistă se va baza pe proprietatea colectivă, pe repartiţia echitabilă a bunurilor, pe egalitatea
deplină a membrilor săi;
- economia să fie dirijată de stat şi organizată pe baza planurilor anuale sau cincinale (economia este
planificată din an în an sau din cinci în cinci ani);
- să nu exite proprietate privată (personală) ;
- „lupta de clasă este motorul istoriei ” (K. Marx );
Socialismul ştiinţific (comunismul) – a reprezentat teoria fondată în sec. XIX de germanii Karl Marx (1818-
1883) şi Friedrich Engels în lucrarea „Manifestul Partidului Comunist”(1848) în care propuneau egalitatea
între oameni, fără să existe bogaţi şi săraci, iar rolul conducător să aparţină clasei muncitoare(proletariatul).

Socialismul în România

-în 1893 s-a format primul partid socialist în România numit Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din
România(PSDMR).
-În 1910 s-a format Partidul Social-Democrat din România(PSDR), având ca lideri pe:Constantin Titel
Petrescu,Iosif Jumanca,Ion Fluieraş ;
-în 1921 din PSDR s-a desprins Partidul Comunist Român (PCR) având ca lideri pe Gh. Cristescu(primul lider
al comuniștilor români ) , Ana Pauker , Gh. Gheorghiu Dej, Lucreţiu Pătrăşcanu , Nicolae Ceauşescu
-în 1924 PCR a fost scos în afara legii până în 1944 ;
1927 – se constituie Partidul Social Democrat condus de Constantin Titel Petrescu ;

-în 1948 Partidul Comunist Român (PCR) s-a unit cu Partidul Social Democrat (PSD) şi au format Partidul
Muncitoresc Român (PMR) condus de Gheorghe Gheorghiu Dej (1948-1965) ;

-în 1965 Partidul Muncitoresc Român (PMR) s-a numit Partidul Comunist Român (PCR) condus de Nicolae
Ceaușescu (1965-1989) ;
 6

INSTAURAREA REGIMURILOR TOTALITARE

REGIMURILE TOTALITARE AU FOST:
1. COMUNISMUL – instaurat în 1917 în Rusia de către Vladimir Ilici Lenin ;
2. FASCISMUL – instaurat în 1922 în Italia de Benito Mussolini ;
3. NAZISMUL – instaurat în 1933 în Germania de Adolf Hitler ;

REGIMURILE TOTALITARE sunt :

a ) de dreapta : fascismul și nazismul ;
b ) de stânga : comunismul (bolșevismul);

REGIMURILE TOTALITARE SE CARACTERIZEAZĂ PRIN:

- Controlul exercitat de stat asupra societății ;
- ideologie unică;
- existenţa unui singur partid politic;
- rolul predominant al şefului statului şi al partidului unic;
- nesepararea puterilor în stat;
- interzicerea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti (urmare a acestor încălcări au fost crimele împotriva
umanităţii: gulagul sovietic şi holocaustul nazist);
- reprimarea tuturor opozanţilor politici;
- subordonarea totală a cetăţenilor faţă de interesele statului;
- monopolul (dreptul) statului asupra economiei;
- rolul conducător îl au elitele (oamenii aleşi);
- politică expansionistă (de cucerire a unor noi teritorii);
- demagogie (minciună, promisiuni politice în scopul de a atrage şi a înşela populaţia pentru a obţine
voturi);
- propaganda (activitate desfăşurată prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă prin care se
urmăreşte atragerea oamenilor de partea partidului);
- este introdusă cenzura (interzicerea dreptului de liberă exprimare);
- apare poliţia politică (instrument de represiune şi reprimare a opozanţilor, supraveghea disidenţii şi pe
cei care se abăteau de la ideologia partidului unic. Ex.: CEKA / NKVD / KGB – în U.R.S.S., GESTAPO –
în Germania, SECURITATEA – în România)
- Deși aparținea hitlerismului german, sloganul „Un popor, un Stat , un Conducător” – este
valabil pentru toate regimurile extremiste .
- apare cultul personalităţii (venerarea unui conducător aflat în viaţă până la cote extreme prin omagii,
imnuri, cântece, poezii).

Totalitarismul . Caracteristici în perioada interbelică

În perioada interbelică, în Europa, au fost instaurate, în mai multe state, regimuri totalitare(Rusia, Italia,
Germania). Acestea s-au afirmat în prima jumătate a sec XX, pe fondul consecinţelor Primului Război Mondial.
Regimurile totalitare se clasifică astfel :
⮚ de stânga: comunismul (prima ţară comunistă a fost Rusia(1917), cea de-a doua Mongolia,
urmate după al Doilea Război Mondial de alte state: Polonia,
Ungaria, România, Bulgaria), unele state din Asia (China, Coreea
de N, Vietnam), America Latină (Cuba) ;
⮚ de dreapta: fascismul în Italia(1922), Germania(1933) (nazismul), Ungaria (Mikloș Horty),
Spania (generalul Franco), Portugalia (Antonio Salazar).
 7

INSTAURAREA FASCISMULUI ÎN ITALIA (1922)

Cauzele instaurării fascismului

- după Primul Război Mondial Italia , deși învingătoare în război era
nemulțumită și trecea printr-o profundă criză economică(economie ruinată),
naţională(Italia nu obţinuse teritoriile promise) şi socială (greve ale
muncitorilor) ;
- scăderea nivelului de trai al populaţiei; Benito Mussolini
- instabilitatea din primii ani ai perioadei interbelice (nici socialiștii , nici Partidul Popular n-au reușit să-și
asigure majoritatea parlamentară );
- pericolul instaurării dictaturii proletariatului (comuniştii care organizează greve de proporții în 1920 )
Aceste cauze au favorizat ascensiunea la putere în Italia a Partidului Fascist condus de Benito Mussolini.
Fascismul a apărut ca singurul capabil să apere ordinea în stat.
În 1919 apare în Italia miscarea fascistă condusă de Benito Mussolini.
Denumirea de fascism provine de la fasciile romane din antichitate care erau mănunchiuri de nuiele cu o
secure legată la mijloc ce reprezentau unitatea şi puterea în Roma Antică.
La 29 octombrie 1922, Benito Mussolini a organizat “Marşul asupra Romei” cu fasciştii italieni. În
urma presiunilor fasciste regele Italiei Victor Emanuel al III-lea a demis guvernul şi l-a numit prim-ministru pe
Benito Mussolini care a instaurat dictatura fascistă.
Statul corporatist
Corporaţiile = reuneau patronatele şi sindicatele fasciste , în care nu primau interesele personale , ci
ale grupului căruia îi aparține .Corporatismul presupunea subordonarea totală a cetățenilor față de interesele
conducătorului și Partidului Fascist.
Statul fascist promova o societate organizată în grupuri profesionale numite corporaţii(în care nu primau
interesele individului , ci ale corporației din care acesta făcea parte).
În 1922 Mussolini supranumit “Il Duce” (duce în italiană = conducător) a obţinut puteri depline în stat
din partea Parlamentului. La alegerile din 1924 Camera Deputaţilor a devenit majoritar fascistă , asigurându-i
lui Mussolini toate pârghiile puterii .
Măsurile lui Mussolini pentru instaurarea dictaturii fasciste au fost:
1. Mussolini supranumit Ducele era şeful guvernului şi al Partidului Fascist, deţinea toate puterile în stat;
2. Sindicatele (asociaţii ale salariaţilor care le apără interesele) au fost reduse la tăcere (cenzura);
3. Activitatea altor partide a fost interzisă;
4. Libertatea presei a fost suprimată;
5. Adversarii politici au fost eliminaţi prin represiunea miliţiilor fasciste “Ovra” , organizațiile paramilitare
CĂMĂȘILE NEGRE și BALLILA şi Tribunalul Special înfiinţat în 1925;
6. Pentru atragerea maselor, Mussolini a adoptat măsuri menite să-i asigure o susţinere populară: controlarea
marelui capital, stăvilirea corupţiei, măsuri împotriva Mafiei, redeşteptarea mândriei de a fi urmaşi ai
Romei (naţionalismul);
7. Îndoctrinarea cetățenilor se făcea prin propagandă și prin diferite organizații fasciste (DOPOLAVORO-
pentru adulți ; AVANGUARDISTI ; BALLILA- pentru copii și tineri)
8. În 1929 prin Concordatul de Lateran, Mussolini recunoştea statul papal – Vaticanul;
9. După 1930 Italia se apropie de Germania lui Hitler şi iniţiază o politică de agresiune (de cucerire a unor
noi teritorii; în 1936, Italia cucereşte Etiopia în Africa);
10. Eşecurile din timpul celui de al II-lea Război Mondial (1939 – 1945) au dus la retragerea sprijinului
popular şi la înlăturarea lui Mussolini în iulie 1943;
 8

