Comerţul internaţional

Comerţul internaţional şi cooperarea economică şi tenhico-ştiinţifică internaţională constituie,

fără îndoială, un element deosebit de important pentru dezvoltarea economică, în general, precum
şi pentru economia naţională a ţării noastre. Cooperarea este, în acelaşi timp, o condiţie esenţială
a noii ordini economice internaţionale, exprimată prin comerţul internaţional lato sensu care
îmbrăţisează o infinită gamă de operaţii economice, tehnice, flnanciare, bancare şi alte asemenea.
Toate acestea operaţii se realizează prin instrumente juridice - cum sunt contractele - şi prin cele
mai diferite instituţii juridice, menite să asigure certitudinea în privinţa atingerii efectelor şi
realizării scopurilor, pe care părţile le urmăresc, precum şi justetea soluţiilor, în cazul în care s-ar
ivi un contencios ître părţile contractante.
Pentru cooperarea economica şi tenhico-ştiintifica internaţională, dreptul îndeplineste o funcţie
asemănătoare a aceleia pe care o îndeplineşte diplomaţia pentru relaţiile politice internaţionale.
Într-adevăr, dreptul are, în primul rînd şi mai cu seamă, un rol preventiv acela de a evita litigiile şi
toate neajunsurile ce ar putea decurge de aici; o ignorare a regulilor de drept în acest domeniu al
relaţiilor economice internaţionale sau o greşită aplicare ori interpretare a lor se poate traduce prin
pierderi uriaşe şi ireparabile pentru economia naţională a ţărilor respective.
Aceasta se invederează cu atît mai mult, cu cît unele activităţi economice implică investiţii uriaşe,
angjarea unor imense forţe de munca şi alte asemnenea eforturi ce se traduc prim costuri atît de
mari încît nici una dintre ţările intersate nu ar putea singură să suporte toate cheltuielile implicate.
Aşa fiind, el mai adesea aportul de materii prime este furnizat de o ţară, tehnologia de către o altă
ţară, finanţarea de un stat terţ. În asemnea împrejurări un traumatism juridic, precum o desfiinţare
a relaţiilor contractuale ar putea fi pentru părţile contractante, ca şi pentru economiile naţionale
implicate de-a dreptul dezastruoase.
Pentru aceste considerente studiul dreptului comerţului internaţional, în slujba acestor imperioase
cerinţe s-a impus cu necesitate. Comerţul internaţional a depăşit de mult sfera schimburilor de
bunuri, adică sfera acelor operaţii care se reduceau la import şi export de marfuri realizate
aproape exclusiv prin contractul de vînzare cumpărare, excecutabil la termen foarte scurt. În
condiţiile actuale comerţul internaţional, lato sensu, întreaga gamă a operaţiilor economice,
bancare, financiare, ş.a prin care se realizează cooperarea economică si tenhico-ştiintifică
internaţională. Comerţul internaţional se exprimă prin afaceri uriaşe şi complexe desfăşurate pe
termen lung şi care numai pot fi înfăptuite numai cu ajutorul instrumentelor juridice tradiţionale
(contractul de vînzare- cumpărare, locaţie, antrepriză,etc.), ci, ele au nevoie pentru acestea de noi
forme de contracte şi chiar de noi metode de contractare nereglemenate în sistemele de drept
naţionale.
1.Practica fiind confruntata cu exigenţelor afacerilor comerciale internaţionale şi fiind silită să
găsească soluţii tuturor problemelor care se ivesc, a imaginat noi forme juridice a căror
configuraţie nu este întotdeauna bine definită şi se află în continuă transformare. Astfel alături de
contractul de vînzare cumpărare se utilizează tot mai mult contractele de furnizare şi montaj de
bunuri de echipament industrial, livrarea de instalaţii imense”la cheie”, contractul privind
licenţele, brevetele, asistenţa tehnică, transferul de tehnologie sau de know-how, contractul de
leasing (tot mai des utilizat de tările în curs de dezvoltare care nu au mijloace necesare spre a
cumpăra instalaţii de mare complexitate, implicînd investiţii uriase), contractul de consulting-
engeneering, contractele de concesiune şi de investiţii în domeniul petrolier şi minier, contractul
de factoring, acorduri complexe de proporţii uriase, proiecte industriale, lucrări de geniu,
civile,etc. Cel mai adesea cooperarea economică internaţională se realizează prin asa numitele
"Joint ventures" care de fapt cuprind o întreagă gamă de operaţii economice şi juridice, de
contrapartidă sau de compensare în sensul larg, care ridică probleme cu totul noi."
Practica internaţională a trebuit să puna în valoare şi noi metode de contractare, deoarece în
condiţiile unei economii care cunoaşte o producţie în masă (mass production),o consumaţie în
masa (mass merchadising) şi schimburi comerciale în serie, mijloacele de comunicaţie şi de
transport fără precedent, vechea tehnică de a contracta în urma unor lungi şi prealabile negocieri,
care reclamă timp, şi prin urmare întîrzieri în circulaţia bunurilor (mai cu seama in sfera
distribuţiei) a devenit incompatibilă cu exigenţele comerţului internaţional.
Pentru aceste considerente practica internaţională comercială s-a orientat spre noi tehnici de
contractare şi mai apoi spre o uniformizare a acestor tehnici prin intermediul contractelor tip şi al
condiţiilor generale (exprimate ca formă tot prin contracte-tip). Aceasta tendinţă a uniformizării
formelor de contractare s-a mai exprimat şi în alt mod şi anume prin clauze standard, formulări
exprimate în termeni de cod, modele specifice unui anumit tip de contract, pentru o anumită
ramură de activitate economică, sau, în cadrul unui anumit tip de contract, modele specifice
obiectului contractului (cereale, bumbac, etc) ori modele de plată a preţului (credit documentar,
P/D adică plata contra documente, sau P/A plata contra acceptare) etc.
Comerţul internaţional lato sensu se mai caracterizează prin prezenţa unor parteneri neobisnuiţi în
afacerile comerciale interne şi a căror pondere în acest domeniu este deosebit de importantă.
Întradevăr statele sunt tot mai mult interesate de dezvoltarea cooperării economice internaţionale
şi iau parte în mod direct la aceasta. Noua situaţie nu putea să nu aibă influenţă asupra
instrumentelor juridice prin care se realizează schimburile comerciale internaţionale şi asupra
modurilor de soluţionare a litigiilor ce s-ar putea ivi. Tot astfel cooperarea economică
internaţională se mai înfăptuieşte şi prin intermediul marilor şi puternicelor societăţi
multinaţionale, a căror forţă economică şi putere de penetraţie peste frontierele economice
naţionale ridică probleme noi si reclamă soluţii noi.
