CURSUL 12.

RISCURILE IN TRANZACŢIILE
COMERCIALE INTERNAŢIONALE

CUPRINS
1. Definirea şi clasificarea riscurilor în tranzacţiile
internaţionale
2. Metode şi tehnici contractuale împotriva riscului valutar
3. Metode şi tehnici contractuale de protecţie împotriva
riscului de preţ
4. Metode şi tehnici extracontractuale de protecţie împotriva
riscurilor comerciale
4.1. Tranzacţiile la vedere şi la termene pe piaţa valutară
4.2. Tehnicile de realizare a operaţiunilor Hedging
INTRODUCERE

Aderarea ROMÂNIEI la Uniunea Europeană în ianuarie 2007 a

condus la creşterea, în mod substanţial, a comerţului anual cu statele
membre ale Uniunii Europene, furnizând partenerilor de afaceri atât
oportunităţi unice, dar aducând si riscurile inerente comerţului
internaţional. Aceste riscuri sunt generate de factori externi cum ar fi:
fluctuaţiile ratei de schimb a diferitelor monede;
creşterea preţurilor pentru materii prime si energie;
 schimbările bruşte din economie.
Riscurile influenţează nivelul obligaţiilor părţilor care trebuie să
plătească mai mult sau mai puţin decât ceea ce s-au obligat să
platească la încheierea contractului (afectează echilibrul contractual
dintre părţi, şi, cel mai important, sunt riscuri care pot fi foarte
usor evitate prin introducerea anumitor clauze în contracte).
•Principalul partener comercial al ROMÂNIEI este, desigur, Uniunea
Europeană, cu o cifră totală a comerţului, importuri si exporturi, de
45 miliarde de euro in 2008 reprezentând 72,9% din comerţul
exterior total al ROMÂNIEI.
•Alţi parteneri comerciali importanţi includ ţările semnatare NAFTA
– SUA, Mexic si Canada – cu o cifră totală a comerţului de 1,8
miliarde de euro reprezentand 3,3% din comerţul total;
• ţările candidate la UE şi Bulgaria (în 2008) cu 6 miliarde de euro la
7,2%;
• ţările ASEAN cu 344 de milioane de euro la 0,6%. Partenerii
comerciali din toate aceste ţări analizează în mod constant riscurile
comerciale asociate oportunităţilor de afaceri din România cum ar fi
posibilitatea ca un eveniment viitor si nesigur să cauzeze prejudicii
pecuniare uneia dintre părţi.
1.Definirea şi clasificarea riscurilor în tranzacţiile internaţionale
Riscul Economic reprezintă o alternativă (cealaltă fiind şansa) a condiţiilor
de finalizare a unei afaceri comerciale sau financiare.
Riscul este cauzator de rezultate nefavorabile, care se pot materializa în
cheltuieli suplimentare, pierderi, şi imposibilitatea valorificării unui moment
conjunctural favorabil, dar incert.
Şansa este cea care ocazionează obţinerea sau amplificarea unor rezultate
favorabile. Ambele alternative (riscul sau şansa) au la bază factori şi cauze de
natură obiectivă sau subiectivă. O parte din aceşti factori şi cauze pot
prognozate, cu ajutorul probabilităţilor. Şansa este alternativa dorită, urmărită,
în timp ce riscul trebuie mai întâi cunoscut, evaluat, iar apoi trebuie stabilite
măsurile adecvate de prot
CLASIFICAREA RISCURILOR ÎN TR. INTERNAŢIONALE
A. După natura lor:
 riscuri cu conţinut economic - datorate, în principal, evoluţiei contradictorii a
pieţei mondiale, fluctuaţiilor care au loc în economie (riscul de preţ şi cel
valutar), sau nerespectării obligaţiilor contractuale de către una sau cealaltă
dintre părţile semnatare ale contractului (abaterile de la calitate, cantitate, sau
condiţiile de ambalare, nerespectarea termenului de livrare, întârzierea sau
neefectuarea plăţii);
 riscuri de altă natură - este situaţia unei mari varietăţi de riscuri . Aici amintim
riscul de război sau de schimbare a regimului politic şi riscul unor calamităţi
naturale. Acest tip de riscuri sunt foarte greu de prevăzut, iar protecţia
împotriva lor este foarte dificilă şi costisitoare.
B. După cauzele care determină producerea lor:
 naturale - determină distrugerea totală sau parţială a mărfurilor (exemplu: recoltele agricole), sau
întârzierea efectuării transporturilor. Exemple : fenomene meteorologice, erupţia vulcanilor, seisme
etc.;
 politice - determină apariţia unor perioade de anarhie (vid legislativ), sau instabilitate, schimbări
fundamentale ale orientărilor în politicile comerciale. Exemple: riscul schimbării formei de
guvernământ, lovituri de stat etc.;
