Scriitor reprezentativ pentru romantism, Mihai Eminescu aduce prin opera sa o contributie
definitorie pentru estetica acestei manifestari literare in spatiul romanesc. Viziunea sa artistica
despre lume se contureaza pe fundamentele unui mod aparte de a interpreta existenta in datele lor
fundamentale.
 Opera “Luceafarul”, publicata in anul 1883, este reprezentativa pentru creatia artistului si are
toate datele necesare pentru a putea fi considerata o capodopera a literaturii noastre.
 “Luceafarul” este un poem romantic, ce prezinta o poveste de dragoste mai speciala si profunda.
Scriitorul se inspiră în mod special din „Fata în grădina de aur”, basmul cules de Richard
Kunisch. Se poate observa si legatura stransa dintre textul nostru si “Mitul zburatorului”, acesta
fiind prezent în prima parte a poemului, în care este imaginat visul erotic al fetei de împărat,
ajunsă la vârsta iubirii (motiv comun cu poemul „Călin, file din poveste”). De asemenea, in
“Luceafarul” este prezenta problematica omului de geniu si se evidentiaza antiteza, procedeul
stilistic fundamental, in care se reliefează mai adânc „opoziția” dintre omul de geniu și omul
comun; planul teluric și planul cosmic; eternitate și efemeritate. In plus, se poate observa
amestecul genurilor și speciilor literare, adica existenta celor 3 genuri literare epic, liric și
dramatic, dar și prezența unor specii precum idila, pastelul, meditația filozofică.
 Tema poeziei este de inspiratie romantica, aceasta fiind fragmentata in 3 elemente : iubirea,
timpul, cosmosul. Aceasta este sustinuta de motivele literare existente, precum codrul,
singurătatea, visul, marea, castelul singuratic. De asmenea, scriitorul vrea sa sublinieze iubirea,
prin intermediul a două povesti de amor care definesc dragostea in mod diferit. Una dintre
secventele ce ilustreaza tema poemului este legata de prima poveste de dragoste existenta in text,
aceasta fiind intre Luceafăr (geniu, ființa superioară) și “preafrumoasa” fata de împărat, Catalina.
Aici observam ca pentru Luceafăr iubirea este o cale superioară de cunoastere pentru care merită
sacrifciul suprem, moartea. Intre timp, pentru Catalina iubirea este o stare de nostalgie
tulburatoare a infinitului, aceasta nazuind spre lumina pura a Luceafarului. Alta secventa
reprezentativa este legata de a doua poveste de dragoste existenta in text, aceasta fiind intre
Catalin si Catalina. Pe parcursul operei, Catalina iși pierde unicitatea si se transformă într-o
muritoare oarecare, ea conștientizand definitiv incompatibilitatea dintre lumea ei și lumea
Luceafărului. Aceasta se indragosteste de Catalin, un exponent al lumii mediocre. Cuplul lor
pune in lumina o exprimare a sentimentului de iubire pentru omul comun.
 Structura poemului este echilibrată, alcătuită din 98 de strofe de tip catren, respectiv din patru
tablouri construite pe alternanța a două planuri : terestru - uman și cosmic - universal, aflate în
antiteză. Titlul “Luceafarul” al poeziei, este un substantiv propriu care sugereaza un simbol al
unicității și superiorității, întruchipând geniul. Luceafărul este motivul central al textului, o ființă
opusă omului comun, ce trăiește drama neîmplinirii sentimentului de iubire. Acesta mai este
vazut si ca : fenomenul, aparența, fața cunoscută de pământeni. Din punct de vedere etimologic,
cuvântul provine din latinescul „Lucifer”, adică „cel ce lucește”, și amintește de Lucifer, îngerul
răzvrătit. Luceafărul se revoltă împotriva ordinii prestabilite a lumii, deoarece îi cere demiurgului
dezlegarea de nemurire, însă va fi refuzat categoric de acesta. De asemenea, titlul ne duce cu
gandul la “Hyperion”, acesta reprezentand esența, cripticul, fața necunoscuta pe care o știe doar
demiurgul. “Hyperion” provine din limba greacă („cel care merge pe deasupra”, „cel care este
deasupra”), fiind considerat zeul care face legătura între cer și pământ, întuneric și lumină,
moarte și viață. In plus, textul are măsura versurilor de 7-8 silabe, rimă încrucișată și ritm iambic.
 In final, opera literara “Luceafarul”, scrisa de Mihai Eminescu, este o capodopera a literaturii
romanesti, fiind una dintre cele mai importante opere din literatura noastra.