Sunteți pe pagina 1din 3

Marea criză economică (între anii 1929-1933) a fost perioada crizei lumii

capitaliste datorată supraproducției, primele semne ale crizei manifestându-se în


1928. Este caracterizată printr-o scădere dramatică a activității economice
mondiale.
Criza economică a avut efecte devastatoare, atât în țările puternic
industrializate, cât și în cele mai puțin dezvoltate, ale căror economii depindeau
în cea mai mare măsură de exporturile de materii prime. Nivelul comerțului
mondial a scăzut rapid, la fel cum au scăzut de altfel și veniturile personale,
veniturile bugetare și profitul din afaceri. Orașele din întreaga lume au suferit
puternic de pe urma crizei, în special cele care depindeau de industria grea.
Activitatea în construcții a fost practic oprită.
Mineritul și exploatarea lemnului au avut probabil cea mai dramatică scădere,
deoarece cererea scăzuse puternic iar alternativele de reangajare a muncitorilor
mineri sau forestieri în alte sectoare erau cele mai reduse.
Marea depresiune economică în diferite țări ale globului s-a încheiat în
momente diferite. În majoritatea țărilor au fost concepute programe de refacere
și cele mai multe au trecut prin diferite transformări politice, care le-au împins
spre extremele dreaptă sau stângă. Societățile bazate pe democrația liberală au
ieșit puternic slăbite din criză și dictatori, precum Adolf Hitler au ajuns la
conducerea unora dintre cele mai puternice state și au pregătit condițiile
politico-militare pentru declanșarea în 1939 a celui de-al Doilea Război
Mondial.
Începutul marii crize economice în Statele Unite este de obicei asociată cu
prăbușirea bursei de acțiuni din ziua de Marți (așa-numita Marțea Neagră) 29
octombrie 1929.
Chiar și după Wall Street Crash din 1929, optimismul persistă de ceva timp.
Piața bursieră s-a transformat în creștere la începutul anilor 1930, revenind la
nivelurile de la începutul anului 1929 până în aprilie. Acest lucru era încă cu
aproape 30% sub vârful din septembrie 1929.
Motivele Marii crize economice sunt disputate de economiști, existând mai
multe teorii: teoria keynesiană, teoria monetaristă, teoria marxistă, teoria școlii
austriece, teoria șocului creșterii producției (creșterea masivă a productivității
datorită electrificării) etc.

 Odată cu terminarea Primului Război Mondial, relațiile economice


naționale și internaționale s-au confruntat cu probleme ca:
▪ dispariția unor resurse umane și de producție
▪ emiterea banilor fără acoperire
▪ haos în relațiile economice
▪ supraproducție/respectiv scăderea dramatică a cererii
▪ speculații la bursă

O urmare a Crizei economice este creșterea rapidă a inflației și a șomajului.


Mulți oameni au rămas fară un loc de lucru, fiind concediați, astfel de la 3,5
milioane de șomeri până la criză, au devenit 15 milioane de șomeri în timpul
crizei. Multe bănci au dat faliment, pentru că oamenii își retrăgeau banii depuși.
Foarte multe întreprinderi au dat faliment, astfel venitul național SUA a scăzut
cu aproximativ 30%.
Crahul bancar de la bursa de pe Wall Street a avut loc din cauza speculațiilor
din anii 1929 și a nereglementării sistemului bancar și bursier. Sute de mii de
americani investeau pe bursă în acțiuni dintre care multe nu valorau sumele
pentru cât se tranzacționau. Mulți dintre jucătorii de pe bursă investeau bani
împrumutați. Brokerii în mod regulat își împrumutau clienții mici investitori cu
mai mult de două treimi din valoarea acțiunilor pe care le cumpărau clienții,
astfel că peste 8,5 miliarde de dolari erau contabilizați ca împrumuturi, valoare
care depășea cantitatea de bani care circula în SUA pe vremea aceea. Pentru
faptul că valoarea nominală a acțiunilor creștea neîncetat, acest lucru a încurajat
lumea să investească, sperând că valoarea acțiunilor cumpărate va crește,
aducând astfel câștiguri. Astfel au apărut „bulele speculative”. După un vârf
înregistrat la 3 septembrie 1929 de 381.17, la 24 octombrie 1929 s-au spart
bulele speculative.

 Bursa era caracterizată prin faptul că, datorită panicii, toată lumea dorea
să-și vândă acțiunile și foarte puțini erau dispuși să cumpere acțiuni,
astfel că valoarea acțiunilor a scăzut dramatic.

Facultatea de Administratie si Afaceri – Marketing


Student: Cococi Andra Eugenia - Grupa 201

S-ar putea să vă placă și