Curs 2: Spaţiul vectorilor liberi.

Dreapta şi planul ı̂n

spaţiu.
În acest curs, planul (real) este R2 , iar spaţiul (real) este R3 .
Definiţia 2.1. (1) Fie A, B ∈ R3 (sau R2 ) două puncte distincte. Segmentul orientat
AB = (A, B) ∈ R3 × R3 (sau R2 × R2 ) se numeşte vector legat. Acesta e caracterizat
prin:
(a) Direcţia lui AB, mulţimea dreptelor paralele cu dreapta AB.
(b) Lungimea lui AB notată ||AB|| (se numeşte şi modul sau normă).
(c) Sensul lui AB, de la A spre B.
Un caz aparte sunt vectorii legaţi de forma AA (numiţi vectori nuli) care au lungimea
0, ı̂nsă nu au nici direcţie, nici sens.
(2) Doi vectori legaţi nenuli ū şi v̄ se numesc echipolenţi, dacă au aceeleaşi direcţie,
lungime şi sens. Notăm ū ∼ v̄. De asemenea, vectorii nuli sunt echipolenţi. Relaţia
∼ este o relaţie de echivalenţă.
(3) Notăm →
−v clasa de echivalenţă a vectorului legat v̄. →
−
v se numeşte vector liber.
3
×R 3 R2 ×R2
(4) Mulţimea V3 = R ∼ (V2 = ∼
) se numeşte mulţimea vectorilor liberi din spaţiu
(respectiv din plan).
Observaţia 2.2. Fie A, B, C, D ∈ R3 (sau R2 ). Dacă A, B, C, D sunt necoliniare, atunci:
−→ −−→
AB ∼ CD ⇔ AB = CD ⇔ ABDC este paralelogram.
Dacă A, B, C, D sunt coliniare, atunci AB ∼ CD ⇔ (∃)E, F astfel ı̂ncât A, B, E, F nu
sunt coliniare şi AB ∼ EF , EF ∼ CD.
Definiţia 2.3. Fie ~u, ~v ∈ V3 (sau V2 ) doi vectori nenuli. Suma vectorilor ~u, ~v este vectorul
notat ~u + ~v definit printr-unul din modurile echivalente:
−→ −→
(1) Dacă ~u = AB, ~v = AC şi D ∈ R3 (sau R2 ) astfel ı̂ncât ABDC e un paralelogram,
−−→
atunci ~u + ~v = AD. (regula paralelogramului)
−→ −−→ −→
(2) Dacă ~u = AB şi ~v = BC atunci ~u + ~v = AC. (regula triunghiului)
De asemenea, definim ~u + ~0 := ~u şi ~0 + ~v := ~v .

1
Propoziţia 2.4. Avem următoarele:
(1) (V3 , +) (respectiv (V2 , +)) este un grup comutativ.
−→
(2) Elementul neutru este vectorul nul ~0 = AA.
−→ −→ −→
(3) Opusul vectorului AB este −AB = BA.
Observaţia 2.5. Opusul unui vector nenul ~v este vectorul care are aceeaşi direţie şi lungime
ca ~v , dar are sens opus.

