Colegiul Național de Comerț al ASEM

Marea criză economică

din 1929-1933
SIGP la disciplina „Teorie economică”

A realizat: Bogdan Pascari,

elev al grupei TUR-181
Coordonatoare: Enachi Olga
Chișinău 2021
 Contextul crizei

• Marea criză economică a fost

perioada crizei lumii capitaliste
datorată supraproducției, între anii
1929-1933, caracterizată printr-o
scădere dramatică a activității
economice mondiale. Primele semne
ale crizei s-au manifestat încă din
anul 1928.
• Criza economică a avut efecte devastatoare, atât în
țările puternic industrializate, cât și în cele mai puțin
dezvoltate, ale căror economii depindeau în cea mai
mare măsură de exporturile de materii prime. Nivelul
comerțului mondial a scăzut rapid, la fel cum au
scăzut de altfel și veniturile personale, veniturile
bugetare și profitul din afaceri.
Orașele din întreaga lume au suferit puternic de pe urma
crizei, în special cele care depindeau de industria grea.
Activitatea în construcții a fost practic oprită. Zonele
rurale au suferit de pe urma scăderii prețurilor
mărfurilor agricole cu 40 – 60%. Mineritul și exploatarea
lemnului au avut probabil cea mai dramatică scădere,
deoarece cererea scăzuse puternic iar alternativele de
reangajare a muncitorilor mineri sau forestieri în alte
sectoare erau cele mai reduse.

Marea depresiune economică în diferite țări ale globului

s-a încheiat în momente diferite. În majoritatea țărilor
au fost concepute programe de refacere și cele mai
multe au trecut prin diferite transformări politice, care
le-au împins spre extremele dreaptă sau stângă.
Societățile bazate pe democrația liberală au ieșit
puternic slăbite din criză și dictatori, precum Adolf
Hitler au ajuns la conducerea unora dintre cele mai
puternice state și au pregătit condițiile politico-militare
pentru declanșarea în 1939 a celui de-al Doilea Război
Mondial.
 Începutul
• Începutul marii crize economice în Statele Unite este
de obicei asociată cu prăbușirea bursei de acțiuni din
ziua de Joi (așa-numita Joia Neagră) 29 octombrie
1929.
• Chiar și după Wall Street Crash din 1929, optimismul
persistă de ceva timp. John D. Rockefeller a spus:
"Acestea sunt zile când mulți sunt descurajați. În cei
93 de ani ai vieții mele, depresiunile au venit și au
dispărut. Prosperitatea s-a întors întotdeauna și va
reveni din nou". Piața bursieră s-a transformat în
creștere la începutul anilor 1930, revenind la
nivelurile de la începutul anului 1929 până în aprilie.
Acest lucru era încă cu aproape 30% sub vârful din
septembrie 1929.
 Crahul de pe Wall Street din 1929
• Crahul de pe Wall Street din 1929 cunoscut și sub
numele de Marele Crah sau Joia Neagră a început
la sfârșitul lunii octombrie 1929 și a fost cel mai
devastator crah bursier din istoria Statelor Unite
ale Americii, dacă luăm în considerare durata și
efectele sale.Crahul bursei de pe Wall Street a
fost semnalul începutului unei perioade de 10 ani
de criză economică, care a afectat țările
occidentale industrializate
• Crahul bancar de la bursa de pe Wall Street a avut loc
din cauza speculațiilor din anii 1929 și a
nereglementării sistemului bancar și bursier. Sute de
mii de americani investeau pe bursă în acțiuni dintre
care multe nu valorau sumele pentru cât se
tranzacționau. Mulți dintre jucătorii de pe bursă
investeau bani împrumutați. Brokerii în mod regulat își
împrumutau clienții mici investitori cu mai mult de
două treimi din valoarea acțiunilor pe care le
cumpărau clienții, astfel că peste 8,5 miliarde de
dolari erau contabilizați ca împrumuturi, valoare care
depășea cantitatea de bani care circula în SUA pe
vremea aceea.
• Pentru faptul că valoarea nominală a acțiunilor
creștea neîncetat, acest lucru a încurajat lumea să
investească, sperând că valoarea acțiunilor cumpărate
va crește, aducând astfel câștiguri. Astfel au apărut
„bulele speculative”. După un vârf înregistrat la 3
septembrie 1929 de 381.17, la 24 octombrie 1929
indicele Dow Jones a scăzut (s-au spart bulele
speculative). Bursa era caracterizată prin faptul că,
datorită panicii, toată lumea dorea să-și vândă
acțiunile și foarte puțini erau dispuși să cumpere
acțiuni, astfel că valoarea acțiunilor a scăzut
dramatic.

