Plumb - eseu - referat

de George Bacovia
 Introducere în curentul literar/ introducere în Simbolism;
 Referat  schematic ( apariție, temă, titlu etc.);
 Comentariul complet al poeziei ,,Plumb,,.

[Link] - introducere
          Este un curent literar apărut ca reacție împotriva romantismului și a
[Link] curentului a fost folosit pentru prima dată de francezul Jean Moreas în
1886, care publică în revista ”Le Figaro” articolul intitulat ”Le Symbolisme”.

Reprezentanți
  România:

– Alexandru Macedonski ( teoretician);

– George Bacovia;

– Ion Minulescu;

– Ștefan Petică;

– Dimitrie Anghel

 Franța:

– Charles Baudelaire;

– Paul Verlaine;

– Arthur Rimbaud;

– Stephane Mallarme

Trăsături
1. Folosirea simbolurilor;

2. Folosirea corespondențelor între stări sufletești și elemente ale naturii exterioare;

3. Utilizarea senzațiilor, îmbinarea senzațiilor se numește sinestezie ”primăvară, o pictură
parfumată cu vibrări de violet”;

4. Cultivarea sugestiei. Stephane Mallarme afirma: ”A numi un obiect înseamnă, a suprima trei
sferturi din plăcerea pe care ți-o dă un poem, plăcere care constă în a descoperi încetul cu
încetul; a sugera iată visul nostru”;

5. Muzicalitatea versurilor. Paul Verlaine afirma: ”Muzica înainte de toate”.

6. Cultivarea versului liber;

7. Predilecție pentru stările sufletești confuze, neclare; starea sufletească specifică simboliștilor
este spleen-ul (angoasă, nervozitate, apăsare).

Elemente simboliste în proza lui George Bacovia

        1. Cromatica:

– negru: simbolizează moartea;

– albul în combinație cu negrul: simbolizează/semnifică doliul;

– griul: simbolizează tristețea;

– galben: simbolizează boala, mizeria;

– violetul: simbolizează halucinația;

– roșu: sânge;

– verde, roz, alb: simbolizează nevroza.

        2. Olfactivul:

– mirosurile sunt în general sugerate ( mirosul cadavrelor, al florilor de liliac).

        3. Muzicalitatea:

– folosirea instrumentelor muzicale și a creațiilor muzicale (pian, vioară, clavir, marșul funebru,
imnul).

Teme ale creației Bacoviene

 1. Târgul de provincie (Bacău) văzut ca un oraș al figurilor de ceară, dezolant, trist, în care
se întâmplă lucruri urâte iar oamenii sunt bolnavi;
2. Singurătatea este una dintre temele preferate, însă camera s-a nu este relaxantă ci
înspăimântătoare; el se simte bine doar în camera iubitei;
3. Natura este o stare de spirit aflată sub puterea unor forțe distructive, anotimpurile îi
creează stări nevrotice, apa nu înseamnă viață ci distrugere, zăpezile sunt apocaliptice, iar
primăvara este provocatoare de isterie, nevroză;
4. Iubirea nu este un sentiment benefic pentru spiritul său, iubita este o fecioară palidă care
cântă la clavir;
5. Moartea este văzută ca o obsesie fascinantă, Bacovia imprimă în permanență senzația de
funebru.

[Link] schematic
 Apariție

          Poezia ”Plumb” a fost publicată în anul 1916 în volumul cu același nume.

 Tema

          Se identifică în poezie moartea, singurătatea care arată condiția poetului într-o societate.

          Tema poeziei o constituie condiția de damnat a poetului într-o societate meschină, care nu-
l înțelege, o societate superficială, neputincioasă să aprecieze valoarea artei adevă[Link]
exprimă starea de melancolie, tristețe, solitudine a poetului, care se simte încătușat, sufocat
spiritual, condamnat la moarte în această lume care-l apasă, în care se simte închis definitiv, fără
a avea o cale de scăpare.

 Titlul

          Este unul simbolic, cuvântului ”Plumb’‘ coresponzândui-se în narută un metal al cărui

proprietăți transmit stări ale eului liric:

– greutatea metalului sugerează apăsarea sufletească;

– culoarea arată tristețea;

– maleabilitatea metalului arată labilitatea psihică a eului liric;

– sonoritatea cuvântului ”Plumb” arată o vocală între două perechi de consoane, sugerând
izolarea eului liric.

 Structura

          Poezia este alcătuită din două catrene cărora le corespund două planuri: planul exterior și
planul interior.
          a) În primul catren, plan exterior, ne este sugerată tema morții prin cuvintele din câmpul
semantic al morții (sicrie, cavou, coroane).Tema singurătății ”stam singur” ( stam = verb la
persoana I).Plasarea verbului ”dormea” (indicativ, imperfect) la începutul fiecărui catren
sugerează continuitatea stă[Link] este o dimensiune a morții.

          Imagini artistice:

– imagini vizuale: ”Sicriele de plumb”, ”coroanele de plumb”.

– imagini auditive: ”Scârțiau coroanele”.

