SUBIECTE ECONOMIE

1. CE ESTE MICROECONOMIA?
Microeconomia este acea ramură a științei economice care se ocupă cu studiul aprofundat al
agenților economici individuali ( gospodării individuale, firme, bănci, administrații ), iar piața
serviciilor și produselor este cadrul pe care microeconomia îl dezbate cu predilecție.
2. CE ESTE MACROECONOMIA?
Macroeconomia este acea ramură a științei economice care se ocupă cu studierea economiei
în ansamblul ei, cercetează atât mărimile globale dintr-o economie ( numite agregate economice
), cât și interdependențele dintre diferitele variabile globale ale economiei.
3. CE ESTE MONDOECONOMIA?
Mondoeconomia studiază relațiile dintre țările lumii. Cuprinde procesele, faptele, actele și
comportamentul agenților economici și ale comunităților internationale privite atât prin prisma
legăturilor economice dintr-e diferitele economii naționale ale statelor lumii, cât și ca întreg
considerat la scară planetară
4. CE ESTE MEZOECONOMIA?
Mezoeconomia constă în analiza proceselor, faptelor, actelor și compotamentelor care privesc
atât sectoarele de activitate economică ( sectorul primare, secundar și terțiar ), cât și ramurile
de activitate economică ( agricultură, metalurgie, transport, educație, sănătate, protecție
socială)
5. CE SUNT RESURSELE ECONOMICE?
Resursele economice reprezintă potențialul material, natural, financiar și uman de care
dispune p țară, o societate, la un moment dat și care exprimă posibilitățile ei de dezvoltare.
6. CLASIFICAREA RESURSELOR ECONOMICE
Dupâ importanța lor, resursele economice pot fi: primare – potențialul demografic, potențialul
de resurse naturale, derivate – formate pe baza celor primare.Sunt rezultatul folosirii și
acumulării resurselor primare, ele potențând eficiența utilizării tuturor resurselor economice.
Cea mai generală clasificare a resurselor economice constă în delimitarea lor:
- resurse materiale – include atât resursele naturale primare cât și cele derivate: echipamente
și tehnologii de fabricație, infrastructure economice, stocuri de materii prime
- resurse umane – stocul de învățământ și știință, potențialul inovațional
- resurse financiare
- resurse informaționale – date, modele, sisteme.
7. CAPITALUL FIX
Capitalul fix este acea parte a capitalului tehnic care participă la mai multe procese
economice, se consumă treptat, parte cu parte și se înlocuiește periodic atunci când este
consumat integral sau când este uzat moral.
8. CAPITALUL CIRCULANT
Capitalul circulant reprezintă acea parte a capitalului tehnic care se consumă în fiecare ciclu
de producție, participă cu întreaga lui expresie bănească la formarea costurilor și se înlocuiește
după fiecare consumare, odată cu reluarea unui noi ciclu.
9. UZURA FIZICĂ
Prin uzura fizică a capitalului fix se înțelege pierderea treptată a proprietăților lui tehnice de
exploatare, ca urmare a folosirii productive și a acțiunii factorilor naturali.
10. UZURA MORALĂ
Uzura morală constă în pierderea unei părți a prețului de achiziție al utilajului, a valorii lui, ca
urmare a scoaterii din funcțiune înainte de termenul prevăzut în proiectul de fabricație, adică
înainte de a fi amortizat complet.
11. PROPRIETATEA PRIVATĂ
Proprietatea private, particulară, ocupă locul central în sistemul proprietăților din țările cu
economie de piață. În cadrul proprietății private se disting mai multe forme de însușire,
posesiune și de folosire a bunurilor. Indiferent cum I se spune ( particulară, individuală sau
privată ), ceea ce definește proprietatea private într-o economie de piață nu-I prezența
proprietății individuale ci dominația a 3 principii juridice esențiale:
- Orice drept de proprietate nu poate fi decât un atribut al persoanelor, definit prin drepturi
individuale și personale
- Orice drept privind posesiunea, utilizarea sau transferul unei resurse nu poate face obiectul
mai multor proprietăți simultane și concurente.
- Orice drept legal recunoscut unui individ constituie un “bun privat”, care poate fi liber cedat
sau transferat în profitul altor persoane.
12. PROPRIETATEA PUBLICĂ
Proprietatea publică ( de stat ), prezentă în proporții diferite, în toate țările lumii, se
caracterizează prin aceea că bunurile, îndeosebi cele investiționale, se află în proprietatea
organizațiilor statale, privite ca subiect de proprietate.
