Politica lui Franklin Delano Roosevelt- New Deal

Drumul ce a dus spre New Deal (Noul Curs)

Situația ce a dus spre implementarea unui astfel de proiect major pe plan economic a fost fără
îndoială Marea Depresiune dintre anii 1929-33 din Statele Unite ale Americii, cauzată de
devalorizarea bursei de valori a statului american. Criza economică a precedat un colaps
imens în lumea capitalistă. Astfel, criza a dus la apariția unui val de șomaj și sărăcie- 27% din
populația muncitoare a SUA rămâne fără loc de muncă.
În cea mai grea perioadă a Depresiunii (1932-33), o parte din populația muncitoare a statelor
ce aveau legătură economică cu SUA au rămas fără locuri de muncă: 23% în Anglia și
Belgia, 24% în Suedia, 29% în Austria, 32% în Danemarca, 31% în Norvegia și 44% în
Germania.
Între 1929-31, fabricația industrială a scăzut cu până la o treime iar în 1933 până la jumătate
(de la 103 mlrd. dolari la 55 mlrd.). La izbucnirea crizei, rata șomajului era de 3%, ca în
1933 să ajungă la 25%. Astfel au scăzut salariile celor angajați în câmpul muncii și numărul
cetățenilor rămași fără adăpost a ajuns la 2 milioane. Prețurile produselor agricole au scăzut
cu 60%. Însă, în statul american apare și foametea, cauzată de decizia fermierilor de a
sacrifica animalele din cauza prețurilor mici. Încercările populației de a lua credite din
băncile statului și scăderea valorii creditelor au dus la prăbușirea băncilor. Până în 1933,
numărul băncilor ce au intrat în faliment a ajuns la circa 4000. Dorința statului american de a
menține fabricația autohtonă a dus la scăderea comerțului internațional la 66%.
Situația de criză a dus la izbucnirea grevelor și a răscoalelor în rândul forței muncitoare.
Aceste manifestații au favorizat partidele de stânga, care au devenit tot mai vocale.
La momentul izbucnirii crizei, în SUA era prim-ministru de un an Herbert Hoover. Politicile
acestuia, însă nu au dus la diminuarea crizei, ci din contra, la acutizarea ei deoarece nu
reprezentau schimbări mărețe. Situația creată de conducerea statului nu găsea drum spre
schimbare din cauza mecanismului liberal-burghez din guvern, guvernanții desconsiderând
criza și crezând că totul se va rezolva de la sine. Siguranța guvernului nu a durat mult, chiar și
membrii Partidului Republican ajungând să nu agreeze politicile prim-ministrului, pe
perioada căruia datoriile au crescut de la 16 la 19 miliarde $ în 1933. Acesta pierde
următoarele alegeri din noiembrie 1932. F. D. Roosevelt este ales ulterior președinte
câștigând sufragii în marea majoritate a statelor americane. După o scurtă perioadă de timp,
noul președinte începe să implementeze un proiect amplu pe plan economic denumit ”Noul
Curs.” Președintele a câștigat încrederea Partidului Republican de asemenea, prin mișcarea sa
de reînviere a economiei, firmelor ce intraseră în faliment și a agriculturii.
Proiectul propriu-zis „New Deal”
Primul domeniu în care s-a pus în funcțiune noul proiect al președintelui a fost cel bancar.
Acesta a reușit în primele zile de mandat să închidă băncile-fantomă, instaurând o pauză în
sistem și deschizându-se ulterior doar o parte din băncile existente. Peste o lună a obligat
cetățenii ce posedau aur să-l predea statului în schimbul valorii sale în valută. De asemenea,
pentru a dispune de resurse financiare, planul a redus cu 15% salariile guvernanților și a
militarilor, scăzând cheltuielile statului cu 1 miliard $.
Ulterior a fost abolită legea prohibiției, statul putându-se folosi și de impozitele pe băuturi
alcoolice. Prețul stabil al aurului a fost ridicat de la 20 la 35$.
În acest mod, guvernul a pus în funcțiune un număr mare de planuri economice în trei valuri
(1933, 1935, 1937). Aceste proiecte au dus la confruntarea celor mai grele momente ale
crizei: șomaj, sărăcie, foamete. Astfel sistemul economic al statului a reușit să rămână în
picioare. Unele dintre cele mai importante schimbări s-au făcut în sfera muncitorească:
asigurarea de șomaj, săptămâna de lucru de 40h, interzicerea angajării minorilor în câmpul
muncii, pensiile pentru vârstnici și alte categorii de cetățeni, salariu mediu și altele...
Între anii 1933-34, noul sistem a reușit să scadă rata șomajului de la 25 la 20% contra unor
costuri de circa 8 miliarde de dolari. Cel de-al doilea Curs începe în 1935 cu principii
similare, oferind priorități categoriilor vulnerabile de cetățeni. Creșterea impozitelor pentru
oamenii înstăriți și ajutoarele oferite fermierilor și cooperativelor de fermieri a scăzut la 15%
rata de șomaj. La câteva luni rămase până la alegeri, Roosevelt a înregistrat un record
crescând până la 79% impozitul clasei înstărite. Prin această decizie, președintele a câștigat
un al doilea mandat cu un număr de sufragii mai mare decât precedentul.
În cel de-al treilea Curs, Roosevelt decide să micșoreze cheltuielile insituțiilor, însă situația
nu a înregistrat creșteri, rata șomajului ajungând din nou la 20%, fapt care a făccut ca
președintele să ceară la Congres un pachet de asistență financiară în valoare de 5 miliarde $.
Anul 1939 era anul pregătirilor de război. Astfel s-au declanșat cheltuieli pe armament și alte
echipamente militare. Anume aceasta a fost perioada în care rata șomajului a scăzut
considerabil, economia redresându-se treptat în special începând cu 1941, când SUA intră în
război. Pe perioada de 6 ani a Noului Curs, datoriile publice au crescut cu 20 miliarde $, în
următorii 6 ani au crescut cu 220 miliarde $. Astfel, la sfârșitul anului 1945, datoriile publice
au ajuns la 260 miliarde de dolari. Șomajul însă în ultimii 6 ani a început să scadă ajungând la
circa 2%.