Putem afirma că noţiunea de comerţ internaţional este susceptibilă de două accepţiuni:
una restrînsă care se referă la totalitatea operaţiunilor de import export de mărfuri şi servicii pe
care le desfaşoară persoanele fizice sau juridice cu parteneri externi;
una largă care include şi formele moderne de desfăşurare a relaţiilor economice internaţionale,
cum ar fi de exemplu cooperarea economică internaţională. Aceasta se defineşte ca un ansamblu
de relaţii de conlucrare între două sau mai multe persoane fizice şi/sau juridice aparţinînd unui
stat, care au ca scop realizarea , prin eforturi conjugate, a unor operaţiuni complexe şi conexe,
eşalonate de regulă, pe perioade de timp determinate, în producţie sau în sfera neproductivă, în
scopul obţinerii unor avantaje reciproce.
2. Definirea dreptului comerţului internaţional
În mod sintetic, dreptului comerţului internaţionl este definit ca ramură a dreptului ce cuprinde
ansamblul normelor care reglementează relaţiile comerciale internaţionale.
O definiţie mai cuprinzătoare ar include faptul că dreptului comerţului internaţional este constituit
din ansamblul normelor care reglementează raporturi patrimoniale, cu caracter de comercialitate
si internaţionalitate, încheiate între persoane fizice şi/sau juridice romîne şi străine (care întrunesc
calitatea de subiecte de drept pentru operaţiunile de import export), inclusiv între asemnea
persoane şi stat, raporturi în care părţile se află pe poziţie de egalitate juridică.
3. Obiectul dreptului comerţului internaţional
Rezultă ca obiectul dreptului comerţului international îl formează raporturile juridice patrimoniale
care, aşa după cum se observă din definiţie, prezintă caractere de comercialitate şi
internaţionalitate.
4. Caracterele raportului juridic de drept al comerţului internaţional
Caracterul comercial şi Caracterul internaţional
Caracterul comercial
Raporturile comerciale sunt cele izvorîte din acte şi fapte de comerţ. Codul comercial romîn
foloseşte noţiunea de "fapte de comerţ" (art.3-5) în sens larg deoarece cuprinde atît actele juridice
cît şi faptele stricto-sensu.
În definirea comercialităţii sunt cunoscute urmatoarele concepţii:
Concepţia subiectivă care are la baza calitatea de comerciant a pers. participante la raportul jd.;
(de exemplu dr. german include toate operaţiunile efectuate de comerc. în exerciţiul profesiei
sale).Ceea ce prevalează este numai calitatea de comerciant a persoanei, pentru considerarea
actelor subiective de comerţ.De aceea, intenţia sau scopul urmărit prin încheerea. actelor nu
prezintă elevanţă.Conform acestei concepţi, calitatea de comerciant a persoanei determină o
prezumţie legală de comercialitate.
Concepţia obiectivă, care se bazează pe natura operaţiunilor îndeplinite sau obiectul reglemetării.
Se includ aici operaţiunile privind circulaţia capitalului (cumpărarea şi vînzarea comercială,
operaţiunile bancare, operaţiunile la bursă, opearaţiunile de constituire a unei societăţi comerciale,
operaţiunile cambiale) şi activitatea de producţie a întrepriderilor (operaţiunile efectuate de
întrepriderile de furnituri, de asigurare, construcţii şi manufactură, editură, spectacole publice,
întreprinderile de transport şi expediţii, tipografie şi librărie etc)
Actele obiective de comerţ nu sunt definite, găsim doar o enumerare a lor. Astfel Codul comercial
roman (care are la baza criteriul obiectiv), în art.3 pct. 1-20 enumeră actele şi faptele juridice pe
care legea le consideră ca "fapte de comerţ". Dat fiind criteriul în temeiul căruia s-au stabilit,
acestea sunt denumite fapte de comerţ obiective. Doctrina romanească antebelică precum şi cea
postbelică au opinat în sensul ca enumerarea din art.3 cod comercial are caracter exemplificativ.
Acelaşi criteriu îl regăsim şi în actele normative ce au funcţional anterior anului 1990 ( legea de
comert exterior -legea nr. 1/1971 care în art.3 al.l stabileste care acte sau fapte sunt considerate
operaţiuni comerciale internaţionale. Prevederi similare s-au gasit şi in legea contractelor
economice nr.71/1969, în art.61.
o concepţie mixtă care combină cele două criterii subiectiv si obiectiv
Caracterul internaţional
Caracterul internaţional al raporturilor juridice care fac obiectul dreptului comerţului internaţional
este dat de existenţa elementului de extraneitate.Nu toate raporturile care conţin un element străin
fac obiectul dreptului acum în studiu. Raportul comercial trebuie să cuprindă elemente de
extraneitate de natură a-1 face susceptibil de incidenţa mai multor sisteme de drept.
Identificarea acestor criterii, elemente poate fi făcută fie printr-o convenţie internaţională fie prin
legislaţia internă a statului al cărui sistem constituie lex causae.
Metodele folosite nu sunt identice cu cele din dreptul internaţional privat. În dreptul roman, atît în
convenţiile internaţionale la care Romania este parte cît şi în legislaţia internă, sînt reglementate
două criterii de definire a caracterului internaţional al raporturilor juridice care fac obiectul
dreptului comerţului internaţional şi anume: un criteriu de natură subiectivă, ca părţile persoane
fizice sau juridice, să aibă domiciliul, respectiv sediul în state diferite şi un criteriu de natură
obiectivă şi anume ca marfa, lucrarea sau serviciul sau orice alt bun care face obiectul raportului
juridic să se afle în circuit (tranzit) internaţional, adică, în executarea acelui raport juridic să
treacă cel puţin o frontieră.
Reglementările internaţionale în care este consacrat criteriul subiectiv sunt:
1.Conv. europeană de arbitraj comercial internaţional, de la Geneva din 1961, care se referă la
persoanele fizice. sau juridice avînd " resedinţa lor obişnuită sau respectiv sediul în Statele
Contractante diferite" ;
2.Convenţia de la Washington din 1965 pentru reglementarea diferendelor relative la investiţii
între state, care se referă la persoane care posedă "naţionalitatea" altui stat (art.25 par.2 lit.a);
3.Convenţia Naţiunilor Unite asupra contractelor de vînzare internaţională de mărfuri de la Viena
din 1980, care precizează că " se aplică contractelor de vînzare de mărfuri între părţi care işi au
sediul în state diferite", iar "naţionalitatea părţilor" este luată în considerare pentru aplicarea
convenţiei (art.l). Dacă o parte nu are sediu, resedinţă sa obişnuită îi ţine locul (art. 10 lit.b);
4.Convenţia asupra prescripţiei în materie de vînzare internaţională de mărfuri de la New York
din 1974, conform căruia "un contract de vînzare de bunuri mobile corporate este considerat că
avînd un caracter internaţional dacă, în momentul încheierii contractului, vînzătorul şi
cumpărătorul îşi au sediul în state diferite ; dacă o parte nu are sediu, se va avea în vedere
resedinţa sa obişnuită". Naţionalitatea părţilor nu este luată în considerare (art.2)
5.Acordul european ce instituie asocierea dintre Romania pe de o parte şi Comunitatea Europeană
şi statele membre ale acesteia, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993. Acesta
prevede in art.49 drept criteriu de definire a unei "companii" ca fiind "comunitară" sau "romană",
locul unde se află "sediul înregistrat" alternativ cu cel unde se găseşte "administraţia centrală" şi
cu "locul" principal de afaceri.În convenţiile internaţionale din domeniul transporturilor întîlnim
cel de al doilea criteriu -obiectiv- (caracterul internaţional).