 administrative - determină apariţia unui climat de neîncredere, tendinţa de reducere a ponderii
afacerilor de durată, prin dezvoltarea excesivă a tranzacţiilor speculative, conjuncturale. Exemple de
astfel de riscuri: riscul schimbării reglementărilor de comerţ exterior, a competenţelor şi structurilor
organizatorice ale aparatului central de comerţ exterior etc.;
 de management - determină obţinerea unor rezultate nesatisfăcătoare, prin degradarea imaginii firmei
faţă de exterior, diminuarea profiturilor realizate. În această categorie intră: riscul conducerii
defectuoase a proceselor de producţie, a activităţilor de prospectare a pieţei, a activităţii aparatului
propriu de comerţ exterior, riscul degradării relaţiilor firmei cu intermediarii;
 contractuale - determină rezultate nefavorabile în ceea ce priveşte păstrarea sau câştigarea
partenerilor, cât şi sub aspect financiar (plata de penalităţi etc.). Aici putem include: riscul privind
negocierea neadecvată a clauzelor şi condiţiilor contractuale, sau nerespectarea clauzelor şi condiţiilor
acceptate în contract etc.;
 de preţ - determină obţinerea unor rezultate financiare nefavorabile. Aceasta constă în riscul
modificării preţului, la elementele care compun produsul care este obiect al contractului, sau la
produsul final, pe piaţa internă sau internaţională, între momentul contractării şi cel al plăţii;
 valutare - determină producerea, pentru una sau cealaltă dintre părţile contractuale, unor pierderi
financiare importante. Acest tip de riscuri constă în riscul fluctuaţiilor în sens nefavorabil a cursurilor
valutare, a valorilor negociate la bursă, a nivelului dobânzilor, a ratei inflaţiei, sau nesiguranţa în
valorificarea capitalului investit etc.;
C. După locul unde se produc:
 interne - se manifestă în cadrul naţional, sau în cadrul firmei angajate în tranzacţii
internaţionale şi determină nerespectarea (cantitativă sau calitativă) a clauzelor
contractuale, sau a unor angajamente faţă de partenerii de afaceri;
 internaţionale(externe) - se manifestă pe piaţa internaţională, în cadrul mediului
internaţional de afaceri, determinând apariţia unor consecinţe nefavorabile pentru
importatori sau exportatori . Exemple : conflicte armate sau comerciale, stări de
tensiune, mari fluctuaţii ale preţurilor pe piaţa internaţională sau a cursurilor valutare.
Ne interesează acele tipuri de riscuri care pot să apară în contractele care se derulează
pe plan extern. RISC COMERCIAL defineşte posibilitatea ca un eveniment viitor şi
probabil să provoace consecinţe patrimoniale negative părţilor la un contract
comercial internaţional, partea prejudiciată neputând trage la răspundere pe
debitor.
Dacă aceste consecinţe se produc, ele afectează gestiunea economică a întreprinderii
prejudiciate, proporţional cu gradul de nerealizare a încasărilor valutare scontate.
Efectele riscului comercial se pot produce atât pe planul rezultatelor operaţiunii de
comerţ exterior, cât şi, ca o consecinţă a acestora, pe planul răspunderii persoanelor
care au conceput, decis şi realizat respectiva operaţiune de comerţ exterior
prejudiciabilă. De aceea, în etapa negocierii contractelor comerciale externe trebuie să
se estimeze în permanenţă riscul comercial, în vederea formulării şi includerii în
contract a clauzelor adecvate, cu caracter preventiv. În afacerile economice
internaţionale protecţia împotriva riscurilor trebuie să ocupe un loc foarte important,
tocmai datorită consecinţelor lor negative asupra oamenilor de afaceri.
2. Metode şi tehnici contractuale de protecţie împotriva riscului
valutar
În categoria metodelor şi tehnicilor contractuale se includ o diversitate foarte mare de tehnici şi
procedee, utilizabile pentru protecţia în raport cu riscul valutar şi riscul de preţ.  Condiţia de bază
pentru folosirea lor este consensul.  La această categorie de metode şi tehnici nu se poate face
apel decât în condiţiile şi limitele în care partenerii implicaţi în afacerea respectivă sunt de acord cu
înscrierea lor ca şi clauze ale contractului.
În cadrul afacerilor economice internaţionale contemporane, unul dintre riscurile cu o frecvenţă
mare şi consecinţe dintre cele mai grave asupra părţilor (exportatori, importatori, bănci) este riscul
valutar.

