Criza economica mondiala

Criza din 1929-1933 a provocat un adevarat soc psihologic. Nedumerirea si

pesimismul au pus stapanire chiar pe cele mai limpezi si mai optimiste cugetari.
Aceasta, având cauze în ciclicitate în fluctuatiile intrinseci ale activitatii
economice, dar si într-o dezvoltare ce a supralicitat consumul, a zguduit lumea si a
cuprins toate ramurile de activitate. A izbucnit în Wall-Street, în "Joia Neagra", 24
octombrie 1929. Actiunile s-au prabusit, falimentele au început sa "curga" în lant.
Toate componentele fundamentale ale liberalismului - individualismului, libera
initiativa, determinarea preturilor prin jocul concurentei - au intrat in deruta.
Cauzele crizei au fost multiple si variate ca surse. Dezbaterea teoretica asupra
cauzelor si interpretarilor celei mai mari crize a capitalismului modern inca nu s-a
incheiat. Cel mai adesea, criza a fost explicata prin dislocarea comertului mondial si
a economiilor nationale in timpul primei conflagratii mondiale. Alti specialisti au
explicat criza printr-un accident de parcurs al liberalismului sau prin excesul de
rationalizare economica, indeosebi in S.U.A si Germania, unde maximumul de
organizare a productiei si a muncii a fost insotit de maximumul de somaj.Efortul de
investitii din anii ‘20 a fost insotit de riscuri si dezechilibre ca si derapaje financiare;
abuzul de credite de consum si de speculatii bursiere care s-a practicat in S.U.A in
anii primului deceniu interbelic.
In aceasta lume nerefacuta dupa razboi, cele trei puncte slabe ce caracterizau
prosperitatea anilor ‘20 au fost pretutindeni prezente: criza agricola de
supraproductie insotita de scaderea preturilor si a veniturilor taranimii; criza de
suprainvestitii speculative in sectoarele pilot ale economiei si criza financiara. Criza
a atins initial economiile germanice mai fragile dar mai ales mai dependente de
creditul american. In primavara anului 1921, falimentul bancii Kredit Anstalt din Viena
a antrenat prabusirea intregului sistem bancar austriac. Prin ricoseu, bancile
germane, foarte implicate in economia austriaca, au intrat in randul lor in criza.
Tarile subdezvoltate si in curs de industrializare au fost cele mai lovite,
deoarece economia lor depindea de comertul cu produse agricole si materii prime. In
cinci ani, din 1929 si pana in 1933, depresiunea a distrus cei trei piloni ai economiei
mondiale: productia, circulatia internationala de marfuri si capital, sistemul monetar
international.
Geneza

