Sunteți pe pagina 1din 11

COMERŢUL INTERNAŢIONAL CU SERVICII

INTRODUCERE

Comerţul internaţional reprezintă totalitatea schimburilor de bunuri şi servicii


dintre două sau mai multe state, pe zone geografice.
Nu se poate vorbi de o determinare strictă între comerţul internaţional şi comerţul
mondial. În general se foloseşte termenul de comerţ internaţional si nu cel de comerţ
mondial, termen ce există de mai mult timp.
Când se are în vedere comerţul unei ţari atunci se vorbeşte de comerţ exterior.
Comerţul exterior este parte integrantă a comerţului internaţional şi include exportul,
importul, reexportul şi tranzitul.
Exportul reprezintă activitatea desfăşurată de persoanele autorizate de a vinde
bunuri şi servicii în alte ţări.
Importul este reprezentat de activitatea desfăşurată de persoanele autorizate pentru
cumpărarea de bunuri şi servicii din diverse ţări pentru ţara căreia îi aparţin importatorii.
Reexportul este activitatea desfăşurata de persoanele autorizate de a cumpăra
mărfuri din unele ţări şi a le revinde în altele. Când această activitate se practică raţional
şi pe scară largă, ea poate fi o sursă importantă de profit şi constituie un mijloc de
dezvoltare a comerţului internaţional.
Tranzitul reprezintă activitatea desfăşurată de persoanele autorizate pentru
transportarea mărfurilor străine pe teritoriul naţional, dar şi în activitatea de depozitare
temporară a acestor mărfuri în condiţii de securitate, fiind considerat un comerţ invizibil.
Pentru dezvoltarea comerţului exterior este importantă dezvoltarea de bunuri şi
servicii şi, deci, politica economică a unui stat prin care se urmăreşte liberalizarea şi
sprijinirea tranzacţiilor comerciale externe.

POLITICA IMPORTULUI

1
Dezvoltarea unei politici de import este necesară pentru dezvoltarea economică a
unei ţări. Argumentele ce susţin acest lucru sunt următoarele:
Asigură completarea unei economii naţionale cu bunuri şi servicii externe de care
are nevoie. Producţia oricărui stat, indiferent de gradul de dezvoltare şi dotare cu resurse,
nu poate să satisfacă integral cu bunuri şi servicii necesităţile de consum ale economiei
respective, necesităţi care să corespundă nivelului progresului etapei respective. O
condiţie esenţială pentru dezvoltarea economică a unei ţări este şi aceea de a completa
necesităţile de producţie şi servicii ale economiei ţării respective cu bunuri şi servicii din
afară graniţelor.
Din prima categorie de bunuri fac parte: materiile prime, materialele, maşinile,
echipamentele industriale, produsele finite şi semifinite necesare unor sectoare ale
economiei naţionale.
În cea de-a doua categorie se încadrează bunurile produse în capacităţi foarte
reduse sau cele pentru care nu există condiţii de producţie. Specific pentru ţara noastră, ce
are resurse variate şi destule, dar nu suficiente, în această categorie de bunuri intră:
cărbunii, gazele naturale, petrolul, grâul, porumbul.
Bunurile din cea de-a treia categorie sunt bunurile ce dau importului un caracter
pozitiv pentru că în ţara importatoare se realizează o concurenţă ce-i stimulează pe
producătorii interni.
În a patra categorie intră serviciile ce dau naştere la importul invizibil:
transferurile valutare, consumurile diferitelor delegaţii sportive, economice, culturale.
În ultima categorie se înscriu: serviciile de transport, serviciile bancare, cele
poştale, de telecomunicaţii, de asistenţă tehnică, juridică, serviciile medicale, de
şcolarizare, lucrările în diverse sectoare.

1. DEFINIREA SERVICIILOR

2
Serviciile au fost mult timp considerate ca activități ce fac parte din sfera
neproductivă, motiv pentru care au fost ignorate de către economiști. Lipsa unei abordări
teoretice a serviciilor a avut drept consecință lipsa unei teorii economice despre servicii.
Dar dezvoltarea foarte rapidă a serviciilor în ultimele decenii i-a determinat pe specialiștii
din domeniu să acorde o mai mare atenție studiului activității și definirii conceptului de
servicii.1
Definiția termenului de serviciu este remarcată de eterogenitatea de opinii emise
de economiștii din intreaga lume, care au incercat sa definească servciile. Majoritatea
definițiior pun in evidență caracterul nematerial al serviciilor, dar intr-o abordare reală,
din care reiese că serviciul, ca și bunul material, satisface o necesitate umană, producând
efecte economice.2
Câteva definiții atribuite serviciilor, din literatura economică internațională:
- Activități care reprezintă o valoare economic fără a coresăpunde unei producții
de bunuri materilale
- Activități economice – transportul, activitățiile bancare, asigurările, turismul,
telecomunicațiile, publicitatea
- Serviciile reprezintă activități, beneficii sau utilități care sunt oferite pe piață.

