RISCURILE IN OPERATIUNI COMERCIALE EXTERNE

1. Definirea si clasificarea riscurilor specifice comertului exterior

Activitatea de comert exterior se desfasoara intr-un mediu care, prin natura sa, include
riscuri multiple determinate de complexitatea acestui tip de afaceri, de evolutia
contradictorie a pietei mondiale, de insolvabilitatea specifica unor economii nationale, ca
si de insolvabilitatea pietei mondiale. Firmele participante in activitatea de comert
exterior nu au siguranta (certitudinea) ca vor obtine rezultatele scontate.[1]
Riscul reprezinta posibilitatea de a obtine rezultate favorabile sau nefavorabile intr-o
actiune viitoare, posibilitate exprimata probabilistic. Riscul in comertul exterior poate fi
definit si ca posibilitatea de a inregistra o pierdere intr-un contract de comert exterior,
datorita producerii unor evenimente imprevizibile.[2] In practica, ideea de risc este
asociata cu cea de pierdere, existand riscuri din care decurg pierderi pentru ambii
parteneri si riscuri din care decurg pierderi numai pentru unul.
In domeniul raspunderii contractuale in comertul exterior, specialistii delimiteaza riscurile
din sfera evenimentelor imprevizibile negative, care sunt exterioare tranzactiei, fata de
riscurile din sfera evenimentelor ce depind de parteneri. Altfel spus, pie 838e44i rderile
cauzate unui partener de conduita culpabila a celuilalt nu intra in acceptiunea
conceptului de risc specific comertului exterior.[3] Totusi, daca intr-un contract de comert
exterior creditorul prejudiciat nu poate trage la raspundere debitorul si acest tip de
pierdere se considera ca facand parte din sfera riscurilor generale.[4]Literatura juridica
apreciaza ca riscurile comerciale specifice comertului exterior sunt riscuri normale, daca
nu se poate retine nici o culpa in sarcina uneia din cele doua parti implicate in
operatiune.
Riscurile specifice comertului exterior se pot clasifica dupa mai multe criterii:

Functie de continutul si natura lor, discutam de:

riscuri economice (fluctuatii valutare, neplata pretului, neexecutarea altor obligatii

etc.);

riscuri neeconomice (razboi, blocade, embargou, anulari de licente, calamitati etc.).

Dupa cauzele ce le determina, intalnim:

riscuri naturale (cutremure, inundatii, furtuni etc.);

riscuri politice (revolutii, schimbari de guverne);

riscuri de pret (inflatie, instabilitate etc.);

riscuri financiar-monetare (fluctuatia cursului monetar);

riscuri legate de organizarea in domeniul productiei.

Dupa localizarea riscurilor, avem:

riscuri interne (intreprinderi productive, ICE, transport etc.);

riscuri externe (derularea pe piata externa).

Daca se combina criteriile de clasificare principalele, riscurile intalnitefrecvent in

comertul exterior sunt:[5]
a) Riscuri in sfera productiei pentru export: survin in legatura cu nerealizarea la
termenele stabilite a marfurilor pentru export; cantitatea, structura si calitatea marfurilor
exportate.
b) Riscuri de inovatie si tehnologice: apar in cazul neindeplinirii inovatiilor preconizate si
modernizarilor tehnologice pentru productia pentru export sau cand costurile anticipate
pentru aceste inovatii sunt sub costul de realizare a lor, urmand ca exportatorul
(producatorul) sa lucreze in pierdere. Uneori, fabricile producatoare si exportatoare din
tari dezvoltate isi experimenteaza produsele si tehnologiile noi pe seama unor parteneri
din tari in curs de dezvoltare in care legislatia privind securitatea productiei si protejarea
populatiei este mai lejera.
Riscul de inovare si tehnologie poate apare si daca, in urma transferului de tehnologie
(inovatii, brevete sau know-how), importatorul nu realizeaza produsul la parametrii
proiectati, similari cu situatia de la exportator. In acest caz, poate pierde importatorul, dar
daca plata transferului de tehnologie se face in cote procentuale din noile produse
realizate sub licenta sauknow-how, atunci pierde si exportatorul.
c) Riscul informational: apare intre producatorii de marfa pentru export si ICE, printr-o
intarziere privind informarea reciproca privind derularea operatiunilor de export.
d) Riscul in domeniul logisticii marfurilor: sunt legate de aparitia unor pierderi, degradarii,
avarii ale lotului de marfa, pe parcursul transportului (intern, extern) sau in cazul
manipularii, depozitarii etc. Acest tip de riscuri au o frecventa mare de aparitie si o
pondere valorica ridicata in comertul exterior, motiv pentru care s-au elaborat unele
sinteze de uzante comerciale (exemplu: regulile INCOTERMS) si s-au perfectionat
tehnici specifice de asigurare.
e) Riscurile privind capacitatea de realizare umana: sunt determinate, fie de
cunostintele insuficiente ale specialistilor antrenati in activitatea de productie pentru
export, fie de nerespecatrea caracterului confidential al realizarii tehnice si tehnologice a
productiei pentru export. Aceasta nerespectare favorizeaza spionajul economic, urmarile
fiind grave pentru firma si pentru economia nationala.
f) Riscul de neexecutare: este o forma a riscului comercial ce apare atunci cand una din
parti nu poate sau nu vrea sa-si onoreze obligatiile contractuale asumate.
g) Riscul de insolvabilitate: apare atunci cand cumparatorul, dupa preluarea marfii, nu
achita in termenul si conditiile convenite pretul marfurilor, total sau partial. Este specific
numai operatiunilor de export derulate pe credit.
h) Riscul de pret: este determinat de neconcordanta in timp intre momentul semnarii
contractului de comert exterior si momentul incasarii sau platii.