Crahul bursier din octombrie 1929 s-a transformat într-o lunga depresiune
economica, faptul care a întunecat întreaga perioada a anilor ’30 si s-a reflectat initial
în prabusirea productiei, a investitiilor, a preturilor si veniturilor, ca si a comertului
international, dar si prin înmultirea falimentelor si cresterea vertiginoasa a somajului.
Catastrofa bursiera din 1929 a fost consecinta logica a boom-ului speculativ început
în 1926: atrasi de perspectiva unor câstiguri rapide si cu atât mai facil de obtinut cu
cât se puteau cumpara actiuni pe credit (4/5 dintre acestea fiind cumparate pe credit
în 1929), speculatorii s-au înmultit, ajungând sa reprezinte aproape 6% din totalul
populatiei americane. Fonduri de toate provenientele (întreprinderi, banci, particulari)
mai mult sau mai putin bine canalizate de societatile specializate – investments trust
– si de brokeri au împins valorile bursiere la o crestere exagerata. Reteaua bancara
a SUA, eterogena si dezechilibrata, în conditiile în care 1% din banci detineau peste
50% din sumele depozitate, s-a dovedit absolut incapabila sa stapâneasca aceasta
situatie anormala. Între 1926 si 1929, volumul împrumuturilor destinate speculatiilor a
crescut de la 2,5 miliarde dolari la 6 miliarde, indicele valorilor bursiere crescând în
aceeasi perioada de la 100 la 2161. Aceasta crestere a depasit în mod evident
evolutia valorii reale a întreprinderilor, al caror capital sau cifra de afaceri nu au putut
creste de doua ori în trei ani. Treptat dividendele s-au subtiat în raport cu valoarea
actiunilor si aceasta scadere a ratei profitului a determinat investitorii la revânzarea
actiunilor. La rândul sau, guvernul american, îngrijorat de acest exces speculativ a
favorizat cresterea dobânzilor pe termen scurt, acestea depasind pragul „psihologic”
de 10%, situatie care a antrenat pierderea încrederii în rândul operatorilor bursieri.
Miscarea de revânzare a fost astfel amorsata si a capatat rapid o alura catastrofica,
culminând la 24 octombrie 1929 când 12 milioane de actiuni au fost puse în vânzare,
cursul acestora prabusindu-se însa în conditiile în care cumparatorii nu au aparut.
Criza creditului, consecinta imediata a crizei bursiere a antrenat criza productiei
industriale în dublu sens: pe de o parte, prin aceea ca a limitat posibilitatile de
finantare si a îngreunat reluarea procesului de productie, iar pe de alta parte a
diminuat consumul, larg sustinut prin credite în anii ’20. Scaderea cererii solvabile a
determinat sporirea dimensiunii stocurilor de marfuri si a impus reducerea sau
stoparea productiei.
 Argumentele lui Milton Friedman demonstreaza ca SUA este tara de origine
crizei: „Dovada cea mai importanta a faptului ca recesiunea s-a extins din Statele
Unite în restul lumii, mai degraba decât în sens invers, consta în miscarea aurului. În
1929, Statele Unite se bazau pe etalonul-aur, în sensul ca pretul oficial al aurului
(20,67 dolari pentru uncia de aur fin) fixat de guvernul american asigura vânzarea
sau cumpararea la cerere. Multe alte tari se bazau pe asa-numitul standard de
schimb
Principalele cauze ale crizei:
- ciclicitatea tehnologica a productiei, generata de schimbarea mijloacelor tehnice, a
surselor de energie, etc.;
- productia fara acoperire si blocajul financiar;
- scad preturile si se distrug produse spre a nu fi generata o scadere si mai mare de
preturi (un procedeu pe cât de simplist, pe atât de pagubitor).

Efecte

Concludent este faptul ca unele din manifestarile crizei au continuat si dupa

încheierea perioadei, fenomen ilustrat de faptul ca în vreme ce societatile
industrializate au iesit mai repede din impas, marile dificultati în agricultura nu au
încetat sa afecteze în special statele slab dezvoltate din vasta regiune cuprinsa între
Marea Baltica si Marea Neagra.
Criza a favorizat, pe de o parte, revizionismul manifestat într-o forma din ce în
ce mai agresiva, iar pe de alta, a pus în dificultate democratiile, care au lasat cale
libera dictaturilor, dând prin aceasta o coloratura sumbra vietii internationale si cele
mai negre temeri în ceea ce priveste viitorul.
Productia industriala a marilor state a scazut în medie cu 65%. Fata de 1929,
în 1933 productia industriala a SUA a scazut cu 65%, a Angliei cu 86,1%, a
Germaniei cu 65%, a Frantei cu 77%. Anul 1932 a fost an de apogeu al crizei. Erau
30 milioane someri în tarile dezvoltate, iar salariile scadeau abrupt. Criza din
industrie a fost însotita de o criza în agricultura, practic în toate domeniile. SUA,
Germania, Anglia, Franta, Japonia, alte state, practic toate statele europene. Evident,
România, pe urma în Asia, America de Sud, etc. au fost puternic lovite de criza.
Pe de alta parte trebuie subliniat ca urmarile politice ale crizei din 1929-1933 au fost
mai puternice si mai nefaste pentru omenire decat consecintele ei economice.
Impactul crizei cu politica a fost deosebit de dur in Occident si Europa centrala. In
Germania ea a dus la dictatura nazista, in Franta si Anglia a dus la dezagregarea
executivului si instabilitate ministeriala (Paris) si la un reflux electoral in favoarea
conservatorilor (Londra). Temerile politice au impiedicat cooperarea economica,
esentiala in redresarea si restaurarea increderii. Preocuparile pentru indepartarea
dificultatilor materiale si financiare au distras atentia oamenilor de stat de la
pericolele politice iminente - revizionismul si revansardismul - si au izolat natiunile,
prejudiciind speranta de securitate.
Perioada 1929-1933 reprezinta, pentru omenire, esecul tentativei si al efortului
de a restabili componentele esentiale ale doctrinei liberale in economie. Criza a
reanviat dificultatile aparute dupa Versailles, determinand domolirea valului de
idealism Wilsonian de fraternitate umana invederand ca resortul moral al colectivitatii
a fost prea slab pentru a rezista adversarilor si perspectivei plumburii care aparea la
orizont.

