Plumb

George Bacovia

-1916
-simbolist
-publicat in volumul cu titlu omonim
Elegie=Specie a poeziei lirice în care sunt exprimate sentimente de
melancolie, de tristețe, de jale.
-o elegie realizata ca un monolog liric
Simbolism
-se cristalizeaza in Franța
-sfarsit de secol XIX
-influentat de impresionism(in pictura)
-prima forma de sincronizare a lit. romane cu lit. europeana
-alti simbolisti-Ion Minulescu,Dimitrie Anghel,Stefan Petică
2 trasaturi care fac posibila incadrarea intr-un curent literar
-Charles Baudelaire-sura inpiratie

poezia bacoviană depășește cadrul simbolismului, fiind

apreciată de
critica literară ca aparținând modernității
INTRODUCERE
Simbolismul este un curent literar aparut in Franta spre sfarsitul secolului al
XIX – lea,odata cu publicarea articolului-manifest “Simbolismul” de catre Jean
Moréas. Percepția sinestezică asupra universului este posibilă prin cultivarea
senzațiilor vizuale, auditive, olfactive și tactile. Individualitatea proprie a poeziei
simboliste este dată de folosirea simbolului, a cărui funcție este aceea de a sugera.
Elementul definitoriu rămâne muzicalitatea exterioară, asigurată de repetiția unor
cuvinte, a unor vocale sau a refrenului.
George Bacovia este considerat de critica literara cel mai de seama reprezentat
al simbolismului romanesc.Poet interbelic,apreciat pentru originalitatea sa,care
deriva dintr-un pesimism exacerbat,un sentiment de claustrare intr-un mediu ostil
si spaima de moarte,creeaza o lirica a tristetii ireparabile.
Specifica universului bacovian este poezia “Plumb”publicata in anul 1916 in
volumul cu titlu omonim.Este ca specie literara elegie (apare spaima de moarte si
sentimentul de tristete) si este incadrata in categoria artelor poetice,in care se
dezvaluie conceptia artistului despre lume si viata,despre menirea lui in univers.
2 TRASATURI CARE PERMIT INCADRAREA IN SIMBOLISM
Textul poetic se inscrie in estetica simbolista prin prezenta motivelor lirice cu
valoare de simbol ce apartin campului semantic al
mortii:plumbul,sicriele,cavoul,somnul,vantul,frigul configureaza decorul funerar.
Ele se asociaza cu stari sufletesti sau existentiale nelamurite,confuze,care
constituie obiectivul poeziei
simboliste:singuratatea,izolarea,spaima,angoasa,spleenu,tragicul
existential,disperarea,inadaptarea ,privirea in sine ca intr-un strain.Laitmotivul
“stam singur “subliniaza senzatia de pustiire sufleteasca.
Deasemnea,caracterul simbolist este sustinut de repetarea obsesiva,de sase
ori a cuvantului “plumb” caruia i-se asociaza diferite senzatii
tactile(raceala,greutatea,duritatea),cromatice(gri sau potrivit marturisirilor
autorului”Plumbul ars este galben.Sufletul ars este galben”) si auditive (alcatuirea
cuvantului din patru consoane “grele “ si o vocala inchisa sugereaza cadrea
grea,fara ecou).
2 imag/idei poetice
Tema creatiei prezintă condiția de damnat a creatorului, într-o societate
superficială, care nu-l înțelege, ci îl desconsideră și îi îngrădește aspirațiile. De
asemenea, moartea este în textul bacovian o supratemă.
Poezia este alcatuita din doua catrene care corespund celor doua planuri are
realitatii:realitatea exterioara care il impinge pe poet spre izolare si realitatea
interioara ,sufleteasca, deprimanta pentru care nici iubirea invocata cu disperare
nu este o sansa de salvare.
O idee poetică prezintă imaginea individului, prizonier într-un spațiu rece,
întunecat, ostil, ceea ce face imposibilă evadarea, ducând la eșecul comunicării
interumane. Spațiul reprezintă societatea incapabilă să discearnă valoarea de non-
valoare și propriul trup, văzut ca o temniță pentru sufletul dornic de evadare.
Versul incipit conține două simboluri specific bacoviene: ,,sicriul” și ,,plumbul”,
iar personificarea ,,dormeau…sicriele” sugerează moartea. Motivul somnului este
sugerat prin verbul la imperfect ,,dormeau”, exprimând permanentizarea
fenomenului. Starea generală de apăsare continuă este sugerată de elementele
decorului funerar: ,,sicriele de plumb”, ,,flori de plumb”, ,,coroanele de
plumb”, ,,funerar vestmânt”. Cavoul conturează spațiul împietrit și claustrant, iar
vântul este singurul element care sugerează mișcarea, însă produce fiorii reci ai
morții. Percepția tactilă este completată și de imaginea auditivă ,,scârțâiau”,
amplificând astfel ideea sfârșitului inevitabil. Cadrul temporal nu este
precizat, dar atmosfera macabră poartă greutatea apăsătoare a
nocturnului: „Dormeau adânc sicriele plumb, / Și flori de plumb, și
funerar veșmânt- / Stam singur în cavou…și era vânt… / Și
scârțâiau coroanele de plumb”.
Starea de melancolie, solitudine și tristețe a eului liric se constituie
într-o altă idee poetică,in strofa a doua, unde ființa umană se simt
sufocată spiritual în această lume apăsătoare, închisă, fără posibilitatea
unei evadări. Starea de solitudine a eului liric este sugerată de
repetarea sintagmei „stam singur”, deoarece in această lume
superficială, artistului nu i se aduce nicio formă de omagiu.
Metafora-simbol „amor de plumb” poate semnifica dispariția
oricărui ideal, iar încercarea de salvare este iluzorie,exteriorizarea
spaimei de neant se face prin strigat: „și-am început să-l strig”.
Metafora ,,aripile de plumb sugereaza caderea surda si grea din care
poetul nu se mai poate inalta -caderea in moarte este inevitabila si nici
macar ersoul nu poate scoate eul liric din starea de spleen,de
angoasa,de gol existential.