Sunteți pe pagina 1din 9

GEORGE BACOVIA GENERALITATI

- este singurul poet simbolist autentic care nu se multumeste doar sa asimileze conventiile estetice simboliste, ci isi creeaza o stare de spirit simbolista: el are constiinta damnarii sale si este un angoasat prin excelenta; - universul bacovian se concentreaza in jurul celulei care este reprezentata de odaie, oras, parc, mahala; - natura este surprinsa in descompunerea ei, in momentul de putrefactie; - natura este populata de corbi, imagine premonitoare a mortii apropiate (Amurg), iar imaginea ploilor torentiale este obsedanta; - efluviile odorifere sunt neputincioase, deoarece le strabat mirosurile de putrefactie; - este obsedat de ideea mortii ce-i creeaza un amestec de oroare si voluptate, satanism de tip baudelairian; - poezia este dominata de o monotonie dublata de spleen; - poetul poarta in permanenta o masca tragica, fiind prizonierul propriului sau interior; - orasul bacovian este dominat de inertie si rapeste omului umanitatea, este blestemat, destinat mortii, moartea devenind un fenomen curent; - primavara reprezinta o scurta si aparenta revenire la viata; anotimpurile dominante sunt toamna si iarna; - cenusiul anotimpului devine cenusiul existential, jalea lumii; - se remarca preferinta pentru intemperiile climaterice: vantul, ploaia; - imaginile auditive sunt iritante, deoarece totul scartaie si geme; - moartea este insotita de dansuri macabre; - erosul este supus putrefactiei si reprezinta o solutie temporara pentru durerile exterioare nealinate; - uneori nici incaperea iubitei nu este un spatiu securizant, iar patul ei devine (cateodata ) nasalie; - se remarca o antiteza puternica intre eros si thanatos (= chemarea mortii); - erosul este insotit de senzualitate si reprezinta o voluptate perversa a jocului cu moartea; - resturile de pasiune ii creeaza poetului un rictus amar;

- evolueaza intre ras si plans, intre sentimentalism si luciditate, intre atractia vietii si a mortii; - Eugen Lovinescu a observat cel dintai ca volumul Plumb contureaza in poezia autohtona un univers liric original caracterizat printr-o coplesitoare dezolare; - Cromatismul bacovian este concentrat pe cateva motive tipic simboliste: 1. culoarea neagra = a mortii, sugereaza carbonizarea, trecerea in lumea anorganica. Nu numai elementele lumii materiale sunt de culoare neagra, ci si cele spirituale, poetul vorbind de negrul destin, de gandul ce se innegreste. 2. culoarea violet = reprezinta apusul soarelui in zilele de toamna. Pana si frigul capata culoarea violet. 3. ca sa transcrie sentimentul tristetii sfasietoare, poetul foloseste culoarea galbena, simbolul maladivului si al mizeriei: Si noaptea se lasa/ Murdara si goala/ Si galbeni trec bolnavi/ Copiii la scoala. 4. accidental apare culoarea rosie, culoarea sangelui expectorat de bolnavii de tuberculoza. 5. culoarea verde sugereaza nevroza. Toate aceste elemente creeaza imaginea insingurarii poetului intr-o lume pe care o percepe ca fiindu-i ostila, asemenea unui infern terestru, si apasat de singuratate si de frigul din locuinta, poetul porneste pe drumuri delirand, rataceste fara tinta si strabate targul de la un capat la altul, negasindu-si locul nici in locuinta, dar nici in spatiul orasului.