Înmulţirea cu scalari
Definiţia 2.6. Fie α ∈ R şi ~v ∈ V3 .
(1) Dacă ~v = ~0, atunci α · ~0 := ~0.
(2) Dacă α = 0, atunci 0 · ~v := ~0.
(3) Dacă α > 0, ~v 6= ~0, atunci α · ~v este vectorul care are aceleaşi direcţie şi sens cu
vectorul ~v şi lungimea ||α · ~v || = α · ||~v ||.
(4) Dacă α < 0, ~v 6= 0, atunci α · ~v este vectorul care are direcţia şi sensul vectorului −~v
şi lungimea ||α · ~v || = −α · ||~v ||.
Propoziţia 2.7. Înmulţirea cu scalari este o operaţie R × V3 → V3 (sau R × V2 → V2 ) care
verifică următoarele proprietăţi:
(1) (α + β) · ~v = α · ~v + β · ~v , (∀)α, β ∈ R, ~v ∈ V3 (sau ~v ∈ V2 ).
(2) α · (~u + ~v ) = α · ~u + α · ~v , (∀)α ∈ R, ~u, ~v ∈ V3 (sau ~u, ~v ∈ V2 ).
(3) α · (β · ~v ) = (αβ) · ~v , (∀)α, β ∈ R, ~v ∈ V3 (sau ~v ∈ V2 ).
(4) 1 · ~v = ~v , (∀)~v ∈ V3 (sau ~v ∈ V2 ).
Spunem că V3 (respectiv V2 ) are structură de spaţiu vectorial peste R.
Propoziţia 2.8. Lungimea (modulul, norma) este o aplicaţie || · || : V3 → R (sau || · || :
V2 → R) care verifică proprietăţile:
(1) ||~v || ≥ 0, (∀)~v ∈ V3 (~v ∈ V2 ) şi ||~v || = 0 ⇔ ~v = ~0.
(2) ||α~v || = |α| · ||~v ||, (∀)α ∈ R, ~v ∈ V3 (~v ∈ V2 ).
(3) ||~u + ~v || ≤ ||~u|| + ||~v ||, (∀)~u, ~v ∈ V3 (~u, ~v ∈ V2 ) (inegalitatea triunghiului)
Demonstraţie. (1) şi (2) rezultă imediat din definiţia ı̂nmulţirii cu scalari.
(3) e o consecinţă a regulii triunghiului, plus faptul că, ı̂ntr-un triunghi, lungimea unei
laturi este mai mică decât suma lungimilor celorlalte laturi.

2
Exemplul 2.9. Dacă O, A, B sunt trei puncte ı̂n plan (sau spaţiu) şi M este mijlocul
−−→ −→ −−→
segmentului [AB], atunci OM = 21 (OA + OB).

Propoziţia 2.10. Notăm ~i, ~j, ~k vectorii de lungime 1 de-a lungul axelor OX, OY ,OZ, ı̂n
−→
sens pozitiv, adică ~i = OA, unde O(0, 0, 0) şi A(1, 0, 0) etc. (În plan, O(0, 0) şi A(1, 0).)

(1) Fie A(xA , yA , zA ) şi B(xB , yB , zB ). Atunci:

−→
AB = (xB − xA )~i + (yB − yA )~j + (zB − zA )~k.
−→
În plan, avem AB = (xB − xA )~i + (yB − yA )~j.

(2) Distanţa dintre A şi B este

−→ p
d(A, B) = ||AB|| = (xB − xA )2 + (yB − yA )2 + (zB − zA )2 .

(3) Dacă ~u = a~i + b~j + c~k, ~u0 = a0~i + b0~j + c0~k şi λ ∈ R, atunci:

~u + ~u0 = (a + a0 )~i + (b + b0 )~j + (c + c0 )~k

λ~u = (λa)~i + (λb)~j + (λc)~k
√
||~u|| = a2 + b2 + c2 .

Definiţia 2.11. Fie ~u1 , . . . , ~un ∈ V3 (sau V2 ) şi λ1 , . . . , λn ∈ R.

(1) {~u1 , . . . , ~un } se numeşte liniar independentă, dacă din λ1~u1 + · · · + λn~un = ~0, rezultă
λ1 = · · · = λn = 0. (λ1~v1 + · · · λb~vn cu λi ∈ R se numeşte combinaţie liniară.)

(2) {~u1 , . . . , ~un } se numeşte sistem de generatori, dacă orice vector ~v ∈ V3 se poate scrie
ca o combinaţie liniară ~v = λ1~u1 + · · · + λn~un .