INSTAURAREA NAZISMULUI ÎN GERMANIA (1933)

Cauzele instaurării nazismului
1. Prin Tratatul de la Paris - Versailles (1919) Germania a fost declarată principala
răspunzătoare pentru declanşarea Primului Război Mondial şi i s-au impus condiţii
foarte grele :
- Germania pierdea provinciile Alsacia şi Lorena în favoarea Franţei ;
- Germania pierdea coloniile pe care le deţinea;
- Germania nu avea dreptul să mai aibă armată, serviciul militar obligatoriu
fiind desfiinţat; ADOLF HITLER
- Germania pierdea flota comercială;
- Germania trebuia să plătească o importantă despăgubire de război (132 miliarde / dolari).
2. După Primul Război Germania a fost condusă de Republica de la Weimar pe baza Constituției de la Weimar
(1919) , dar a cunoscut o profundă criză economică, politică şi socială;
Aceste cauze au favorizat apariţia şi dezvoltarea în 1919 a Partidului Nazist (de la abrevierea în limba
germană a Partiduluii Naţional-Socialist al Muncitorilor din Germania = N.S.D.A.P.), condus de Adolf Hitler.
Aşadar nazismul a apărut pe fondul nemulţumirilor pricinuite de înfrângerea Germaniei în Primul Război
Mondial şi a hotărârilor dure ale Tratatului de Pace de la Wersailles, pe care germanii le considerau un dictat(act
de forţă impus de un stat mai puternic altui stat mai mic).Astfel, naziştii erau văzuţi de germani ca fiind
salvatorii.Au pus mare accent pe naţionalism şi pe promisiunile de redresare a onoarei naţionale.Vinovat pentru
problemele economice şi sociale ale Germaniei, a fost considerat sistemul democraţiei parlamentare(Republica de
la Weimar).
Singura soluție pe care o susținea Hitler era dictatura unui singur partid condus de un lider providențial care
să supună națiunea în numele binelui general . El urmărea crearea unui imperiu (reich) care să-i cuprindă pe toți
germanii. Justifica expansiunea germană prin nevoia de „spațiu vital” pentru rasa ariană , considerată
superioară.
Spre deosebire de Mussolini , Hitler a făcut din rasism și în special din antisemitism , o componentă
esențială a programului său. Evreii erau găsiți vinovați de toate relele societății germane și de aceea naziștii
susțineau eliminarea lor prin exterminare.

În 1923 naziştii încearcă o lovitură de stat (preluarea puterii prin forţă) , dar aceasta a eşuat, iar Hitler a
fost arestat(Puciul de la Berăria din Munchen). Aflat pentru 9 luni în închisoare Hitler scrie lucrarea „Mein
Kampt”(Lupta mea – 1925 ), considerată biblia nazismului, în care prezintă ideologia nazistă.
Ideologia nazistă se baza pe naționalismul exacerbat , pe rasism și pe antisemitism.

Ideologia nazistă
1.A fost fundamentată de Adolf Hitler în lucrarea
„Mein Kampf” (1925) şi se baza pe idei:
- antidemocratice;
- anticapitaliste;
- anticomuniste;
- antisemite(ura faţă de evrei);
- rasiste(ura unei rase împotriva alteia).
2.Ideologia nazistă împărţea lumea în rase superioare şi
rase inferioare şi rolul conducător trebuia să aparţină rasei
superioare ariene(populaţia albă , în special germanii), iar în lume să fie dictatura rasei superioare;
Germanii fac parte din rasa superioară singura capabilă să conducă lumea. Dreptul rasei superioare derivă din
dreptul celui mai puternic, în concordanţă cu legile naturii.
 9

Hitler considera că germanii fac parte dintr-o rasă superioară (cea ariană) , care trebuia să conducă lumea.
3.O componentă esenţială a programului nazist a fost rasismul şi antisemitismul(exterminarea evreilor,
consideraţi vinovaţi de toate relele societăţii germane).
4. Hitler urmărea crearea celui de-al Treilea Reich(Imperiu) German , dar pentru aceasta era nevoie de
„spaţiu vital”, adică de expansiunea germană(cucerirea unor noi teritorii) :
1938 - Germania a anexat Austria (Anschlussul) ;
1939 – Germania a ocupat Cehoslovacia ;
1 septembrie 1939 Germania a atacat și ocupat Polonia , declanșând cel de-al Doilea Război Mondial .
Față de politica de agresiune a lui Hitler, Anglia și Franța au dus o politică de conciliatorism ( de îngăduire ,
de acceptare, de cedări repetate în fața pretențiilor teritoriale ale lui Hitler) . De fapt Anglia și Franța au încercat
în 1939 să ajungă la o înțelegere cu Germania și Italia.
- Hitler s-a intitulat FUHRER (în germană = conducător) ;
- Emblema Partidului Nazist era zvastica - un simbol solar originar din India .
- Sloganul nazist era „un popor, un stat, un conducător”;
Preluarea puterii de către Hitler în Germania (1933)
Prin propagandă abilă, valorificând nemulțumirile populației față de greutățile din timpul marii crize
economice (1929-1933) , Partidul Național Socialist al Muncitorilor din Germania, condus de Adolf Hitler, a
câștigat alegerile din 1932 pentru REICHSTAG(Camera Superioară a Parlamentului German).
Preluarea puterii de către nazişti are loc în ianuarie 1933 când în urma rezultatelor alegerilor din 1932 ,
preşedintele Germaniei, Hindenburg l-a numit cancelar al Germaniei pe Adolf Hitler, conducătorul Partidului
Naţional Socialist al Muncitorilor din Germania. Având majoritatea în Parlament, Hitler a obţinut puteri
dictatoriale în martie 1933. Acest lucru semnifică sfârşitul Republicii de la Weimar şi instaurarea dictaturii
naziste în Germania.
Măsurile luate de nazişti pentru preluarea puterii:
1. Toate partidele au fost interzise cu excepţia Partidului Naţional Socialist care a rămas partid unic.
2. Au fost înfiinţate formaţiuni paramilitare ale Partidului Nazist: Trupele de Asalt S.A și trupele speciale S.S. ;
3. În 1934 după moartea preşedintelui german Hindenburg, Hitler a preluat atribuţiile acestuia proclamându-
se Fuhrer;
4. A înființat poliția politică numită „GESTAPO”.
Au început persecuţiile împotriva evreilor: Împotriva evreilor , naziștii au dezlănțuit o persecuție sălbatică.
- în 1934 cei mai mulţi evrei din Germania şi-au pierdut slujbele sau dreptul de a-şi practica meseriile;
Regimul național socialist (nazist) a transformat antisemitismul în politică de stat.
- în 1935 prin Legile de la Nurenberg, evreilor le-au fost retrase toate drepturile civile și politice în cadrul
statului German;
- Crimele naziste asupra evreilor nevinovați s-au îmulțit , așa cum s-a întâmplat în 1938 când mulți evrei au
fost uciși în Germania în Noaptea de Cristal.
- În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, din 1942, regimul hitlerist a hotărât să aplice soluția finală
împotriva evreilor.Astfel a început drama HOLOCAUSTULUI(uciderea unui număr mare de oameni), până
în 1945, fiind uciși aproximativ 6 milioane de evrei, proveniți atât din Germania, cât și din țările ocupate
de armatele hitleriste, în lagăre de exterminare, precum cele de la Auschwitz, Treblinka sau Maidanek
sau lagărul de femei de la Ravensbruck .
În al II-lea Război Mondial(1939-1945) Germania s-a aliat cu Italia şi Japonia, creând în 1936 alianţa
numită Axa Roma-Berlin-Tokyo (sau Pactul Tripartit).
La 1 septembrie 1939 Germania condusă de Hitler a atacat Polonia, declanșând al Doilea Război Mondial.

