Universitatea Dunărea de Jos, din Galați

Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor

Specializarea: Management

REFERAT
Crizele economice

Coordonator: Studenți:
Conf. Dr. Manea Ludmila Sandu Alina Bianca
 Crizele economice

Criza economică este o perioadă de declin economic care poate avea mai multe cauze, astfel
aparand în perioada crizei lumii capitaliste datorate supraproducției, care între anii 1929-1933,
caracterizată printr-o scădere dramatică a activității economice mondiale. Dar aceste crize au apărut
și în țările socialiste, cauza principală este probabil polarizarea la un grup restrâns a celor care
posedă bani, restul populației mai ales a celor din lumea a treia fiind sărace, reducându-se astfel
piața de desfacere a produselor. Fazele crizei economice se manifestă printr-o perioadă de stagnare,
de recesiune însoțită de inflație, cauzate de o conjunctură complexă.

Tipuri de crize economice:

Criza bancară
Fenomenul prin care mai mulți clienți se hotărăsc brusc să retragă toți (sau aproape toți)
banii dintr-un cont se numește "fuga la bancă". Ținând cont că o bancă dă cu împrumut majoritatea
numerarului pe care îl primește din depozite, este foarte dificil să se găsească fonduri pentru a plăti
înapoi pe loc toți clienții, dacă aceștia se hotărăsc să-și retragă banii în același timp. O astfel de fugă
poate lăsa banca insolventă, ceea ce duce la pierderea depozitelor clienților. Când fugile la bancă se
înmulțesc, avem de-a face cu o "criză bancară sistematică" sau o "panică bancară". Exemple de
"fugă la bancă" includ Marea depresiune sau fuga de la Northern Rock în 2007. Crizele bancare
apar, în general, după perioade de împrumuturi riscante care rezultă în incapacitate de plată a
împrumuturilor.

Bule speculative și prăbușiri

O bulă speculativă există în condițiile în care un instrument financiar este evaluat la

suprapreț de-a lungul unei perioade îndelungate. Prezența clienților care cumpără un produs
financiar cu speranță că îl vor putea re-vinde mai târziu pentru o sumă mai mare este un alt factor
care contribuie frecvent la crearea de bule financiare. Dacă apare o bulă economică pe piața, atunci
există riscul de "prăbușire" a valorii instrumentului financiar respectiv: clienții vor continua să
cumpere atâta timp cât consideră că există și alți cumpărători pe piață, astfel încât când mulți decid
să vândă prețul va cădea. Din păcate, este dificil de ghicit când prețul unui produs financiar
reprezintă corect valoarea fundamentală a acestuia, astfel încât bulele economice sunt foarte greu de
detectat. Unii economiști insistă că bulele economice nu apar niciodată (sau aproape niciodată).

Exemple cunoscute de crize economice și prăbușiri la bursă includ mania lalelelor olandeze,
Criza de pe Wall Street din 1929, criza imobiliară din Japonia din anii 1980, bula dot-com (bula
internetului) din 2000–2001, și mai nou criza imobiliară din Statele Unite ale Americii (care însă dă
semne de revenire). În anii 2000 a început o bulă imobiliară prin care prețul caselor a crescut
semnificativ.
Criza economică internațională

O "criză valutară" apare atunci când o țară care menține o rată de schimb fixă este brusc
forțată să își devalorizeze valuta din cauza unui atac speculativ. Neplata datoriilor suverane
(prăbușirea) apare în momentul în care o țară nu mai poate să își plătească datoriile. Deși
devalorizarea și prăbușirea pot fi decizii voluntare luate de Guvern, acestea sunt adeseori percepute
ca rezultatul involuntar al unor schimbări în cadrul investitorilor care duc la oprirea bruscă a
capitalului care intră în țară sau creșterea bruscă a capitalului care iese din țară.

Mai multe valute care au făcut parte din Mecanismul de Schimb Valutar European au trecut
prin criza din 1992-1993 și, drept urmare, s-au devalorizat sau au fost retrase din mecanismul
comun. Criza financiară din Rusia din 1998 a dus la devalorizarea rublei și la prăbușirea titlurilor de
stat rusești.

Criza economică în lume

Creșterea negativă a produsului pe cap de locuitor de-a lungul a mai mult de jumătate de an se
numește "recesiune". O recesiune îndelungată sau severă se numește "depresiune". O durată mai lungă
de timp în care creșterea economică este mică dar nu neapărat negativă se numește stagnare economică.
Unii economiști consideră că recesiunile au fost cauzate în mare parte de crizele economice. Un exemplu
important este Marea depresiune, care a fost precedată în multe țări de „fugi la bancă” și prăbușiri ale
burselor de valori. Criza împrumuturilor imobiliare și spargerea altor bule imobiliare de peste tot din
lume a dus la recesiune în SUA și în multe alte țări dezvoltate între 2008-2009.

Marea criză economică 

 Marea criză economică a fost perioada crizei lumii capitaliste datorată supraproducției, între
anii 1929-1937, caracterizată printr-o scădere dramatică a activității economice mondiale. Primele
semne ale crizei s-au manifestat încă din anul 1928.

Criza economică a avut efecte devastatoare, atât în țările puternic industrializate, cât și în
cele mai puțin dezvoltate, ale căror economii depindeau în cea mai mare măsură de exporturile de
materii prime. Nivelul comerțului mondial a scăzut rapid, la fel cum au scăzut de altfel și veniturile
personale, veniturile bugetare și profitul din afaceri. Orașele din întreaga lume au suferit puternic de
pe urma crizei, în special cele care depindeau de industria grea. Activitatea în construcții a fost
practic oprită. Zonele rurale au suferit de pe urma scăderii prețurilor mărfurilor agricole cu 40 –
60%. Mineritul și exploatarea lemnului au avut probabil cea mai dramatică scădere, deoarece
cererea scăzuse puternic iar alternativele de reangajare a muncitorilor mineri sau forestieri în alte
sectoare erau cele mai reduse.

