Poezia lirică-simbolismul

George Bacovia, Plumb

1. Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, ȋn care să prezinţi

particularităţi ale unui text poetic studiat aparţinând simbolismului/ lui
George Bacovia.
Ȋn elaborarea eseului vei avea ȋn vedere următoarele repere:
R1 - evidenţierea a două trăsături care fac posibilă ȋncadrarea textului poetic
ȋntr-un curent cultural/literar sau ȋntr-o orientare tematică;
R2 - prezentarea modului ȋn care tema se reflectă ȋn textul poetic studiat, prin
comentarea a două imagini sau idei poetice;
R3 - analiza, la alegere, a două elemente de structură, de compoziţie şi de
limbaj, semnificative pentru textul poetic studiat (de exemplu: titlu, imaginar
poetic, figure semantic, motive poetice, incipit etc.).

Poezia simbolistă Plumb de George Bacovia deschide volumul cu acelaşi

titlu, apărut ȋn anul 1916. Poziţia ei privilegiată ȋn cadrul acestei cărţi a debutului
ȋi relevă importanţa de text programatic, de cheie de interpretare a universului
liric bacovian.

R1 Simbolismul este un curent literar apărut ȋn Franţa la sfârşitul secolului al

XIX-lea ca reacţie ȋmpotriva parnasianismului (care promova poezia golită de
sentimente) şi a romantismului (care promova exagerarea sentimentelor). El
marchează ȋnceputul poeziei moderne, iar pentru literatura română corespunde
momentului de sincronizare cu literatura europeană.
O primă trăsătură simbolistă este prezenţa simbolurilor, motive poetice
aparţin câmpului semantic al morţii: cavou, coroane, flori, sicrie, plumb, somn
etc. Sunt simboluri ale degradării, ale vitregiei unui univers ȋn care nimic nu
trăieşte cu adevărat. Cavoul sugerează, prin spaţiul ȋnchis pe care ȋl descrie,
limitarea existenţei umane şi imposibilitatea de a evada. Totodată, este un spaţiu
al apăsării şi al singurătăţii. Coroanele şi florile trimit cu gândul la moarte, dar
sugerează mai mult decât atât, deoarece sunt ȋnsoţite de termenul de plumb.
Aşadar, trimit la ideea imposibilităţii de a se ridica după o suferinţă,
imposibilitatea de a-şi depăşi condiţia.. Termenul plumb ȋnsoţeşte ca determinant
termenii din text şi, pentru că se repetă cu o mare frecvenţă, devine laitmotiv.
Poezia nu descrie o experienţă macabră ȋntr-un cimitir, ci este un strigăt
cutremurător, repede ȋnăbuşit, al unei conştiinţe care asimilează lumea unui
cimitir.
O a doua trăsătură simbolistă este muzicalitatea dizarmonică, gravă a
versurilor care ȋncorporează plânsul unui suflet deznădăjduit. Fiecare dintre
termenii plasaţi ȋn rima primului catren poartă o mare greutate consonantică:
plumb/vestment/vânt/plumb, aspect care sugerează o ȋnchidere irevocabilă de
orizont. Şi vizual şi sonor textul bacovian răspândeşte semne ale tragismului
existenţial, ceea ce-l ȋmpinge mai departe de estetica simbolistă a melancoliei
uşoare şi cantabile, spre zarea expresionismului. Stratul sonor al poeziei este unul
grav, de cântec trist, susţinut nu doar de rimele masculine, ci şi de ritmul
predominant iambic şi măsura de zece silabe. Muzicalitatea are ca efect
monotonia, iar stridenţa verbului scârţâiau redă starea de nevroză, spaima de
neant.

