TEMA I.

Introducere în studiul economiei

1. Conceptul de economie şi de liberul schimb

2. Piaţa – caracteristicile şi particularităţile procesului de schimb
3. Factorii de producţie în activitatea economică
4. Rolul şi importanţa economiei în cadrul societăţii

1.Conceptul de economie şi de liberul schimb

„Ea (Economia) este mai curînd o metodă decît o doctrină, un instrument al cugetului,
un procedeu de gîndire care îţi permite să tragi concluzii
corecte”.
John M. Keynes

Termenul economie a fost introdus pentru I data de Aristotel (din gr. Oikonomia – conducerea gospodăriei
casnice,) de la care a şi provenit mai tîrziu termenul propriu-zis „economnie”. Ca ştiinţă a apărut în secolele
XVI-XVII, prima direcţie fiind mercantelismul (ital. Mercante - comerciant) substanţa bogăţiei societăţii şi
personsalităţii în bani, iar mijloacele băneşti fiind reduse la aur.
ECONOMIA reprezintă sistemul care rezultă din alegerile pe care le facem în calitate de
consumatori, angajaţi, proprietari sau manageri de afaceri şi oficialităţi de stat, în condiţiile resurselor
limitate.
ECONOMIA este un studiu al modului în care oamenii produc şi fac schimb cu bunurile şi serviciile
de care au nevoie.
CE? →Ce bunuri şi servicii trebuie să fie produse şi în ce cantităţi?
CUM? → Cum vor fi produse aceste bunuri şi servicii?
PENTRU CINE? → Cine va beneficia de aceste bunuri şi servicii?
ECONOMIA organizează şi coordonează toate aceste opţiuni (CE?CUM?PENTRU CINE? )

??? SARCINĂ PENTRU ACASĂ: SĂ IDENTIFICE CLLASIFICAREA ECONOMIEI p.8

- MICROECONOMIA
- MACROECONOMIA

def. ECONOMIA reprezintă studiu al modului în care oamenii produc şi fac schimb între ei pentru
a obţine bunurile şi serviciile de care au nevoie.

def. Bunurile: Prin bun este desemnat orice element al realităţii care este apt să satisfacă o nevoie,
indiferent de forma lui de existentă, de natura nevoii satisfăcute, de modul cum este procurat de către
consumator.
def. Serviciile: sunt produse intangibile, bunuri economice, cum ar fi lucrările de instalare, reparaţia auto,
taximetria, coafarea sau comunicaţiile.

2.Piaţa – caracteristicile şi particularităţile procesului de schimb

PIAŢA (elementele carateristice):

1. Spaţiul economic unde se formează cererea și oferta de bunuri și servicii;
2. Spațiul unde se întîlnește vînzătorul cu cumpărătorul;
3. Spațiul unde se formează prețurile;
4. Spațiul unde se manifestă concurența.

Pe piață interacționează subiecți, denumiți agenți economici.

Agenții economici sunt subiecți ai relațiilor economice care, prin îndeplinirea unor funcții specifice, își ating
anumite scopuri. Agenții economici se divide în cîteva categorii: menaje, firme, administrațiile publice,
instituțiile financiare, agenții străini.

??? SARCINĂ PENTRU ACASĂ: SĂ IDENTIFICE DIVERSE TIPURI DE PIEȚI

1
 - pieţe ale factorilor de producţie (relaţii economice în cadrul cărora se confruntă cererea cu oferta, se
formează preţul, au loc negocieri privind factorii de producţie materii
prime,
forţă de muncă, maşini şi utilaje, capital)
- pieţe ale bunurilor de consum (a bunurilor materiale şi a serviciilor)
- pieţe ale capitalurilor (obiect îl formează titlurile de valoare, acţiuni, obligaţiuni)
- pieţe a educaţiei (care permit armonizarea cererii şi ofertei de capital uman)și - pieţe financiare; - pieţe:
locale, regionale, naţionale, regional-internaţionale, mondiale; - piaţa monetară; - piaţa neagră; - piaţă
unică; - piaţa valutară
PIAŢA apare oricînd şi oriunde (locuri special amenajate, magazine, sau la telefon) între persoane (oameni
persoane fizice, persoane juridice, agenţi economici), prin diverse modalităţi (cataloage, comandă prin poştă,
telefon, Internet) ce fac schimburi libere între ei.
PIAŢA se constituie ca fenomenul liberului schimb.
def. SCHIMBUL ca o componentă a activităţii economnice care cuprinde activităţile de distribuire în
spaţiu a bunurilor materiale pe calea vînzării-cumpărării sau pe alte căi, precum şi schimbul de servicii (ex.
depozitare şi păstrare, distributiv-comerciale, know-how, comunicaţii şi telecomunicaţii) între participanţii la
viaţa economică.
Şi doar atunci cînd liberul schimb în piaţă determină modul principal de organizare a producţiei, rezultatul
constituit se datorează a fi Economia de piaţă.
def. ECONOMIA DE PIAŢĂ reprezintă sistemul de organizare şi funcţionare a economiei în care
raportul dintre cerere şi ofertă determină priorităţile în producerea bunurilor, metode de organizare şi combinare
a factorilor de producţie, iar persoanele şi categoriile de persoane au acces la bunurile produse prin intermediul
nivelului şi dinamicii preţurilor.
În ţările dezvoltate:
ECONOMIA DE PIAŢĂ = ECONOMIA LIBEREI INIŢIATIVE