Un rol foarte important în comerțul internațional îl are politica comercială.

POLITICA COMERCIALĂ - ISTRUMENTE ŞI MĂSURI FOLOSITE PE PLAN


INTERNAŢIONAL

1
Economia serviciilor poștale – Caius Lăzărescu
2
Economia serviciilor poștale – Caius Lăzarescu

3
Economia politică, politica economică şi politica comercială sunt confundabile,
din punct de vedere etimologic, pentru neiniţiaţi, dar sunt foarte diferite din punctul de
vedere al conţinutului lor.
Economia politică a fost titulatura ştiintei economice cunoscută pe plan
internaţional ca “economics”, termen care, deşi e înţeles, pentru români este intraductibil.
Economia politică este, de fapt, un studiu ştiinţific care încearcă să construiască legi
economice cu valabilitate generală, analizând date, formulând şi testând diverse teorii
asupra relaţiilor dintre diferite fenomene ale vieţii social-economice.
Politica economică, spre deosebire de “economics”, reprezintă, de fapt, totalitatea
mijloacelor prin care un guvern încearcă să reglementeze sau să modifice situaţia
economică a unei naţiuni, să stabilească obiectivele urmărite prin acea politică
economică. Scopul principal al unei politici economice depinde de grupul de persoane în
beneficiul căruia este promovată politica economică respectivă.
Politica economică, în ţările democratice, este orientată, în general, pentru:
• menţinerea unui grad cât mai mare şi mai stabil de ocupare a forţei de muncă;
• asigurarea unei creşteri a standardului de viaţă naţional;
• evitarea inflaţiei şi ţinerea acesteia sub control;
• urmărirea stabilităţii balanţei de plăţi;
• urmărirea realizării unei cât mai corecte redistribuiri a venitului naţional real,
prin sistemul de taxare - subvenţionare;
• reducerea situaţiilor de monopol pe care diverşi agenţi economici le deţin într-o
economie.

Politica comercială este o parte componentă a politicii economice a unui stat, care
vizează sfera relaţiilor economice externe ale acestuia. Ca şi politica economică, este
atributul fiecărui stat.
Politica comercială reprezintă totalitatea reglementărilor adoptate de un stat cu
caracter administrativ, juridic, fiscal, bugetar, financiar, valutar etc., în scopul promovării

4
sau restrângerii schimburilor comerciale externe şi a protejării economiei naţionale de
concurenţa străină.
Pentru că relaţiile economice externe sunt un factor important al creşterii
economice, principalul obiectiv, pe termen lung, pe care statele îl urmaresc cu ajutorul
instrumentelor şi măsurilor de politică comercială este stimularea dezvoltării economiei
naţionale şi protejarea acesteia de concurenţa străină.
Drept urmare, politica comercială a fiecărui stat trebuie să îndeplineasca trei
funcţii principale:
1. promovarea relaţiilor economice externe, adică impulsionarea exporturilor;
2. protejarea economiei naţionale de concurenţa străină, ceea ce presupune
reglementări şi controlul asupra importurilor;
3. urmărirea pentru a realiza un echilibru dinamic în balanţa comercială şi balanţa
de plăţi, concomitent cu sporirea rezervei valutare a statului.
Din aceste obiective pe termen lung se desprind mai multe obiective pe termen
scurt şi mediu:
• perfecţionarea structurii schimburilor comerciale externe;
• fie restrângerea, fie stimularea comerţului cu anumite produse sau grupe de
produse;
• orientarea geografică a fluxurilor comerciale internaţionale: restrângerea
acestor fluxuri cu unele ţări şi dezvoltarea lor cu altele;
• îmbunătăţirea raportului de schimb prin sporirea puterii de cumpărare a
exportului.
Toate aceste obiective sunt diferite de la stat la stat, în funcţie de condiţiile interne
şi internaţionale.

În perioada postbelică, în condiţiile în care interdependenţele economice


internaţionale s-au adâncit, o reglementare a relaţiilor economice între state a devenit
obiectivă, reglementare prin care s-a urmărit coordonarea modului de acţiune a statelor în
domeniul politicii comerciale. Ca urmare, în afara unor reglementări a relaţiilor

