DISCIPLINA ECONOMIA MONDIALA

TEMA CONTROL 2

1.Definiţi principalele caracteristici ale agriculturii SUA.

În lucrarea The World Economy, autorii, Frederick Stutz şi Barney Warf87

identifică câteva posibile sisteme de producţie agricolă:

1. Agricultura de subzistenţă reprezintă - sistem de producţie specific ţărilor în curs

de dezvoltare şi subdezvoltate, cu următoarele trăsături caracteristice:
- dominaţie a autoconsumului asupra schimbului;
- majoritatea lucrătorilor antrenaţi în agricultură;
- tehnicile agricole sunt primitive;
-producţia agricolă este destinată autoconsumului;
-este specifică unor zone din Asia şi Africa de Est.
2. Agricultura intensivă de subzistenţă
- este intensivă în forţă de muncă;
- pământul este redus cantitativ, dar folosit intensiv;
-grad scăzut de tehnologizare;
-este specifică unor zone din Asia, America Centrală şi de Sud.
3. Agricultură intensivă destinată schimbului
- este o agricultură intensivă în capital, cu un grad de tehnologizare crescut;
- este capabilă să ofere producţie suplimentară, destinată schimbului;
-este specifică ţărilor dezvoltate.

2. Cum se manifestă politicile agricole comunitare la nivelul U.E.?

Performanţele agricole sunt în stransă concordanţă cu dotarea agriculturii. În ţările

cu venituri scăzute sunt cele mai mici consumuri de îngrăşăminte la hectar, precum
şi cele mai slabe dotări tehnice, cum ar fi numărul de tractoare.
Producţia mondială de alimente trebuie să se dubleze până în anul 2050 pentru a
face faţă creşterii populaţiei şi cererii tot mai mari pentru produse de origine
animală, acest fapt îngrijorează comunitatea mondială în ceea ce priveşte
implicaţiile problemei agriculturii la nivel mondial

Rezerva relativ constantă de resurse agricole mondiale a determinat necesitatea

creşterii eficienţei agriculturii. Cele mai mari ţări producătoare de produse agricole
sunt ţările dezvoltate, şi mai puţin ţările în dezvoltare şi subdezvoltate.
 Producţia agricolă este marcată evoluţii sociale. Astfel, asistăm la migraţia
populaţiei rurale către mediul urban, dublată, în ţările subdezvoltate de o scădere a
nivelului de trai a populaţiei angrenate în agricultură, astfel încât o nouă problemă
o reprezintă şi lipsa acută a forţei de muncă specializate. Aceasta este susţinută de
mijloace tehnice în ţările dezvoltate (a căror populaţie angrenată în agricultură este
de cca 5%), dar se constituie într-o problemă în ţările în dezvoltare şi cele
subdezvoltate (unde populaţia din agricultură poate depăşi 50% din populaţia
ocupată)
Asistăm în prezent la diminuarea accelerată a ponderii producţiei agricole în totalul
producţiei mondiale. În valoare absolută, producţia agricolă a crescut, însă, nu
poate satisface pe deplin nevoile alimentare ale populaţiei din cel puţin două
motive obiective: pe de-o parte, rata de creştere a producţiei agricole este mai mică
decât rata de creştere a populaţiei la nivel mondial, ceea ce duce la o insuficienţă a
resurselor alimentare în raport cu nevoile alimentare; iar pe de altă parte, creşterea
producţiei agricole este neuniformă, ceea ce conduce la o creştere mai ridicată în
ţările dezvoltate, cu economii mai eficiente, pe când creşterea populaţiei este mai
semnificativă în ţările subdezvoltate
Existenţa unei concurenţe internaţionale puternice în domeniul agricol, în urma
apariţiei marilor concerne alimentare, societăţi transnaţionale care au ca obiect de
activitate producţia şi comercializarea produselor agricole. (Nestle, Cargill, etc).
Organizarea activităţii agricole se bazează pe noi principii manageriale. Astfel, se
constată că cele mai eficiente agriculturi (SUA, Canada, U.E.) sunt cele în care
fragmentarea agriculturii a dispărut.