(3) {~u1 , . . . , ~un } se numeşte bază, dacă vectorii sunt liniar independenţi şi formează un
sistem de generatori. Echivalent: Orice vector ~v se scrie ı̂n mod unic ca o combinaţie
liniară ~v = λ1~u1 + · · · + λn~un

Definiţia 2.12. Fie ~u, ~v ∈ V3 (sau V2 ) doi vectori nenuli. ~u, ~v se numesc coliniari, dacă
au aceeaşi direcţie, adică există λ ∈ R∗ astfel ı̂ncât ~v = λ~u. Scriem ~u||~v .

Propoziţia 2.13. (1) ~u, ~v ∈ V3 (sau V2 ) sunt necoliniari dacă şi numai dacă sunt liniar
independenţi.

(2) În V2 , orice bază este de formată din doi vectori necoliniari ~u, ~v . Spunem că dimen-
siunea lui V2 este 2 = numărul de vectori dintr-o bază.

(3) {~i, ~j} este o bază ı̂n V2 , numită baza canonică.

3
 ~ ∈ V3 nenuli cu ~u, ~v necoliniari. Vectorii ~u, ~v , w
Definiţia 2.14. Fie ~u, ~v , w ~ se numesc
coplanari, dacă (∃)a, b ∈ R cu w~ = a~u + b~v .
~ ∈ V3 sunt necoplanari dacă şi numai dacă sunt liniar
Propoziţia 2.15. (1) ~u, ~v , w
independenţi.
(2) Orice bază din V3 este formată din trei vectori ~u, ~v , w
~ necoplanari, deci dimensiunea
lui V3 este 3.
(3) {~i, ~j, ~k} este o bază ı̂n V3 , numită baza canonică.

Produsul scalar
−→
Definiţia 2.16. Fie ~u, ~v doi vectori nenuli (din V2 sau V3 ). Fie O, A, B astfel ı̂ncât ~u = OA
−−→
şi ~v = OB. Atunci, unghiul dintre ~u şi ~v este ~ud, ~v = AOB.
[ Atenţie! Unghiul dintre doi
vectori poate lua orice valoare de la 0 la π.
Definiţia 2.17. Produsul scalar al vectorilor ~u şi ~v este ~u · ~v := ||~u|| · ||~v || cos(~u
d , ~v ).
Propoziţia 2.18. Produsul scalar V3 × V3 → R (sau V2 × V2 → R) verifică proprietăţile:
(1) ~u · ~u = ||~u||2 ≥ 0 şi ~u · ~u = 0 ⇔ ~u = ~0.
(2) ~u · ~v = ~v · ~u, (∀)~u, ~v ∈ V3 (sau V2 ).
(3) (~u + ~v ) · w
~ = ~u · w
~ + ~v · w, ~ ∈ V3 (sau V2 ).
~ (∀)~u, ~v , w
(4) (λ~u) · ~v = λ(~u · ~v ), (∀)~u, ~v ∈ V3 (sau V2 ) şi λ ∈ R.
Definiţia 2.19. Doi vectori ~u, ~v ∈ V3 (sau V2 ) se numesc perpendiculari, dacă direcţiile
lor sunt perpendiculare. În acest caz, scriem ~u⊥~v .
Propoziţia 2.20. Avem:
(1) ~u⊥~v ⇔ ~u · ~v = 0.
(2) Dacă ~u1 = a1~i + b1~j, ~u2 = a2~i + b2~j, atunci ~u1 · ~u2 = a1 a2 + b1 b2 .

(3) Dacă ~u1 = a1~i + b1~j + c1~k, ~u2 = a2~i + b2~j + c2~k, atunci:
~u · ~v = a1 a2 + b1 b2 + c1 c2 .
(4) Dacă α, β, γ sunt unghiurile formate de un vector ~u = a~i + b~j + c~k cu axele de
coordonate OX, OY , respectiv OZ, atunci:
a b c
cos α = √ , cos β = √ , cos γ = √ .
a2 + b 2 + c 2 a2 + b 2 + c 2 a2 + b 2 + c 2

(5) Bazele canonice {~i, ~j, ~k} ⊂ V3 (respectiv {~i, ~j} ⊂ V2 ) sunt formate din vectori per-
pendiculari doi câte doi şi de lungime 1. (Astfel de baze se numesc ortonormate.)

