CURSUL 13 CRIZA ECONOMICĂSITUAŢIE DE

RISC MAJOR CU IMPACT ASUPRA ECONOMIILOR

STATELOR

INTRODUCERE
1. CRIZA ECONOMICĂ. SCURT ISTORIC
2. DEFINIREA, ORIGINILE ŞI CONŢINUTUL CRIZEI ECONOMICE
3. TIPOLOGIA ŞI CAUZELE CRIZELOR ECONOMICE
4. EFECTELE CRIZEI ECONOMICE
4.1.Inflaţia
4.2.Şomajul (Criza locurilor de muncă)
5. POLITICI ŞI STRATEGII DE GESTIONARE A CRIZEI ECONOMICE
6. CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
Istoria crizelor economice, ca şi a economiei, reprezintă un mod raţional de a explica viaţa. Ea
a marcat atât conştiinţa cât şi acţiunea oamenilor, identitatea şi devenirea lor.
În general se cunoaşte schema generală a crizelor economice care au caracterizat economia
mondială a ultimului secol.
Până la jumătatea secolului al XX-lea crizele economice s-au derulat după o schemă tipică:
- apariţia crahului bursier[1]
bursier şi bancar;
- dificultăţi economico-financiare pentru numeroase firme industriale, comerciale;
- panică pe piaţa monetară şi financiară;
- deficit grav de lichidităţi monetare;
- limitarea drastică a investiţiilor (mai ales în sectoarele productive);
- accelerarea numărului de falimente, ca efect cumulativ ce afectează într-o măsură sau alta
ansamblul domeniilor de activitate, într-o spirală recesionistă;
- scăderea numărului locurilor de muncă şi creşterea masivă a şomajului;
- prăbuşirea preţurilor cu ridicata şi amănuntul;
- creşterea ofertei (pentru o scurtă perioadă pe seama distribuirii stocurilor) urmată de
reducerea acesteia;
- prăbuşirea cererii de satisfactori (în lipsa unei politici de susţinere a veniturilor) şi de capital;
- influenţe asupra relaţiilor economice internaţionale (repatrierea unei părţi din capitalurile
investite);
- promovarea politicilor protecţioniste, ridicarea ratei dobânzii etc.
După al doilea război mondial, în ţările occidentale nu au mai
avut loc crize economice majore. Totuşi, s-au manifestat unele
dificultăţi economice cu impact asupra situaţiei economice
generale dar fără să urmeze schema clasică a unei crize
economice. Principalele fenomene care au afectat economia
occidentală după război au fost:
existanţa dezechilibrelor în domeniul ocupării forţei de muncă;
tendinţa generalizată de creştere a preţurilor;
ajustarea ofertei şi a cererii;
dezechilibre financiare, valutare;
reducerea nivelului de trai al unor categorii socio-profesionale;
unele dezechilibre regionale;
Spre deosebire de Occident, în aceeaşi perioadă, ţările din centrul
şi estul Europei, căzute sub dictatura comunistă, s-au scufundat
într-o permanentă criză economică.
 3 CELE DOUA DIRECŢII DE EVOLUŢIE ALE LUMII POSTBELICE
În 1989 s-au împlinit 200
de ani de la Revoluţia
Franceză din 1789. După
teoriile cunoscute până în
prezent, ultimul deceniu al
sec. XX (1990-2000) a marcat
triumful liberalismului.
1947-1989 La sfârşitul anului 2008,
lumea a devenit din punct de
vedere economic un câmp
unitar de acţiune. Din punct
de vedere politic lumea este
fragmentată. Deoarece
modelul politic democratic a
rămas în urma evoluţiei
economice planetare, criza
globală generată de aceste
contradicţii poate reprezenta
o sfidare la adresa
democraţiei.