INSTAURAREA COMUNISMULUI ÎN RUSIA (1917)

 10

COMUNISMUL = teoria fondată în sec. XIX de germanii Karl Marx şi Fridrich Engels care presupune
egalitatea între oameni, fără să existe bogaţi şi săraci, iar rolul conducător să aparţină clasei muncitoare
(proletariatul).
Cauzele instaurării comunismului în Rusia
În 1917 Rusia era condusă de ţarul Nicolae al II-lea din dinastia ROMANOV, dar ţara se afla într-o
profundă criză datorită următoarelor cauze:
- înfrângerile militare suferite de Rusia în Primul Război Mondial;
- lipsa mijloacelor necesare traiului; Vladimir Ilici Lenin
- sărăcia generalizată din Rusia ;
- necesitatea unor reforme;
Aceste cauze au favorizat instaurarea comunismului în Rusia de către Vladimir Ilici Lenin în 1917.
În 2 martie 1917 ţarul Nicolae al II-lea din dinastia Romanov a abdicat (a renunţat la putere).
Puterea a fost preluată în Rusia în martie 1917 de un guvern provizoriu format din :
- liberali (burghezia rusă ) – Partidul Constituţional Democrat
- soviete (erau adunări ale muncitorilor, țăranilor şi ostaşilor).- Partidul Social Democrat.
Sovietele erau conduse de bolşevici (majoritari în rusă) numiţi şi comunişti. Conducătorul bolşevicilor era
Vladimir Ilici Lenin care a cerut ca puterea în Rusia să treacă în mâinile sovietelor.
La 25 octombrie 1917 a avut loc Marea Revoluţie Socialistă de la Petrograd în urma căreia
comuniştii conduşi de Lenin au preluat puterea în Rusia, formându-se Consiliul Revoluţionar.Denumită Revoluția
din Octombrie, aceasta este considerată actul de naștere al statului sovietic.
Vladimir Ilici Lenin a fost creatorul primului stat comunist în istorie.
Lenin a dat trei decrete: asupra păcii, asupra împărțirii pământului şi asupra dreptului popoarelor la
autodeterminare. A fost introdus NEP-ul (noua politică economică) prin care ţăranii îşi puteau vinde surplusul de
produse şi era introdus salariul minim obligatoriu în întreprinderi.
Între 1918-1921 s-a desfăşurat un război civil între adepţii vechiului regim țarist (albii) şi adepţii
bolşevismului (roşii). Mai multe state europene au intervenit militar împotriva Rusiei. Armata Roşie (comunistă)
a obţinut victoria în 1921.
În 1918 familia ţarului Nicolae al II-lea este asasinată.
Măsurile lui Lenin în Rusia au fost:
1. Naţionalizarea fabricilor, băncilor, pământurilor (naţionalizare = trecerea bunurilor din proprietatea
privată în proprietatea statului); Proprietatea privată a fost înlocuită cu cea de stat sau colectivă.
2. Au suprimat libertatea presei (cenzura);
3. Au decretat munca obligatorie;
4. Au înfiinţat Armata Roşie (armata comunistă);
5. Orice formă de opoziție a fost desfințată , fiind interzisă funcționarea tuturor partidelor politice , în afara
celui comunist (bolșevic) rus , denumit apoi Partidul Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS).
6. A fost creată , în anul 1917, poliția politică a regimului , cunoscută cu abrevierile C.E.K.A. , apoi K.G.B.
7. Au rechiziţionat recoltele;
8. Colectivizarea agriculturii = a constat în trecerea pământurilor în proprietatea statului, iar țăranii munceau
pământurile în comun la stat, în condițiile în care statul planifica agricultura;
9. În 1922 Rusia s-a numit Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice (U.R.S.S.) care cuprindea Rusia ,
Ucraina , Bielorusia și Transcaucazia), cunoscută în istorie sub numele de Imperiul Roşu;
10. În 1919 a luat fiinţă Internaţionala a III-a (Cominternul) cu sediul la Moscova, care reunea
partidele comuniste şi muncitoreşti din întreaga lume, grupate în jurul Rusiei Sovietice.

U.R.S.S. în timpul lui I.V. Stalin (1924 – 1953)

 11

În 1924 V. I. Lenin a murit şi a fost urmat de Iosif Vissarionovici

Diugaşvili (numit Stalin în rusă stalin = oţel). În timpul conducerii lui
Stalin s-a consolidat teroarea şi totalitarismul (dictatura stalinistă).

Măsurile lui Stalin în U.R.S.S. au fost:

1. Proprietatea privată a fost înlocuită cu cea colectivă aparţinând de stat;
2. Economia era dirijată de stat cu accent pe industria grea şi proiecte gigantice. Astfel economia U.R.S.S. a
înregistrat unele progrese în domeniile: energetic, metalurgic, construcţii de maşini.
3. Economia era organizată pe baza planurilor anuale și cincinale (se planifica din an în an sau din cinci în
cinci ani);
4. Colectivizarea agriculturii începe din 1929 (pământurile erau lucrate în comun de ţărani în cadrul
Gospodăriilor Agricole Colective numite şi colhozuri);
5. Este menţinută cenzura (interzicerea drepturilor de liberă exprimare);
6. Sunt reprimaţi opozanţii politici (cel care a dezvăluit crimele lui Stalin a fost succesorul său Nikita
Hruşciov). Prin Marea Teroare dintre anii 1936-1939, au căzut victime oameni din rândul tuturor
categoriilor sociale considerați ca fiind opozanți ai comunismului.
7. Sunt înfiinţate gulaguri ( locuri de muncă forţată – prescurtare pentru Administrația de Stat a Lagărelor de Muncă –
în care erau închiși cei care se opuneau regimului comunist.);
8. S-a lichidat analfabetismul ;
9. S-au adoptat măsuri de protecţie socială (protejarea populatiei şi creşterea nivelului de trai prin crearea de
locuri de muncă, locuinţe, etc.);
10. În cultură apare proletcultismul (curent cultural apărut în U.R.S.S. care-şi propunea formarea unei culturi
„pur proletare” = a muncitorilor şi ţăranilor săraci şi exagera rolul clasei muncitoare in istorie);
11. Apare cultul personalităţii lui Stalin (venerarea lui Stalin până la cote extreme prin omagii , imnuri ,
cântece, poezii)
După moartea lui STALIN (1953) , noul secretar general al partidului , Nikita Hrușciov a inițiat
destalinizarea în 1956, dezvăluind unele crime comise din ordinul lui Stalin și a condamnat cultul
personalității acestuia , fără ca esența regimului să fie modificată.
După al Doilea Război Mondial comunismul s-a aflat în ascensiune devenind mondial şi răspândindu-se
în: România, Bulgaria, Ungaria, Iugoslavia, Albania, Cehoslovacia, Polonia, Republica Democrată Germană
(R.D.G.), China, Coreea de Nord, Cuba.
În 1985, Mihail Gorbaciov, noul conducător al URSS , a iniţiat politica perestroika (reformarea
economiei comuniste) şi glasnost (reconstrucţie şi transparenţă, deschidere), prin care a încercat reformarea
partidului şi statului sovietic.