4
Produsul vectorial
Definiţia 2.21. Fie ~u, ~v ∈ V3 necoliniari. Produsul vectorial ~u × ~v este un vector perpen-
dicular pe planul determinat de ~u şi ~v (care trece prin O), cu sensul dat de regula mâinii
drepte şi cu lungimea ||~u × ~v || = ||~u|| · ||~v || sin(~u
d , ~v ).
~
Dacă ~u, ~v sunt coliniari, atunci ~u × ~v = 0, ceea ce e consistent cu definiţia lungimii lui
~u × ~v de mai sus. (unghiul dintre doi vectori coliniari poate fi 0, dacă vectorii au acelaşi
sens, sau 180o , dacă au sensuri opuse).
Regula mâinii drepte: Dacă de la ~u spre ~v drumul mai scurt e ı̂n sens trigonometric,
~u × ~v este orientat ”ı̂n sus”. În caz opus, e orientat ”ı̂n jos”.

Propoziţia 2.22. Produsul vectorial V3 × V3 → V3 verifică proprietăţile:

(1) ~u × ~u = ~0, (∀)~u ∈ V3 .

(2) ~u × ~v = −~v × ~u, (∀)~u, ~v ∈ V3 .

(3) ~u × (~v + w)
~ = ~u × ~v + ~u × w, ~ ∈ V3 .
~ (∀)~u, ~v , w

(4) (λ~u) × ~v = λ(~u × ~v ), (∀)~u, ~v ∈ V3 , λ ∈ R.

Propoziţia 2.23. Avem:
(1) ||~u × ~v || = aria paralelogramului determinat de ~u şi ~v .

(2) ~u, ~v sunt coliniari ⇔ ~u × ~v = ~0.

(3) Dacă ~u1 = a1~i + b1~j + c1~k şi ~u2 = a2~i + b2~j + c2~k, atunci:
 ~i ~j ~k 
 

~u1 × ~u2 =  a1 b1 c1  = (b1 c2 − b2 c1 )~i + (a2 c1 − a1 c2 )~j + (a1 b2 − a2 b1 )~k.

 
 a2 b 2 c 2 

−→ −→
(4) Aria unui triunghi ∆ABC este Aria(∆ABC) = 21 ||AB × AC||.
Observaţia 2.24. Dacă ~u, ~v ∈ V3 , atunci:
~u · ~v ||~u × ~v ||
cos(~u
d , ~v ) = , sin(~u
d , ~v ) = .
||~u|| · ||~v || ||~u|| · ||~v ||

În particular, obţinem (~u · ~v )2 + ||~u × ~v ||2 = ||~u||2 ||~v ||2 .

5
Produsul mixt
~ ∈ V3 . Produsul mixt al celor trei vectori este:
Definiţia 2.25. Fie ~u, ~v , w

~ := ~u · (~v × w).
(~u, ~v , w) ~

Propoziţia 2.26. Dacă ~u1 = a1~i + b1~j + c1~k, ~u2 = a2~i + b2~j + c2~k şi ~u3 = a3~i + b3~j + c3~k,
atunci:  

 a1 b1 c1 
(~u1 , ~u2 , ~u3 ) =  a2 b2 c2  .
 a3 b3 c3 
~ ∈ V3 . Atunci:
Propoziţia 2.27. Fie ~u, ~v , w
~ sunt necoplanari, |(~u, ~v , w)|
(1) Dacă ~u, ~v , w ~ = volumul paralelipipedului determinat de
~u, ~v şi w.
~
−→ −→ −−→
(2) Dacă ABCD este un tetraedru, atunci Volum(ABCD) = 61 |(AB, AC, AD)|.

~ = −(~v , ~u, w)
(3) (~u, ~v , w) ~ (În general, dacă schimbăm doi factori, se schimbă semnul).
(1) ~u, ~v , w
~ sunt coplanari dacă şi numai dacă (~u, ~v , w)
~ = 0.