          Din punct de vedere cromatic este sugerată culoarea cenușie a plumbului care ne transmite
tristețe.

          Punctele de suspensie ”…” prelungesc starea de tristețe și de SPLEN a eului liric,

îndemnând și autorul la meditație.

          b) În al doilea catren, plan interior:

amorul – dormea: stare de latență;

              – întors: i se refuză iubirea;

             – de plumb: apăsător.

          Mărci ale prezenței eului liric:

”meu” – adjectiv pronominal;

”am început”, ”să strig”, ”stam” – verbe la persoana I.

          Imagini artistice:

– imagini vizuale: ”Dormea întors”, ”pe flori de plumb”, ”stam singur lângă mort”.

– imagini auditive: ”și-am început să-l strig”.

          Simbolul aripilor de plumb sugerează imposibilitatea zborului, a libertății, a înălțării.

          Elemente de prozodie

– 4 versuri, 2 catrene, rimă îmbrățișată;

– măsura versurilor este de 10 silabe;

– ritmul este iambic.

III. Plumb - comentariu complet
          Poezia ”Plumb” este una dintre cele mai originale arte poetice ( prin artă poetică, autorul
își exprimă crezul său artistic). Poezia a apărut în fruntea volumului de debut cu același nume,
din 1916, care a trecut aproape neobservat în epocă, mai ales pentru că România se pregătea să
intre în Primul Război [Link] considerată o capodoperă a creației bacoviene și o culme a
simbolismului românesc.

          Titlul poeziei este unul simbolic, cuvântului ”Plumb” corespunzândui-se în natură un

metal al cărui proprietăți transmit stări ale eului liric ( greutatea metalului sugerează apăsarea
sufletească).Acesta marchează întreaga poezie sugerând o apăsare sufletească, la care este supusă
ființa poetului într-un orizont lipsit de speranță.

          Tema poeziei o constituie condiția de damnat a poetului într-o societate meschină, care nu-
l înțelege, o societate superficială, neputincioasă să aprecieze valoarea artei adevă[Link]
exprimă starea de melancolie, tristețe, solitudine a poetului, care se simte încătușat, sufocat
spiritual, condamnat la moarte în această lume care-l apasă, în care se simte închis definitiv, fără
a avea o cale de scăpare.

          Poezia este formată din 2 catrene identice și simetrice ca formă. Ele ilustrează cele 2
planuri ale poeziei, un plan interior și unul exterior. În primul catren, plan exterior, ne este
sugerată tema morții prin cuvintele din câmpul semantic al morții: ”sicrie”, ”cavou”,
”coroane”.Din punct de vedere cromatic este sugerată culoarea cenușie a plumbului, care ne
transmite tristețe.În al doliea catren, planul interior, eul liric își face simțită prezența prin
utilizarea adjectivului pronominal ”meu” și al verbelor la persoana I ”am început”, ”să strig”,
”stam”.Simbolul aripilor de plumb sugerează imposibilitatea zborului, a libertății, a
înălță[Link] dublu tipar este specific creației bacoviene, planul exterior fiind întotdeauna o
reflectare a celui [Link] nu descrie peisaje, ci ne dă indicii despre stările sale de spirit.
Incipitul ( începutul) este așezat în zona morții, în tim p ce finalul exprimă neputința prin
imaginea  ”aripile de plumb”.

          Procedee stilistice: poezia se deschide cu o imagine a morții reprezentată de sicrie

”Dormeau adânc sicriele de plumb”, în care somnul e un bun substitut al morț[Link] este
unul sumbru ”sicrie”, ”coroane care scârție”, ”veșminte funerare”.Vântul nu aduce deloc un aer
natural în acest peisaj, fiind un simbol al distrugerii treptate a Universului, marcată printr-o
imagine auditivă ”Stam singur în cavou … și era vânt …”. Florile de plumb nu mai pot fi
considerate un oximoron ca în opera lui Arghezi, ci un simplu epitet metaforizant, care arată
împietrirea materiei, asocierea cu [Link] plumbului creează o atmosferă deprimantă,
bântuită de imaginea morții.

          Finalul poeziei exprimă neputința marcată prin imaginea ”Și-i atârnau aripile de plumb”,
aripile ce reprezentau în mod normal speranța, se contaminează de această apăsare grea și devin
de plumb.

          ”Poezia lui Bacovia e expresia celei mai elementare stări sufletești; e poezia cinesteziei
imobile, încropite, care nu se intelectualizează, nu se spiritualizează, nu se raționalizează:
cinestezie profund animalică: secrețiune a unui organism bolnav, după cum ingrasia e lacrima
zidurilor umede; cinestezie ce nu se diferențiază de natura putredă de toamnă, de ploi și de
zăpadă, cu care se contopește. O astfel de dispoziție sufletească e prin esența muzicală; i s-ar
putea tăgădui interesul, nu i se poate însă tăgădui realitatea primară; în ea salutăm, poate, cea
dintâi licărire de conștiință a materiei ce se însuflețește” ( Eugen Lovinescu).