Prin Risc Valutar se înţelege posibilitatea apariţiei unei pierderi în cadrul unei tranzacţii
economice sau financiare ca urmare a modificării cursului (depreciere sau apreciere) valutei
în care se face plata/ încasarea, între momentul încheierii contractului şi cel al scadenţei( al
plăţii ). Într-o accepţiune strictă, termenul de risc valutar are în vedere doar pierderile care se pot
înregistra . Evoluţia în sens avantajos a cursului valutar reprezintă şansa, iar efectul direct al
acesteia este câştigul.
 Este de la sine înţeles faptul că riscul valutar nu intervine decât dacă între momentul
încheierii contractului şi cel al scadenţei există un interval de timp mai mare de 48 de
ore şi numai pentru participanţii care încasează sau plătesc în altă monedă decât
cea naţională. În practica tranzacţiilor internaţionale, s-a demonstrat că sunt foarte
rare situaţiile în care plata se efectuează chiar în momentul încheierii tranzacţiei.
Astfel, desfăşurarea tranzacţiei internaţionale începe la momentul t0, pe
care îl considerăm momentul negocierii şi semnării contractului şi se finalizează după
un interval de timp t, la t1, momentul plăţii:

Negocierea şi semnarea Finalizarea

contractului contractului
( t0 ) (t1 )

În mod obişnuit acest t este inevitabil deoarece :

 vânzătorul nu oferă decât prin excepţie mărfuri din stoc.  De regulă el trebuie mai
întâi – să producă sau să procure marfa dorită de către cumpărător ;
 livrarea internaţională presupune – în mod uzual – parcurgerea unui traseu de
transport cuprinzător şi îndeplinirea unor formalităţi obligatorii care cere timp ;
 importatorul are nevoie la rândul său de un anumit interval de timp pentru a obţine
resursele necesare plăţii externe;
 însăşi mecanismul plăţilor externe impune respectarea unui interval de timp în care
să circule documentele de plată pe traseul interbancar.
Exemplul 2. Folosirea unor clauze valutare adecvate
Clauza Valutară presupune legarea valutei în care se efectuează
plata/încasarea (valuta contractului) de una sau mai multe valute, având un
curs (mai) stabil , sau de o monedă internaţională ( clauza DST) . Practic,
aceasta înseamnă că, la momentul semnării contractului (t0), se negociază şi
stabilesc moneda (monedele) de referinţă, în raport cu care se va proceda la
exprimarea evoluţiei cursului monedei plăţii la scadenţă(t 1).
În practică se poate utiliza una din următoarele variante ale clauzelor
valutare:
a. CLAUZA VALUTARĂ SIMPLĂ se bazează pe “legarea” (indexarea), prin cursurile lor reciproce, a
monedei contractului de o altă valută, etalon sau de referinţă. Valuta etalon se alege urmărindu-se,
stabilitatea acesteia, larga ei utilizare pe plan internaţional şi posibilitatea de a estima cât mai exact
evoluţia sa pe pieţele valutare principale. Contractul mai trebuie să stabilească acea componentă a pieţei
valutare ( instituţie financiară sau bancă) ale cărei cursuri (între valuta plăţii şi moneda de referinţă) vor
servi pentru cuantificarea variaţiei cursului monedei plăţii( apreciere sau depreciere), cât şi instituţia de
supraveghere (arbitraj) care va avea misiunea de a îndeplini procedura recalculării sumei de plată.
b. CLAUZA COŞ VALUTAR n
metoda coş valutar simplu are la bază următoarea relaţie de calcul :  Kfi
Kf = =
i 1
,
n
unde :
- Kfi – sunt coeficienţii de fluctuaţie a monedei plăţii faţă de fiecare din monedele din coş
- n – reprezintă numărul valutelor din coş

Metoda se caracterizează prin simplitate, dar prezintă şi un mare inconvenient . Prin această relaţie de
calcul ponderea monedelor în coş este egală, deci şi influenţele pe care acestea le propagă sun egale,
ceea ce nu corespunde realităţii de pe pieţele valutar financiare.
Semnificaţia semnului coeficientului mediu de fluctuaţie este aceeaşi ca şi a celui de la clauza
valutară simplă.
c. metoda coş valutar ponderat se bazează pe diferenţierea influenţei variaţiilor
monedei plăţii în raport cu valutele din coş în raport cu importanţa reală, efectivă pe
care acestea o au pe o piaţă valutară sau alta . Relaţia de calcul în acest caz este :
n

 piKfi
Kf  i 1
unde : 100
pi – sunt ponderile diferitelor valute din coş (exprimate procentual)
Kfi – sunt coeficienţii de fluctuaţie a monedei plăţii faţă de fiecare din
valutele din coş