5
economice dintre state, în cadru bilateral, regional sau subregional, apare tendinţa de
multilateralizare a relaţiilor economice externe prin intermediul unor acorduri ce au
încercat să codifice anumite principii şi reguli, în ceea ce priveşte folosirea diferitelor
instrumente şi măsuri de politică comercială în relaţiile reciproce.
În acest domeniu, pentru sistemul comercial mondial, o activitate specifică a
dezvoltat Acordului General pentru Tarife si Comerţ (GATT) care, de la 1 ianuarie 1995,
a devenit Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC).
Până la apariţia OMC, în practica relaţiilor comerciale externe s-a arătat că multe
state au elaborat şi aplicat diverse instrumente de politică comercială tot mai variate, prin
care au încălcat chiar diverse reglementări şi statuări, urmare a anumitor acorduri privind
folosirea acestor instrumente în relaţiile economice reciproce, în acelaşi timp cu
promovarea unor puternice tendinţe de regionalizare a schimburilor.
În domeniul politicii comerciale, în general, se acţionează cu ajutorul a trei
categorii principale de instrumente şi masuri:
1) măsuri de natură tarifară (vamală);
2) măsuri de natură netarifară, inclusiv paratarifară;
3) măsuri de natură promoţională (de promovare şi stimulare).

EUROPA ȘI COMERȚUL INTERNAȚIONAL

Deşi SUA domină economia mondială, în comerţul internaţional nu deţine


supremaţia. Parţial, datorită faptului că este independentă din punct de vedere comercial,
cu o piaţă internă imensă. Europa de Vest are mult mai puţine resurse interne şi este
divizată în mai multe state dar este centrul comerţului mondial. Între 1918-1945 comerţul
vest-europeaan se desfăşura între ţări şi coloniile lor. Cu timpul s-a intensificat comerţul
între ţările dezvoltate în deosebi în domeniul echipamentelor de utilaj greu ( utilizat
pentru prelucrarea altor produse). Această tendinţă a continuat după 1945 şi combinată cu
independenţa crescândă a fostelor colonii europene , a dus la crearea alianţelor

6
comerciale- Comunitatea Economică Europeana (Uniunea Europeană sau UE) sau a
Asociaţiei de Liber Schimb( EFTA).

3.1. COMERȚ ȘI DEZVOLTARE


Pentru a micşora decalajul dintre săraci bogaţi, standardele de viaţă din ţările
în curs de dezvolare, cele mai sărace ar trebui să crească cu o viteză mult mai
mare decât cea a ţărilor dezvoltate sau a majorităţii celor în curs de dezvoltare.
Comerţul este un factor important în dezvoltarea economiilor ţărilor în curs de
dezvoltare. Uneori , atunci când economia mondială este în declin , aceste ţări
suferă din cauză că veniturile obţinute de pe urma exporturilor sunt considerabil
mai reduse.

3.2. SERVICIILE PE PIAȚA INTERNAȚIONALĂ

Caracteristicile serviciilor apar intr-un alt mod atunci când se desfășoară cu afaceri
între țări (peste granițe). Capitalul și persoanele implicate trec granița pentru realizarea
serviciilor internaționale.
Tranzacțiile peste graniță se referă la schimburile dintre rezidenți și nerezidenți, fie
firme sau personae. Interpretarea dată de balanțele de plăți comerțului cu servicii în acest
fel, nu cuprinde numai tranzacțiile peste graniță ci și transportul , deoarece adesea aceste
activități cer deplasare.
În concluzie putem spune că, comerțul internațional cu servicii curinde: comerțul
cu servicii separate, transportul, prestațiile de servicii bazate pe deplasarea peste graniță a
persoanelor și tranzacțiile asociate cu investițiile străine directe.3
Particularitățiile serviciilor și modalitățile specifice de înregistrare a fluxurilor
internaționale constituie limite care au făcut ca internaționalizarea acestor activități să fie
mai redusă în raport cu comerțul internațional cu bunuri.

3
Economia serviciilor – Alexandru Jivanș; Ioan Fruja

7
În cazul bunurilor materiale, prestațiile intrenaționale se realizează prin trecerea
fizică a frontirelor. Faptul se datorează posibilității separării, în timp și spațiu, a
producției de consum. În cazul serviciilor nu este posibilă această disociere, nici chiar în
condițiile tehnicilor moderne de transporturi și telecomunicații. Unitățiile de produs
rezultate ale prestației de servicii, cel mai adesea cu grad maxim de imaterialitate, nu pot
fi înregistrate și cuantificate în unități fizice. De exemplu, intervenții chirurgicale, pentru
prestațiile clasice de sănătate și învățământ, pentru prestațiile hoteliere etc, este necesară
coparticiparea clientului și consumul serviciului se face în același moment și același loc
cu producerea lui.
Comerțul cu servicii este definit în cadrul GATS (Acordul General privind
Comerțul cu Servicii) , drept prestare a serviciului în patru forme:
1. din teritoriul unei țări în teritoriul alteia
2. din teritoriul unei țări, consumatorilor altei țări
3. cu ajutorul serviciului de aprovizionare a unei țări, prin intermediul prezenței
comerciale în teritoriul altei țări
4. cu ajutorul serviciului de aprovizionare a unei țări, prin intermediul
persoanelor fizice ale unei țări, pe teritoriul alteia
Dacă luăm în considerare măsura în care aceste treceri peste graniță sunt vizibile,
serviciile cele mai materiale, mai vizibile sunt serviciile de pe lângă comerțul
internațional cu mărfuri. Acestea sunt serviciile transport și poștă (transport de colete și
scrisori).4
În cazul altor servicii însă, realitatea care traversează frontiera are o vizibilitate
mai redusă, ea fiind indisociabilă unui bun căruia îi este aplicată.
O ultimă categorie este comerțul cu invizibile, contând în anumite servicii pentru
populație, precum cele de turism și petrecere a timpului liber, de sănătate, alimentație
publică, servicii de învățământ și alte servicii profesionale, în cazul cărora frontiera nu
este trecută de nici un serviciu vizibil, decât de rezultatele prestațiilor legate de beneficiar
sau care au acționat deja asupra beneficiarului.
4
Economie serviciilor – Alexandru Jivan, Ioan Fruja