PLUMB de George Bacovia


GENEZA: - poezia a fost publicata in fruntea volumului Plumb (1916) - ca si restul volumului, poezia reprezinta concretizarea starilor depresive ale poetului. TEMA: - escatologia ( ce reprezinta totalitatea conceptiilor religioase referitoare la soarta finala a lumii si a omului ) IDEEA: - escatologia provoaca angoase, cosmaruri pentru ca este totala, ireductibila, afectand si universul exterior si pe cel interior. COMPOZITIE: - poezia este construita pe 2 paradigme: cea a exteriorului si cea a eului liric, ce se intrepatrund. 1. Paradigma exteriorului cuprinde sintagmele: sicrie, plumb, flori de plumb, funerar vestmant, coroane de plumb, era vant, scartaiau, dormeau, era frig. Aproape toate sintagmele contin cuvantul plumb ceea ce sugereaza faptul ca toate elementele sunt apasate de plumb, devenind greoaie. Absenta zborului este categorica si da o senzatie de apasare, universul exterior fiind lipsit de vitalitate. Imaginile auditive iritante dau senzatia de univers straniu si apasator. Universul exterior este unul steril, dominat de intemperii ce creeaza senzatii fiziologice iritante. Verbele sunt la imperfect = timp trecut ce exprima actiuni neterminate ce se continua in prezent, devenind coplesitoare si facand ca intreg universul sa fie dominat de escatologie. 2. Paradigma eului poetic cuprinde sintagmele: stam singur, dormeam, am inceput sa strig, amorul meu de plumb, mort, aripile de plumb. Aceasta paradigma reprezinta lumea afectelor, ce sunt si ele contaminate de plumb, idee ce sugereaza faptul ca si ele sunt coplesite de senzatia de apasare. Aripa nu mai reprezinta simbolul zborului, al ascensiunii, lipsind dinamismul, verbele sugerand starea, pasivitatea si nu actiunea.

Poetul se dedubleaza si se priveste pe sine ca o fiinta inerta, escatologia insinuandu-se in materie, dar si in sufletul poetului. Astfel, si universul interior este dominat de intemperii, frigul launtric insotind senzatia de apasare. Poezia este construita pe structuri sintactice paralele, versurile avand aceeasi structura (1 vers din I strofa cu 1 vers din cea de a II-a strofa ). Se remarca si simetrii sintactice: P + C + S + A. Predomina consoanele ce sugereaza sonor un univers inchis. Cuvantul plumb devine un laitmotiv prin repetarea obsesiva, interiorizarea fiind profunda, totala.

MODALITATI STILISTICE - poezia a fost inspirata de vizita facuta la Bacau a cavoului familiei Sturza; - poezia este alcatuita din doua catrene, avand structura unui monolog rostit de vocea lirica a poetului, acesta aflandu-se singur intr-un cavou, inconjurat de sicriele de plumb si de coroane de flori turnate tot din plumb, cat si de vestminte funerare. In acest decor, poetul noteaza primele iluzii auditive si primele sinestezii (simte suflarea vantului); - particularitatea frapanta a poeziei o constituie repetarea obsesiva a cuvantului plumb, utilizat in versurile 1-4. Toata greutatea poeziei se sprijina pe prezenta acestei metafore simbol, provenite dintr-un substantiv cu prepozitie; - prezenta substantivului plumb imprima poeziei o anumita simetrie. Aceasta structura simetrica este adancita de inversiunea topica a primului vers din fiecare strofa si de prezenta conjuctiei si la inceputul versului 4; - tonalitatea grava este sugerata la nivel lexical de prezenta substantivului plumb, iar atmosfera elegiaca izvoraste din folosirea metrului iambic; - muzicalitatea accentuata este realizata prin folosirea verbelor la imperfect (dormeau, stam, scartaiau), dar si de tonurile stinse ale cuvintelor (vestmant, vant); - plumb poate sugera apasarea sufleteasca la care poetul este supus atunci cand traieste intr-un mediu neprielnic; - Prin culoarea lui cenusie, plumbul mai poate simboliza spleenul provincial, plictiseala; - cavoul poate si nu poate fi in acelasi timp un lacas funerar. Poate simboliza locuinta sau orasul in care poetul traieste, mediul
4