Demonstraţie. (1) (~u, ~v , w)~ = ~u · (~v × w) ~ = ||~u|| · ||~v × w|| ~v × w)

~ cos(~u,\ ~ = ±||~v × w||~ ·
||~u|| sin(~u, sin(~u, π)), unde π este planul determinat de ~v şi w.~ Cum ||~v × w||
~ este aria bazei
paralelipipedului, iar |~u| sin(~u, sin(~u, π)) este lungimea ı̂nălţimii dusă din vârful lui ~u pe
planul π, rezultă formula dorită.
(2) Rezultă imediat din (1) şi din faptul că un tetraedrul ABCD are volumul egal cu
1 −→ −→ −−→
6
din volumul paralelipipedului determinat de AB, AC şi AD.
(3) rezultă din Propoziţia 2.26 şi din proprietăţile determinanţilor.
(4) Dacă, de exemplu, w ~ = a~u + b~v , atunci

~ = ~u · (~v × (a~u + b~v )) = a(~u, ~v , ~u) + b(~u, ~v , ~v ) = 0,

(~u, ~v , w)

folosind proprietăţile determinanţilor şi Propoziţia 2.26. Reciproca rezultă din (1).

Dublul produs vectorial

~ ∈ V3 . Se numeşte dublul produs vectorial al lor, vectorul
Definiţia 2.28. Fie ~u, ~v , w
~u × (~v × w).
~
Propoziţia 2.29. Fie ~u, ~v , w~ ∈ V3 . Vectorul ~u × (~v × w) ~ este situat ı̂n planul determinat
de ~v şi w.
~ În plus:
 
 ~v w~ 
~u × (~v × w)
~ =   = (~u · w)~
~ v − (~u · ~v )w.
~
~u · ~v ~u · w
~
Demonstraţie. Exerciţiu!

6
Dreapta ı̂n plan.
Definiţia 2.30. Ecuaţia generală a unei drepte d ı̂n plan este ax + by + c = 0, unde
a, b, c ∈ R şi a, b nu sunt ambele zero.

Propoziţia 2.31. (1) Fie d o dreaptă de ecuaţie ax + by + c = 0. Dacă c = 0, dreapta

d : ax + by = 0 trece prin origine O(0, 0). Dacă b 6= 0, ecuaţia lui d se scrie ı̂n mod
explicit y = mx + n.
Avem m := − ab = tg(α) = panta dreptei d, unde α este unghiul dintre axa OX şi
dreapta d.

(2) Dreapta care trece prin M0 (x0 , y0 ) şi are panta m are ecuaţia: y − y0 = m(x − x0 ).
x−xA y−yA
(3) Dreapta determinată de două puncte A, B are ecuaţia: xB −xA
= yB −yA
.
x y
(4) Dreapta care trece prin A(a, 0) şi B(0, b) are ecuaţia: a
+ b
− 1 = 0.

Definiţia 2.32. Fie d1 : a1 x + b1 y + c1 = 0 şi d2 : a2 x + b2 y + c2 = 0. Atunci:

a1 a2 c1
(1) d1 = d2 ⇔ b1
= b2
= c2
.
a1 a2 c1
(2) d1 k d2 , d1 6= d2 ⇔ b1
= b2
6= c2
.

(3) d1 ∩ d2 = {P (x0 , y0 )} ⇔ a1 b2 − a2 b1 6= 0, unde (x0 , y0 ) este soluţia sistemului format

din ecuaţiile celor două drepte.

(4) d1 ⊥d2 ⇔ a1 a2 + b1 b2 = 0.

Propoziţia 2.33. Fie d1 : y = m1 x + n1 şi d2 : y = m2 x + n2 . Atunci:

(1) d1 = d2 ⇔ m1 = m2 şi n1 = n2 .

(2) d1 k d2 , d1 6= d2 ⇔ m1 = m2 şi n1 6= n2 .