America

Trei fraze; „negru-joi”, „negru luni” si „marti negru” sunt folosite pentru a
descrie acest colaps din bursa devalori. Toate trei sunt adecvate,deoarece aceasta
cadere nu s-a intamplat intr-o singura zi. Initial, accidentul s-a produs la „negru joi”
(24 octombrie 1929), dar a fost catastrofal recesiunii in ziua de „negru luni” si „marti
negru” (28 octombrie si 29 octombrie 1929), zi care a precipitat raspandirea panicii
si a debutului fara precedent si de lunga durata a ceea ce urma sa se intample in
Statele Unite. Acest colaps a continuat fara oprire timp de o luna.
In momentul in care a cazut piata, brokerii au cerut achitarea imprumuturilor,
care insa nu au putut fi platite. Bancile au inceput sa cada deoarece rau-platnicii nu
au putut achita datoriile si pentru faptul ca deponentii au inceput sa-si retraga
depozitele. Garantiile guvernamentale si reglementarile bancii federale prezentate
pentru previnirea panicii nu au fost eficiente. Esecurile bancilor au dus la pierderi de
miliarde de dolari in active. Datoriile restante au devenit apasatoare, deoarece
preturile si veniturile au scazut cu 20% pana la 50% in timp ce datoriile au ramas la
aceeasi valoare in dolari. Dupa panica din 1929 si in decursul a zece luni din 1930,
au falimentat 744 banci in America.
Intre anii 1929 si 1932, au devenit someri 13 milioane de oameni, productia in
industrie a scazut aproape la 45%, constructiile au scazut cu 80% si aproximativ
5000 de banci s-au inchis.

Germania

Economia Germaniei era foarte vulnerabila deoarece a fost construita de

capital strain, mai ales prin imprumuturi din America si era foarte dependent in
comertul extern. In momentul in care imprumuturile au incetat sa mai vina iar exportul
extern a cazut, nivelul de productie a scazut si lucratorii germani au fost
disponibilizati. Conturile si economiile facute de o viata au fost sterse complet, inflatia
a crescut punand astfel in dificultate familiile in achitarea datoriilor si nevoilor
personale.
Cancelarul german Bruning a decretat inchiderea tuturor bancilor si izolarea
marcii de lumea exterioara. Dar Germania in criza va cuceri sistemul bancar englez.
Odata cu Londra principalul releu financiar intre S.U.A si restul lumii a fost atins.
Sperantele asupra lirei au obligat guvernul britanic sa abandoneze Gold Exchange
Standard (convertibilitatea lirei in aur) in septembrie 1931.
Dovada elocventa o constituie ascensiunea fulgeratoare a lui Hitler si a
national-socialismului german, a caror forta, pâna la aparitia crizei, era neglijabila.
Temerile politice au împiedicat cooperarea economica, esentiala în redresarea si
restaurarea încrederii. Preocuparile pentru îndepartarea dificultatilor materiale si
financiare au distras atentia oamenilor de stat de la pericolele politice iminente si au
izolat natiunile, prejudiciind speranta de securitate. Marea Depresiune, puternica
criza economica dintre anii 1929-1933,a fost un fenomen mondial ce a cunoscut
aspecte si grade de intensitate diferite de la tara la tara. În aceasta perioada s-au
manifestat concomitent criza financiara, criza productiei si a schimburilor
comerciale, criza sociala.
Tensiunile generate de aceasta criza au adus la putere miscarea extrem-
nationalista, nazismul, o ideologie totalitarista unde rasele fără o patrie erau
considerate "rase parazite", iar cu cât mai înstăriţi erau membrii unei rase parazite,
cu atât mai virulent era considerat parazitismul lor. O rasă "stăpână" putea, conform
ideologiei naziste, să îşi mărească puterea prin eliminarea raselor parazite de pe
teritoriul lor. Aceasta era justificarea teoretică a opresiunii şi eliminării evreilor şi a
ţiganilor, sarcină pe care majoritatea naziştilor o considerau drept datorie (chiar dacă
neplăcută). În momentul de faţă în Germania nazismul precum şi folosirea svasticei
sunt interzise prin lege, dar încă mai există grupări şi chiar partide neo-naziste
(ilegale).