d. CLAUZA MONEDĂ INTERNAŢIONALĂ

În numeroase situaţii, negocierea valutelor care trebuie să facă parte din coşul
valutar, a ponderilor acestora, cât şi a băncii de referinţă este dificilă, existând, de
multe ori controverse puternice cu privire la cea mai bună dintre soluţii. În practica
internaţională, s-a observat că este mai uşor să se recurgă, din start, la alegerea unor
coşuri valutare “oficiale”, al căror curs este stabilit de autorităţi monetare
internaţionale cu o reputaţie bună. În contractele de export o astfel de clauză este
clauza DST. Aceasta presupune «  legarea » monedei plăţii de moneda internaţională
DST, care este de fapt un coş valutar ponderat oficial , şi calcularea mărimii abaterii
valutei plăţii faţă de această monedă etalon. Aplicarea acestor clauze este identică, din
punctul de vedere al mecanismului, cu cea a clauzei valutară simplă.
3. Metode şi tehnici de protecţie contractuale împotriva riscului de
preţ
Problema riscului valutar nu poate, în cadrul tranzacţiilor economice internaţionale, să fie analizată separat de
problema riscului de preţ.
Prin RISC DE PRET se înţelege posibilitatea apariţiei unei pierderi, în cadrul unui contract
de import, de export sau de cooperare, ca urmare a modificării în timp a preţului practicat pe piaţa
internaţională pentru un produs similar (din punct de vedere calitativ şi al parametrilor funcţionali
etc.)
Pentru exportator, riscul de
preţ apare în situaţia în
PREŢ exportator PREŢ importator
Pentru importator, riscul
care, după momentul
P1 P de preţ apare când între
contractării până la
încasarea valorii produsului,
0
cele două momente (t0 şi
a avut loc o creştere de preţ P0 t1) pe piaţa internaţională
P are loc o micşorare a
pe plan internaţional.
1
Desigur, o asemenea preţului produsului
situaţie îl avantajează pe TIMP TIMP contractat.
importator. t0 t1 t0 t1
Dacă, spre
Spre exemplu,
dacă în momentul t0, preţul exemplu, la momentul t0
internaţional ( şi de contract) preţul produsului este de
al unui produs este de 100 200 EUR, iar la t1, acesta
EUR, iar în momentul t1 Riscul de preţ pentru exportator şi scade la 170 EUR,
preţul aceluiaşi produs pentru importator importatorul, plătind
este de 135 EUR,
preţul din contract, va
exportatorul va încasa,
potrivit contractului (la t1) avea cheltuieli de
doar 100 EUR, pierzând 35 aprovizionare cu 30 EUR
EUR. În aceste condiţii mai mari. Evoluţia
importatorul realizează o descendentă a preţurilor
economie substanţială, îl avantajează pe
pentru că beneficiază, în
exportator.
baza contractului iniţial de
mărfuri la un preţ mult mai
mic decât preţul pieţei din
 4.Metode şi tehnici extracontractuale de protecţie
împotriva riscurilor comerciale
4.1. Tranzacţiile la vedere şi la termen pe piaţa valutară

a. acoperirea la vedere, prin operaţiuni la vedere: Dacă, de exemplu, o firmă are de

făcut, peste trei luni, o plată în euro (EUR), iar activele sale sunt constituite din dolari (USD),
prognozele indicând o tendinţă de depreciere a USD faţă de EUR, firma va putea cere băncii sale să-i
constituie - în prezent - suma în euro necesari plăţii ulterioare, plătind în schimb suma necesară în
dolari. Reperul este cursul zilei, numit curs spot sau curs la vedere. Dacă prognoza se adevereşte,
firma evită riscul valutar respectiv evită plata într-o valută apreciată, putând înregistra chiar unele
economii de resurse valutare. Bazându-se pe prognoze privind evoluţia cursurilor valutare,
operaţiunile de acoperire la vedere nu protejează agentul economic de riscul infirmării acestora de
evoluţia reală a fenomenelor de pe pieţele valutare.
b. acoperirea la termen, prin operaţiuni la termen. Aceste operaţiuni sunt foarte des
utilizate pe plan internaţional, fiind destinate diminuării sau evitării riscului valutar. Folosirea
lor, de regulă, este posibilă numai pentru tranzacţiile ale căror termene de finalizare nu
depăşesc un an. Riscul valutar este diminuat prin vânzarea sau cumpărarea la termen pe
piaţa valutară a valutelor care provin din încasări, sau a valutelor destinate plăţilor viitoare.
Tranzacţiile respective se încheie în baza unui curs forward, la termen, stabilit de către bănci.
Acesta poate să difere de cursul existent la scadenţă. Dacă cursul la termen depăşeşte cursul
la vedere iniţial se spune că valuta face «  premium ». În cazul în care cursul la termen este
mai mic decât cursul la vedere atunci se spune că valuta face « deport ».