def. PENURIA este rezultatul imposibilităţii de a satisface dorinţele nelimitate şi mereu în creştere ,
cu resursele limitate de care dispunem.

3.Factorii de producţie în activitatea economică

def. FACTORII DE PRODUCŢIE se constituie ca elemente de intrare în procesul de producţie, în
activităţile economice în general, reprezentînd condiţiile necesare şi suficiente pentru desfăşurarea acestui proces
din care rezultă bunuri economice.
def. FACTORII DE PRODUCŢIE totalitatea elementelor principale folosite la producerea bunurilor şi a
serviciilor.

Tipologia Factorilor de Producţie:

1.Factorii tradiţional:
 Resursele Naturale (ca factor de producţie include pămîntul, resursele de apă şi cele minerale, atrase în
procesul de producţie).
 Resursele umane (munca sau forţa de muncă sunt eforturile fizice şi intelectuale depuse pentru a crea
bunuri şi servicii).
 Resursele de capital (includ clădirile, uneltele, utilajele pe care le creează oamenii pentru a produce alte
bunuri şi servicii)
2.Neofactorii
 Managementul:
1) e un procesul de previziune, organizare, motivare-antrenare coordonare şi control-reglare a eforturilor
membrilor unei organizaţii şi utilizarea celorlalte resurse la dispoziţie, pentru a realiza obiectivele
stabilite ale organizaţiei;
2) este procesul în care managerul operează cu trei elemente fundamentale – idei, lucruri şi oameni,
realizînd obiectivele propuse, prin alţii;
 Antreprenoriatul: proces economic creativ de realizare şi comercializare a bunurilor materiale, adică
producerea de alimente, de mărfuri de larg consum, de obiecte electrocasnice, de utilaj cu diferită
destinaţie, de maşini etc., construcţia de spaţiu locativ, de edificii industriale, ştiinţifice şi

2
 experimentale, prestarea de servicii informaţionale, într-un cuvînt tot ce se creează pentru vînzare,
avînd calităţi consumabile concrete şi un preţ capabil să satisfacă diverse cerinţe ale oamenilor.

def. COST:
- cheltuială în bani, ce trebuie suportată pentru a putea beneficia de un bun sau serviciu ;
- preţul ce trebuie plătit pentru cumpărarea unei mărfi;

def. COSTURILE DE OPORTUNITATE (alternativ):

(1) se exprimă prin cea mai bună alternativă la care renunţaţi făcînd o alegere;
(2) exprimă valoarea şanselor sacrificate ca urmare a deciziei de a folosi resursele disponibile într-un mod
şi nu în altul. El măsoară „câştigul obţinut” prin „pierderea” celei mai bune dintre variantele sacrificate.
(3) Formula de calcul: Co = - X / Y
Co = costul de oportunitate
- X = efectul pierdut, sau cantitatea din bunul la care se renunţă
+ Y = cantitatea de bunuri la care se doreşte

def. OŢIUNEA LIBERĂ: presupune o alegere raţională în baza principiului „renunţare la ceva (bun
sau serviciu) pentru a obţine mai mult din altceva (bun sau serviciu)”.
Opţiunea Liberă = compromis între beneficiile marginale şi costurile marginale
(1) BENEFICII MARGINALE (opţiunea suplimentară):
(2) COSTURI MARGINALE (costuri suplimentare) (Cmg): exprimă sporul de cost total ( CT) necesar
pentru obţinerea unei unităţi suplimentare de producţie. Formula de calcul: Cmg = CT / Q