Aceste convenţii prevăd în general, că este internaţional acel transport în care punctul de plecare
şi cel de sosire al mărfurilor se află pe teritoriile a două state diferite.
Asemnea dispoziţii găsim în Convenţia de la Varsovia de unificare a unor reguli relative la
transportul aerian internaţional (art.l); Convenţia privind traficul feroviar internaţional de mărfuri
S.M.G.S. (art.l para.l); Convenţia din 1956 referitoare la contractul de transport internaţional pe
şosele C.M.R. (art. 1,pet. 1) ; Regulile uniforme din 1980 privind contractul de transport
internaţional feroviar al mărfurilor -C.I.M.-(art.l para.l).
În dr.rom. caracterul internaţional al raporturilor comerciale este dat de anumite criterii. Astfel:
- în legea nr.35/1991 se precizează că prin "investitori străini se înţeleg persoanele fizice şi
juridice cu domiciliul sau dupa caz, cu sediul în străinătate" (art.4) criteriul folosit este deci,
sediul sau domiciliul după caz;
"Dreptul comerţului internaţional"
Toate acestea operaţii se realizează prin instrumente juridice - cum sunt contractele - şi prin cele
mai diferite instituţii juridice, menite să asigure certitudinea în privinţa atingerii efectelor şi
realizării scopurilor, pe care părţile le urmăresc, precum şi justeţea soluţiilor, în cazul în care s-ar
ivi un contencios ître părţile contractante.
"Dreptul comerţului internaţional"
Pentru cooperarea economică şi tenhico-ştiintifică internaţională, dreptul îndeplineşte o funcţie
asemănătoare a aceleia pe care o îndeplineşte diplomaţia pentru relaţiile politice internaţionale.
Într-adevăr, dreptul are, în primul rînd şi mai cu seamă, un rol preventiv acela de a evita litigiile
şi toate neajunsurile ce ar putea decurge de aici; o ignorare a regulilor de drept în acest domeniu
al relaţiilor economice internaţionale sau o gresită aplicare ori interpretare a lor se poate traduce
prin pierderi uriaşe şi ireparabile pentru economia naţională a ţărilor respective.
"Dreptul comerţului internaţional"
Aceasta se învedereaza cu atît mai mult, cu cît unele activităţi ec. implică investiţii uriaşe,
angjarea unor imense forţe de muncă şi alte asemnenea eforturi ce se traduc prim costuri atît de
mari încît nici una dintre ţările intersate nu ar putea singură să suporte toate cheltuielile
implicate.
"Dreptul comerţului internaţional"
Aşa fiind, el mai adesea aportul de materii prime este furnizat de o ţară, tehnologia de către o altă
ţară, finanţarea de un stat terţ. În asemnea împrejurări un traumatism juridic, precum o
desfiinţare a relaţiilor contractuale ar putea fi pentru părţile contractante, ca şi pentru economiile
naţionale implicate de-a dreptul dezastruoase.
Pentru aceste considerente studiul dreptului comerţului internaţional, în slujba acestor imperioase
cerinţe s-a impus cu necesitate.
Comerţul internaţional a depăşit de mult sfera schimburilor de bunuri, adică sfera acelor operaţii
care se reduceau la import şi export de mărfuri realizate aproape exclusiv prin contractul de
vînzare cumpărare, excecutabil la ternmen foarte scurt. În condiţiile actuale comerţul
internaţional, lato sensu, întreaga gamă a operaţiilor economice, bancare, financiare, s.a prin care
se realizeaza cooperarea economică şi tenhico-ştiinţifică internaţională.
Comerţul internaţional se exprimă prin afaceri uriaşe şi complexe desfăşurate pe termen lung şi
care numai pot fi înfăptuite numai cu ajutorul instrumentelor juridice tradiţionale (contractul de
vînzare- cumpărare, locaţie, antrepriză,etc.), şi, ele au nevoie pentru acestea de noi forme de
contracte şi chiar de noi metode de contractare nereglemenate în sistemele de drept naţionale.
Practica fiind confruntată cu exigentelor afacerilor comerciale internaţionale şi fiind silită să
găsească soluţii tuturor problemelor care se ivesc, a imaginat noi forme juridice a căror
configuraţie nu este întotdeauna bine definită ci se află în continuă transformare.
Astfel alături de contractul de vînzare cumpărare se utilizează tot mai mult contractele de
furnizare şi montaj de bunuri de echipament industrial, livrarea de instalaţii imense “la cheie”,
contractul privind licenţele, brevetele, asistenţa tehnică, transferul de tehnologie sau de know-
how, contractul de leasing (tot mai des utilizat de ţările în curs de dezvoltare care nu au mijloace
necesare spre a cumpăra instalaţii de mare complexitate, implicînd investiţii uriaşe), contractul
de consulting-engeneering, contractele de concesiune şi de investiţii în doemniul petrolier şi
minier, contractul de factoring, acorduri complexe de proporţii uriaşe, proiecte industriale,
lucrări de geniu, civile,etc.
Acestea se aplică suplimentar, peste taxele vamale în vigoare şi nu pot depăşi un anumit nivel:
•taxele vamale antidumping nu pot depăşi marja de dumping (care este egală cu diferenţa dintre
preţul internaţional al produselor şi preţul de dumping, care, în general, sunt mai mici, pentru a
se intra pe o anumita piaţă);
•taxele compensatorii nu pot depăşi nivelul subvenţiilor de export sau a primei directe de export.
Scopul acestor taxe este anihilarea efectelor negative produse de cele două politici comerciale
neloiale.Aceste taxe nu se pot percepe decât în urma unei proceduri speciale, prin care să se facă
dovada practicării unei politici comerciale neloiale şi care a produs un prejudiciu. Doar existenta
acestor dovezi poate determina aplicarea taxelor de răspuns.
La nivelul GATT există două Coduri care prevăd întreaga procedură ce se aplică în acest caz:
-Codul antidumping;
-Codul privind subvenţionările de export şi taxele compensatorii.
De la aflarea faptului că se poate ca o ţară să practice o politică neloială, relaţiile comerciale ale
acestei ţări cu GATT sunt îngheţate, şi chiar şi relaţiile comerciale ale ţării respective cu alte ţări.
Taxele de retorsiune au o natură dublă:
1.una tarifară - pentru că este vorba de o taxă;
2.una netarifară - fiind o barieră directă prin crearea acelei perioade mari de ancheta.