Italia

In aceasta perioada a aparut miscarea fascista, o ideologie care a stat la baza

unor partide de extremă dreaptă politică, caracterizându-se prin naţionalism
extremist, misticism, violenţă, demagogie socială etc].
In 1932 nivelul total al productiei industriale din Italia a scazut cu 33% in
comparatie cu anul 1929. Mai mult de 1 milion de oameni au ramas fara munca.
Preturile in agricultaura au scazut, nivelul in agricultura a scazut iar oamenii au fost
privati de pamanturi pentru neplata impozitelor si datoriilor. Astfel au devenit chiriasi
si muncitori la ferme. In anii de criza, salariile din industria grea s-au redus cu pana la
50%. Muncitorii erau obligati sa plateasca diverse amenzi si sa ofere „voluntar”
contributii la organizatiile fasciste. Multi comunisti au fost inchisi in inchisorile fasciste
si multi erau constransi sa emigreze in alte tari. Astfel se face ca in aceasta perioada
s-a inregistrat un numar mare de emigrari in U.S.A.

Japonia

In Japonia criza economica mondiala s-a manifestat sub o forma extrem de

acuta. Valoarea productiei industriale totale a scazut in 1931 cu 32,4% fata de 1929.
In 1929 au aparut 21 de asociatii monopol, in 1930 erau deja 31 iar in 1931 au aparut
inca23. Producatorii erau firmele mici si mijlocii care nu puteau acoperi insa
cancurenta marilor monopoluri. Monopolurile atacau in mod constant nivelul de viata
al muncitorilor. Salariile muncitorilor erau in continua scadere de la 25% pana la
45%. In 1931 erau 3 milioane de someri in toata tara. Astfel in 1931 erau de doua ori
si jumatate mai multi someri pata de anul 1928.
In 1931 s-au descoperit organizatii care aveau ca scop pregatirea unei lovituri
de stat pentru instaurarea dictaturii militare.
Marea Britanie

In timpul perioadei de stabilizare a capitalismului dezvoltarea industriala era in

Marea Britanie mai lenta decat in alte tari capitaliste. Imperialismul englez, a pierdut
pozitiile in productie capitalista si in productia comertului mondial. Au suferit pierderi
in comertul exterior si in sistemul financiar si de credit. Volumul de comert exterior a
scazut mai mult de jumatate. Valoarea a lirei sterline a scazut in 1931 cu o treime.
Pentru prima oara in istorie tara a devenit pasiva nu numai din punct de vedere al
echilibrului comertului, dar si al balantei de plati. Criza s-a inrautatit brusc in situatia
de lucru a maselor; aproximativ 3 milioane lucratori au fost aruncati pe strazi de
capitalisti. Pe baza datelor oficiale, in 1932 erau someri in jur de 61% ( industria
metalurgica si in constructii).

Franta

In Franta, criza economica s-a manifestat mai tarziu decat in celelalte tari din
Europa, incepand cu anul 1930, dar a durat pana in anul 1935. In aceasta perioada
productia in sectorul mecanicii a scazut pana la 69% din nivelul anului 1929.
Comertul extern a cazut de-a lungul crizei mai mult de jumatate. Nereusind sa tina
pasul cu concurenta din Marea Britanie, America si Germania, Franta isi pierde
pozitia pe piata comertului extern. Chiar si comertul intern a avut de suferit, scazand
substantial pretul la grau, orz, ovaz, lana si zahar. In domeniul de circulatie monetara
criza a avut ca punct de pornire falimentul Bancii Oustric, una dintre cele mai mari in
Franta. Micii deponenti au pierdut, o suma nu mai putin de 3 miliarde de franci. Criza
a fost grava si pentru populatie pentru ca nu-si puteau plati darile, taxele si chiriile,
astfel incat a crescut numarul vanzarilor de proprietati.
In noiembrie 1932 au incheiat un pact ne non-agresiune cu Uniunea Sovietica.
Australia