3. Analizaţi principalele evoluţii contemporane ale serviciilor pe piaţa mondială.

Sfârşitului secolului XX şi începutul celui următor au adus pe piaţa

serviciilor fenomenul de externalizare a serviciilor. Amploarea externalizării
serviciilor are la bază următoarele:
-costurile mai scăzute;
- flexibilitate;
-dorinţa de reducere a riscurilor;
- servicii noi oferite pieţei;
- cadre legislative specifice.

Sub aspect economic, serviciile comerciale, devin, în epoca contemporană, o

oportunitate majoră atât pentru întreprinderile din domeniul comertului, cât şi
pentru întreprinderile producatoare, furnizoare de ofertă. Acesta, deoarece în marea
lor majoritate, serviciile gândite şi oferite pentru sustinerea procesului de vânzare a
diverselor bunuri s-au dovedit a fi mijloace ce pot contribui direct la creşterea
veniturilor şi a profitabilităţii firmelor.
Pe plan mondial cea mai reprezentativă economie terţiară o are SUA. SUA
au dezvoltat cel mai important sector al serviciilor (1990 - 80% din populaţia
ocupată era antrenată în servicii). Statele Unite este liderul mondial în furnizarea
anumitor servicii (spre exemplu, în industria de servicii software - 50%). Serviciile
creează aproximativ 25% din PIB-ul SUA şi circa 30% din exporturile sale.
Împreună cu vecinul său – Canada, SUA totalizează 150 din primele 500 de
corporaţii internaţionale de servicii din lume.

4. Analizaţi importanţa politicilor monetare în statele dezvoltate.

Politicile macroeconomice privesc modul în care administraţiile publice

naţionale, statele, pot influenţa economia, procesele şi fenomenele economice la
scară naţională şi mondială.
Politica monetară este o componentă a politicii economice de ansamblu a
statului (alături de politica fiscală, politica veniturilor, politica valutară şi politica
comercială) şi unul dintre principalele instrumente de care dispun responsabilii
economici ai unei ţări. Obiectul său îl reprezintă adaptarea volumului mijloacelor
de plată la nevoile economiei. Politica monetară nu poate fi concepută independent
de celelalte acţiuni ale puterilor publice (politica bugetară sau politicile structurale)
şi reprezintă un ansamblu de decizii care au ca efect modificarea cantităţii de
monedă şi a ratelor dobânzii în economie şi care urmăresc să modifice nivelul
venitului naţional şi al preţurilor.
Politica monetară reprezintă totalitatea acţiunilor întreprinse de autorităţile
monetare naţionale (banca centrală, trezoreria etc.), realizate în scopul de a
influenţa cantitatea de monedă aflată în circulaţie, nivelul ratelor dobânzii,
cursurile de schimb valutar şi alţi indicatori economico-monetari.
Un rol esenţial în elaborarea, implementarea şi supravegherea politicii monetare îl
are Banca Centrală a statului respectiv. Băncile Centrale sunt bănci care din
perspectiva politicii monetare sunt independente faţă de băncile comerciale.
Politica economică, prin componenta sa principală politica monetară, poate
genera efecte pe termen lung asupra stimulării activităţii economice, ocupării forţei
de muncă, stabilităţii preţurilor.
Teoria politicii monetare, precum şi practica internaţională, cunosc o serie de
obiective specifice politicii monetare, cum ar fi:
-creşterea economică durabilă;
- ocuparea deplină a forţei de muncă;
-stabilitatea preţurilor;
- stabilitatea ratelor dobânzii;
- stabilitatea externă (stabilitatea cursurilor de schimb valutar şi sustenabilitatea
balanţei de plăţi);
-stabilitatea sistemului financiar şi alocarea optimă a fondurilor (resurselor)
financiare.

5. Definiţi politica valutară.

 Conceptul de politică valutară desemnează totalitatea măsurilor, normelor
legale şi instrumentele utilizate de către stat sau de banca centrală pentru a asigura
menţinerea, creşterea sau scăderea cursului de schimb al monedei naţionale.
Politica valutară pune în evidenţă, în primul rând, intervenţia autorităţilor
monetare asupra evoluţiei cursului. Conţinutul său este determinat, înainte de toate,
de caracteristicile organizării monetare pe plan internaţional (în special regimul în
vigoare al cursurilor de schimb) şi de obiectivele de politică economică ale ţării
respective. Totodată, impactul politicii valutare este, în aceeaşi măsură, condiţionat
de instrumentele utilizate de autorităţile monetare. În acest context, cursul de
schimb devine un important instrument al politicii economice.