Reexportul a căpătat proporţii deosebite şi pentru că asigură o dezvoltare a producţiei, a relaţiilor
economice internaţionale, duce la creşterea veniturilor importului specializat. Astfel, au fost
create numeroase firme specializate în operaţii de import în vederea reexportului.
Pentru reexport se importă bunuri ce pot fi păstrate şi conservate în depozite corespunzătoare pe
perioade îndelungate şi care sunt vândute în perioade optime din puctul de vedere al conjuncturii
economice (când există o cerere mare). Pentru reexport se mai crează situaţii de păstrare şi
conservare atunci când există producţii excedentare faţă de cererea existentă, acestea creându-se
pe riscul intermediarului exportator.
De asemenea se mai importă pentru reexport şi o serie de bunuri ce au o prelucrare inferioară şi
care necesită un proces de îmbunătăţiri pentru reexport (le înnobileaza valoarea).Regulile de
reexport se respectă, în special, în cazul zonelor libere, motiv ce a dus şi la dezvoltarea
volumului reexportului (cu foarte mulţi intermediari).
Comerţul
Odată cu trecerea anilor, comerţul se desfaşura pe arii tot mai largi. Întîi între locuitorii aceluiaşi
oraş, apoi între locuitoii a doua sau mai multe oraşe diferite. Mai tîrziu a apărut şi comerţul
internaţional care a dus la diversificarea ofertei mărfurilor, dînd cumpărătorilor dreptul de a alege
dintr-o varietate de produse.
Comerţul în Evul Mediu
Între secolele XI şi XIV Europa medievală a înregistrat mari progrese economice şi sociale .
Populaţiile , suprafeţele cultivate , oraşele şi comerţul s-au extins , punându-se bazele unor
schimbări radicale .
Comerţul internaţional
Oraşele erau pieţe şi puncte de distribuţie ale bunurilor transportate şi comercializate în Europa :
astfel oraşele şi comerţul înfloreau împreună. Cel mai profitabil comerţ internaţional se făcea cu
Orientul , o sursă de produse de lux , precum mirodeniile ,mătasea, satinul şi zahărul ; Piperul ,
ghimbirul şi alte condimente erau preţuite deoarece îmbunătăţeau gustul cărnii conservate ,
importantă în alimentaţia europenilor .
Comerţul
Bunurile produse în Europa (grâne , blănuri , peşte , fructe , sare , cositor , fier , aramă şi
cherestea ) erau fie comercializate local sau regional , fie exportate spre Orient .
Comerţul în zilele noastre
Comerţul de astăzi şi-a păstrat o parte din calităţile iniţiale, dar a suferit diferite modificări. În
zilele noastre, produsele comercializate sunt trecute printr-o serie de verificări şi totul se face pe
baza de documente care să ateste provenienţa, componenţa, etc. mărfii şi altele care să ateste că
vînzarea a fost încheiată (bon fiscal, factură fiscală), toate acestea oferind cumparatorului o
siguranţă şi o satisfacţie mai ridicată, iar comerciantului o vînzare mai mare.Există şi anumite
mărfuri precum drogurile a căror comercializare este interzisă prin lege, încalcarea ei fiind aspru
pedepsită.
"Conceptul de comerţ"
1.Activitate economică de valorificare a mărfurilor prin procesul de vânzare-cumpărare; negoţ.
2.Ramură a economiei naţionale în care se realizează circulaţia mărfurilor.
"Conceptul de comert"
Dicţionarul de sinonime indică pentru comerţ: negoţ, negustorie.
După dicţionarul Wikipedia , prin comerţ se înţelege schimbul voluntar (trading) între două
entităţi al unor bunuri valoroase, comerţul fiind conceptul central din care a derivat capitalismul
şi toate celelalte sisteme economice, iar prin comercializare înţelegându-se procesul de
transformare a unui bun sau serviciu într-o valoare echivalentă (mai preţioasă).
În prefaţa lucrării „The Penguin Dictionary of Commerce”, autorul acestuia, Michael Greener
scrie următoarele: „ O anumită distincţie ar trebui făcută între comerţ şi economie, întrucât cele
două teme se suprapun. Nu se intenţionează a se da aici o definiţie cuprinzătoare comerţului
întrucât aceasta ar fi destul de provocator. Dar se poate menţiona, în general, că un dicţionar de
comerţ ar trebui să se ocupe de larga diversitate de instituţii care servesc industria prin ...
facilitarea în orice fel a distribuţiei bunurilor şi serviciilor.”
Din perspectiva teoriei economice, comerţul este asociat cu schimbul oneros.
Alain Samuelson îl citează pe Adam Smith arătând că acesta din urmă identifică o dublă relaţie
între diviziunea muncii şi schimb. Pe de o parte, schimbul este la originea diviziunii muncii , pe
de altă parte diviziunea muncii progresează, amplificând piaţa, respectiv proporţiile schimbului
în societate. Prima dintre aceste aserţiuni, fondată pe ideea că oameni urmăresc să-şi satisfacă
interesele prin intermediul celorlalţi, prin schimb, a generat conceptul de „Homo Economicus”,
puternic exploatat ulterior de către Vifredo Pareto.
Astfel comerţul este considerat un element central al existenţei sociale. Cum arăta tot Adam
Smith: „Fiecare om devine un fel de negustor şi societatea însăşi devine o societate comerciantă”
. Potrivit lui Alain Samuelson, pentru Adam Smith şi discipolii săi analiza societăţii din punctul
de vedere al economiei politice se rezumă la explicarea modului în care funcţionează schimbul,
aceasta având ca o consecinţă secundară şi faptul că bunurile nu mai sunt considerate ca
satisfăcând trebuinţe de consum, ci, ca mijloace de a obţine alte bunuri.
Contractele în comerţul internaţional
Obiectul – îl formează marfa vîndută , în schimbul căreia cumpărătorul plăteşte vînzătorului
preţul stabilit. Obligaţiile vînzătorului constau în predarea efectivă a mărfii vîndute; asigurarea
conformităţii mărfii predate; predarea documentaţiei tehnice. Obligaţiile cumpărătorului sunt
plata preţului şi luarea în primire a lucrului vîndut.
Vînzarea prin burse – bursa este o piaţă unde se întalnesc comercianţii pentru a încheia afaceri pe
baza de cerere şi ofertă . Operaţiunile la bursă se incheie fie pt.mf.care nu sunt prezente fie
pt.mf.viitoare. La bursa se vînd de regula produsele fungibile, hîrtiile de valoare si valutele.
Astfel, bursele se impart în burse de mărfuri(comerţ) şi burse de valori(de efecte şi de devize).