ORIGINILE CRIZEI GLOBALE POT FI STUDIATE PE DOUĂ ETAPE: 1976-2000

1945-1975
-Acordurile de la Bretton Woods (iulie 1944) FMI; -fluctuaţii generate de: politica monetară şi
-Acordul General asupra Tarifelor Vamale şi Comerţului GATT (1947); bugetară a SUA; semnalele transmise De G7 (G8
-Se adoptă teoria liberală a lui John Maynard Keynes (1883-1946) care din 1997); previziunile pieţei financiare
refuză gândirea pur liberală; internaţionale
-30 de ani de glorie (producţia creşte de 3 ori, volumul comerţului de -Noua politică monetară a SUA adoptată în 1975
6 ori); a provocat o creştere a ratei dobânzilor ţ.c.d.
-Apar surse de instabilitate: inflaţia; dubla funcţionare a dolarului. -Apar crize economice puternice inclusiv în
ţările est europene culminând cu 1989
 2. DEFINIREA, ORIGINILE ŞI CONŢINUTUL CRIZEI ECONOMICE

• În „Dicţionarul explicativ al limbii române” noţiunea de criză este definită drept:

manifestare a unor dificultăţi (economice, politice, sociale etc.); perioadă de tensiune,
de tulburare, de încercări (adesea decisive) care se manifestă în societate. Lipsa acută
(de mărfuri, timp, forţă de muncă)”[1].
• Dicţionarul limbii franceze prezintă criza ca „moment dificil şi în general decisiv în
evoluţia unei societăţi, a unei instituţii, perioadă când dificultăţile economice, politice,
ideologice sunt resimţite ca paroxistice”[2].
• În dicţionarele germane criza este prezentată ca „o situaţie, perioadă grea, care
reprezintă punctul culminant şi de răscruce al unei evoluţii ameninţătoare grave”[3].
• Unii specialişti, mai ales psihologi şi sociologi, au abordat fenomenul criză prin explicarea
unor fenomene clinice şi efectele acestora asupra organizaţiilor şi indivizilor. Sunt lucrări
numeroase care teoretizează raporturile interumane şi interorganizaţionale dar nu
abordează fenomenul criză în sine, şi mai ales criza economică.
• Din aceste motive, demersul nostru ştiinţific va rămâne în spaţiul teoretic şi aplicativ al
crizei economice. Criza economică[4] defineşte starea de dificultate a activităţilor
economice, ruptură, schimbare bruscă în activitatea economică, concretizată în încetinirea,
stagnarea sau scăderea activităţilor economice.
• În sens larg, conjunctură deprimantă pentru economie în ansamblul ei, pentru unele
ramuri, regiuni etc., boală a organismului economic ce marchează ruperea gravă a
echilibrului economic, mai ales dintre producţie şi consum, dintre cerere şi ofertă, cu
efecte directe asupra preţurilor, gradului de ocupare şi de folosire a factorilor de
producţie.
• În sens restrâns, criza economică este momentul de cotitură a ciclului economic, când
faza de expansiune (ascendentă) cedează locul celei de depresiune (descendentă).
 COMPONENTE ALE FLUXULUI ECONOMIC NAŢIONAL, REGIONAL, INTERNAŢIONAL ( AL FIRMEI)

PIAŢA INFORMALĂ PIAŢA PIAŢA FORŢELOR PIAŢA PIAŢA

(subterană, piaţa neagră) BUNURILOR ŞI DE PRODUCŢIE FINANCIARĂ MONETARĂ
SERVICIILOR