• O urmare a Crizei economice este creșterea rapidă a

inflației și a șomajului. Mulți oameni au rămas fară un
loc de muncă, fiind concediați, astfel de la 3,5
milioane de șomeri până la criză, au devenit 15
milioane în timpul crizei. Multe bănci au dat faliment,
pentru că oamenii își retrăgeau banii depuși. Foarte
multe întreprinderi au dat faliment, astfel venitul
național SUA a scăzut cu aproximativ 30%.
 Cronologie

• Perioada anilor 1920, decada care a urmat după Primul Război

Mondial, a condus la prăbușire, fiind o perioadă de bogăție și
exces. Bazându-se pe optimismul postbelic, americanii din mediul
rural au migrat spre orașe în număr mare pe parcursul întregului
deceniu, sperând să găsească o viață mai prosperă în expansiunea
tot mai mare a sectorului industrial al Americii.

• În timp ce orașele americane au prosperat, supraproducția

produselor agricole a creat disperare financiară larg răspândită în
rândul fermierilor americani pe parcursul întregului deceniu.
Aceasta ar fi mai târziu acuzată ca fiind unul dintre factorii cheie
care au condus la prăbușirea pieței de valori din 1929.

• În ciuda pericolelor speculațiilor, s-a crezut pe scară largă că piața

de capital va continua să crească pentru totdeauna.
 Indicatori economici

Schimbarea indicatorilor economici 1929-1932

Indicele Dow Jones în industrie, în perioada 1928–1930

Producția industrială în SUA între anii (1928–1939)

 Cauzele crizei
• Motivele Marii crize economice sunt disputate de
economiști, existând mai multe teorii: teoria
keynesiană, teoria monetaristă, teoria marxistă,
teoria școlii austriece, teoria șocului creșterii
producției (creșterea masivă a productivității datorită
electrificării) etc.

• Odată cu terminarea Primului Război Mondial relațiile

economice naționale și internaționale s-au confruntat
cu probleme ca:

• dispariția unor resurse umane și de producție

• emiterea banilor fără acoperire
• haos în relațiile economice
• supraproducție/respectiv scăderea dramatică a
cererii
• speculații la bursă
 Puțini, dar… bogați!
Prosperitatea americană avea să
cunoască un sfârșit abrupt în anul
1929, odată cu izbucnirea marii crize
economice. În 1929, sistemul
economic american a cunoscut o
schimbare brus că într-o scurtă
perioadă de timp, trecându-se practic
de la prosperitate la o criză
economică foarte severă. Criza a fost
rezultatul unor slăbiciuni majore ale
economiei, slăbiciuni care s-au
acumulat și s-au accentuat pe
parcursul întregii perioade a anilor
‘20. S-au identificat mai multe cauze
care au determinat colapsul
economic din 1929.
Distribuția inechitabilă a venitului a constituit una
dintre principalele cauze ale crahului. În 1929, 200 de
corporații controlau jumătate din industria Americii. În
același an 0, 1% din familiile americane bogate, aveau un
venit egal cu cel al 42% din familiile de la baza
societății, adică aproximativ 24.000 de familii aveau un
venit egal cu 11, 5 milioane de familii americane mai
puțin înstărite. Veniturile celor bogați creșteau mult mai
repede decât al celorlalte categorii sociale. Această
stare de lucruri însemna de fapt că orice scădere a
cheltuielilor și investițiilor acestor oameni foarte bogați
ar fi dus la reacții financiare neplăcute, lucru ce s-a și
întâmplat de altfel. Aceste evenimente au fost posibile și
din cauză că guvernul nu făcea nimic împotriva politicii
marilor industriași și bancheri, pentru a limita în vreun
fel deciziile deseori aberante ale acestora.
 Supraproducția și speculațiile nelimitate

