Criza petrolului din 1973

Codarcea Alexandru-Christian

Criza petrolului din 1973, supranumită și “Prima criză petrolieră” este o criză importantă
și fascinantă din istorie, ce a influențat drastic omenirea.
La 19 octombrie 1973, imediat după solicitarea președintelui Nixon adresata Congresului
de a acorda 2,2 miliarde de dolari de urgență cu scopul de a ajuta Israelul în conflictul cunoscut
sub numele de războiul Yom Kippur, Organizația Țărilor Arabe Exportatoare de Petrol (OAPEC)
a instituit un embargo asupra petrolului Statelor Unite. În cea mai sfântă zi din calendarul
evreiesc, Războiul Yom Kippur (cunoscut și sub numele de războiul arabo-israelian din 1973) a
fost declanșat printr-un atac surpriză, de catre o coaliție de state arabe conduse de Egipt și Siria
împotriva Israelului. Embargoul a încetat importurile de petrol către SUA (cât și către alte țări ce
au susținut Israeulul) din țările OAPEC și a început o serie de reduceri ale producției care au
modificat prețul mondial al petrolului. Aceste reduceri aproape au cvadruplat prețul petrolului de
la 2,90 dolari pe baril la 11,65 dolari pe baril în ianuarie 1974. În martie 1974, pe fondul
dezacordurilor din cadrul OAPEC cu privire la cât timp să continue interdicția, embargoul a fost
anulat oficial. În ciuda acestui fapt, prețurile mai mari ale petrolului au rămas intacte.
Arthur F. Burns a îndeplinit două mandate consecutive ca președinte al Consiliului
guvernatorilor Sistemului Federal de Rezerve, între 31 ianuarie 1970 și 8 martie 1978. În 1974,
Arthur Burns, a explicat faptul ca : ”The manipulation of oil prices and supplies by the oil-
exporting countries came at a most inopportune time for the United States. In the middle of
1973, wholesale prices of industrial commodities were already rising at an annual rate of more
than 10 per cent; our industrial plant was operating at virtually full capacity; and many major
industrial materials were in extremely short supply” 1. În plus față de aceste probleme legate de
costuri, industria petrolieră din SUA avea o lipsă masivă de capacitate de producție, ceea ce
însemna că era dificil să aducă mai mult petrol pe piață, dacă se considera necesar. Astfel, când
OAPEC a redus producția de petrol, prețurile au trebuit să crească, deoarece industria petrolieră
americană nu a putut răspunde cererii. În plus, sursele de petrol din afara Organizației Țărilor
Exportatoare de Petrol (OPEC) au câștigat un procent mai mare din piața mondială a petrolului.
Aceste concepte ale pieței, corelate cu efectul drepturilor de participare mai mari ale națiunilor
OPEC în industrie, au permis OPEC să exercite o influență mult mai mare asupra mecanismului
de stabilire a prețurilor pe piața petrolului încă de la formarea lor în 1960.
Devalorizarea dolarului care a fost experimentată la începutul anilor 1970 a fost, de
asemenea, un factor central în creșterile de preț instituite de OAPEC. Deoarece prețul petrolului
a fost cotat în dolari, valoarea scăzută a dolarului a scăzut considerabil veniturile pe care

1
trad : “Manipularea prețurilor și a aprovizionării cu petrol de către țările exportatoare de petrol a venit într-un
moment foarte nepotrivit pentru Statele Unite ale Americii. La mijlocul anului 1973, prețurile mărfurilor industriale
creșteau deja cu o rată anuală de peste 10%; uzina noastră industrială funcționa practic la capacitate maximă; iar
multe materiale industriale majore erau în cantitate extrem de redusă”.
națiunile OPEC le obṭineau din petrolul lor. Națiunile OPEC au recurs la convertirea prețul
petrolului din dolari în aur. Datorită încheierii acordului Bretton Woods, care pusese aurul la un
preț de 35 de dolari, prețul aurului a crescut la 455 de dolari pe uncie până la sfârșitul anilor
1970. Această schimbare drastică a valorii dolarului este un factor incontestabil de important în
creșterea prețului petrolului din anii 1970.