Pentru exportator exista riscul ca pretul la semnarea contractului sa fie sub pretul
mondial din momentul platii, iar pentru importator riscul este ca pretul la semnarea
contractului sa fie peste pretul mondial de la data platii. Acest risc de pret este cu atat
mai mare cu cat contractul de comert exterior se incheie pentru o perioada mai lunga de
timp, pentru mai multi ani de zile. Riscul de pret se reflecta:

asupra intreprinderii producatoare de marfa pentru export, cand pretul extern

ramane fix sau scade iar pretul intern creste, datorita cresterii pretului la materii prime si
manopera;

asupra ICE, caz in care daca pretul extern creste fata de cel din contract
(care este fix) ICE pierde in cazul exportului si castiga in cazul importului.[6]
i) Riscul valutar: determinat de modificarea cursului valutar (apreciere-depreciere) a
valutei de contract, in intervalul de la semnarea contractului de comert exterior si pana la
efectuarea platii in valuta respectiva. Pentru exportator (creditor), riscul valutar apare in
cazul in care, la data incasarii creantei, valuta de contract s-a depreciat fata de
momentul semnarii contractului (a scazut puterea de cumparare a ei). Pentru importator
(debitor), riscul valutar apare in cazul in care valuta de contract, pe acelasi interval, are o
putere de cumparare mai mare.[7] Riscul valutar include, alaturi de cele doua situatii
mentionate, si riscul convertirii dintr-o valuta intr-o alta valuta.
j) Riscul de transfer valutar: apare atunci cand tara gazda introduce unele restrictii sau
taxe de transferare a valutei.
2. Clauze contractuale de prevenire a riscurilor
Aceste clauze vizeaza mentinerea echilibrului contractual, prin impartirea echitabila a
riscului intre parti, cat si prin renegocierea si adaptarea contractului la noile circumstante
aparute pe parcursul derularii.[8] Principalele clauze contractuale utilizate in comertul
exterior pentru acoperirea riscului de pret si cel valutar:[9]

a) Clauza pretului escaladat: se aplica in contractele pe termen lung, cu livrari

esalonate, pentru a se pastra echilibru intre pretul produsului finit si pretul factorilor de
productie utilizati pentru fabricarea lui. Astfel, daca pretul materiilor prime si
pretulmanoperei concurente pentru fabricarea produsului A cresc sau scad, peste/sub
un prag de variatie (X%), pretul de contract (notat P 0) se inlocuieste cu un nou pret
(notat P1). Determinarea noului pret se face dupa relatia:[10]

, unde

a constanta exprimand ponderea non adaptabila a pretului de contract, de

exemplu 20%; b ponderea materiilor prime in pret; c ponderea manoperei in pret
(a + b + c = 1);

media aritmetica/ponderata a preturilor materiilor prime la acel moment;

media aritmetica/ponderata a salariilor la cele doua momente.