S-a mai adăugat și faptul că producția creștea mult mai

repede decât salariul – între 1923-1929 producția a
crescut cu 32 %, în timp ce salariul a crescut cu doar 8%.
Politica acordării cu ușurință a creditelor a dus la o
expansiune dezordonată a acestora, iar speculațiile
nelimitate au dus și ele la agravarea situației economice.
Datoriile statului și particularilor, care se ridicau la 150
milioane de dolari, de multe ori nu mai puteau fi
rambursate la timp. Speculațiile au ridicat valoarea
acțiunilor și proprietăților la cifre care depășeau cu mult
valoarea lor reală. Iată cum au evoluat prețurile
acțiunilor unor companii importante între martie 1928 și
septembrie 1929:American Can – de la 77, la 181,
7;American Telephone and Telegraph – 179, 5 –
304;Anaconda Cooper – 84, 5 – 131, 5;General Electric –
128, 7 – 396, 2;General Motors – 139, 7 – 172, 7;New York
Central – 160, 5 – 256, 3;U.S. Steel – 158 – 261, 7. Bursa
s-a transformat practic, în urma speculațiilor, dintr-o
piață de valori, într-o sală de jocuri. Organizațiile
„rechin” s-au înmulțit peste măsură, mărind astfel
riscurile celor ce se aventurau să facă speculații.
O altă cauză importantă a crizei a fost
supraproducția. Capacitatea de
producție a națiunii era mai mare decât
capacitatea de consum dat fiind că o
mare parte a venitului național era
deținut o mică parte a populației care
bloca acest venit în economii și acțiuni
și nu cheltuiau destul de mult, în timp
ce baza societății (fermierii și
muncitorii) avea o mică parte din venit
și nu putea să cumpere tot ce se
producea.
 Președintele Herbert Hoover
Sistemul bancar american era fragil, ridicat pe baza unui număr mare de
unități financiare independente, care nu puteau face față unor situații de
criză. În aceste condiții căderea unei unități avea consecințe nefaste și
asupra celorlalte. S-a adăugat și faptul că oamenii de afaceri, în momente
de criză, se ghidau după principiul „scapă cine poate” și în loc să
contribuie la stoparea crizei încercau să se salveze pe ei înșiși, ducând de
cele mai multe ori la prăbușirea propriului sistem. Politica dusă de
guvernul american a avut și ea o contribuție importantă la criza care avea
să vină. Guvernul federal a favorizat o politică monetară expansionistă
atunci când prețurile erau în urcare și deflaționistă când erau în
scădere;a fost practicată o politică vamală care a îngreunat exporturile,
din cauza tarifelor vamale foarte ridicate practicate de SUA, producătorii
americani fiind astfel privați de importante piețe de desfacere. Datoriile
pe care le aveau țările europene față de Statele Unite după Primul Război
Mondial n-au putut fi rambursate și acest lucru a avut partea lui de vină la
destabilizarea sistemului financiar american. Păcatul cel mai mare al
guvernului era acela că intervenea foarte puțin în afaceri. O implicare
mai mare a statului ar fi putut duce la evitarea situației din octombrie
1929.
 Consecințele crizei

Faliment!
Ca urmare a crahului din octombrie 1929 economia americană a fost profund
afectată. Sistemul bancar a fost grav lovit. Până la sfârșitul anului, 659 bănci au
dat faliment, odată cu ele dispărând și cele 256 milioane dolari din depozit.
Ritmul falimentelor bancare a continuat să fie ridicat. Dădeau faliment, la
începutul anului 1930, 60-80 bănci pe lună, ajungându-se în noiembrie la 236, iar
în decembrie la 328 bănci închise pe lună. Per total, în 1930 s-au închis 1352 de
bănci;în 1931 numărul a crescut la 2294 de bănci cu depozite de 1, 7 miliarde de
dolari, iar în 1932, 1.456 de bănci au dat faliment, cu depozite de 750 milioane
de dolari. S-au înregistrat de asemenea 109.371 falimente ale societăților
comerciale. O importantă scădere s-a înregistrat în industrie. La sfârșitul anului
1930, producția industrială era cu 26% mai mică decât în 1929, iar în 1932 se
ajunsese la 51%. Capacitățile de producție s-au redus considerabil, lucru ce a
determinat creșterea alarmantă a șomajului. 70% din industria extractivă de
cărbune era „pe liber”, iar fabricile producătoare de oțel mai lucrau doar la 12%
din capacitate în 1932.
U. S. Steel care în 1929 avea 225 mii de lucrători,
ajunsese la o producție aproape de 0;în ramuri
economice care prosperaseră în anii ‘20 situația era
foarte gravă. Cel mai semnificativ este faptul că
producția de automobile s-a redus cu 60% până în 1932,
atrăgând după sine fenomene similare și în alte
domenii:industria chimică, sticlă, cauciuc, vopsea etc. In
vestițiile americane în industrie, transporturi au scăzut
de la 10 miliarde de dolari în 1929, la 7 miliarde în 1930,
3 miliarde în 1931 și circa 1 miliard în 1932
 Fermele scoase la mezat