(3) d1 ⊥d2 ⇔ m1 m2 + 1 = 0.
m2 −m1
(4) Dacă θ = d[
1 , d2 , atunci tg θ = 1+m1 m2
.
Propoziţia 2.34. Distanţa dintre două puncte A şi B este
−−→ p
dist(A, B) = ||AB|| = (xB − xA )2 + (yB − yA )2 .
|ax0 +by0 +c|
Distanţa de la A(x0 , y0 ) la dreapta d : ax + by + c = 0 e dist(A, d) = √
a2 +b2
.
 
 xA yA 1 
 
Propoziţia 2.35. Aria unui triunghi ∆ABC este Aria(∆ABC) = 21 |  xB yB 1  |.
 xC y C 1 

7
Dreapta şi planul ı̂n spaţiu.
Definiţia 2.36. Fie A(xA , yA , zA ) ∈ R3 şi ~v = `~i + m~j + n~k ≡ (`, m, n) ∈ V3 , un vector
nenul. Fie d dreapta care trece prin A şi are direcţia lui ~v . Atunci M (x, y, z) ∈ d dacă şi
numai dacă:
−−→
AM = t~v , t ∈ R ( ecuaţia vectorială a dreptei d). Explicitând, obţinem:
(1) Ecuaţiile parametrice ale dreptei d sunt:

x = xA − t`

y = yA − tm , t ∈ R.

z = zA − tn


x−xA y−yA z−zA

(2) Ecuaţiile carteziene ale dreptei d sunt: `
= m
= n
, unde dacă ` = 0 atunci
x = xA etc.
Vectorul ~v se numeşte vector director al dreptei d.
−→
Propoziţia 2.37. Fie A, B ∈ R3 . Atunci dreapta AB are vectorul director AB şi ecuaţiile
(carteziene):
x − xA y − yA z − zA
= = .
xB − x A yB − yA zB − zA
Propoziţia 2.38. Fie d1 , d2 două drepte cu vectori directori ~v1 , ~v2 . Atunci:
||~v1 ×~v2 ||
(1) sin(d[ v[
1 , d2 ) = sin(~ 1, ~
v2 ) = ||~v1 ||·||~v2 ||
.

(2) d1 k d2 ⇔ ~v1 k ~v2 ⇔ (∃)λ ∈ R∗ , ~v2 = λ~v1 ⇔ ~v1 × ~v2 = ~0.

(3) d1 ⊥d2 ⇔ ~v1 ⊥~v2 ⇔ ~v1 · ~v2 = 0.
Demonstraţie. (1) Dacă unghiul dintre d1 şi d2 este α ∈ [0, π], atunci unghiul dintre ~v1 şi
~v2 poate fi α sau π − α. Pe de altă parte, sin(α) = sin(π − α). (2), (3) sunt clare.
Definiţia 2.39. Fie A(x0 , y0 , z0 ) ∈ R3 şi ~n = a~i + b~j + c~k ≡ (a, b, c) ∈ V3 , un vector
nenul. Fie π planul care trece prin A şi este perpendicular pe ~n. Atunci M (x, y, z) ∈ π ⇔
−−→
AM · ~n = 0. Prin urmare, ecuaţia planului π este:
a(x − x0 ) + b(y − y0 ) + c(z − z0 ) = 0.
Vectorul ~n se numeşte vector normal al planului π (adică ~n⊥π).

8
Propoziţia 2.40. (1) Fie d1 , d2 drepte cu d1 ∩ d2 = {A} şi vectorii de direcţie ~v1 , ~v2 .
Fie π planul determinat de d1 şi d2 . Atunci ~n = ~v1 × ~v2 e vector normal al lui π.

