Sunteți pe pagina 1din 10

Marea Criza Economica

Marea criză economică a fost perioada crizei lumii capitaliste


datorată supraproducției, între anii 1929-19333, caracterizată
printr-o scădere dramatică a activității economice mondiale.
Primele semne ale crizei s-au manifestat încă din anul 1928.

In 29 Octombrie 1929, intr-o zi de Marti, asa numita


Martia Neagra, a fost inceputul marii crize economice in
Statele Unite care de obicei este asociata cu prabusirea
bursei de actiuni.

Se stie ca bursa reprezinta un indicator


sintetic al activitatii economice intr-o
economie de piata.
La 24 octombrie 1929, in Joia neagra, are loc crahul
bursier de pe Wall Street din New York. In acea zi, 12
milioane de actiuni sunt oferite la vanzare fara a gasi
cumparatori. Cursul se prabuseste, iar sistemul
economic american, construit pe increderea intr-o
prosperitate fara sfarsit, se naruieste. Crahul a distrus si
sistemul complex de credit, care era grefat pe bursa din
Wall Street si care reprezenta baza echilibrului
economiei americane. Debitorii nu-si pot rambursa
imprumuturile, creditorii ajung in pragul falimentului .
In cateva luni economia americana se dezorganizeaza: fali-
mente bancare, intreprinderi industriale a caror productie este
imobilizata si care-si trimit muncitorii si functionarii in somaj.
Scaderea veniturilor provoaca o reducere a consumului.
Supraproductia agricola provoaca prabusirea cursului marfurilor
alimentare determinand ruinarea fermierilor. Increderea in
virtutile economiei liberale dispare. Regimul liberal primeste o
dubla lovitura: politica, deoarece una dintre marile democratii
este destabilizata, si economica, prin confruntarea
liberalismului economic cu o profunda criza.
In ansamblu, din 1929 pana in 1932 venitul national al SUA
scade, de la 87 la 39 de miliarde de dolari. Criza economica
loveste toate categoriile sociale. Semnul cel mai vizibil al crizei
sociale: 1,5 milioane de someri in 1929 si 12 milioane in 1932,
adica un sfert din populatia activa. Agricultorii sunt cel mai
greu loviti. Ei sunt constransi sa-si vanda pamanturile la
preturi foarte mici pentru a-si achita datoriile. Multi dintre ei
migreaza in vest, mai ales spre California, in cautare de lucru.
Saracirea afecteaza si functionarii, membrii profesiunilor
liberale, capitalistii ruinati.
Raspandirea crizei este grabita de dezorganizarea sis-
temului monetar mondial: Regatul Unit devalorizeaza
lira sterlina in septembrie 1931.
Intreaga lume este afectata in grade diferite, dar
recordul global este impresionant: in iulie 1932,
productia industriala mondiala a scazut cu 38%
comparativ cu iunie 1929.

Venitul national in S.U.A. a coborat de la 100% in 1925-1929 la mai putin de 68% in 1931, adica la
nivelul indicelui Frantei in primul razboi mondial. Nu este de mirare, apoi, ca in Europa Occidentala,
de exemplu, somajul a crescut de la 3.500.000 in anii 1921-1925 la 15.000.000 la sfarsitul anului 1932.
numai in Germania proportia fortei de munca neutilizata s-a ridicat la 43%. La sfarsitul crizei, somajul
a ramas, in pofida tuturor masurilor de combatere la aproape 30% in Germania, 22% in Marea
Britanie si 27% in S.U.A.
O urmare a Crizei economice este creșterea rapidă a inflației și a șomajului. Mulți oameni au rămas fară
un loc de munca, fiind concediați, astfel de la 3,5 milioane de șomeri până la criză, au devenit 15 milioane
de șomeri în timpul crizei. Multe bănci au dat faliment, pentru că oamenii își retrăgeau banii depuși.
Foarte multe întreprinderi au dat faliment, astfel venitul național SUA a scăzut cu aproximativ 30%.
MAREA CRIZA ECONOMICA DIN 1929-1933

MAREA CRIZA MONDIALA


Criza economica a inceput in anul 1929 in SUA si
apoi s-a extins in intreaga lume.
Extraordinara prosperitate din anii 1920 a fost
favorizata de mai multi factori:
-organizarea stiintifica a muncii
-concentrarea si rationalizarea intreprinderilor
-publicitatea si creditul
cauza profunda a crizei a fost productia anarhica ne
tinand seama de absorbtia pietii.
Marea criză economică din 1929 a avut un impact planetar şi a durat
până în 1939. A fost cea mai îndelungată şi severă depresiune
economică prin care a trecut societatea occidentală industrializată,
provocând mari schimbări. Este vorba despre schimbări fundamentale
în structura instituţiilor economice, în politicile macroeconomice şi în
teoria economică. Deşi s-a declanşat în SUA, Marea Depresiune a
produs un declin drastic al productivităţii, o rată deosebit de gravă a
şomajului şi o deflaţie acută în aproape toate ţările lumii.
Minciuna, justiţia şi criza

Ce justiţie? Ce Stat?
Că-i bogată în devize,
Tot minciuna-a câştigat...
De-asta nu ieşim din crize.

Valul crizei

Spuse fără-un gând ascuns


Un bărbat lovit de val:
Criza, iată, a ajuns
Chiar şi-n patul conjugal!

Criză la decor

Buzunarele mă dor,
Cà la "umplere"... n-au spor...

S-ar putea să vă placă și