Agricultura a resimțit foarte dur noua situație. Între

1929-1934, producția agricolă a scăzut cu 15% în volum și
cu 40 % în preț;venitul net al fermelor a fost în 1932 de
1, 8 miliarde dolari, ceea ce reprezenta doar 1/3 din cel
din 1929. Fermierii nu își reduceau producțiile așa că,
surplusul se menținea pe piață. Cererea de produse
scădea din ce în ce mai mult, mai ales cererea pe piața
externă. Iată cum scăzuse exportul de produse agricole
americane în 1932, față de 1929:carne, de la 78 milioane
dolari, la 18, 9 milioane dolari;fructe, de la 120 la 77, 3
milioane dolari;bumbac, de la 765 la 345 milioane dolari.
La fel s-au întâmplat lucrurile și pe plan intern, unde
consumul de bumbac a scăzut de la 7.091.000 baloți în
1929, la 4 866 000 în 1932, iar consumul de carne de la
11.148 milioane livre în 1929, la 10.619 milioane livre în
1932. Fermierii aveau mari datorii către creditori, pe
care nu le mai puteau achita, și din această cauză
fermele le erau sechestrate și vândute. Produsele
nevândute se stricau în hambarele fermierilor sau ale
agențiilor guvernamentale. În iulie 1932, existau 108
milioane bușeli de faină nevânduți și 1.308.732 baloți de
bumbac în hambarele deținute de guvern.
 13 milioane de șomeri!

Una din cele mai neplăcute situații cu care s-au

confruntat americanii a fost șomajul, care avea să stea
la baza multora din marile neplăceri care i-au afectat pe
aceștia. Crahul din octombrie 1929 i-a pus pe patroni în
situația de a nu mai putea folosi capacitățile de
producție și prin urmare nici forța de muncă nu mai
putea fi folosită la aceeași capacitate și o parte din
aceasta a trebuit să fie disponibilizată. Șomajul a fost o
problemă a întregii perioade, fiind unul din aspectele
care au contat cel mai mult în perpetuarea stării proaste
a societății americane în acest interval. În privința
numărului șomerilor părerile diferă ușor dar cifrele sunt
în general foarte apropiate. Erau 3 milioane de șomeri în
aprilie 1930, cu un milion mai mulți în octombrie același
an, 7 milioane în octombrie 1931, 11 milioane în 1932,
ajungându-se la peste 13 milioane în 1933.
Afară din case!
În fața acestor realități, oamenii nu-și mai puteau plăti chiriile
sau creditele și erau dați afară din locuințe sau în cel mai fericit
caz le era întreruptă întreaga gamă de facilități. Aruncați în
stradă, oamenii încercau să-și găsească un loc unde să locuiască
împreună cu familia. De cele mai multe ori ajungeau să stea în
așa-numitele, , Hooverville” de la marginea orașelor. Aici își
încropeau o locuință mizeră, de fapt o coli bă sau o cocioabă, din
cutii de carton, bidoane din plastic sau metal, ori locuiau în
mașini. Foarte grea era situația minerilor din Virginia de Vest,
Pennsylvania și Kentucky. Familii întregi, evacuate din case, nu
aveau unde locui și ce mânca. Minerii își ardeau mobilierul
pentru a face căldură în adăposturile improvizate și se hrăneau
cu fructe sălbatice, ierburi și rădăcini. Șomajul făcea și aici
ravagii. În 1934 compania „Scott’s Penn and Scottsdale” dăduse
afară 97% din angajați, iar cei rămași munceau câteva ore pe
săptămână, pentru un salariu de mizerie. Faptul că asigurarea
hranei zilnice devenise o mare problemă pentru cei rămași fără
slujbă și pentru familiile lor, dar și pentru o mare parte a celor
care încă mai lucrau, în condițiile abundenței de produse
agricole, pare un lucru incredibil.