(2) Fie A, B, C trei puncte necoliniare şi fie π planul determinat de A, B, C. Atunci
−→ −→
~n = AB × AC este un vector normal al planului π. Ecuaţia planului π este:
 
   x y z 1
 x − xA y − yA z − zA   
 xB − xA yB − yA zB − zA  = 0 ⇔ xA yA zA 1 = 0.
   
  xB yB zB 1
 xC − xA yC − yA zC − zA   
xC yC zC 1

(3) Ecuaţia generală a unul plan cu vectorul normal ~n = a~i + b~j + c~k este
π : ax + by + cz + d = 0.
Demonstraţie. (1) Vectorii ~v1 şi ~v2 sunt necoliniari, deci ~n := ~v1 × ~v2 este prin definiţie un
vector perpendicular pe planul determinat de d1 şi d2 .
−−→ −→ −→
(2) Punctul M (x, y, z) aparţine planului ABC, dacă şi numai dacă AM ⊥AB × AC,
−−→ −→ −→ −−→ −→ −→
adică AM ·(AB × AC) = (AM , AB, AC) = 0, de unde rezultă imediat ecuaţia planului.
Propoziţia 2.41. Fie π1 : a1 x + b1 y + c1 z + d1 = 0 şi π2 : a2 x + b2 y + c2 z + d2 = 0 două
plane cu vectori normali ~n1 , ~n2 . Atunci π1 ∩ π2 este mulţimea soluţiilor sistemului
(
a1 x + b1 y + c1 z + d1 = 0
.În consecinţă:
a2 x + b 2 y + c 2 z + d 2 = 0
a1 b1 c1 d1
(1) π1 = π2 ⇔ a2
= b2
= c2
= d2
.

(2) π1 k π2 , π1 =6 π2 ⇔ aa12 = bb12 = cc12 6= dd12 . (sistem incompatibil)

 
a1 b 1 c 1
(3) Dacă rang = 2, atunci π1 ∩ π2 = d, o dreaptă cu vector director
a2 b 2 c 2
~v = ~n1 × ~n2 .
Demonstraţie. Exerciţiu!
Propoziţia 2.42. Fie π1 : a1 x + b1 y + c1 z + d1 = 0 şi π2 : a2 x + b2 y + c2 z + d2 = 0
două plane cu vectori normali ~n1 , ~n2 . Notăm π
\ 1 , π2 , unghiul diedru dintre cele două plane.
Atunci:
(1) sin(\ \
π1 , π2 ) = sin(~n1, ~
n2 ).

(2) π1 k π2 ⇔ ~n1 k ~n2 ⇔ (∃)λ ∈ R∗ , ~n2 = λ~n1 ⇔ ~n1 × ~n2 = ~0.

(3) π1 ⊥π2 ⇔ ~n1 ⊥~n2 ⇔ ~n1 · ~n2 = 0.

Demonstraţie. Demonstraţia e similară cu cea a Propoziţiei 2.38.

9
Propoziţia 2.43. Fie d o dreaptă cu vector director ~v şi π un plan cu vector normal ~n.
Atunci:

(1) d k π ⇔ ~v ⊥~n ⇔ ~v · ~n = 0.

(2) d⊥π ⇔ ~v k ~n ⇔ (∃)λ ∈ R∗ , ~n = λ~v ⇔ ~v × ~n = ~0.

π
(3) d,
d π= 2
− ~vd , ~n ≤ π2 .
, ~n, dacă ~vd

(4) cos(d,
d π) = sin(~vd
, ~n).

Propoziţia 2.44. Fie π1 : a1 x + b1 y + c1 z + d1 = 0 şi π2 : a2 x + b2 y + c2 z + d2 = 0 două

plane cu π1 ∩ π2 = d. Fie π un plan cu d ⊂ π. Atunci (∃)λ, µ ∈ R cu (λ, µ) 6= (0, 0) astfel
ı̂ncât ecuaţia planului π este:

λ(a1 x + b1 y + c1 z + d1 ) + µ(a2 x + b2 y + c2 z + d2 ) = 0.

Mulţimea planelor care trec prin d se numeşte fascicolul de plane determinat de dreapta d,
iar ecuaţia anterioară (cu (λ, µ) 6= (0, 0) arbitrare) se numeşte ecuaţia fascicolului.