Marea depresiune economică în diferite țări ale globului s-a încheiat în momente diferite. În
majoritatea țărilor au fost concepute programe de refacere și cele mai multe au trecut prin diferite
transformări politice, care le-au împins spre extremele dreaptă sau stângă. Societățile bazate pe
democrația liberală au ieșit puternic slăbite din criză și dictatori, precum Adolf Hitler au ajuns la
conducerea unora dintre cele mai puternice state și au pregătit condițiile politico-militare pentru
declanșarea în 1939 a celui de-al Doilea Război Mondial

Inceputul

Începutul marii crize economice în Statele Unite este de obicei asociată cu prăbușirea bursei
de acțiuni din ziua de Joi (Joia Neagră) 29 octombrie 1929. Chiar și după Wall Street Crash 1929,
optmismul persistă de ceva timp. Piața bursieră s-a transformat în creștere la începutul anilor 1930,
revenind la nivelurile de la începutul anului 1929 până în aprilie. Acest lucru era încă cu aproape
30% sub vârful din septembrie 1929.

Motive

Motivele marii crize economice sunt disputate de economiști, existând mai multe teorii:
teoria keynesiană, teoria monetaristă, teoria școlii austriece, teoria șocului creșterii producției
(creșterea masivă a productivității datorită electrificării). Odată cu terminarea Primului Război
Mondial, relațiile economice naționale și internaționale s-au confruntat cu probleme ca: dispariția
unor resurse umane și de producție, emiterea banilor fără acoperire, haos în relațiile economice,
supraproducție/respectiv scăderea dramatică a cererii.

O urmare a crizei economice este creșterea rapidă a inflației și a șomajului. Mulți oameni au
rămas fără un loc de muncă, fiind concediați, astfel 3,5 milioane de șomeri pănâ la criză, au devenit
15 milioane ăn timpul crizei. Multe bănci au dat faliment, pentru că oamenii ăși retrăgeau banii
depuși. Foarte multe întreprinderi au dat faliment, astfel venitul național SUA a scăzut cu
aproximativ 30%.

Marea Recensiune

Criza economică mondială a început în luna decembrie 2007, moment când pierderea

încrederii investitorilor americani în ipotecare securitizată a condus la o criză de lichidități ce a
determinat o injectare substanțială de capital în piețele financiare din partea Rezervei
Federale americane, a Băncii Angliei și a Băncii Centrale Europene. Indicele TED spread (ce
descrie riscul de creditare perceput în economia generală) a sărit în iulie 2007, a oscilat vreme de un
an și apoi a crescut din nou în septembrie 2008, atingând valoarea record de 4,65% în 10 octombrie
2008. Criza s-a agravat în 2008, întrucât bursele de valori din lume s-au prăbușit sau au intrat într-o
perioadă de instabilitate acută. Un număr mare de bănci, creditori și companii de asigurare au dat
faliment în săptămânile ce au urmat.

Prăbușirea Administrației Federale pentru Locuințe (S.U.A.) este adesea făcută responsabilă

pentru producerea crizei. Însă vulnerabilitatea sistemului financiar a fost provocată de contractele și
operațiile financiare complicate și supuse efectului de pârghie, politica monetară a S.U.A. stabilind
un preț neglijabil pentru credit și astfel favorizând o cotă foarte ridicată a efectului de pârghie și,
conform economistului american John Bellamy Foster, o „hipertrofie a sectorului financiar”.

Țările afectate drastic de criză au avut creșteri semnificative ale salariului minim, impuse
prin legislație:

Administrația SUA a emis Fair Minimum Wage Act of 2007, care a intrat în vigoare în 25
mai 2007 și a prevăzut creșterea salariului minim în trei etape: - începând cu 24.07.2007 la 5,85$ pe
oră, - începând cu 24.07.2008 la 6,55$ pe oră, - începând cu 24.07.2009 la 7,25$ pe oră.

Același efect poate fi observat și în țările europene, cele mai afectate țări fiind exact acelea
care au avut creșteri semnificative ale salariului minim în anii premergători crizei.
 Cea mai afectată țară de criza economică din U.E. este Letonia. Extrem de interesant este că
această țară a avut, în anii care au precedat criza, cea mai mare creștere a salariilor minime din
Uniunea Europeană: 1) de la 1 ianuarie 2006 , la 128 Euro pe lună; 2) de la 1 septembrie 2006, la
170 Euro pe lună; 3) de la 1 iulie 2007, la 227 Euro pe lună.

Rezultatul acestei creșteri spectaculoase a fost apariția unei crize extrem de puternice cu
șomaj ridicat.

Un alt exemplu concludent este Irlanda: 1) începând cu 1 ianuarie 2007 salariul minim a
crescut de la 7,65 Euro pe oră la 8,30 Euro pe oră; 2) începând cu 1 iulie 2007 salariul minim a
crescut la 8,65 Euro pe oră.

Consecința a fost creșterea galopantă a șomajului ajungând în scurt timp la 12,8%.

Spania, de asemenea una dintre țările cu o rată foarte mare a șomajului, atingînd un nivel de
20,5% în aprilie 2010 , a avut o creștere a salariului minim de la 490 Euro/lună în 2004 la 700
Euro/lună în 2008.

Pe de altă parte, singura țară din U.E. care a intrat în clasamentul țărilor cel mai puțin
afectate de criză este Suedia[5], una dintre cele 6 țări europene care nu au salariu minim.