“Cum au reacționat oamenii sau ar fi trebuit să reacționeze în contextul

acestei crize?”

Embargoul petrolier este în mare parte acuzat că a provocat recesiunea din 1973-1975.
Politicile guvernului SUA au contribuit la recesiunea de atunci. În aceeaşi perioadă, pentru a
combate inflaţia în SUA, preşedintele Richard Nixon a impus prima fază a unui program de
control al salariilor şi preţurilor, ceea ce a pus presiuni şi mai mari pe producţia internă, şi aşa
slăbită de secarea exploatărilor. Controalele prețurilor salariale au obligat companiile să mențină
salariile ridicate, ceea ce a însemnat că întreprinderile au concediat lucrători pentru a reduce
costurile. În același timp, nu au putut să scadă prețurile pentru a stimula cererea, asa că mulți
oameni și-au pierdut slujba. Şocul preţului petrolului din 1973 a provocat, după unele estimări,
micşorarea PIB-ului american cu 2,5%, a dus la majorarea şomajului şi inflaţiei şi a aruncat
economia într-o recesiune severă şi de durată.
Pentru a înrăutăți situatia și mai mult decât era deja, Sistemul Federal de Rezerve al
Statelor Unite ale Americii a ridicat și a scăzut ratele dobânzilor de atâtea ori, încât
întreprinderile nu au reușit să-și planifice viitorul. Drept urmare, companiile au menținut
prețurile ridicate, ceea ce a agravat inflația. Le-a fost frică să angajeze noi muncitori, agravând și
mai mult recesiunea. Oficialii Sistemului Federal de Rezerve al Statelor Unite ale Americii au
aflat, prin intermediul istoriei recesiunilor din SUA, faptul că trebuiau să gestioneze așteptările
întreprinderilor cu privire la inflație. De atunci, ei au fost consecvenți în acțiunile lor, indicandu-
și clar intențiile cu mult înainte de momentul limită.
Embargoul petrolier a agravat inflația prin creșterea prețurilor la petrol. A venit într-un
moment vulnerabil pentru economia SUA. Producătorii autohtoni de ulei funcționau la maxim.
Nu au reușit să producă destul petrol pentru a compensa cererea.
De asemenea, embargoul a agravat și recesiunea. În primul rând, prețurile mai mari la gaz
au însemnat că, consumatorii au mai puțini bani de cheltuit pentru alte bunuri și servicii. Acest
lucru a scăzut cererea si a slăbit încrederea consumatorilor. Oamenii au fost obligați să-și
schimbe obiceiurile, simțind situația ca pe o criză pe care guvernul încerca să o rezolve, dar fără
succes. Această lipsă de încredere i-a făcut pe oameni să cheltuiască mai puțin.
În același timp, șoferii au fost obligați să aștepte în rânduri care adesea parcă nu se mai
terminau. Se trezeau înainte de zori sau așteptatau până la amurg pentru a evita cozile.
Benzinăriile au implementat semne cu coduri de culoare : verde când gazul era disponibil, galben
când era raționat și roșu când era epuizat. A fost introdus si raționamentul impar : șoferii cu
plăcuțe de înmatriculare care se terminau cu numere impare puteau obține benzină în zilele
impare, iar șoferii cu plăcuțe de înmatriculare care se terminau cu numere pare puteau obține
benzină în zilele pare.
De asemenea, s-a redus limita de viteză națională la 55 de mile pe oră pentru a economisi
gazul. În plus, Nixon a instituit ora de vară pe tot parcursul anului pentru 1974 și 1975.
Embargoul petrolier a conferit OPEC o nouă putere de a-și atinge obiectivul de a gestiona
aprovizionarea cu petrol a lumii și de a menține prețurile stabile. Prin creșterea și scăderea
producției, OPEC încerca să stabilizeze prețul petrolului. Dacă prețul scădea și ajungea prea mic,
vindeau marfa lor finită prea ieftin.
Oamenii au făcut tot ce au putut, reacționând adecvat pentru acea perioadă grea. Toate
efectele acestei crize sunt justificate având în vedere ce s-a întamplat și ce se putea face mai
departe la momentul acela. Consider că deși unii au suferit, iar alții au profitat de pe urma acestei
crize, totul a fost într-un echilibru bine definit. Oamenii au fost debusolați, dar din această criză,
cât și din altele, oamenii au învățat când de important este să te adaptezi în funcție de situație.
Oamenii s-au adaptat condițiilor de trai din perioada aceea și au supraviețuit, trecând peste cu
bine.

