Tema III.

Mecanismele economiei de piață

1. Cererea – definirea, caracteristicile și tipologia cererii. Conținutul și aspectele privind legea cererii.
Factorii de influență a elasticității cereii.
2. Oferta – definirea, caracteristicile și tipologia ofertei. Legea ofertei și aspectele acesteia. Elasticitatea
ofertei în funcție de preț.
3. Prețul de echilibru al pieței – definire, funcțiile și modul de stabilire a prețurilor.

1. Cererea – definirea, caracteristicile și tipologia cererii. Conținutul și aspectele privind legea cererii.
Factorii de influență a elasticității cereii.

Interdependenţa şi interacţiunea cererii, ofertei şi preţului formează conţinutul mecanismului pieţei.

Cererea reprezintă cantitatea dintr-un anumit bun, pe care consumatorul doreşte şi poate să o cumpere
într-un anumit interval de timp, la un anumit nivel al preţului.
În special vorbim despre cererea solvabilă, adică o cerere reală, deoarece se presupune că agenţii
economici dispun de venituri băneşti suficiente pentru a cumpăra produsele dorite. În prezent în Republica
Moldova cererea solvabilă este mică deoarece veniturile băneşti ale populaţiei sunt reduse.
Cererea individuală (cantitatea dintr-un bun pe care un consumator este decis să o cumpere, dispunând şi
de mijloacele băneşti corespunzătoare);
Cererea totală sau de piaţă (suma cererii tuturor cumpărătorilor de pe piaţa bunului respectiv).
Legea cererii exprimă raportul de interdependenţă dintre modificarea preţului unitar al unui produs şi
schimbarea cantităţii cerute. Odată cu creşterea preţului la un bun, cantitatea cerută de consumator tinde
să scadă, şi invers, o scădere a preţului generează tendinţa de sporire a cantităţii cerute.
Curba cererii constituie o reprezentare grafică a relaţiei dintre preţul unui bun şi cantitatea din acel bun
cerută de cumpărători.
P P
120 120
reducerea cererii
100 100

c c
80 80
d d
60 60

40 40
creşterea (extinderea) cererii
20 20
0 1 2 3 4 5 Q 0 12 3 4 5Q

A B

unde: P – preţul; Q – cantităţile de bunuri cerute

Factorii care condiţionează creşterea sau reducerea cererii sunt:
1. Modificarea veniturilor băneşti ale consumatorilor (Venitul total = Preț x Nr. de unități vîndute);
2. Schimbarea preferinţelor consumatorilor sub influenţa modei sau a publicităţii;
3. Modificarea preţului la bunurile substituibile şi la cele complementare;
4. Schimbarea anticipaţiilor consumatorilor privind evoluţia pieţei
5. Modificarea numărului şi a structurii consumatorilor.
 II. Oferta – definirea, caracteristicile și tipologia ofertei. Legea ofertei și aspectele acesteia.
Elasticitatea ofertei în funcție de preț.

Oferta reprezintă cantitatea de produse pe care producătorii, vânzătorii sunt dispuşi să o vândă, într-o
perioadă de timp, la un anumit nivel al preţului.
Spre deosebire de cerere, dependenţa ofertei de preţ este directă, adică, cu cât preţul este mai ridicat, cu atât
este mai mare şi cantitatea de bunuri oferite.
Interdependenţa între schimbarea preţului şi modificarea cantităţii de bunuri oferite constituie
conţinutul legii ofertei. Creşterea preţului condiţionează creşterea cantităţii oferite, şi invers.
Oferta poate fi: individuală (cantitatea de bunuri pe care un producător este predispus să o vândă la un
preţ anumit) şi totală, sau de piaţă (totalitatea ofertelor individuale).
Factorul principal care determină schimbarea ofertei este preţul. Cu cât preţul la un bun creşte mai mult,
cu atât şi cantitatea bunurilor oferite este mai mare.
Curba ofertei constituie o reprezentare grafică a interdependenţei dintre preţul unui bun şi cantitatea
oferită din acest bun. Grafic relaţia dintre preţ şi ofertă este reprezentată în figura de mai jos.

P A P B

100 100

80 80
d d
60 60
c c
Q
40 40

20 20
Q
0 1 2 3 4 5 0 1 2 3 4 5

unde: P – preţul pe unitate de produs; Q – cantităţile oferite

Figura Curba ofertei

Factorii care determină modificarea ofertei:

 Cum am văzut deja, factorul principal, care condiţionează modificarea ofertei este preţul.
 Costul de producţie, care, de exemplu, poate fi redus în rezultatul utilizării unor noi tehnologii. El
poate şi să crească din cauza sporirii preţului la resursele limitate. Dacă costul de producţie se va reduce,
atunci oferta pentru bunurile respective se va mări. Şi invers, când costul de producţie va creşte, oferta se va
reduce.
 Numărul de ofertanţi, adică numărul firmelor care produc acelaşi bun. Ieşirea pe piaţă a noilor firme va
contribui la creşterea ofertei, indiferent de preţ.
  Schimbarea preţului la alte bunuri, fapt care va condiţiona trecerea resurselor la alte domenii de
activitate prin plecarea unor firme din ramura dată, ceea ce va contribui la reducerea ofertei.
 Politica fiscală şi subsidiile. Majorarea impozitului pe profit şi a altor taxe provoacă o reducere a
ofertei, şi invers, micşorarea lor contribuie la sporirea ofertei. În cazul când statul acordă unor firme şi
industrii anumite subsidii, acestea încurajează creşterea ofertei.
 Condiţiile naturale şi social-politice. Calamităţile naturale, cum ar fi inundaţiile, seceta, cutremurele de
pământ, îngheţurile, etc., condiţionează de obicei reducerea ofertei. Condiţiile social-politice pot fi favorabile
creşterii ofertei (stabilitatea politică, de exemplu) sau defavorabile (schimbarea frecventă a guvernelor şi a
regulilor de joc, etc.).
Oferta, asemeni cererii, poate fi mai mult sau mai puţin sensibilă la modificările preţului, sau a alteia din
condiţiile ofertei. Această sensibilitate se măsoară cu ajutorul coeficientului elasticităţii ofertei, care reprezintă
raportul dintre variaţiile cantităţilor oferite şi variaţiile preţului, sau a altui factor.

3.Echilibrul de piață

Echilibrul pieţei reprezintă acea stare a pieţei când cererea şi oferta coincid, care reflectă echilibrul
intereselor consumatorilor şi producătorilor.
Preţul de echilibru se stabileşte atunci când, la un preţ dat, cantitatea cerută dintr-un bun este egală cu
cantitatea oferită.

P
oferta P1 – preţul „dorit” de cumpărător
P2 – preţul „dorit” de vânzător
exces de ofertă P3 – preţul de echilibru
P3

P2

cererea
P1
exces de cerere

Q
0 1 2 3 4 5

Anume excesul de cerere, cât şi excesul de ofertă care există, sau se poate imediat crea prin fixarea unui
preţ arbitrar, îi îndeamnă pe cumpărător şi vânzător să fie concelianţi.
În activitatea practică, în procesul de formare a preţurilor se implică statul. Reglementarea centralizată a
preţurilor este de două tipuri: directă şi indirectă. Controlul direct al preţurilor se efectuează prin intermediul
fixării preţurilor la unele mărfuri, şi anume a preţului maximal („preţuri plafon”) şi preţului minimal
(„pragul preţului”).