În ultimul deceniu al sec. XX comunismul s-a prăbuşit în centrul şi S-E Europei (anul 1989), iar statele
respective au optat pentru democraţie.

ROMÂNIA ÎN PERIOADA INTERBELICĂ(1918-1939)

 12

DEMOCRAŢIA ROMÂNEASCĂ INTERBELICĂ (dintre cele două războaie mondiale) s-a

caracterizat prin :

1. Introducerea votului universal în 1918 (votau toţi bărbaţii de la 21 de ani în sus indiferent de avere, iar
femeile, magistraţii şi militarii nu aveau drept de vot) Votul cenzitar a fost desfiinţat;
2. Adoptarea Constituţiei din 1923 (numită Constituția Unirii) ca lege fundamentală a statului;
3. Trecerea de la sistemul bipartid (două partide) la sistemul pluripartid (mai multe partide politice);
4. Dispare Partidul Conservator în 1922 ca urmare a introducerii votului universal şi a reformei agrare;
5. Apariţia unor partide noi (P.N.Ţ., Liga Poporului, Garda de Fier, P.C.R., Partidul Național Creștin);
6. Unele partide politice au realizat fuziuni (uniuni, alianţe) ex.: în10 OCTOMBRIE 1926 Partidul
Ţărănesc condus de Ion Mihalache s-a unit cu Partidul Naţional Român condus de Iuliu Maniu şi s-a
format Partidul Naţional Ţărănesc (P.N.Ţ.);
7. P.N.L. şi-a continuat activitatea şi a guvernat între anii 1922 – 1928, 1933 – 1937;
8. Sub influienţa fascismului şi nazismului a apărut în România un partid de extremă dreaptă (Garda de Fier
– legionarii);
9. Sub influienţa comunismului din Rusia a apărut în România un partid de extremă stângă (Partidul
Comunist Român în anul 1921);
10. Au apărut partide ale minorităţilor naţionale: Partidul Maghiar, Partidul German, Partidul Evreesc .

Reformele din perioada interbelică în România

1. Reforma electorală din 1918 – prevedea desfiinţarea votului cenzitar si introducerea votului universal-
în 1918 (votau toţi bărbaţii peste 21 de ani indiferent de avere, iar femeile, magistraţii şi militarii nu aveau drept
de vot);
2. Reforma agrară (rurală) din 1921 – prevedea împroprietărirea a 1,4 milioane familii de ţărani cu
pământ şi au fost desfiinţate marile proprietăţi funciare, formându-se proprietăţile mici si mijlocii;
3. Reforma financiară din 1921 – stabilea un sistem unic de taxe şi impozite, iar impozitarea se făcea
proporţional cu veniturile;
4. Constituţia din 1923 – a constituit baza democraţiei românești interbelice şi prevedea:
- România – era o monarhie constituţională (regele conducea pe baza constituţiei);
- România era stat naţional – unitar, indivizibil, independent şi suveran, având teritoriul inalienabil (care nu poate
fi înstrăinat);
- Prevedea principiul separării puterilor în stat (legislativă, executivă şi judecătorească);
- Introducerea votului universal în 1918;
- Pluralismul politic ;
- Drepturi şi libertăţi individuale;
- Prerogativele regelui, Guvernului şi Parlamentului.
5. Reforma învăţământului din 1924 – prin care învăţământul primar gratuit şi obligatoriu era extins la
nivelul întregii ţări.
6. 1925 – Înfințarea PATRIARHIEI ROMÂNE (Mitropolia este ridicată la rang de Patriarhie) ;
Din punct de vedere economic România era o ţară agrar–industrială agricultura fiind ramura de bază a
economiei.

Factorii care au afectat democraţia în perioada interbelică

În perioada interbelică a fost o mare instabilitate guvernamentală , în cei 20 de ani ai perioadei
interbelice s-au perindat la cîrma țării 30 de guverne și au avut loc 10 alegeri generale.
 13

1. Dizolvarea Parlamentului de rege (de 8 ori) înainte de termenul legal de 4 ani în perioada 1919-1937 ;
2. Sistemul prin care regele numea guvernul, dizolva Parlamentul, se schimba conducerea administraţiei
locale şi apoi se organizau alegeri generale;
3. Legea electorală din 1926 sau Legea primei electorale – stabilea că: partidul care a obţinut minim
40% din totalul voturilor pe ţară, primea 50% din totalul mandatelor în Adunarea Deputaţilor, cealaltă
jumătate se împărţea proporţional între toate partidele inclusiv cel câştigător;
4. Criza dinastică (1925 – 1930) care a fost declanşată de prinţul moştenitor Carol care în decembrie 1925 a
renunţat la prerogativele de moştenitor al coroanei României. În 1927 regele Ferdinand I a murit şi a fost
proclamat succesor nepotul său Mihai (6 ani) sub autoritatea unei Regenţe (instituţie care ţinea locul
regelui);
5. Abuzurile administraţiei în timpul alegerilor parlamentare;
6. Lipsa de experienţă a electoratului, rivalitatea dintre partide, ambiţia conducătorilor;
7. Demagogia (minciuna) politicienilor;
8. Recurgerea la cenzură şi starea de asediu (măsuri excepţionale);
9. după 1930 regele Carol al II-lea s-a amestecat în viaţa politică, urmărind să impună o dictatură personală;
10. În februarie 1938 regele Carol al II-lea a instaurat un regim de monarhie autoritară (regele deţinea toate
puterile în stat;
11. Ascensiunea organizaţiilor extremiste de dreapta (legionarii);
12. Folosirea unor practici antidemocratice: ameninţarea, şantajul, violenţa, crima (legionarii l-au asasinat pe
primul ministru I.G. Duca în 1933, în 1939 pe Armand Călinescu, în 1940 pe Nicolae Iorga.
Regimul democratic stabilit prin Constituția din 1923 a început să funcționeze tot mai defectuos și
democrația din România a eșuat în urma alegerilor parlamentare din 1937 , instaurându-se regimurile de
dictatură : Dictatura regală a lui Carol II (1938-1940); Dictatura militară a lui Ion Antonescu
(1940-1944); Dictatura comunistă(1948-1989) .

PARTIDE POLITICE ANTEBELICE

1875 - PNL a fost primul partid politic apărut şi reprezenta interesele burgheziei şi ale marilor proprietari
industriali, având doctrina „ prin noi înşine ”. Liderii liberali : I.C.Brătianu, C.A.Rosetti, D.A.Sturdza, Ionel
I.C.Brătianu, I.G.Duca ;
1880 - Partidul Conservator reprezenta interesele marilor proprietari de pământ , având doctrina „
paşilor mărunţi ”.Conservatorii se opuneau reformelor rapide şi transformărilor majore să nu le pericliteze
poziţia dominantă în societate.
În 1893 s-a format Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din România(PSDMR) , avînd ca
organ de presă ziarul „Lumea Nouă”. Reprezenta interesele clasei muncitoare (proletariatul) din România.
1895 - Pentru a evita luptele pentru putere regele Carol I a introdus ROTATIVA GUVERNAMENTALĂ
(alternarea la putere a liberalilor şi conservatorilor).

1907 apare PARTIDUL NAȚIONALIST DEMOCRAT , fiind condus de Nicolae Iorga a continuat să
activeze și după 1918 , având ziarul „Neamul Românesc”.

În 1910 s-a format Partidul Social-Democrat din România(PSDR) având ca lideri pe:Constantin Titel
Petrescu,Iosif Jumanca,Ion Fluieraş.