R2 Ȋn structura de suprafaţă a textului se poate considera că tema o reprezintă

moartea. Ȋn structura de profunzime, se observă că tema textului o reprezintă
condiţia poetului. Aşadar, textul este o artă poetică.
O primă idee poetică este exprimată de versul Stam singur ȋn cavou … şi
era vânt, care sugerează singurătatea artistului, izolarea faţă de cei din jur,
neputinţa de a trece peste suferinţa existenţială. Totodată, prin acest vers se
exprimă ideea lumii limitate, a vieţii care ne ȋmpiedică să ne realizăm absolut
toate speranţele, dar sugerează şi imaginea golului sufletesc şi a vieţii văzute ca
un coşmar. Astfel, artistul e un neȋnţeles, lipsit de aprecierea societăţii
nepăsătoare care ȋl izolează. Imposibilitatea comunicării cu lumea exterioară se
amplifică în strofa a doua, iar moartea iubirii amplifică sentimentul de
singurătate.
Viziunea despre lume este sumbră, fără speranță de salvare și de un
tragism asumat cu luciditate. Poezia bacoviană este a unui solitar și a unui
prizonier, unei conștiințe înspăimântate de sine, de neant și de lumea în care
trăiește. Imaginarul poetic din „Plumb” înfățișează lumea ca pe un imens cimitir,
tot ce e viu „flori”, „amor” fiind împietrit sub efectul metalului toxic.
O a doua idee poetică este exprimată de versul Stam singur lângă mort …
şi era frig, care sugerează: frigul sufletesc, spaima, disperarea, nefericirea,
moartea sufletească, apăsarea existenţială. Spaţiul strâmt, mortuar arată că artistul
se simte obosit, singur şi nefericit, idee evidenţiată prin repetarea obsesivă a
sintagmei „Stam singur”.
R3 Două elemente de structură, de compoziţie şi de limbaj, semnificative
pentru partucilarităţile textului poetic, sunt: tiltlul şi elemente de simetrie şi de
opoziţie.
Titlul poeziei Plumb este ȋn perfectă concordanţă cu conţinutul textului. El
este alcătuit dintr-un substantiv nearticulat, ceea ce conferă semnificaţiei textului
caracter de generalitate. Totodată, el este şi un motiv poetic din text. Deoarece se
repetă de şase ori pe parcursul poeziei, devine laitmotiv. Prin culoare, termenul
plumb poate face referire la cenuşiul existenţei umane, la monotonie, tristeţe şi
singurătate. Prin greutate, poate face trimitere la apăsarea sufletească, durere,
suferinţă, neputinţă, disperare. De asemenea, termenul are o sonoritate aparte,
fiind alcătuit dintr-o singură vocală ȋnchisă u, aflată ȋntre patru consoane.
Ca elemente de simetrie menţionăm: termenul plumb, care se repetă de
câte trei ori ȋn fiecare strofă, fiind exact ȋn aceeaşi poziţie, ȋn prima strofă faţă de
a doua; punctele de supensie din cele două strofe au exact aceeaşi poziţie, ca şi
liniile de pauză; fiecare vers din prima strofă este alcătuit din exact aceleaşi părţi
de propoziţie ca fiecare vers din a doua strofă (de exemplu, predicatul Dormeau
este plasat ȋn poziţia predicatului Dormea, subiectul sicriele, la fel cu subiectul
amorul). Acest procedeu se numeşte paralelism sintactic.
Ȋn ceea ce priveşte elementele de opoziţie, se observă că ȋn sintagma
amorul meu de plumb există o opoziţie ȋntre viaţă -amorul şi moarte -de plumb.
Aceeaşi opoziţie există şi ȋn sintagmele: flori de plumb, aripi de plumb. Cele
două strofe evidenţiază două planuri ale ȋnregistrării realităţii, orin opoziţia
afară/ȋnăuntru: unul exterior, constituit dintr-un număr redus de elemente: cavoul,
sicriele, coroanele şi unul interior, reprezentat de sentimental singurătăţii şi cel al
iubirii pierdute.

Prin atmosferă, muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului şi a

corespondenţelor, care zugrăvesc stările sufleteşti de angoasă, de spleen, poezia
Plumb se ȋncadrează ȋn estetica simbolistă ca una dintre cele mai tulburătoare arte
poetice din literatura română interbelică.