Funcţiile - constitue o piaţă principală pt.unele mărfuri sau valori ; facilitează încheierea rapidă a
tranzacţiilor ; asigură acoperirea din timp a nevoilor de materii prime; permite transmiterea sau
divizarea riscurilor; înlesneşte realizarea operaţiunilor speculative; influenţeaza nivelul preţurilor
care se formeaza în afara burselor; reprezintă un izvor de informaţii cu caracter economic şi
juridic.
Clasificare – În funcţie de varietatea tranzacţiilor sunt burse generale şi de specializare; Din
pct.de vedere al obiectului : burse de mărfuri sau comerţ şi burse de valori; Din pct.de vedere al
formei de organizare sunt burse private şi organizate de stat; În funcţie de admiterea
participanţilor sunt burse la care participarea nu este limitată şi se face prin bilete şi burse la care
participarea este permisă numai membrilor.
Bursele sunt conduse de către un comitet care exercită următoarele prerogative: menţinerea
ordinei la bursă; supravegherea respectării uzantelor şi regulamentului bursei ; reprezintă bursa
faţa de terţi ; îndeplineşte sarcinile curente. La bursa preţurile se numesc cotaţii sau cursuri.
Mărfurile sau efectele de comerţ trebuie înscrise oficial la bursa de un comitet special care
stabileşte şi cotaţia minimă a operaţiunii.
Tranzacţiile se încheie prin strigările publice de ofertă şi cerere ale agenţilor oficiali şi sunt
perfectate ulterior în forma scrisă. În bursă există 2 tipuri de operţiuni : de bani gata (cash) şi
operaţiuni la termen.
Vînzarea prin licitaţii - în raport cu bursele licitaţiile prezintă unele caracteristici în sensul că :
mărfurile sau mostrele se găsesc la locul unde se desfaşoară licitaţia şi programul de funcţionare
a licitaţiei nu este continuu. Clasificare - se face pe mai multe criterii în functie de : -
posibilitatea de participare licitaţiile pot fi deschise sau închise; - poziţia sau calitatea
organizatorilor licitaţiile pot avea forma licitaţiilor de mărfuri sau pentru cumpărarea de produse,
instalaţii şi atribuirea de lucrări de construcţii.
Licitaţia pentru vînzarea de mărfuri sau pentru export – se instituie de producători, vînzători sau
persoane specializate. În unele ţări funcţionarea licitaţiilor este supravegheată de stat participînd
la desfăsurarea licitaţiei şi autorităţi. Pregătirea licitaţiei presupune efectuarea unei publicităţi
prin publicarea de anunţuri în presă, prin trimiterea de cataloage, prospecte sau invitaţii
persoanelor interesate.Capacitatea persoanelor fizice romane de a efectua operaţiuni de comerţ
international, ca activitate comercială independentă este recunoscută de Decretul-lege nr.54/1990
privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice pe baza liberei iniţiative.
Dobîndirea calităţii de comerciant pentru efectuarea de operaţiuni de comerţ internaţional de
către o persoana fizică este legată de exercitarea de către aceasta de cîte şi fapte de comerţ cu
titlul de profesiune obişnuită. Persoanele fizice care execută în mod obişnuit acte de comerţ
internaţional trebuie să ceară înmatricularea în registrul comerţului iar pe durata desfăşurării
activităţii şi la încetarea acesteia să înscrie menţiunile actelor şi faptelor prevăzute de lege.
Persoanele fizice străine care vor face acte de comerţ pe teritoriul Romaniei, sunt supuse legilor
naţionale. În ceea ce priveşte calitatea de comerciant în Romania a unei persoane străine, aceasta
ţine de condiţia juridică a străinului, supusă legii romane. Organizarea activităţilor prevăzute de
acest act normativ, inclusiv cele prestate de persoanele fizice în mod independent se poate face
numai de cetăţenii care au domiciliul în Romania.
SOCIETATI COMERCIALE
Sunt societăţi cu participare străină în Romania, societăţile comerciale, filialele şi sucursalele
constituite pe teritoriul ţării, cu capital integral străin sau în asociere cu persoane fizice sau
juridice romane, indiferent dacă acestea s-au constituit de la început ca atare sau elementul străin
a intervenit ulterior prin dobîndirea de plăţi sociale sau acţiuni la societăţile deja existente.
Regulile privind regimul juridic al SC cu participare străină sunt plasate în sfera de reglementare
al contractului de societate sau statutului intrînd astfel în domeniul libertăţii contractuale. Atunci
cînd actele normative privind societăţile comerciale nu sunt îndestulătoare se vor aplica
prevederile Codului comercial şi ale Codului Civil. Societăţile cu participare străinaşe pot
constitui în Romania în toate domeniile economice prevăzute de art.4 din Legea nr.35/1991. În
situaţia în care o societate străină constituie o societate comercială pe teritoriul ţării noastre cu
capital integral străin sau în asociere cu persoane fizice sau juridice romane, societatea nou
înfiinţată este persoana juridica romană, ea putînd efectua acte de comerţ internaţional permise
de legea romană, chiar dacă aceste acte ar fi interzise de legea naţionala a statului pe teritoriul
caruia societatea străină îşi are sediul social.
Constituirea şi funcţionarea SC
Constituirea SC cu participare străină în Romania precum şi a filialelor şi sucursalelor, cu capital
integral străin sau în asociere cu persoane fizice sau juridice romane, este supusă dispoziţiilor
generale, aplicabile pentru toate societăţile de naţionalitate romană prevazute în Legea
nr.31/1991. Constituirea societăţilor cu participare străină pargurge mai multe etape în funcţie de
categoria de sociatate la care se referă, cum sunt: de persoane, de capitaluri, şi cu răspundere
limitată. Societăţile cu participare străină se constituie pe baza de contract şi statut, în funcţie de
situaţie şi trebuie să continue anumite elemente pentru ipoteza internaţionalităţii şi anume:
cetăţenia şi domiciliul, pentru persoanele fizice; sediul şi naţionalitatea, pentru persoanele
juridice străine; denumirea obiectului de activitate în care să se menţioneze operaţiuni de comerţ
internaţional; particularităţile privind subscriţia şi vărsarea capitalului social; organizarea şi
funcţionarea societăţii ţinînd seama de aspectele specifice; localităţile din străinătate unde se vor
constitui sucursale sau filiale. Persoana fizică străină trebuie să prezinte cazierul juridic, precum
şi din Romania dacă au mai locuit mai mult de 60 de zile în ţara noastră. Persoana juridica
trebuie să depună dovada înregistrării în registrul comerţului din zona de sediu şi o atestare
privind bonitatea comercială a persoanei juridice respective, eliberată de bancă unde îşi are
deschis contul. Agenţia Romană de Dezvoltare este obligată să raspundă în termen de 30 zile de
la data înregistrării cererii, răspuns care se menţionează chiar pe cererea tip de examinare.