PARTIDE POLITICE INTERBELICE . VIAȚA POLITICĂ ÎN ROMÂNIA INTERBELICĂ

În perioada interbelică s-a trecut de la sistemul bipartid la sistemul pluripartid (mai multe partide politice).
 14

Principalele partide politice din România interbelică au fost PNL și PNȚ (Partidul Național Țărănesc) care au
susținut democrația parlamentară.

PNL:
⮚ a continuat să joace un rol important în viaţa politică interbelică, reprezentând interesele burgheziei și ale
marilor proprietari industriali;
⮚ Liberalismul a fost doctrina P.N.L., având deviza „prin noi înşine”.

⮚ Liberalii susţineau dezvoltarea industriei naţionale pe baza capitalului românesc, protejau burghezia
română şi bogăţiile ţării şi limitau pătrunderea capitalului stăin în ţară (protecționismul). În centru
societăţii stă individul şi interesele individuale sunt mai presus decât interesele societăţii și susțineau
respectarea drepturilor și libertăților cetățenești.
⮚ Liderii PNL în perioada interbelică au fost : Ionel I.C. Brătianu (1909-1927); Vintilă Brătianu (1927-
1930); I.G. Duca (1930-1933); Constantin (Dinu) Brătianu (1933-1938); Vintilă Brătianu (1940-
1947)
Realizări liberale :
⮚ PNL s-a aflat la guvernare între 1918-1919 când se realizează Marea Unire (1918), reforma electorală
(1918) a constat în introducerea votului universal, egal şi direct pentru bărbaţii de la vârsta de 21 de
ani, cu excepţia, magistraţilor, militarilor de carieră şi a funcţionarilor publici.
⮚ PNL s-a aflat la guvernare între 1922-1926 când se realizează votarea Constituţiei din 1923, legea privind
ponderea capitalu lui străin şi cea a învăţământului (1924), legea pentru unificarea administrativă (1925),
legea electorală (1926) prin care se introducea prima electorală ( partidul care la alegeri obţinea 40%
din voturi primea jumătate din locurile din Parlament, iar cealaltă jumătate se împărţea între celelalte partide,
inclusiv cel câştigător).
Doctrina neoliberală apărută după 1918 susţinea:
- industrializarea ţării prin eforturi proprii;
- limitarea participării capitalului străin;
- măsuri cu caracter protecţionist;
- creşterea rolului statului în economie;
- din punct de vedere politic neoliberalismul era adeptul democraţiei parlamentare;

După 1918 apar în România partide politice noi :

1918 s-a format LIGA POPORULUI condusă de generalul Alexandru Averescu . În 1920 Liga Poporului s-a
numit Partidul Poporului.

1918 s-a format PARTIDUL ȚĂRĂNESC fiind condus de învățătorul Ion Mihalache. În 10 octombrie 1926
Partidul Țărănesc condus de Ion Mihalache a fuzionat (s-a unit ) cu Partidul Național Român (PNR) condus de
Iuliu Maniu și s-a format Partidul Național Țărănesc (primul lider al PNȚ a fost IULIU MANIU).
1919 apare Partidul German, reprezentând minoritatea germană în România.
1921 s-a format PARTIDUL COMUNIST ROMÂN (P.C.R. – reprezenta extrema stângă) şi reprezenta
interesele clasei muncitoare, făcând parte din Internaţionala a III-a (Cominternul) care a fost fondată de V.I.
Lenin şi reunea toate partidele comuniste.
Idei promovate de PCR :
⮚ dictatura proletariatului (rolul conducător al clasei muncitoare) ;
 15

⮚ folosirea revoluţiei pentru preluarea puterii ;

⮚ proprietatea colectivă ;

⮚ economia dirijată de stat ;

⮚ adversar al României Mari, PCR urmărea dezmembrarea teritoriului României şi despărţirea de statul român
a Basarabiei, Transilvaniei şi Dobrogei).
În 1924, datorită ideilor care susțineau dezmembrarea României, PCR a fost scos în afara legii, activând în
ilegalitate până în 1944 (1000 membri).
1922 – s-a format Partidul Maghiar din România, reprezențând minoritatea maghiară.
1923 s-a format Liga Apărării Naţionale Creştine (L.A.N.C.) condusă de A. C. Cuza;

1926 s-a format PARTIDUL NAȚIONAL ȚĂRĂNESC (PNȚ) prin fuziunea (unirea) Partidului Țărănesc
condus de Ion Mihalache cu Partidul Național Român (PNR) condus de Iuliu Maniu.
PNȚ a fost principalul partid de opoziție din perioada interbelică și s-a aflat la guvernare între anii 1928-
1933, prim-ministru fiind Iuliu Maniu.
Ideologia țărănistă presupunea :
PNȚ a adoptat doctrina economică a „ porților deschise ” ,adică pătrunderea capitalului străin în economia
românească, considerând că România nu are suficient capital pentru a se dezvolta.
Ţărăniştii susţinea statul naţional ţărănesc în care agricultura să aibă rolul principal și susţineau că
România este o ţară agrară şi va evolua pe o cale necapitalistă, întemeindu-se pe mica proprietate ţărănească;
Spre deosebire de liberali care susţineau poziţia proindustrială, ţărăniştii acordau o atenţie sporită gospodăriei
ţărăneşti şi agriculturii;
În ceea ce priveşte industria, ţărăniştii susţineau că progresul industriei trebuie să fie subordonat dezvoltării
agriculturii. Industria urma să se dezvolte doar in ramurile care asigurau prelucrarea produselor agricole;
În 1933 PNȚ a renunțat la „politica porților deschise” și a trecut la „politica porților închise”, adică limitarea
pătrunderii capitalului străin în România și protejarea economiei naționale.

În 1927 s-a format Legiunea Arhanghelului Mihail (Mişcarea Legionară) condusă de Corneliu Zelea
Codreanu (Căpitanul Mişcării Legionare).
1930 s-a format Garda de Fier , formațiunea paramilitară a mișcării legionare, condusă de Corneliu Zelea
Codreanu.
1932 s-a format Partidul Național Agrar condus de Octavian Goga.
1934 legionarii au revenit şi au format Partidul Totul pentru Ţară condus de Corneliu Zelea Codreanu pentru
a participa la alegeri.

1935 – s-a format PARTIDUL NAȚIONAL CREȘTIN condus de Octavian Goga prin fuziunea a două
partide : Partidul Național Agrar (condus de Octavian Goga) și Liga Apărării Naționale Creștine (LANC – condusă
de A.C. Cuza).
1938 – s-a format FRONTUL RENAȘTERII NAȚIONALE (FRN) – condus de regele Carol al II lea. În
1940 FRN s-a numit PARTIDUL NAȚIUNII.
 16

POLITICA EXTERNĂ A ROMÂNIEI ÎN PERIOADA INTERBELICĂ

În perioada interbelică politica externă a României a avut ca principalul obiectiv menţinerea frontierelor
stabilite la sfârşitul Primului Război Mondial în condițiile în care statele vecine (URSS, Ungaria și Bulgaria)
revendicau teritorii românești.
În 1919 s-a format Societatea (Liga) Națiunilor care avea ca scop menținerea păcii și securității în lume
și interzicerea războiului, România fiind membră fondatoare a Societății Națiunilor. Între anii 1930-1931
președinte al Adunării Generale a Societății Națiunilor a fost marele diplomat român Nicolae Titulescu.
În perioada interbelică România a avut în politica externă următoarele scopuri :
- apărarea integrității teritoriale ;
- promovarea păcii și înțelegerii între state ,
- menținerea frontierelor trasate la sfârșitul Primului Război Mondial în condițiile în care URSS, Ungaria
și Bulgaria revendicau teritorii românești (Basarabia, Bucovina, Transilvania, Cadrilaterul).
România a făcut parte în perioada interbelică din două alianțe regionale cu caracter defensiv , având
ca scop menținerea securității colective, a păcii și stabilității în Europa :
I. 1921 - MICA ÎNȚELEGERE (MICA ANTANTĂ) cuprindea România, Iugoslavia, Cehoslovacia,
bazele alianței fiind puse de ministrul român Take Ionescu. Scopul alianței era defensiv și urmărea
apărarea integrității teritoriale a statelor membre.

