 Industrializarea este o perioadă de schimbări sociale și economice care

transformă o societate agrară într-una industrială. Aceasta este o parte a

unui proces mai larg de modernizare, în care schimbarea socială și
dezvoltarea economică sunt strâns legate de inovația tehnologică, în
special cu dezvoltarea producției de energie și metalurgie, la scară largă.
Deasemenea, industrializarea constituie organizarea extensivă a unei
economii în scopul de fabricație[1]. Industrializarea introduce, de
asemenea, o formă de schimbare filozofică în care oamenii capătă o
atitudine diferită față de percepția lor asupra naturii, și un proces
sociologic de raționalizare omniprezent.
 Există o literatură considerabilă cu privire la factorii care facilitează
modernizarea industrială și dezvoltarea întreprinderilor[2]. Factorii pozitivi
cheie identificați de cercetători au variat în dependență de mediile
politico-juridice favorabile pentru industrie și comerț, prin resurse
naturale abundente în diferite tipuri: aprovizionarea relativ abundentă a
produselor ieftine, forței de muncă calificate și adaptabile.
 Prima țară industrializată a fost Regatul Unit, în timpul Revoluției
Industriale, care a început în secolul al XVIII-lea[3]. În prezent Asia de Est
a devenit unul dintre centrele cele mai recent industrializate din lume[4].
 Teoretic, conceptul de industrializare are
două inţelesuri. Pe de o parte, se poate vorbi
despre industrializare in sens larg, cu
referire, practic, la toate ţările lumii, iar, pe
de altă parte, in sens restrans, ca despre o
cale de rezolvare a problemelor
subdezvoltării. In spiritul definiţiilor in sens
larg, Francois Perroux considera că
“industrializarea este un proces cumulativ,
care structurează ansamblul social, prin
utilizarea intensivă a sistemelor de maşini şi
permite sporirea, cu costuri descrescătoare, a
bunurilor benefice colectivităţii umane”.
 Industrializarea a fost, şi incă mai este privită ca principala
cale de atingere a unei rate de creştere economică mai ridicate,
de depăşire a decalajelor ce despart ţările in dezvoltare de
ţările dezvoltate şi de ridicare a nivelului de trai. In cazul
multor ţări in dezvoltare, dar şi a ţărilor din fostul lagăr
comunist, rolul procesului de industrializare a fost absolutizat,
neglijandu-se celelalte sectoare ale economiei (in special cel al
agriculturii), precum şi interdependenţele obligatorii ce stau
intre industrie, pe de o parte, urbanizare, dezvoltarea
infrastructurii şi celelalte domenii ale economiei, pe de altă
parte
 Cu toate aceste neajunsuri privind incompatibilitatea
dezvoltării industriale cu un stadiu inferior de dezvoltare
economică, opţiunea industrializării a fost cvasigenerală printre
ţările in dezvoltare.
Motivaţiile care au determinat
orientarea cu predilecţie a dezvoltării
economice către dezvoltarea industriei,
pot fi sintetizate astfel:
 Ţările dezvoltate sunt şi cele mai puternice din punct de vedere
industrial, sunt ţări industrializate. In acest sens, industria este
percepută ca un element definitoriu al dezvoltării şi, deci, fără o
industrie puternică şi performantă, nu se poate vorbi de un nivel de
dezvoltare ridicat.
 Industria reprezintă, poate, cel mai eficace mod de soluţionare a unor
probleme grave cu care se confruntă aceste ţări, ca şomajul şi nivelul
scăzut al ocupării forţei de muncă. Sectorul economic tradiţional al
ţărilor in dezvoltare nu poate oferi locuri de muncă in creştere, datorită
faptului că, in general, cererea de astfel de produse pe piaţa
internaţională manifestă o tendinţă mai degrabă de stagnare decat de
creştere şi o inelasticitate in raport cu preţul, care determină o
inrăutăţire a termenilor schimbului14 şi o degradare continuă a
veniturilor incasate din exportul produselor tradiţionale.
 In legătură cu această deteriorare a termenilor schimbului şi a scăderii
incasărilor din export, industria oferă produse mai diversificate, cu grad
ridicat de prelucrare, la preţuri mult mai avantajoase pe piaţa
internaţională. Pe de o parte, are rolul de a diversifica exportul, iar, pe
de altă parte, de a inlocui, in parte, importul.
 Industria, ca sector secundar, are efect de antrenare asupra celorlalte
sectoare şi, deci, asupra intregii economii. Ea creează externalităţi
pentru celelalte sectoare, constituind o sursă de aprovizionare şi o piaţă
de desfacere pentru acestea.
 O productivitate sporită, atat in sectorul primar, cat şi in celelalte sectoare, poate fi
atinsă prin industrializare. Industria creează, pe de o parte, mijloacele necesare
perfecţionării muncii in agricultură, dar şi in servicii, iar, pe de altă parte, permite ea
insăşi introducerea celor mai moderne descoperiri tehnice. Cum creşterea eficienţei
muncii constituie, de asemenea, o condiţie a dezvoltării economice, industria
reprezintă, astfel, calea spre succes.
 Este neindoielnic că industria contribuie la creşterea volumului de bunuri şi servicii,
şi, in felul acesta, se asigură o mai bună satisfacere a nevoilor populaţiei pe baza
producţiei interne.
 Industrializarea este considerată a fi procesul ce poate asigura schimbări
fundamentale, economice şi sociale in ţările in dezvoltare, schimbări ce reprezintă
condiţii necesare pentru a susţine creşterea economică.
 Industrializarea are şi o conotaţie politico-ideologică, acest proces fiind considerat
singurul ce poate ajuta ţările in dezvoltare să se desprindă de modelul
neocolonialist de dominare al ţărilor dezvoltate, aşa cum considera preşedintele
Ghanei, Nkrunah.
 Industria implică un mare număr de tranzacţii (datorită diversităţii producţiei), atat
in interiorul unei ţări, cat şi intre ţări. Acest lucru favorizează integrarea mai
puternică a unei ţări, atat din punct de vedere economic, cat şi social, in circuitul
economic mondial, in economia mondială.
 Industrializarea reprezintă şi o cale de reducere a decalajului tehnologic dintre
ţările dezvoltate şi cele in dezvoltare, tehnologia reprezentand calea sigură pentru
creşterea eficienţei şi a producţiei.