b) Clauza de indexare: prin care are loc legarea pretului (sumei) prevazut in contract
de un anumit etalon: o marfa de referinta sau anumiti indicatori sau indici. Daca valoarea
etalonului se modifica peste o limita convenita reciproc, se schimba automat si pretul din
contract cu un procent convenit.
c) Clauza de consolidare a preturilor sau clauza marfa: se aplica pentru livrari pe credit
si rambursarea creditului in produse, cand se precizeaza expres pretul pe baza caruia
se va efectua schimbul reciproc, dar se stabileste si cantitatea de produse de rambursat
pentru volumul de livrari efectuate (cantitativ). Introducerea clauzei apropie acest
contract de contractul de contrapartida.
d) Rectificarea pretului: se aplica la livrarile de masini, utilaje, echipamente cand se
prevede o aliniere automata a preturilor la conjunctura de pe piata reprezentativa a
acelui tip de utilaj, echipament (piata reprezentativa este data de piata tarii cu rol major
in productia acelui tip de utilaj). In fapt, apelul la acest tip de clauza se recomanda
pentru orice exporturi ce se distribuie pe un interval lung de timp, cand asupra pretului
de contract (P0) isi vor pune amprenta rata inflatiei (Ri) si rata dobanzii (Rd). Teoretic,
pretul echivalent/rectificat functie de conjunctura de pe piata reprezentativa convenita
poate fi determinat dupa relatia:[11]

, unde

n numarul de ani (perioada).

e) Clauza de revizuire a pretului: prin care partile se obliga sa renegocieze pretul daca
se inregistreaza o variatie peste o limita convenita la costul materiilor prime, transport,
manopera etc.
f) Clauza ofertei concurente: permite obtinerea de conditii mai favorabile decat cele
convenite la semnarea contractului (se solicita, de regula de cumparator), in raport de
evolutia ofertei unei firme concurente recunoscute.
g) Clauza valutara: presupune legarea valutei in care se face plata de o alta valuta
considerata ca avand un curs stabil.
h) Clauza multivalutara: cand moneda de plata se raporteaza la un cos valutar simplu
(ponderat), constituit din mai multe valute cotate pe piata financiar-bancara
internationala. De regula, clauza multivalutara presupune raportarea la cosul de valute
format de Drepturile Special de Tragere (DST), la cursul stabilit de FMI in ziua anterioara
semnarii contractului, cu o abatere de 1%.
i) Clauza de alegere a monedei de plata: prin care se exprima creanta in mai multe
monede (prin contract) iar la data efectuarii platii partenerul alege moneda de plata.
Clauza poate avea un caracter unilateral se convine numai in favoarea

distribuitorului/creditorului cat si un caracter bilateral, caz in care ambii parteneri au

optiunea alegerii monedei de plata.[12]
k) Clauza de impreviziune (hardship): partile pastreaza dreptul de a cere renegocierea
contractului, total sau partial, daca a intervenit un eveniment exterior imprevizibil ce a
dezechilibrat raporturile dintre parti, fata de situatia avuta in vedere la semnarea
contractului.[13] Aceasta clauza se aseamana cu clauza de forta majora dar include
numai evenimente ce ingreuneaza executarea contractului nu si evenimentele
implacabile ce o fac imposibila.
3. Alte metode de prevenire si contracarare a riscurilor specifice comertului exterior
Daca partile contractante intr-o operatiune de comert exterior nu au reusit sa prevada, in
contract, clauze asiguratorii contra riscurilor sau daca cele prevazute nu sunt eficiente,
acestea au posibilitatea de a interveni ulterior pentru a limita sau elimina o parte a
riscului.
Cele mai importante riscuri in comertul exterior sunt cele de pret si cele valutare,
determinate de factorul timp ce se interpune intre data angajarii obligatiei si data la care
ea devine scadenta. Relatia dintre factorul timp si factorul risc in comertul exterior este o
relatie direct proportionala. Pentru a obtine reducerea influentei factorului timp asupra
pretului se apeleaza la metode precum:[14]

reducerea duratei de derulare a contractului extern;

folosirea unor instrumente de plata negociabile (trate, bilete de ordin), care

pot fi incasate inainte de scadenta si diminueaza riscul deprecierii valutare (nivelul taxei
de scont se include, in prealabil, in pretul de oferta);
actualizarea, in contractele pe termen lung, cand se sconteaza fluxul de incasari
valutare pe o perioada cu un coeficient prestabilit;

modificarea termenelor de incasare sau de plata;

sincronizarea incasarilor si platilor in aceeasi valuta, respectiv compensarea;

incheierea de tranzactii la termen la bursa de marfuri sau pe piata valutara.

Tot pentru contracararea riscurilor specifice comertului exterior, dupa incheierea

contractului, partile pot apela la operatiuni de Swap, care sunt o intelegere intre parti de
a schimba o anumita suma, dintr-o moneda intr-o alta moneda, urmand ca dupa o
anumita perioada de timp fiecare parte sa restituie sumele cu care s-a facut schimbul.