Australia este o tara extrem de dependenta de exportul produselor agricole si

industriale. Astfel, a fost una din tarile cel mai puternic lovite de criza, precum
Canada si Germania. Scaderea cererii de export a exercitat o presiune puternica
asupra salariilor reducandu-le substantial. In 1932, somajul atinge un nivel de 32%
ducand la crearea de incidente civile. Dupa 1932 s-a inregistrat o crestere in lana si
la preturile carnii conducand astfel la o recuperare graduala.

Canada

Afectata de recesiune globala economica productia industriala canadiana a

scazut la doar 58% din 1929 pana in 1932, al doilea cel mai scazut nivel din lume
dupa Statele Unite, si foarte in spate fata de natiuni precum Marea Britanie, care a
scazut numai la 83%. Venitul national total a scazut la 56% din nivelul anului 1929,
din nou mai ru decat orice natiune in afara de Statele Unite.

Datorita profunzimii si amplorii pe care a avut-o criza, au fost aplicate,

experimental, mai multe solutii insa doua s-au particularizat in mod deosebit.
Deflatia a fost solutia practicata in Germania si Franta vizand mentinerea
echilibrului bugetar prin reducerea cheltuielilor publice si stabilirea balantei
comerciale printr-o scadere a preturilor de revenire favorabila exportului insa obtinuta
printr-o scadere drastica a salariilor. Experimentul a fost aplicat in 1935 cand a esuat.
In Germania, deflatia, nu numai ca nu a reusit sa produca efecte pozitive ci a adancit
depresiunea economica deja generata de insuficienta monedei si a creditului.
Generatia specialistilor deceniului al patrulea care l-a avut in fruntea sa, indiscutabil
pe economistul si ganditorul J.M. Keynes, a condus in cele din urma la scoaterea
economiei mondiale din criza.
Acceptarea deficitului bugetar – inflatia.
In Germania, implicarea statului in economie s-a facut in numele national-
socialismului exprimand dirijismul de natura totalitara, mai ales in timpul lui A.Hitler,
ridicat pana la aberante metode de exterminare a unor categorii de cetateni dupa
criterii etnice, rasiale. In Italia, interventionismul etatist s-a manifestat in varianta
dirijismului corporativ cu grave incalcari ale democratiei. Modelul totalitar al
dirijismului a fost autoritar in Germania, Romania, Ungaria si corporatist in Italia. In
URSS, interventia statului in economie s-a bazat pe mecanismul planificarii
economice. Aici planificarea a fost dusa pana la extrem prin inlocuirea mecanismelor
normale de piata si preturile variabile cu un set arbitrar de preturi.
In conceptia presedintelui american fenomenele de criza nu puteau fi inlaturate decat
prin stoparea scaderii preturilor si cresterea profiturilor. O prima masura a fost luata
la 19 aprilie 1933 cand si S.U.A abandoneaza etalonul aur. Convertibilitatea dolarului
in aur este suspendata, si a devalorizat dolarul cu pana la 50%.
Totodata, statul a concentrat uriase fonduri pe calea imprumuturilor bancare in
vederea subventionarii industriei si finantarea de lucrari publice, pentru redresarea
somajului. Programul lui Roosevelt a fost apreciat drept "unul din proiectele cele mai
revolutionare si cele mai importante in vederea controlului industriei ce-a fost
vreodata elaborat in Statele Unite".
 BIBLIOGRAFIE

1. Curs Economie Mondiala, Autor : Conf. Univ. Dr. Cristina Burghelea

2. Europa economica interbelica, Autori : Saizu I., Tacu Al., Institutul european, Iasi,
1997.

3. La fin de la Republique Allemande (1929-1933). Autor : Badia Gilbert Paris, 1958.

4. http://en.wikipedia.org

5. The World in Depression - "An Explanation of the 1929 Depression",

Autor : Charles Kindleberger (Berkeley: University of California Press, 1973).