“Cum ar reacționa oamenii în fața acestei crizei, dacă aceasta s-ar

desfășura în zilele noastre?”
Prima criză petrolieră a fost o criză importantă și bine cunoscută în istorie. Ca să o
aducem în zilele noastre nu ar fi foarte greu, pentru că și noi la rândul nostru asistăm la o criză în
prezent, criza începută de virusul Covid-19. Cum ne-am adaptat în prezent la criza actuală, am
putea foarte bine să ne adaptăm și în cazul mutării crizei petroliere din 1973 în prezent.
Dacă această criză s-ar desfășura în zilele noastre, consider că oamenii ar reacționa mult
mai bine și ar trece mai ușor peste ea.
Petrolul este încă o foarte importantă materie prima pentru o economie, dar în cazul unei
crize actuale, oamenii ar putea găsi soluții moderne. Dacă vorbim despre combustibili auto, în
zilele noastre mașinile electrice capătă din ce în ce mai multă popularitate pe an ce trece. O astfel
de criză, clar ar fi în favoarea mașinilor electrice. Probabil, mașinile electrice ar fi noile mașini
comune ale oamenilor, cele cu benzină, motorină etc, rămânând de domeniul trecutului. Această
schimbare ar fi benefică pentru natură, diminuând poluarea, cât și pentru sănătatea fizică și
psihică a oamenilor. De asemenea, nu ar fi existat o nouă limita de viteză. În plus, firmele ce se
ocupă de fabricarea mașinilor electrice ar trebui să producă modele mai ieftine, pentru a oferi
posibilitatea de a avea o mașină electrică aproape oricui. Acestea ar fi capabile de o asemenea
producție, deoarece vechile fabrici ce produceau mașini pe benzină sau motorină, s-ar fi adaptat
la noile nevoi.
Cât despre calitatea vieții omului, respectiv locul de muncă, aceasta nu ar fi fost atât de
drastică afectată de criză. Oamenii în zilele noastre pot munci de acasă, din fața calculatorului,
deci multe slujbe s-ar fi păstrat. Spun acest fapt deoarece mai sus am explicat subtil faptul că deși
petrolul este foarte important într-o economie, nu mai depindem atât de mult de el ca pe vremuri.
Ca prin urmare, chiar dacă prețul s-ar cvadrupla, nu ar rămâne așa pentru mult timp deoarece
oamenii pot găsi soluții moderne pentru a înlocui anumite produse ce depindeau doar de petrol în
trecut. Dacă ar fi să își mai piardă slujba oamenii, ar fi mult mai puțini în perioada noastră și ar
avea posibilitatea să își găsească mai ușor un nou loc de muncă prin intermediul internetului din
ziua de astăzi. În plus, în zilele noastre avem posibilitatea să avem mai mulți roboți sau mașinării
ce ar putea fi controlate de la distanță, respectiv de acasă, de către om. Acest lucru este important
deoarece până în momentul în care se va ajunge la situația în care fiecare om să aibă o mașină
electrică, oamenii ar putea lucra de acasă, nemaifolosind mașina actuală dependentă de benzină.
În concluzie, oamenii s-ar adapta mai ușor la anumite condiții în zilele noastre din pricina
nenumăratelor posibilități pe care le au acum.