CRIZA – fenomen specific

firmei, statului, regiunii, lumii
F3 SCADE PRESIUNEA FINANCIARĂ ŞI GRADUL DE
RISC(CONDIŢII PENTRU RELANSARE)
ACTIVITATEA ECONOMICĂ ca toate fenomenele şi FAZELE AFACERILOR FIRMEI
procesele are o evoluţie ciclică. Aceasta se derulează pe CAPITAL
etape astfel:
1. ASCENDENTĂ – expansiune. FAZA 1.(F1) Creditul este convertit în capital productiv prin
2. CRIZA – perioada de timp în care se întrerupe mişcarea
F1 achiziţionarea de forţe de producţie sau investiţii.
ascendentă. FAZA 2. (F2) Capitalul productiv este transformat în mărfuri şi
3. DEPRESIUNEA – perioada de timp în care are loc FIRMA servicii pe piaţa bunurilor de consum.
scăderea drastică şi violentă a activităţii economice. Apar FAZA 3. (F3) Mărfurile şi serviciile sunt convertite în formă
evenimente impredictibile , la care pseudospecialiştii
Încorporată bănească şi acumulează, în plus, o sumă (profitul ) ce depinde de
politici rămân spectatori lipsiţi de pregătirea ştiinţifică în: STATE, rentabilitatea afacerii.
necesară gestionării riscurilor. Capacitatea de indecizie a UNIUNI DE Toate aceste faze asigură continuitatea activităţilor economice şi a
acestora chinuie sistemul economic şi social. Perioada de STATE, afacerilor firmei. De asemenea, ele reprezintă fluxul activităţilor
criză poate dura, în cazul nostru, până la jumatatea anului comerciale mijlocit de bani, prin intermediul instituţiilor financiar
LUME - firme bancare. Pentru funcţionarea normală, este necesară realizarea unui
2009, dacă se iau măsuri de relansare a speranţei de profit.
4. RELANSAREA – perioada de timp în care se reia internaţionale echilibru între cantitatea de bani şi nevoile de schimb(cantitatea de
mişcarea ascendentă a fluxului economic. F2 bunuri şi servicii de pe piaţă). În cazul în care se emite o cantitate de
Aceste etape sunt interdependente, iar unitatea monedă peste nevoile schimbului ( cantitatea de bani mai mare decât
acţiunii lor pregătesc schimbarea costul produselor pe piaţă), banii devin mai ieftini, se depreciază şi
Trecerea de la 1 la 2 are loc datorită: războaielor, li se restricţionează sfera de circulaţie la teritoriul statului. În această
hegemoniei economice; dezechilibrelor producţie – situaţie este necesară intervenţia convertibilităţii ( se produce
consum; dezechilibrelor între cantitatea de bani şi valoarea inflaţia).
fluxului de mărfuri; saturaţiei pieţei bunurilor de consum;
economiei informale (subterană şi piaţa neagră); tunurilor STRATEGII ANTICRIZĂ: APARIŢIA SPERANŢEI DE
imobiliare uriaşe; lăcomiei; iraţionalităţii calificării forţei A. STRATEGII REACTIVE DE ORDIN TEHNIC :modificarea PROFIT(cheia relansării)
de muncă; producţiei pe stoc a resursei intangibile; substanţială a tehnologiilor şi tehnicilor de fabricaţie; repoziţionarea prin: stimularea investiţiilor;
politizării excesive a administraţiei şi instituţiilor publice rolului şi locului omului în activitatea economică; modificări în favorizarea deschiderii de
etc. structura pe ramuri şi subramuri; modificări în structura şi capacităţi productive noi;
În fazele 2 şi 3 se produc: mari deficite bugetare; şomaj comportamentul agenţilor economici; inovaţii în dinamica raportului apariţia noilor calificări
crescut şi persistent; restructurări de firme ramuri şi dintre capital, cercetare, forţa de muncă; schimbarea structurii profesionale; însuşirea şi
subramuri; inflaţie; mari dificultăţi economice; deficit de producţiei; schimbarea consumului. aplicarea noilor sisteme de
lichidităţi; dispariţia speranţei de profit; reducerea la B. STRATEGII REACTIVE DE ORDIN ADMINISTRATIV: management; limitarea
maximum a creditării; lipsa acută de capital. verificarea afacerilor oneroase dintre sectoriul privat - stat şi returnarea corupţiei şi mitei; dezvoltarea
averilor frauduloase în bugetul statului; încurajarea muncii şi a atractivităţii mediului de afaceri;
iniţiativei private; creşterea capacităţii instituţiilor statului în concurenţa loială.
îndeplinirea funcţiilor sale.
3. TIPOLOGIA ŞI CAUZELE CRIZELOR ECONOMICE
TIPOLOGIA
Crizele economice pot fi ciclice şi neciclice . „Crizele economice ciclice sunt cele
care se repetă cu o anumită regularitate în funcţie de ciclul economic.”[1]
economic.” Acest tip
de crize sunt reprezentative ca fază în cadrul ciclului economic Juglar şi ciclului
Kondratieff. Crizele economice neciclice nu au o anumită repetabilitate. Unele crize
economice neciclice sunt parţiale, altele intermediare.