II. 1934 - ÎNȚELEGEREA BALCANICĂ cuprindea România, Grecia, Iugoslavia, Turcia, bazele
alianței fiind puse de ministrul de externe român Nicolae Titulescu. Scopul alianței era tot defensiv și
avea ca scop apărarea integrității teritoriale a statelor membre și menținerea păcii și securității.

Pentru menținerea granițelor României Mari din 1918, România a semnat în perioada interbelică o serie de
tratate cu alte state :
1921 – România a semnat o convenție politică și una militară cu Polonia prin care se angajau să păstreze
integritatea și independența împotriva oricărei agresiuni ;
1926 – România a semnat un tratat de amiciție cu Franța prin care Franța garanta integritatea teritorială a
României ;
1926 – România a semnat cu Italia un tratat de amiciție și colaborare ;
Relațiile României cu URSS au fost întrerupte în 1918, deoarece URSS nu a recunoscut unirea Basarabiei
cu România . Deși s-au purtat negocieri româno-sovietice la RIGA în 1932 s-au soldat cu un eșec din cauza
Basarabiei.
În 1934 România a reluat relațiile cu URSS prin ministrul de externe român Nicolae Titulescu care a negociat
cu ministrul de externe al URSS , Maxim Litvinov, posibilitatea posibilitatea încheierii unui tratar româno-
sovietic, dar tratatul nu a mai fost încheiat deoarece Nicolae Titulescu a fost demis din guvern.
România a mai semnat în perioada interbelică și alte tratate de pace internaționale :
1. 1922-1923 România participă la Conferinţa internaţională de la Laussane în problema strâmtorilor.
2. 1928 - Pactul Briand- Kellogg propus de FRANȚA și SUA la – Paris – 1928 semnat de România – interzicea
războiul în relațiile dintre state ;
3. 1929 - Protocolul de la Moscova – semnat de România, URSS , Polonia și Letonia – interzicea războiul în
relaţiile dintre state şi nerecurgerea la forţă în relaţiile dintre state , adică prevederile Pactului Briand-Kellog ;
 17

4. 1929 - Conferinţa de la Haga – 1929 în care s-a pus în discuţie problema despăgubirilor de război ale
Germaniei;
5. 1932 - Conferinţa de dezarmare de la Geneva – a presupus reducerea cursei înarmărilor ;
6. 1933- Conferinţa de la Londra - privind desfinţarea agresiunii (atacarea şi cucerirea unor teritorii de
către alte state) și definirea agresorului .

DOMNIA LUI CAROL AL II LEA (1930-1940).

CRIZA DINASTICĂ (1925-1930)
PERIOADA REGENȚEI (1927-1930)
Criza dinastică (1925-1930)
Criza dinastică a fost provocată de principele Carol I
(fiul cel mare al regelui Ferdinand I) care a renunţat în 1925 la prerogativele
de moștenitor al tronului României.
În 1926 Parlamentul României l-a proclamat succesor pe
Mihai (5 ani), nepotul regelui Ferdinand I.
În 1927 regele Ferdinand I a murit, fiind proclamat succesor nepotul său
Mihai I sub autoritatea unei REGENȚE (instituție care ține locul regelui).
În iunie 1930 Carol revine în România cu sprijinul P.N.Ţ. şi se proclamă rege Regele CAROL al II lea(1930-1940)
sub numele de Carol al II lea.
După 1930 Carol al II lea s-a amestecat în viaţa politică, urmărind să impună
o dictatură personală prin următoarele metode:
- a încurajat disputele dintre partidele politice şi fărămiţarea acestora;
- a numit guverne care să depindă de rege;
- a condus prin decrete şi legi fără să consulte Parlamentul;
- s-a format Camarila Regală (grup de persoane apropiate regelui Carol al II lea care influienţau în interes
personal treburile statului);

MONARHIA AUTORITARĂ A REGELUI CAROL AL II LEA (1938-1940)

La alegerile din 1937 nici un partid politic nu a întrunit numărul de voturi necesar pentru a guverna şi
Carol al II lea a instaurat dictatura regală la 10 februarie 1938. Carol al II lea deținea toate funcțiile în stat :
comandantul armatei, numea primul-ministru și revoca miniștrii, putea dizolva Parlamentul, emitea decrete-legi,
emitea moneda, încheia tratate cu alte state, încheia pace și declara război.
- a fost introdusă cenzura;
- a fost anulată organizarea alegerilor;
- în sistemul politic la țării, Parlamentul, Guvernul și puterea judecătorească erau subordonate regelui Carol al II
lea.
- au fost desfiinţate toate partidele politice şi s-a format un singur partid, unic al regelui Carol II, numit Frontul
Renaşterii Naţionale (FRN) sau Partidul Naţiunii;
Dictatura regală a lui Carol II a avut ca temei Constituţia din 1938 , conform căreia Carol al II lea
deținea toate funcțiile în stat, fiind numit „ capul statului”.

Sfârşitul lui regimului lui Carol al II lea (1940)

În 1940 are loc criza regimului lui Carol al II lea, deoarece România a suferit grave pierderi teritoriale:
- URSS a ocupat Basarabia și N Bucovinei prin Pactul Ribbentrop-Molotov ;
- Ungaria a ocupat N-V Transilvaniei prin Dictatul de la Viena ;
- Bulgaria a ocupat Cadrilaterul (S Dobrogei) prin Tratativele de la Craiova ;
Datorită acestor pierderi teritoriale regimul lui Carol al II lea a intrat în criză în anul 1940.
 18

La 4 septembrie 1940 Carol II îl numeşte prim-ministru pe generalul Ion Antonescu, acordându-i puteri
depline în conducerea statului.
La 5 septembrie 1940 Carol al II lea a abdicat în favoarea fiul său Mihai I (19 ani), dar adevăratul
conducător al statului român a devenit Ion Antonescu (1940 – 1944).

Extrema dreaptă în România (Mișcarea legionară)

Mişcarea legionară în România a apărut în condiţiile ascensiunii fascismului (Italia) şi nazismului (Germania).
Liderul legionarilor în perioada interbelică din România a fost Corneliu Zelea Codreanu.
Doctrina legionară se baza pe:
-idei antidemocratice, antisemite (împotriva evreilor) anticomuniste şi xenofobe (ura faţă de străini);
- membrii erau recrutați din rândul burgheziei române , al intelectualilor , al studenților , țăranilor, al săracilor ;
- Legionarii aruncau responsabilitatea dificultăților din țară pe seama sistemului democratic de guvernământ și a
partidelor politice. Adepți ai regimului totalitar , ei susțineau rolul conducător al unui singur partid politic și legionarii
erau singurii care puteau să conducă destinele României.
- Legionarii susţineau că singurele valori au fost ortodoxia şi sufletul pur al ţăranului român şi statul
naţional – legionar putea salva aceste valori;
- Legionarii au lansat teoria purificării prin moarte , promovând ura, intoleranţa şi apologia morţii.În viziunea lor
democraţia parlamentară era condamnată la pieire, fiind socotită vinovată de scindarea națiunii prin lupta între
partide, slăbirea autorităţii statului, sărăcia populaţiei, subordonarea României marii finanțe internaționale
evreeşti;
- Rolul conducător îl au elitele;
- Susţineau ideea statului militarist;
- pe plan extern, legionarii susțineau alianța cu Germania nazistă.