6. Definiţi investiţiile străine directe şi formele lor de manifestare.

Investiţiile străine directe reprezinte o trăsătură ce caracterizată marile

societăţi transnaţionale, de aceea, specialiştii consideră că teoria investiţiilor străine
directe se suprapune teoriei societăţilor transnaţionale, acestea fiind principalul
actor al economiei mondiale.
Investiţiile străine directe constau în transferul unui pachet industrial ce
cuprinde capitalul, tehnologiile, organizarea industrială, expertiza managerială,
elemente de marketing etc., transfer ce permite investitorului să-şi exercite dreptul
de control asupra investiţiei sale , acestea reprezentând nu doar un transfer de
capital,” ci, mai degrabă, o prelungire a întreprinderii din ţara de origine într-o
ţară- gazdă străină. Activitatea unei întreprinderi într-o ţară străină presupune
fluxuri de capital, de tehnologie şi de experienţă antreprenorială care, în
combinaţie cu factori locali, generează producţie de bunuri sau servicii destinate
pieţei interne sau exportului. Transferul acestui pachet de servicii rămâne sub
controlul întreprinderii investitoare, ca de altfel şi activităţile ulterioare de
producţie sau comercializare pe care le efectuează în ţara gazdă.

7. Arătaţi importanţa ISD în dezvoltarea economică a statelor gazdă.

Investiţiile străine directe reprezintă în esenţă „o funcţie a profiturilor aşteptate”.

Pentru ţările gazdă, investiţiile străine atrase, pot contribui la:
-punerea în valoare a factorilor de producţie interni, creşterea potenţialului lor;
- sporirea capacităţilor productive ale ţărilor gazdă şi, prin aceasta, îmbunătăţirea
structurii producţiei şi a tehnologiilor, cu efecte favorabile asupra dezvoltării
exportului de produse.
Ţările investitoare sunt interesate în efectuarea investiţiilor în străinătate pentru
motive ce decurg din obţinerea de avantaje economice care constau în:
- folosirea unor resurse mai ieftine;
- asigurarea desfacerii produselor pe pieţele ţărilor gazdă;
- posibilitatea procurării unor materii prime şi resurse energetice deficitare pentru
nevoile interne;
- evitarea barierelor vamale tarifare şi netarifare impuse relaţiilor de import-export;
-soluţionarea unor restricţii de ordin valutar

8. Analizaţi dezvoltarea sectorului terţiar din România după anul 1990.

Sectorul terţiar reprezintă o componentă foarte importantă în economia globală,

întrucât implicarea agenţilor economici în acest sector prezintă câteva avantaje
nete:
a) serviciile sunt produsele cu valoarea adăugată cea mai mare;
b) investiţiile din sectorul serviciilor sunt de cele mai multe ori mai mici decât
în sectorul industrial;
c) serviciile sunt mult mai uşor de delocalizat la nivel internaţional decât alte
produse.
In timpul dictaturii comuniste -a dimensiunii serviciilor in contextul dezvoltarii
economice, Romania se confrunta in prezent cu realitatea expansiunii activitatilor
de servicii -atat pe plan extern, cat si pe plan intern – in cadrul procesului de
cristalizare a unei structuri macroeconomice moderne. In cadrul acestui nou model
de dezvoltare economica, sectorul serviciilor va ocupa in timp, un loc predominant.