Definiţia 2.45. Dacă M1 , M2 ⊂ R3 sunt două mulţimi de puncte, atunci dinstanţa dintre
ele e:
−→
dist(M1 , M2 ) := inf{||AB|| | A ∈ M1 , B ∈ M2 }.
În particular, dacă M1 ∩ M2 6= ∅, atunci dist(M1 , M2 ) = 0. Reciproca e adevărată, dacă
impunem condiţii suplimentare celor două mulţimi (de exemplu, să fie ı̂nchise).

Distanţe ı̂n spaţiu

1. Fie A, B ∈ R3 . Distanţa dintre A şi B este:
−→ p
dist(A, B) = ||AB|| = (xB − xA )2 + (yB − yA )2 + (zB − zA )2 .

|ax0 +by0 +cz0 +d|

2. Fie A(x0 , y0 , z0 ) şi π : ax + by + cz + d = 0. dist(A, π) = √
a2 +b2 +c2
.

3. Fie π1 k π2 . dist(π1 , π2 ) = dist(A, π1 ), unde A ∈ π2 .

4. Fie A(x0 , y0 , z0 ), B(x1 , y1 , z1 ) şi d dreapta care trece prin B şi are vectorul director
−→
~v = `~i + m~j + n~k. Atunci dist(A, d) = ||AB×~v|| .
||~v ||

5. Fie d1 k d2 . Atunci dist(d1 , d2 ) = dist(A, d1 ), unde A ∈ d2 .

6. Fie d1 , d2 două drepte cu vectori directori ~v1 , ~v2 . Fie A ∈ d1 , B ∈ d2 . Atunci

−→
dist(d1 , d2 ) = |(AB,~ v1 ,~v2 )|
||~v1 ×~v2 ||
.

10
Proiecţii şi simetrii
Definiţia 2.46. Fie M, O ∈ R3 . Atunci simetricul lui M faţă de O, este punctul M 00 situat
pe dreapta OM , astfel ı̂ncât O este mijlocul segmentului [M M 00 ]. El se poate determina
din condiţiile:
xM + xM 00 yM + yM 00 zM + zM 00
xO = , yO = , zO = .
2 2 2
Definiţia 2.47. Fie M ∈ R3 şi d o dreaptă.

(1) Proiecţia lui M pe d e M 0 = piciorul perpendicularei duse din M pe d.

(2) Simetricul lui M faţă de d este M 00 = simetricul lui M faţă de M 0 .

Observaţie: Pentru a-l determina pe M 0 , scriem ecuaţia planului π care trece prin M şi
are ca vector normal ~v = vectorul director al lui d. Atunci π ∩ d = {M 0 }. Coordonatele lui
M 0 se determină rezolvând sistemul de ecuaţii format din ecuaţia lui π şi ecuaţiile lui d.

Definiţia 2.48. Fie M ∈ R3 şi π un plan.

(1) Proiecţia lui M pe π e M 0 = piciorul perpendicularei duse din M pe π.

(2) Simetricul lui M faţă de π este M 00 = simetricul lui M faţă de M 0 .

Observaţia 2.49. Perpendiculara din M pe π este o dreaptă cu vectorul director ~n =

vector normal al lui π. π ∩ d = {M 0 }.

Definiţia 2.50. Fie d o dreaptă şi π un plan. Atunci:

(1) Proiecţia lui d pe π este

(a) Punctul M 0 , dacă d⊥π şi d ∩ π = {M 0 }.

(b) Dreapta d0 , dacă d nu e perpendiculară pe π, unde d0 = π 0 ∩ π, π 0 este planul
determinat de dreapta d şi de o perpendiculară pe π dusă dintr-un punct M ∈ d.

(2) Dreapta simetrică d00 a lui d faţă de π este M100 M200 unde M100 , M200 sunt simetricele
punctelor M1 , M2 ∈ d faţă de π.

Observaţia 2.51. Dacă d⊥π, atunci d00 = d. Dacă d ∩ π = {A}, atunci d00 = AM 00 , unde
M 00 e simetricul lui M ∈ d faţă de π.

11