8
În aceste situații, clientul se deplasează în țara ofertantului, unde beneficiază de
acel serviciu, sau prestatorul serviciului se deplasează în întâmpinarea clientului, în țara
acestuia.

5. LIBERALIZAREA PIEȚEI SERVICILOR LA NIVEL INTERNAȚIONAL

Acordul general privind Comertul cu Servicii este parte integranta a Acordului de


la Marrakech privind constituirea Organizatiei Mondiale a Comertului (OMC) si cuprinde
un ansamblu de principii, reguli si discipline referitoare la reglementarea comertului
international.
Prin specificitatea sa si prin modul de structurare, GATS este diferit de GATT
1947, fiind un domeniu nou care este reglementat multilateral pentru prima data.
Necesitatea reglementarii acestui sector de activitate a aparut ca urmare a cresterii
accelerate a rolului si importantei sectorului serviciilor în economia mondiala.
Menirea lui este de a elimina vidul juridic din domeniul comertului international
cu servicii prin instaurarea unui cadru multilateral de principii, reguli si discipline unanim
acceptate si respectate.Acordul este aplicabil serviciilor intenationale din toate sectoarele
cu exceptia celor furnizate în exercitarea puterii guvernamentale. Sunt considerate
servicii furnizate în exerciatrea puterii guvernamentale, acelea care nu sunt prestate pe o
baza comerciala si nici în concurenta cu unul sau mai multi furnizori de servicii. Conditia
de internationalitate este satisfacuta daca serviciul este livrat între doua teritorii nationale,
este prestat în teritoriul national pentru un consumator strain, de catre un furnizor strain
pe teritoriul national sau între doi agenti straini pe o piata terta.
În negocierea GATS s-a încercat si în cea mai mare parte s-a reusit, preluarea si
adaptarea la sfera serviciilor a principalelor reguli si principii aplicate comertului cu
bunuri. Acestora li s-au adaugat datorita specificului domeniului reglementat, o serie de
prevederi diferite în continut. Marea diversitate si continua înnoire a domeniilor carora
trebuie sa le fie aplicat Acordul GATS au generat necesitatea includerii, în anexa din
textul de baza, a unui numar de noua instrumente conexe, convenite la nivel ministerial,

9
care permit si asigura o interpretare uniforma si compatibila a prevederilor Acordului.
Totodata, pentru a nu bloca finalizarea negocierilor Rundei Uruguay, la Conferinta
Ministeriala de la Marrakech, prin decizii ministeriale s-a hotarât ca în unele domenii
(servicii financiare, servicii de transport maritime, servicii de telecomunicatii de baza si
miscarea persoanelor fizice prestatoare de servicii) negocierile sa poata fi continuate dupa
intrarea în functiune a Organizatiei Mondiale a Comertului pentru a ajunge la
angajamente de liberalizare și în aceste sectoare.
În domeniul serviciilor financiare si acela al miscarii persoanelor fizice prestatoare
de servicii au fost constituite doua grupuri speciale de negocieri, care si-au desfasurat
activitatea în perioada 1 ianuarie 30 iunie 1995. La sfârsitul negocierilor, activitatea
acestora a fost finalizata prin semnarea unor Protocoale aditionate la GATS, de catre
statele negociatoare. De asemenea, pentru serviciile de telecomunicatii de baza, grupul de
negocieri constituit la 1 ianuarie 1995, prin semnarea unui Protocol privind serviciile de
telecomunicații de bază.

10
BIBLIOGRAFIE

Alexandru Jivan; Ioan Fruja – Economia serviciilor, Ed Mirton, Tim 2006

Caius Lăzărescu – Economia serviciilor poștale

Ghibutiu Agnes – Serviciile si frzvoltarea, Ed Expert, Buc 2000

11