Legionarii au avut patru partide politice în România interbelică :

I. În 1923 s-a format Liga Apărării Naţionale Creştine (L.A.N.C.) condusă de A. C. Cuza
(antisemit moderat);
II. În 1927 s-a format Legiunea Arhanghelului Mihail (Mişcarea Legionară) condusă de Corneliu
Zelea Codreanu (Căpitanul Mişcării Legionare).
III. din 1930 legionarii s-a numit Garda de Fier (aripa paramilitară a legionarilor), condusă de C.Z.
Codreanu. Ziarul partidului legionar era Buna Vestire. Legionarii au avut raporturi contradictorii cu
regele Carol al II-lea. În 1933 legionarii au fost scoşi în afara legii de guvernul condus de I. G. Duca.
În acelaşi an, 1933, legionarii l-au asasinat pe primul ministru I. G. Duca;
IV. În 1934 legionarii au revenit şi au format Partidul Totul pentru Ţară pentru a participa la alegeri.
În 1938 căpitanul legionarilor C. Z. Codreanu a fost asasinat, fiind urmat la conducere de Horia Sima. În
1940 legionarii s-au răzbunat asasinând o serie de personalităţi: Nicolae Iorga, Virgil Madgearu, Victor Iamandi.
La alegerile din 1937 legionarii s-au situat pe locul III , cu 15.58% din voturi.

GUVERNAREA LEGIONARĂ (septembrie 1940 – ianuarie 1941)

Legionarii au guvernat în perioada septembrie 1940 – ianuarie 1941, alături de Ion Antonescu,
România fiind proclamată stat naţional – legionar.
Legionarii au condus prin metode teroriste, provocând crime, jafuri, răzbunări personale, confiscări de
bunuri, au introdus starea de asediu. Aceste măsuri i-au adus pe legionari la un conflict cu Ion Antonescu.
 19

I. Antonescu era adeptul ordinii şi disciplinei şi a intrat în conflict cu legionarii care doreau să guverneze
singuri, să controleze economia, poliţia, armata, aparatul de stat, presa.
La 21 ianuarie 1941 legionarii au declanşat rebeliunea legionară care avea ca scop înlăturarea lui Ion
Antonescu şi preluarea puterii de către legionari. Ion Antonescu a primit acordul lui Hitler de a restabili ordinea şi
i-a învins pe legionari cu ajutorul armatei.

ROMÂNIA ÎN AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL (1939 – 1945)

Ion Antonescu a instaurat în România o dictatură militară în România între 1940-1944.
Pe plan extern, Ion Antonescu a decis ca România să se alieze cu Germania nazistă şi aliaţii ei (Italia,
Japonia, Ungaria) împotriva U.R.S.S.-ului.
La 23 noiembrie 1940 România a aderat la PACTUL TRIPARTIT (Axa Roma-Berlin- Tokyo) prin
care România se angaja să participe la război împotriva URSS. Motivul invocat de Ion Antonescu pentru atacarea
URSS – ului a fost eliberarea Basarabiei și nordului Bucovinei.
CAMPANIA DIN EST ÎMPOTRIVA URSS (1941-1944)
La 22 iunie 1941 România a intrat în al II-lea Război Mondial de partea Germaniei (PLANUL
BARBAROSSA) împotriva U.R.S.S, sub pretextul eliberării Basarabiei şi nordului Bucovinei de sub stăpânirea
sovietică.
La sfârşitul lui iulie 1941 au fost eliberate Basarabia şi sudul Bucovinei, dar la presiunile lui Hitler,
Antonescu a continuat războiul şi dincolo de Nistru, armata română participând la bătăliile de la Stalingrad,
Caucaz, Odessa,Cuban, Cotul Donului şi pentru eliberarea sudului Ucrainei, dar cu pierderi foarte grele
(625.000 morți și dispăruți).
În iarna anului 1942 – 1943 armata sovietică (20.000.000 de soldaţi) a trecut la contraofensivă, înfrângând
armata germană şi aliaţii ei la Stalingrad şi obligându-i să se retragă din Rusia.
În România a crescut opoziţia împotriva lui Ion Antonescu şi se intensifică acţiunile pentru ieşirea
României din războiul antisovietic şi alăturarea Coaliţiei Naţiunilor Unite (S.U.A., U.R.S.S., Anglia).
P.C.R., P.N.L., P.N.Ţ., P.S.D. şi regele Mihai au intensificat opoziţia faţă de Ion Antonescu, formând
alianța numită BLOCUL NAȚIONAL DEMOCRAT (PCR, PSD, PNL, PNȚ).
În aprilie 1944 armata sovietică a intrat în România prin nordul Moldovei, înaintând spre Bucureşti.

Lovitura de stat de la 23 august 1944. Arestarea lui Ion Antonescu.

La 23 august 1944 regele Mihai I în colaborare cu Blocul Naţional Democrat (P.N.L., P.N.Ţ., P.C.R.,
P.S.D.) l-au arestat pe Ion Antonescu şi colaboratorii săi, anuntând ieşirea României din alianţa cu Germania şi
alăturarea Naţiunilor Unite (S.U.A., Anglia, U.R.S.S.). Principalii artizani ai arestării mareșalului Ion
Antonescu , au fost regele Mihai și mareșalul Palatului Constantin Sănătescu.
Conducerea României a fost preluată de regele Mihai I şi de un guvern condus de generalul Constantin
Sănătescu (august – decembrie 1944).
Campania din vest. Participarea României la războiul antihitlerist .
După 23 august 1944 România a semnat o Convenţie cu Naţiunile Unite la Moscova(12 septembrie
1944) care impunea României o serie de obligaţii :
- România intra în sfera de dominaţie sovietică ;
- Militare- participarea României la război cu minim 12 divizii ;
- Politice- acuzarea şi pedepsirea criminalilor de război ;
- Economice- plata a 300 de milioane de dolari drept despăgubiri de război (timp de 8 ani) sub formă de
produse ;
După 23 august 1944 armata română s-a alăturat Naţiunilor Unite (SUA, URSS, Anglia) în războiul
contra Germaniei naziste şi aliaţilor ei. Armata română a fost inclusă în frontul II Ucrainean, fără independenţă de
comandament și a participat la Campania din Vest împotriva Germaniei naziste și aliaților ei.
 20

Până la 25 octombrie 1944 a fost eliberat întreg teritoriul României, după care armata română a participat
la eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei şi a unei părţi din Austria.
După al Doilea Război Mondial , România a intrat în sfera de influență a URSS – ului ceea ce a favorizat
instaurarea regimului comunist în România (1947-1989).
După al Doilea Război Mondial comunismul s-a instaurat în România, Bulgaria, Iugoslavia, Albania,
Ungaria, Polonia, Cehoslovacia, R.D.G.(Republica Democrată Germană).

PRACTICI POLITICE DEMOCRATICE ÎN SECOLUL AL XX LEA

(practica drepturilor omului, separarea puterilor în stat)

În secolul al XX lea a avut loc o confruntare între regimurile democratice și cele totalitare (fascism, nazism și
comunism).
Practicile democratice reprezintă o caracteristică a Europei în secolul al XX lea. Practicile politice democratice în secolul
al XX lea au fost : statul de drept, practica drepturilor omului și separarea puterilor în stat.
Democraţia presupune statul de drept = care se bazează pe respectarea drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale cetăţenilor, stat în care domneşte legea şi este împiedicat abuzul de putere.
Democrația presupune respectarea drepturile omului = care reprezintă principalele condiţii care permit
fiecărei persoane să-şi dezvolte şi să folosească cât mai eficient calităţile fizice, intelectuale, socio-afective,
morale şi spirituale ( ex.: dreptul la viaţă, educaţie, muncă, libertatea gândirii, la proprietate, la pace).
Teoria drepturilor omului s-a impus sub forma unor documente internaționale, cel mai important fiind
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (10 DECEMBRIE 1948) – adoptată de O.N.U.