Etapele privind publicarea constituirii societăţii în Monitorul Oficial al Romaniei, înscrierea
societăţii în registrul comerţului şi la Administraţia financiară, nu reprezintă aspecte
semnificative în cazul constituirii societăţilor cu participare străină, cu precizarea ca la registrul
comerţului şi Administraţia financiară trebuie prezentată dovada confirmarii investiţiei la
Agentia Romană de Dezvoltare, iar taxele de înmatriculare sunt mai mari cu 50%decat cele
platite de societatile cu capital integral romanesc. În situaţia în care are loc majorarea capitalului
unei societăţi romaneşti deja existente, prin aportul unui investitor străin, operaţiunea juridică ia
forma unei subscripţii de acţiuni ori părţi sociale fără cesiune "Comerţul exterior"
În epoca noastră, nici o ţară, indiferent de mărimea sau bogăţiile sale, nu-şi poate asigura toate
produsele de care are nevoie numai din producţia proprie. Ca urmare, fiecare ţară este nevoită să
desfăşoare o activitate de comerţ exterior.
"Comertul exterior"
Activitatea de comerţ exterior cuprinde: în raporturile cu străinătatea privind vânzarea-
cumpărarea sau schimburile de mărfuri, prestările de servicii, transporturile şi expediţiile
internaţionale, proiectarea şi executarea de lucrări, asistenţă sau colaborare tehnică, vânzarea sau
cumpărarea de licenţe pentru folosirea brevetelor de invenţii sau a procedeelor tehnologice,
consignaţia sau depozitul, reprezentarea şi comisionul, operaţiunule financiare, asigurările şi
turismul şi, în general, orice acte sau fapte de comerţ.
"Comertul exterior"
După cum observăm, activităţii de comerţ exterior i se atribuie un conţinut foarte larg: alături de
formele tadiţionale de comerţ exterior se include şi cooperarea economică şi tehnico-ştiiţifică.
"Comertul exterior"
Formele tradiţionale de comerţ exterior sunt:
a) importul de mărfuri, care reprezintă totalitatea operaţiunilor cu caracter comercial prin care se
cumpără mărfuri din alte ţări şi se aduc în ţară pentruconsumul productiv şi neproductiv; într-un
sens mai larg, în cadrul importului se include şi aşa-numitul import invizibil, adică serviciile
procurate de o anumită ţară din alte ţări în domeniile transporturilor, asigurărilor, creditului,
turismului, licenţelor etc. ;
b) exportul de mărfuri, care reprezintă totalitatea operaţiunilor cu caracter comercial prin care o
parte din mărfurile produse sau prelucrate într-o ţară se vând în alte ţări; într-un sens mai larg, şi
exportul cuprinde aşa-numitul export invizibil.
În vederea favorizării schimburilor noastre economice cu diferite state s-a decis introducerea
tarifului vamal. Acesta reprezintă un sistem de taxe vamale care se aplică, de regulă, asupra
mărfurilor importate, diferenţiat, pe categorii de mărfuri şi pe ţări, în funcţie de interesele
economice ale ţării noastre.
Alături de formele tradiţionale de comerţ exterior, o extindere din ce în ce mai mare cunoaşte în
zilele noastre, cooperarea economică internaţiona-lă. Aceasta reprezintă o formă superioară a
legăturilor economice dintre state, în care se împletesc elemente din domeniul producţiei cu cele
din sfera circulaţiei, cele din economie cu cele din ştiinţă şi tehnică, presupu-nândexistenţa unei
legături mai strâmse şi pe perioade mai lungi între parteneri.
Realizarea cooperării economice internaţionale poate avea loc într-o gamă variată de forme, cum
sunt:
a) construirea de obiective economice pe teritoriul unei ţări;
b) cooperarea în fabricarea de utilaje, maşini, subansamble şi piese;
c) fabricarea unor produse pe baza folosirii licenţelor, brevetelor sau documentaţiei tehnice a
partenerului;
d) efectuarea de prospecţiuni şi explorări de către o ţară în altă ţară;
e) cooperarea cu firme comerciale străine;
f) cooperarea în realizarea unor obiective turistice;
g) fondarea de societăţi mixte.
Influenţa comerţului exterior asupra creşterii economice. Creşterea economică a oricărei ţări este
rezultatul acţiuni conjugate a două categorii de factori: interni şi externi. Cei interni, legaţi de
eforturile pe care le face fiecare popor pentru a-şi dezvolta economia, au un rol determinant. Cei
externi, legaţi de participarea ţărilor la circuitul economic mondial influenţează creşterea
economică în mod nemijlocit, prin intermediul factorilor interni multiplicându-le sau
diminuându-le forţa.Printre factorii externi, un rol deosebit de important şi în continuă creş-tere
are comerţul exterior. Influenţa acestui factor asupra creşterii economice se exercită sub mai
multe forme.În primul rând, comerţul exterior asigură înfăptuirea realizării produsului social
chiar în condiţiile în care structura cererii diferă de structura ofertei.Se ştie că asigurarea unei
eficienţe a producţiei presupune un anumit volum minim al acesteia. Dacă acest volum depăşeşte
capacitatea de absorbţie a pieţei interne, asigurarea unei producţii eficiente impune apelarea la
piaţa externă. Pe de altă parte, anumite produse fie că nu pot fi obţinute în producţia internă fie
că nu se justifică din punct de vedere economic a se obţine din producţia internă. Şi într-un caz şi
în celălalt aceste produse se pot obţine numai de pe piaţa externă.În al doilea rând, comerţul
exterior determină sporirea sau diminuarea venitului naţional produs în exterior, în funcţie de
raportul dintre valoarea naţională şi valoarea internaţională a mărfurilor care fac obiectul
comerţului exterior.
Eficienţa economică a comerţului exterior
Ca parte a eficienţei economice în general, eficienţa economică a comerţului exterior este
oglindită de raportul dintre efectele obţinute de pe urma schimburilor de pe pieţele externe şi
eforturile făcute în acest domeniu.