Trebuie sa mentionam ca, insusi sistemul economic excesiv centralizat care a

dominat pana in anul 1990 in Romania, nu a permis promovarea dezvoltarii
serviciilor. Inexistenta proprietatii private, mediul neconcurential, puternicele
pozitii de monopol detinute de intreprinderile de stat, absenta spiritului
antreprenorial, izolarea fata de pietele internationale reprezinta doar cateva dintre
cauzele subdezvoltarii sectorului tertiar - respectiv a ingradirii posibilitatilor de
dezvoltare a acestuia Bazandu-ne pe aceste considerente, putem aprecia ca
Romania a debutat in perioada de tranzitie cu un grav dezavantaj determinat de
subdezvoltarea sectorului sau de servicii si, implicit, de pozitia inferioara fata de
celelalte tari europene aflate in curs de tranzitie Datele statistice disponibile sunt
deosebit de sugestive in acest sens, evidentiind nu numai decalajul semnificativ
existent intre structura macroeconomica a Romaniei si cea a tarilor dezvoltate, ci si
ramanerea in urma a tarii noastre in raport cu celelalte tari europene in curs de
dezvoltare.Pentru a explica aceasta stare de fapt, consideram ca urmatorii factori au
avut un rol semnificativ in producerea decalajului notabil existent in privinta
nivelului de dezvoltare dintre Romania si celelalte tari europene:

1. mentinerea pentru o perioada mult mai indelungata de timp a economiei

centralizate si a dictaturii politice, in Romania, comparativ cu celelalte economii
europene in tranzitie;

2. manifestarea mult mai pregnanta a lipsei de spirit antreprenorial si de capacitati

manageriale, in raport cu tarile foste socialiste;
3. absenta incercarilor anterioare de implementare a reformei in economia
nationala.

Pentru evaluarea dimensiunilor sectorului de servicii, la nivel macroeconomic, sunt

utilizati o serie de indicatori care exprima atat marimea si ponderea resurselor
atrase in acest sector, cat si volumul si contributia efectelor produse de activitatile
de servicii la propulsarea economica si sociala de ansamblu.

Prin intermediul unei analize pertinente a dimensiunilor si interdependentelor

sectorului de servicii in economia si societatea romaneasca, se poate evalua stadiul
actual al realizarilor acestui sector si se pot formula strategii eficiente pentru
dezvoltarea lui de perspectiva.

9. Care sunt elementele ce definesc competitivitatea?

Stabilitatea macroeconomică= este importantă în creşterea economică a oricărei
ţări, deoarece, în condiţii de instabilitate, cu un nivel ridicat al inflaţiei, firmele nu
pot adopta decizii coerente. De asemenea, sistemul bancar nu poate funcţiona în
contextul unui deficit guvernamental, în special, ca urmare a forţării băncilor de a
împrumuta bani sub nivelul ratei dobânzii de pe piaţă. Guvernele nu pot furniza
servicii eficiente, iar sectorul afacerilor are de suferit în condiţiile în care taxele
plătite de acesta sunt irosite de guvern, care trebuie să plătească pierderile
provocate de instabilitatea economică.
Progresul tehnologic= Determină creşterea economică pe termen lung136.
Diferenţa fundamentală dintre economiile dezvoltate şi cele sărace provine din
faptul că în primele se produc bunuri mai multe şi mai bune şi nu din faptul că în
anumite economii consumul este mai mare decât în altele, aşa cum de multe ori se
apreciaza
Instituţiile publice= Intră în relaţii diverse cu firmele private, spre exemplu, prin
garantarea dreptului de proprietate prin lege sau prin asigurarea unui sistem
judiciar corect. În acest context, firmele consideră prea scump sau ineficient să
opereze în ţări în care nivelul corupţiei este ridicat.

10. Ce presupune o strategie globală?

O strategie globală presupune creşterea interdependenţelor între activităţile
separate geografic ale filialelor şi companiilor mamă. În acelaşi timp, strategia
presupune optimizarea avantajelor locale ale fiecărei filiale cu satisfacerea
condiţiilor cererii de pe piaţa vizată, potrivit celor susţinute de G. Abraham-
Frois141 prin care „compania trebuie să gândească global, dar să acţioneze local.
Urmare firească a acestui fapt este tendinţa specializării filialelor la tipul de
producţie care valorifică avantajul competitiv al ţării gazdă. După opinia
specialiştilor142, în prezent marile corporaţii multinaţionale caută să obţină
maximum de avantaje în producţie, cercetare şi comercializare prin combinarea
tuturor factorilor de producţie la scară mondială, ca urmare a intensificării
procesului de globalizare. Realizarea acestui deziderat este facilitată de locul pe
care corporaţiile multinaţionale au ajuns să-l deţină în economia mondială.