Plumb de George Bacovia

Dormeau adânc sicriele de plumb,

Și flori de plumb și funerar veștmânt –
Stam singur în cavou… și era vânt…
Și scârțâiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb

Pe flori de plumb, și-am început să-l strig –
Stam singur lângă mort… și era frig…
Și-i atârnau aripile de plumb.

Definiția curentului literar: Simbolismul a apărut ca o reacție împotriva romantismului

decadent și a parnasianismului. Numele curentului este propus de poezia articol „Le’
Symbolisme” a lui Jean Moreas, din 1886. Poezia simbolista sugerează ideile, nu le
exprimă, ajutându-se de valori lexicale eufonice, de culori, gânduri și sentimente.
Precursorul simbolismului este considerat Charles Boudelarie, autorul operei „Florile
răului” în care valorifică estetică urâtului.

Trăsături: „Plumb” este o poezie simbolista datorită prezenței simbolurilor, a

corespondențelor, a sugestiei, a muzicalității, a laitmotivelor și a refrenelor. Teme
specifice curentului ,precum natura, iubirea și moartea se regăsesc în poezie. Obiectivul
poeziei îl constituie stările sufletești nedefinite, care neputând fi formulate clar sunt
transmise pe calea sugestiei.

Apariția: Poemul a fost publicat în volumul cu același nume în anul 1916 în revista
„Literatorul”

Semnificația titlului: Titlul poeziei, ” Plumb”, este metaforic și simbolic sugerând tema
poeziei , și anume moartea. Gramatical, titlul este alcătuit dintr-un substantiv simplu,
nearticulat, care sugerează ideea de generalitate. În sens denotativ „plumb” semnifica
metal greu, în sens conotativ, denotă o apăsare sufletească, monotonie, plictis și spleen.
Plumbul este de culoarea gri, griu’ fiind culoarea humei, sugerând toposul unde ajung
oamenii și obiectele, o stare de disperare, obsesia morții. Ca și muzicalitate, titlul este
compus din patru consoane și o vocală, această construcție sugerează o închidere definită
a spațiului existențial, fără nici o posibilitate de ieșire.

Tema: Temele poeziei sunt moartea, natura, iubirea și condiția omului de geniu. Eul liric
se simte singur, izolat într-o lume, care nu îl înțelege și îi îngrădește aspirațiile.
Compoziția exterioară: Poezia este alcătuită din două catrene, care corespund în
structură de adâncime celor două planuri, cel exterior din prima strofă, sugerat de
cuvintele: sicriu, cavouri și coroane. Iar cel interior din cea de a două strofă este sugerat
de sentimentul de iubire, de amor.

Structura de adâncime:
În prima strofă spațiul simbolic este închis și sufocant, el corespunde cu realitatea
mediului în care trăiește, viața în general, odaia. Cuvintele „sicriele” și „cavou”,
„funerar” sugerează moartea. Metafora „flori de plumb” este o sugestie a transformării
vegetalului, implicit a vieții în cenușiu, în mineral. Versul „Stam singur în cavou… și era
vânt…” sugerează solitudinea eului liric, pustietatea lui sufletească. Cuvântul „plumb”
apare în strofă de trei ori și se află în corespondență cu stările sufletești ale
poetului.”Vântul” este singurul element material dinamic, iar „ș” reprezintă sunetul
repetat obsesiv, asimilat ca și litera care șuieră. În strofă regăsim motive precum cel al
somnului, al izolării și al decorului funebru.
În cea de a două strofă spațiul este închis, interior, este un spațiu poetic interiorizat.
Sentimentul de iubire este sugerat de”amor întors” care semnifică moartea sentimentului,
inaccesibilitatea lui. Iubirea nu este înălțătoare, ci rece, nu există perspective de împlinire.
Poezia reprezintă o confesiune lirică în care se folosește persoană întâi singular. Mesajul
transmis este concis și cenzurat de orice fel de sentimentalisme. În poezie alternează
simbolul „plumb” cu alte cuvinte, cărora le schimbă sensul, astfel „amor de plumb”
sugerează un sentiment apăsător, oboseală psihică.
Imperfectul verbelor „stam, „dormea”, „era”, sugerează lipsa oricăror stări optimiste,
acțiunea lor neavând finalitate. Gramatica cuvintelor este sugerată de elemente funerare,
precum culorile gri și negru, prezente în poezie. George Bacovia însuși a mărturisit că „în
poezie m-a obsedat întotdeauna un subiect de culoare, pictura cuvintelor sau audiția
colorată. Fiecărui sentiment îi corespunde o culoare.” Toate cuvintele din poezie au o
sonoritate surdă. În versul „și-am început să-l strig”, strigătul este accentuat prin acest
vers, care sugerează senzații intense, viziunile eului liric asupra vieții. Eul liric dorește să
evadeze din această izolare, dar nu poate și rămâne doar un strigăt neajutorat, de
disperare, a expresiei a suferinței. Totul la George Bacovia trimite spre imposibilitatea
comunicării.
Plumbul apare simetric în ambele strofe, de șase ori, apare ca și rimă și sugerează
neputință eului liric de a evada din această lume sufocantă. Atmosfera acestei poezii este
tulburătoare, mai întâi prin simpla evocare a unei realități, moarte,la nivelul semantic al
cuvintelor folosite: sicrie, cavou, coroanele care scârțâiau și prin repetiția cuvântului
„plumb”, cuvânt cheie al întregii poezii, cuvânt magic folosit obsesiv. emoția poeziei se
declanșează încă din primul vers al celei de a doua strofă : „Dormea întors amorul meu de
plumb”. Cuvântul „întors” realizând misterul poeziei. Poetul sugerează o cădere, un zbor
în jos, care are specialitatea morții. Aripile fiind de plumb, căderea este surdă și grea iar
eul liric nu mai are posibilitatea înălțării. Muzicalitatea este realizată de tonalitatea
minoră a imperfectelor : stam, dormeam, era și de cuvinte cu valoare de onomatopee și
stridente scârțâiau și frig.