În condiţiile unor efecte numeroase şi eficienţa economică a comerţului exterior se oglindeşte
prin intermediul mai multor indicatori. Din această multitudine, o importanţă deosebită prezintă
indicatorii rentabilităţii. În condiţiile existenţei unor cursuri comerciale diferite, principalii
indicatori ai rentabilităţii comerţului exterior sunt următorii:
a) cursul de revenire brut la export (Cre), care se determină ca un raport între preţul intern de
producţie sau livrare (Pp) plus cheltuielile de cir-culaţie până la frontieră (Ce) şi preţul extern în
valută franco-frontiera ţării noastre (Pe), adică:
Cre = (Pp + Ce) / Pe
b) cursul de revenire brut la import (Cri), care se determină ca un raport între preţul produsului
pe piaţa internă în lei (Pi) plus taxele de import percepute pe marfa respectivă (Ti) şi costul în
valută al acestei mărfi franco-frontieră (Pe), adică:
Cri = (Pi + Ti) / Pe
c) indicele raportuluide schimb (Irs), care se determină ca un raport între indicele preţului mediu
la export (Ipe) şi indicele preţului mediu la import (Ipi), adică:
Irs = Ipe / Ipi
d) aportul net în devize (And), care se determină prin raportarea diferenţei dintre preţul de
vânzare la extern în lei valută a unui produs (Pe) şi valoarea în lei valută a materiilor prime şi
combustibilului importate (mi) şi exportabile (me), la preţul vânzare în lei valută (Pe), adică:
And = [Pe – (mi + me)] / Pe
e) indicatorul rentabilităţii unei cooperări tehnico-ştiinţifice (Rcts), care se determină prin
raportarea cheltuielilor interne de realizare a proiectului respectiv în moneda naţională (C) la
diferenţa dintre preţul în valută a proiectului respectiv (P) şi cheltuielile în valută pentru
realizarea în ţară a proiectului (V), adică:
Avantajul comparativ în comertul exterior
Pentru a analiza efectul politicilor comerciale asupra economiei pot fi folosite modele sectoriale
sau modele de echilibru general. În continuare voi prezenta modelul de echilibru general al lui
Edward Tower. Voi considera o economie deschisă în echilibru pe termen scurt cu ocupare
deplină a factorilor de producţie – inclusiv forţa de muncă. Fiecare din cele N bunuri produse la
intern sunt supuse unui impozit pe consum:unde este matricea diagonală a impozitelor pe
circulaţie, vectorul coloana a preţurilor la consumatori, vectorul coloana a preţurilor la
producători. Prin diferenţiere obţinem:
(1)Voi asuma ca sunt comercializate (importate si exportate) T bunuri, din care Q sunt
contingentate si T-Q sunt supuse taxelor vamale. Creşterea propoţională a importurilor nete ale
ţării este: Unde e elasticitatea ofertei excedentare de bunul i a restului lumii, iar schimbarea
proporţională a preţurilor internaţionale pentru bunul i. Prin diferenţiere obţinem: fiind panta
curbei ofertei excedentare din străinatate pentru bunul i. Sub formă matricială aceasta se poate
scrie:
(2)Pentru bunurile contingentate la import
(3a) unde cresterea autonomă a licenţelor neautomate la import. Pentru celelalte bunuri pentru
care exista taxe vamale avem: fiind taxa vamală de import sau subvenţia de export pentru
bunului. Prin diferentiere avem:
(3b) Presupunem ca avem echilibru al balanţei de plăţi:
(4)fiind cresterea autonomă a vînzărilor de valută ale statului din bunul i necesară pentru plata
importurilor suplimentare. Fie A matricea coeficienţilor tehnici din tabelul input-output.
Producţia de bunuri finale X fiind producţia brută (de bunuri ntermediare). Ecuaţia variaţiei
consumului se poate scrie că
(5)este matricea cererii autonome a cumpărărilor /achiziţiilor statului.
Producţia de bunuri intermadiare o definim ca funcţie liniară şi omogenă de doi factori de
producţie – munca şi capital – reciproc subtituibili: fiind salariul în ramura producătoare de
bunuri i, iar renta capitalului. Împărţind la obţinem şi sunt ponderile factorilor muncă şi capital în
funcţia de producţie. Presupunînd că avem o cantitate fixă de capital, K=const., avem, unde
În forma matricială avem:
(6)Relaţia între preţurile produselor finale şi preţurile produselor intermediare se exprima astfel:
este ponderea bunului intermediar i în fucţia de producţie a bunului j, iar şi ponderea celor doi
factori, capitalul şi munca, (valoarea adaugată). Deci,
Cantitatea de muncă necesară producerii bunului j depinde de cantitatea de capital, de nivelul
salariului şi de renta capitalului: , unde fiind elasticitatea substituirii capitalului cu muncă în
industria de producţie a bunului j. Notand cu ponderea valorii adăugate (a celor doi factori de
producţie) şi "Organizaţia mondială a comerţului"
Una dintre cele mai tinere organizaţii, OMC este succesorul GATT (Acordul General al
Comerţului şi Tarifelor), stabilit înaintea celui de-al doilea război mondial. Cu toate că OMC este
încă tânără, sistemul multilateral de comerţ a început sub GATT (în 1947) acum mai bine de 50
de ani. GATT urmărea eliminarea tarifelor şi barierelor comerciale, precum şi eliminarea
tratamentului diferenţial în comerţul internaţional. Avea 23 de ţări membre în momentul
respectiv.
Organizaţia mondială a comerţului
Tendinţa către sistemul comercial multilateral este determinată de evoluţia adîncirii proceselor
economice internaţionale, a interdependenţe lor în producţia şi circulaţia mărfurilor, în cadrul
diviziunii internaţionale a muncii, sub incidenţa şi impactul progresului tehno-ştiinţific. În aceste
condiţii, politicile comerciale promovate de diverse state dobîndesc forme, dimensiuni şi valenţe
noi. Primul mare efort de adoptare a regulilor care să guverneze relaţiile comerciale
internaţionale a fost făcut de unele ţări imediat după cel de-al doilea război mondial, cînd a
apărut necesitatea creării unui organism care să vegheze, să controleze şi să se implice direct în
desfăşurarea comerţului internaţional. Aceste eforturi au condus la adoptarea în 1948 a
Acordului General pentru Tarife şi Comerţ (GATT), regulile sale aplicîndu-se comerţului
internaţional cu bunuri. În decursul timpului, textul GATT a fost modificat pentru a include noi
prevederi, în special pentru a trata problemele comerciale ale ţărilor în curs de dezvoltare. În
plus, a fost adoptat un număr de Acorduri conexe care detaliază cîteva din prevederile principale
ale GATT. Regulile GATT şi Acordurile conexe au fost în continuare revizuite şi îmbunătăţite în
timpul mai multor runde de negocieri, cea mai importantă fiind Runda de la Uruguay care a durat
din 1986 pînă în 1994. Unul dintre rezultatele Rundei Uruguay a fost crearea Organizaţiei
Mondiale a Comerţului la 1 ianuarie 1995. GATT, sub auspiciile căruia au fost lansate aceste
negocieri, a fost inclus în cadrul OMC. Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) este
responsabilă pentru supravegherea sistemului comercial multilateral, care a evaluat treptat în
ultimii 50 de ani. De asemenea, OMC constituie un forum pentru continuarea negocierilor
privind liberalizarea comerţului cu bunuri şi servicii, prin desfiinţarea barierelor şi elaborarea de
noi reguli în domeniile legate de comerţ. Acordurile OMC prevăd un mecanism comun de
reglementare a diferendelor, prin care membri îşi apără drepturile şi reglementează divergenţele
care apar între ei. La ora actuală în afara sistemului OMC au rămas doar unele ţări care în trecut
aveau economii planificate şi o parte din ţările în curs de dezvoltare. Ţările cu economiile în
tranziţie privesc la OMC ca la o structură ce oferă o posibilitate importantă de integrare în
economia mondială şi de perfecţionare a bazei legislative naţionale în domeniile economic şi
comercial. În jurul oportunităţii aderării Republicii Moldova la OMC sau purtat şi se poartă
multe discuţii contradictorii, dat fiind importanţa acestui pas pentru integrarea de mai departe a
Republicii Moldova în economia mondială. Aderarea RM la OMC la 8 mai 2001 (Protocolul de
Aderare la OMC a fost ratificat de Parlament la 1 iunie 2001) a fost determinată de avantajele pe
care le oferă cadrul juridic al comerţului internaţional şi de motivele pentru care e mai bine să fii
în cadrul OMC decît în afara acestei organizaţii. Cu toate acestea, mulţi reprezentanţi ai
businessului cred în continuare că acest eveniment a fost grăbit şi că piaţa noastră nu este
pregătită pentru noile standarde. Toate acestea au şi servit ca motiv în alegerea şi pregătirea
prezentei teze de licenţă. Este nevoie de o analiză profundă a realizărilor sistemului OMC în
lume pentru a înţelege esenţa acestei prestigioase organizaţii mondiale, precum şi implicaţiile
aderării Republicii Moldova, atît cele pozitive, cît şi negative. În acest scop am recurs la
elaborarea unui plan care ar conţine diverse analize ale rolului şi priorităţilor OMC şi necesităţii
de reglementare a conflictelor ce apar în cadrul comerţului mondial. Lucrarea este structurată în
trei capitole, fiecare abordînd un aspect aparte al acestei teme ample. Primul capitol trasează pe
scurt evoluţia sistemului comercial multilateral încă de la adoptarea GATT în 1948 pînă la
înfiinţarea OMC în 1995 şi descrie obiectivele, rolul, structura precum şi beneficiile pe care le
oferă sistemul comercial OMC. Capitolul II face o descriere ale principalelor prevederi şi reguli
incluse în instrumentele juridice (Acordurile OMC), care, în prezent, constituie sistemul OMC.