Practica drepturilor omului cunoaște mai multe tipuri de astfel de drepturi și libertăți :
a. drepturi civile – care se referă la libertatea individuală, libertatea cuvântului, libertatea credinţei , apărute
în sec. al XVIII lea ;
b. drepturi politice – dreptul la votul universal apărut în sec. al XIX lea (în 1848 în Franța) ;
c. drepturi sociale – dreptul la educaţie, la sănătate, la ocrotire socială apărute în sec. al XX lea;

O altă practică politică democratică este separarea puterilor în stat astfel:

a. puterea legislativă (stabileşte legile) deţinută de Parlament care este bicameral: Senat şi
Camera Deputaţilor ;
b. puterea executivă (aplică legile) deţinută de Guvern;
c. puterea judecătorescă (sancţionează nerespectarea legilor) deţinută de instanţele
judecătoreşti ;

Alte practici politice democratice sunt :

1. pluralismul politic = care presupune existenţa mai multor partide politice (grupare de oameni cu idei și interese
comune).
2. Națiunea este sursa suveranității = acest principiu presupune alegerea de către cetățeni prin vot universal
a deputaților reuniți în Adunări, care votează legile, bugetul și controlează activitatea puterii executive .
Aceste practici politice democratice sunt prevăzute în constituții (legi fundamentale ale statelor care stabilesc
modul de organizare și conducere al acestora) .

Statele democratice interbelice au fost: Anglia, Franţa, România, S.U.A.,Olanda, Belgia, Elveţia, Danemarca,
Suedia, Norvegia, Cehoslovacia.
 21

PRACTICI POLITICE TOTALITARE ÎN SECOLUL AL XX LEA

(corporatismul în Italia fascistă, rasismul și antisemitismul în Germania nazistă, teroarea, propaganda,
colectivizarea agriculturii în comunism)

O practică politică totalitară a fost Corporatismul în Italia fascistă care presupunea subordonarea totală a
cetățenilor față de interesele conducătorului și partidului unic și în care nu primau interesele personale , ci
ale grupului căruia îi aparține .
Statul fascist promova o societate organizată în grupuri profesionale numite corporaţii = erau organizații
profesionale ale muncitorilor și patronilor, în care nu primau interesele individului , ci ale corporației din care
acesta făcea parte). În plan politic corporatismul urmărea înlocuirea Parlamentului cu o Adunare a
corporaţiilor, subordonată partidului unic Fascist și conducătorului acestuia. Fasciştii au pus accent pe
naţionalism şi restaurarea “onoarei naţionale” (readucerea gloriei Imperiului Roman din antichitate).
În 1922 Mussolini supranumit “Il Duce” (duce în italiană = conducător) a obţinut puteri depline în stat
din partea Parlamentului. La alegerile din 1924 Camera Deputaţilor a devenit majoritar fascistă , asigurându-i lui
Mussolini toate pârghiile puterii .

Rasismul în Germania nazistă

Ideologia nazistă susținea teoria rasistă care împărţea lumea în rase superioare şi inferioare şi rolul
conducător trebuia să aparţină rasei superioare ariene(populaţia albă , în special germanii)= dictatura rasei
superioare; Germanii fac parte din rasa superioară singura capabilă să conducă lumea .Dreptul rasei superioare
derivă din dreptul celui mai puternic, în concordanţă cu legile naturii. Hitler considera că germanii fac parte dintr-
o rasă superioară (cea ariană) , purtătoarea progresului în istoria omenirii.
Hitler urmărea crearea celui de-al Treilea Reich(Imperiu) German care să-i cuprindă pe toţi germanii și să conducă
lumea.

Antisemitismul în Germania nazistă

O practică politică totalitară în Germania nazistă a fost antisemitismul (ura față de evrei și exterminarea
evreilor, consideraţi vinovaţi de toate relele societăţii germane) care a devenit politică de stat. Evreii erau găsiți
vinovați de toate relele societății germane și de aceea naziștii susțineau eliminarea lor prin exterminare. Împotriva
evreilor , naziștii au dezlănțuit o persecuție sălbatică.
Măsurile naziștilor împotriva evreilor
1.în 1934 cei mai mulţi evrei din Germania şi-au pierdut slujbele sau dreptul de a-şi practica meseriile;
Regimul național socialist (nazist) a transformat antisemitismul în politică de stat.
2.în 1935 prin Legile de la Nurenberg, evreilor le-au fost retrase toate drepturile civile și politice în cadrul
statului German;Crimele naziste asupra evreilor nevinovați s-au îmulțit , așa cum s-a întâmplat în 9/10 noiembrie
1938 când mulți evrei au fost uciși în Noaptea de Cristal.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, din 1942, regimul hitlerist a hotărât să aplice soluția finală
împotriva evreilor.Astfel a început drama HOLOCAUSTULUI(Shoah), până în 1945, fiind uciși aproximativ 6
 22

milioane de evrei și alte rase considerate inferioare. Holocaustul nazist a reprezentat uciderea unui număr mare
de oameni.
Au fost înființate lagăre de exterminare naziste= în care rasele inferioare erau supuse muncilor forțate,
torturilor, persecuțiilor și exterminării. Exemple de lagăre naziste : Auschwitz, Varsovia, Treblinka ,
Maidanek sau Ravensbruck .

Teroarea este o practică politică totalitară caracteristică celor trei regimuri (fascism, nazism, comunism),
având ca scop eliminarea adversarilor politici și subordonarea totală a cetățenilor față de interesele partidului unic
și conducătorului. Într-un regim totalitar drepturile omului nu sunt respectate, deoarece orice manifestare a
libertății care contravine intereselor partidului este anihilată prin teroare.

În regimurile totalitare teroarea se realizează prin două metode :

1. supravegerea și controlul populației prin intermediul poliției politice numită CEKA (NKVD, KGB) în
URSS ; OVRA în Italia fascistă și GESTAPO în Germania nazistă. Toate aceste instituții aveau ca scop
întreținerea unui climat de frică în rândul populației și identificarea oponenților regimului.
2. Eliminarea adversarilor politici ai regimurilor totalitare prin înfințarea de lagăre de muncă forțată.
În Germania nazistă au fost înființate lagăre de exterminare naziste = în care rasele inferioare erau supuse
muncilor forțate, torturilor, persecuțiilor și exterminării. Exemple de lagăre naziste : Auschwitz, Varsovia,
Treblinka , Maidanek sau Ravensbruck .
În URSS sistemul de lagăre de muncă se numea GULAG și era format din zeci de lagăre răspândite pe
teritoriul țării. În ele intrau adversarii politici ai comuniștilor numiți „ dușmani de clasă” (foștii exploatatori :
burghezi, moșieri, țărani înstăriți numiți chiaburi sau kulaci). Prin Marea Teroare dintre anii 1936-1939, Stalin
a eliminat toți adversarii politici și i-au căzut victime oameni din rândul tuturor categoriilor sociale.

Propaganda în regimurile totalitare presupune folosirea mijloacelor mass-media pentru a atrage cetățenii de
partea partidului unic și conducătorului.
Propaganda se realizează prin toate mijloacele aflate la dispoziția statului totalitar :

a) prin presa scrisă (ziare, reviste) ;

b) prin mijloace audiovizuale (radio, televiziune) ;
c) prin sistemul educațional (cetățenii sunt educați de mici conform ideologiei regimului, chiar și când sunt
adulți, ei urmează cursuri ideologice la locul de muncă) ;
d) prin cultură : literatură, arte plastice, cinematografie (filme de propagandă) ;
e) prin cultul personalității conducătorului care presupune venerarea conducătorului până la cote extreme
prin cântece, omagii, imnuri poezii. Liderul absolute al regimului este privit ca un personaj suprauman,
mesianic, „părintele poporului”. De cultul personalității au beneficiat Mussolini, Hitler, Stalin,
Ceaușescu.
În concluzie, putem afirma că în Europa secolului al XX lea au existat practice politice totalitare , prin faptul
că aspect precum corporatismul, antisemitismul, rasismul, teroarea, propaganda se întâlnesc în toate regimurile
totalitare din Europa secolului al XX lea.