inconjurator, sau chiar propriul corp in care salasluieste un suflet de plumb; amorul de plumb ar putea fi iubita poetului reala sau imaginara, ori o simpla stare sufleteasca; elementul predicativ suplimentar intors sugereaza intoarcerea cu fata spre apus, atitudine caracteristica mortii; aripile de plumb reprezinta conditia poetului in societate, aripile albatrosului ranit imaginat de Baudelaire, neputandu -si lua zborul catre inaltimi, poetul se inchide in sine ca intr-un cavou (= atitudine simbolista). Aripile mai pot sugera o stare existentiala frecvent intalnita, dorinta de a parasi cavoul si imposibilitatea de a o realiza. Simbolizeaza prin greutatea lor o alunecare in neant, in abis, un inceput de pierdere a constiintei; Poezia apartine genului liric, fiind o elegie pe tema singuratatii: negasind posibilitatea comunicarii cu lumea din afara, poetul se interiorizeaza, se inchide in sine, asemenea unui om aflat intr-un cavou; Poate fi interpretata si ca o arta poetica. Aceasta este un text poetic in care autorul isi exprima parerea despre rostul poetului si al poeziei; Ipostaza fundamentala a eului poetic este una de nevroza, dezarticulare, instrainare; este vorba despre o dubla instrainare: de sine si de lumea din jur pe care o surprinde intr-o mecanica absurda, tragica, lipsita de sens; Lirica bacoviana este o poezie de atmosfera, dominata de corespondente cromatice, o coborare in Infern, declinul spiritului retras in fiziologic (Serban Cioculescu) sau o radiografie a sfarsitului continuu (Ion Caraion); Sfarsitul continuu este de fapt tema generica a poeziei bacoviene, exprimata prin imaginea obsedanta a unui univers agonizant, o figurare a unei lente apocalipse, pe care nici macar sentimentul iubirii n-o mai poate evita.

LACUSTRA de George Bacovia


GENEZA: - poezia a fost publicata in volumul Plumb in 1916, sursele de inspiratie fiind interioritatea poetului si propriile sale angoase existentiale. TEMA: - singuratatea IDEEA: - singuratatea ontologica (ontos = existenta) ii provoaca angoase similare celor traite de omul primitiv in fata diluviului. COMPOZITIE: - poezia este structurata pe doua paradigme: - prima paradigma prezinta lumea exterioara, universul natural; - cea de a doua paradigma prezinta angoasele eului liric. Sesizam o paralela intre cele doua momente: cel prezent si cel trecut, ancestral, intre care se intinde ca un pod golul istoric. I. Paradigma planului exterior, al naturii: - eul liric precizeaza momentul temporal, noaptea, un moment opac, plin de tenebre; - opacitatea sporeste angoasa in fata apocalipsului in ipostaza lui diluviana; - natura este numita materie printr-o sintagma generica (pentru eul liric lumea reprezentand exteriorul incarcat cu materie si suferind de atractiile gravitationale). Cuvantul materie are, insa, si un sens peiorativ (natura este ceva degradat, ii lipseste elevarea); - lumea exterioara este reprezentata de lacustra, aceasta fiind o reprezentare arhitectonica insolita ce sugereaza celula; este locuinta primitivului ce-l ocrotea de intemperii; - lacustra nu este un spatiu securizant deoarece podul nu este tras de la mal, iar pilonii sunt vulnerabilizati de apa; - scandurile ude si podul, detalii arhitectonice specifice lacustrei, sunt imbibate de apa, ca si intreaga materie, ceea ce inseamna o degradare a substantei primordiale; - apa si valurile, reprezentand intemperii, au o finalitate distructiva. Ele se insinueaza in materie si contribuie la degradarea acesteia;

- verbele la gerunziu plangand plouand sugereaza un paralelism, ploaia fiind echivalenta cu plansul naturii, iar forma gerunziala sugerand plansul necontenit al materiei, verbele dand poeziei o tonalitate de bocet. II. Paradigma eului liric: - sintagma sunt singur simbolizeaza singuratatea, izolarea eului liric; - natura il predispune la somn; - tresar prin somn sugereaza cosmarurile, angoasele, provocate de spaime ancestrale in fata diluviului; - mi se pare simbolizeaza starea de incertitudine, lipsa de luciditate; - pe aceleasi vremuri ma gasesc sugereaza reintoarecerea poetului in timp; - simt, aud simbolizeaza o acuitate excesiva a simturilor, acuitate provocata de angoase; - ma duce-un gand sugereaza transportarea spiritului pe scara istoriei, gandul reunind cele doua timpuri: prezentul si trecutul; - sesizam ca tristetea poetului este transferata asupra universului exterior; - plansul interior devine un plans exterior, realizandu-se astfel paralela dintre cele doua paradigme; - in spate ma izbeste-un val sugereaza impulsul primit din partea naturii, ceea ce-i produce socuri, facandu-l sa tresara. Valul este elementul exterior ce-i provoaca memoria afectiva; - ritmul este iambic; - rima este uneori incrucisata, dar se intalneste si monorima (corespunzatoare a trei versuri).