Analizei stării de lucru în Republica Moldova pînă şi după aderarea ei la OMC îi este dedicat un
capitol aparte. O importanţă deosebită am acordat negocierilor ce au avut loc în cadrul
Conferinţei Ministerială de la Doha, Qatar (9-13 noiembrie 2001) dat fiind faptul ca aceasta a
fost prima Conferinţă la care Moldova a participat în calitate de membru cu drepturi depline,
precum şi rezultatelor obţinute de către Republica Moldova în cadrul acesteia. Prezenta lucrare
are un scop propriu şi el se manifestă în voinţa autorului de a elucida originea GATT-OMC şi
rolul OMC în reglementarea comerţului internaţional, de a elucida esenţa pe înţelesul tuturor a
creării cu ajutorul OMC a unui cadru politic şi economic favorabil dezvoltării de mai departe a
Republicii Moldova.
 Cuprins

1. Comerţul internaţional şi cooperarea economică

2. Definirea dreptului comerţului internaţional
3. Obiectul dreptului comerţului internaţional
4. Caracterul internaţional
5. Conceptul de comert
6. Dreptul comerţului internaţional
7. Vînzarea prin burse
8. Vînzarea prin licitaţii
9. Comertul exterior
10. Organizaţia mondială a comerţului
 Introducere

Comerţul internaţional şi cooperarea economică şi tenhico-ştiinţifică internaţională

constituie, fără îndoială, un element deosebit de important pentru dezvoltarea
economică, în general, precum şi pentru economia naţională a ţării noastre.
Cooperarea este, în acelaşi timp, o condiţie esenţială a noii ordini economice
internaţionale, exprimată prin comerţul internaţional lato sensu care îmbrăţisează o
infinită gamă de operaţii economice, tehnice, flnanciare, bancare şi alte asemenea.
Toate acestea operaţii se realizează prin instrumente juridice - cum sunt contractele
- şi prin cele mai diferite instituţii juridice, menite să asigure certitudinea în
privinţa atingerii efectelor şi realizării scopurilor, pe care părţile le urmăresc,
precum şi justetea soluţiilor, în cazul în care s-ar ivi un contencios ître părţile
contractante.
Pentru cooperarea economica şi tenhico-ştiintifica internaţională, dreptul
îndeplineste o funcţie asemănătoare a aceleia pe care o îndeplineşte diplomaţia
pentru relaţiile politice internaţionale. Într-adevăr, dreptul are, în primul rînd şi mai
cu seamă, un rol preventiv acela de a evita litigiile şi toate neajunsurile ce ar putea
decurge de aici; o ignorare a regulilor de drept în acest domeniu al relaţiilor
economice internaţionale sau o greşită aplicare ori interpretare a lor se poate
traduce prin pierderi uriaşe şi ireparabile pentru economia naţională a ţărilor
respective.
Aceasta se invederează cu atît mai mult, cu cît unele activităţi economice implică
investiţii uriaşe, angjarea unor imense forţe de munca şi alte asemnenea eforturi ce
se traduc prim costuri atît de mari încît nici una dintre ţările intersate nu ar putea
singură să suporte toate cheltuielile implicate.
Aşa fiind, el mai adesea aportul de materii prime este furnizat de o ţară, tehnologia
de către o altă ţară, finanţarea de un stat terţ. În asemnea împrejurări un traumatism
juridic, precum o desfiinţare a relaţiilor contractuale ar putea fi pentru părţile
contractante, ca şi pentru economiile naţionale implicate de-a dreptul dezastruoase.
Pentru aceste considerente studiul dreptului comerţului internaţional, în slujba
acestor imperioase cerinţe s-a impus cu necesitate. Comerţul internaţional a depăşit
de mult sfera schimburilor de bunuri, adică sfera acelor operaţii care se reduceau la
import şi export de marfuri realizate aproape exclusiv prin contractul de vînzare
cumpărare, excecutabil la termen foarte scurt. În condiţiile actuale comerţul
internaţional, lato sensu, întreaga gamă a operaţiilor economice, bancare,
financiare, ş.a prin care se realizează cooperarea economică si tenhico-ştiintifică
internaţională. Comerţul internaţional se exprimă prin afaceri uriaşe şi complexe
desfăşurate pe termen lung şi care numai pot fi înfăptuite numai cu ajutorul
instrumentelor juridice tradiţionale (contractul de vînzare- cumpărare, locaţie,
antrepriză,etc.), ci, ele au nevoie pentru acestea de noi forme de contracte şi chiar
de noi metode de contractare nereglemenate în sistemele de drept naţionale.
 Ministerul educaţiei şi tineretului al Republicii Moldova
Universitatea Tehnică a Moldovei

Facultatea Tehnologie şi Managment în Industria Alimentară

Catedra Drept Patrimonial

Lucrare de verificare
Bazele statului şi dreptului
Tema:Comerţul internaţional

A elaborat st gr TMAP-051:

A verificat lector superior

şi magistru în drept:

Chişinău 2009