CAUZE:
Cauzele de natură obiectivă
Lipsa de flexibilitate şi adaptare la contextul global
Exercitarea hegemoniei politice, economice şi militare în relaţiile internaţionale
Practicile anticoncurenţiale
Limitarea resurselor economice şi a accesului la resurse
Cauzele de natură subiectivă
Centralizarea puterii de decizie economică
Dezinformarea economică prin sistemul informaţional
Distorsiuni majore în funcţionarea instituţională
 4. EFECTELE CRIZEI ECONOMICE
• INFLAŢIA
• Specialiştii definesc inflaţia :
• ca un dezechilibru economic monetar care se manifestă prin: creşterea
generalizată a preţurilor şi deprecierea banilor. Inflaţia nu este un
fenomen specific zilelor noastre, ea a existat şi în alte perioade istorice.
[1]
• Definită, inflaţia este un dezechilibru de ansamblu al economiei care
constă în apariţia sau creşterea discrepanţei dintre masa monetară şi
oferta de bunuri faţă de situaţia existentă anterior.
• Procesul iese în evidenţă prin două tendinţe independente: creşterea
generalizată a preţurilor şi scăderea puterii de cumpărare a banilor.
Această diferenţă dintre masa monetară şi oferta de bunuri este
considerată un exces de mijloace de plată sau de puterea de
cumpărare nominală faţă de cantitatea de bunuri oferite sensibil mai
mică.
• Atât natura cauzelor inflaţiei cât şi măsurarea acesteia ridică
numeroase probleme. Inflaţia se manifestă printr-un proces de
creştere continuă a preţurilor iar deflaţia este procesul invers, de
scădere a acestora.
 5. POLITICI ŞI STRATEGII DE GESTIONARE A CRIZEI ECONOMICE

POLITICI:

acţiunea concomitentă a mai multor pârghii economice: rate ale dobânzii[1]

reale scăzute; un curs de schimb competitiv şi relativ stabil; intrări masive de capital
străin pe fondul unei reting ridicat (riscul de ţară scăzut); deficite bugetare şi cvasi –
fiscale reduse;
– recuperarea economică susţinută de efortul formării de capital autohton şi
orientarea agenţilor economice spre alocarea unui procent mai mare din venituri spre
investiţii şi nu spre economisire (cum a fost caracterizat ultimii 15 ani în România), iar
ponderea investiţiilor brute să o reprezinte investiţiile publice în transporturi şi
telecomunicaţii moderne;
– Dezvoltarea unui export eficace alcătuit din bunuri şi servicii calitativ
superioare, cu valoare adăugată ridicată, prin realizarea unor investiţii atât private cât şi
guvernamentale foarte bine susţinute din punct de vedere tehnic, comercial şi economic.
– Reducerea ratei reale a dobânzii şi, implicit, diminuarea
semnificativă a serviciului datoriei publice[2] şi a deficitului
bugetar. Prin diminuarea serviciului datoriei publice s-ar schimba politica bugetară, în
sensul alocării unei părţi tot mai importante din veniturile publice pentru majorarea
cheltuielilor de capital cum ar fi investiţiile în infrastructură.
•