MODALITATI STILISTICE: - substantivul lacustra, folosit ca titlu, semnifica o locuinta. Lacustra reprezinta o casa cladita pe stalpi, la suprafata apei unui lac, specifica epocii preistorice; - poezia este construita pe trei momente temporale lirice, sugerate de cele trei strofe ale poeziei: prezent (I strofa), timpul locuintelor lacustre (II strofa) si vidul istoric (III strofa); - timpul prezent este dominat de ploile nesfarsite de toamna. Ploaia pare sa se eternizeze si dintr-o precipitatie meteorologica obisnuita se transforma intr-un mod de existenta al materiei;

- versul aud materia plangand sugereaza ca ploaia s-a transformat intr-o modalitate de destructurare a materiei, intr-un planset al ei. In acest mediu, poetul are senzatia ca materia se dezorganizeaza, intreaga natura intorcandu-se spre haosul primordial. In fata eului liric se iveste epoca indepartata a locuintelor lacustre si poetul are senzatia ca se dedubleaza, vazandu-se pe sine om primitiv intr-una din aceste locuinte, culcat pe scandurile ude, obsedat de gandul ca nu a tras podul de la mal. Podul netras semnifica o primejdie potentiala, omul putand fi oricand surprins de fiarele salbatice sau de dusmani. Pilonii imbibati de apa sunt gata sa se prabuseasca, iar valurile lovesc continuu peretii casei; - intre timpul prezent si cel trecut al locuintelor lacustre, eul liric aseaza un gol istoric. Prezenta acestei imagini are rolul de a sugera spatiul temporal dintre timpul prezent, dominat de ritmul obsesiv al ploii, si timpurile indepartate ale umanitatii, cand omul inspaimantat de stihiile dezlantuite si de violenta mediului inconjurator se inchidea in locuintele lacustre. Imaginea sugereaza identitatea dintre cele doua timpuri existentiale. Prezenta golului istoric este utilizata si ca modalitate stilistica de trecere dintr-un plan temporal intr-altul; - primele trei strofe fixeaza cele trei momente lirice. Reluarea in strofa finala a primei strofe, cu un singur vers schimbat, are un dublu rol: a). accentueaza identitatea dintre cele doua timpuri fundamentale; b). versul Tot tresarind, tot asteptand ce inlocuieste versul Aud materia plangand sugereaza cresterea zbuciumului interior spre un punct de maxima intensitate; - in poezie exista o singura figura de stil, in afara epitetelor, materia fiind antropomorfizata; - predomina, insa, imaginile auditive: caderea continua a ploii, zgomotul valurilor, vuietul lugubru al pilonilor imbibati de apa; - senzatia de monotonie exasperanta a ploilor nesfarsite este sugerata de muzica interioara a poeziei, realizata prin folosirea verbelor la modul gerunziu; - poezia este construita pe o miscare interioara: ploaia este un agent fertilizator al naturii, dar prin manifestarea ei aberanta se transforma intr-un element distructiv; - pentru a sugera conditia de victima agresata si terorizata de mediu, Bacovia foloseste alternantele verbale. Conditia de victima a fiintei umane este evocata de verbele statice la persoana I singular (aud, sunt singur, dorm, ma gasesc). Agresivitatea mediului este marcata de verbele impersonale cu valori dinamice, la persoana a III-a singular sau plural (ma izbeste, se prabusesc);

- intre fenomenele naturii si starile sufletesti ale eului liric exista corespondente tipic simboliste. Ploile permanente declanseaza o stare de nevroza. Tensiunea nervoasa il determina sa traiasca o neliniste continua. Nelinistea este redata printr-o gradatie ascendenta, cauza declansatoare fiind precipitatia; - cel de-al doilea vers al ultimei strofe surprinde punctul de maxima tensiune al anxietatii. Apar acum halucinatiile tactile: Si parca dorm pe scanduri ude; - valurile ce izbesc ritmic peretii, pilonii ce se prabusesc, transforma locuinta intr-o arca ce pluteste fara tinta pe valuri intr-o natura ce sa intors spre haosul primordial; - eul liric pierde simtul realitatii, trecand din somn in moarte, scuturat de convulsii: Tresar prin somn... - poezia se transforma astfel intr-o elegie a mortii: de la insingurarea omului in mijlocul naturii dezlantuite se trece la disparitia definitiva a fiintei umane.