13. ECONOMIA NATURALĂ
Economia naturală reprezintă acea formă a economiei în care produsele obținute sunt
consumate de producătorii înșiși împreună cu familiile lor.
14. ECONOMIA DE SCHIMB
Economia de schim reprezintă o formă modernă a vieții economice, în care oamenii ăși
desfășoară activitatea în mod liber și autonom ( în spiritul libertății, al democrației și al
proprietăților prticulare ), în concordanță cu favorabilitățile pieței și pe baza respectului legilor
juridice adoptate democratic.
15. LEGEA CERERII
Legea generală a cererii exprimă raporturile esențiale care apar pe o piață liberă între
modificarea prețului bunului oferit și schimbarea mărimii cantității cerute din acel bun.
16. ELASTICITATEA CERERII
Elasticitatea cererii reprezintă gradul de sensibilitate a cererii la schimbarea factorilor care o
influențează.
17. LEGEA OFERTEI
Legea generală a ofertei exprimă avea situație relațională care, la un anumit nivel al prețului,
se oferă o anumită cantitate de bunuri.
18. ELASTICITATEA OFERTEI
Elasticitatea ofertei reprezintă sensibilitatea ofertei mărfii la variațiile diferiților factori,
îndeosebi la variațiile prețurilor.
19. PIAȚA CU CONCURENȚA PERFECTĂ
Piața cu concurență perfectă sau pură ( adică purificată de orice intervenție cu tentă
monopolistă ) presupune asemenea raporturi de piață încât toți vânzătorii ( producătorii ) sunt
capabili să-și vândă toată producția, toate mărfurile oferite la prețul pieței, fără a-l putea
 determina hotărâtor, iar cumpărătorii ( consumatorii ) pot să cumpere tot ceea ce au nevoie și
cât doresc la același preț al pieței, de asemenea fără a-l influența după bunul plac.
20. PIAȚA CU CONCURENȚA IMPERFECTĂ
Piața cu concurență imperfectă desemnează acea situație de piață când agenții economici, în
calitatea lor de vânzători sau de cumpărători, pot să influențeze prin acțiuni unilaterale raportul
dintre cererea și oferta de mărfuri și nivelurile și dinamicile prețurilor
21. PIAȚA CU CONCURENȚA MONOPOLISTICĂ
Piața cu concurență monopolistă păstrează toate trăsăturile concurenței perfecte, cu excepția
omogenității produselor, care este înlocuită cu diferențierea acestora. Într-o asemenea situație,
cumpărătorii au posibilitatea aleagă produsul pe care îl doresc, iar vânzătorii pot să își impună
prețul și chiar cantitatea prin politica noilor sortimente de produse, deosebite de cele vechi.
22. OLIGOPOLUL
Oligopolul reprezintă acea formă a concurenței în cadrul căreia există un număr limitat de
producatori, ce oferă produse diferentiate sau nu, dețin o parte importantă din piață, unde sunt
dificultăți la intrarea în ramură și de control general asupra prețurilor.
23. MONOPOL
O piață de monopol este definită prin acel raport de forte, în care oferta unui bun este
asigurată de către un singur vânzător ( producător ) respective cererea pentru un anume bun
este exprimată de un singur cumpărător ( consumator ). Deci pe o astfel de piață se manifestă
fie dominația producătorului fie cea a consumatorului.
24. FUNCȚIILE BANILOR
Funțiile banilor sunt:
- Măsură a activităților economice și etalon general
- Mijloc de schimb
- Mijloc de plată
- Instrument de rezervă și de economisire
- Mijloc de realizare a transferurilor
- Bani universali
25. FUNCȚIILE PREȚURILOR
Funcțiile prețurilor sunt:
- Funcția de transmitere a informației privind evoluția cerințelor pieței
- Funcția de stimulare a intereselor agenților economici producători
- Funcția de recuperare a costurilor și de recompensare a intreprinzătorilor, de distribuire a
venitului în funcție de activități
- Funcția de măsurare a puterii de cumpărare a veniturilor nominale
- Funcția de redistribuire a veniturilor
26. TIPURI DE PREȚURI
Prețurile pot fi:
- Prețuri libere
- Prețuri administrate
În realitate, într-un sistem de economie de piață, prețurile sunt mixte, ele fiind formate pe
baza tuturor factorilor interni și externi.
În funcție de tipul pieței, prețurile pot fi: prețuri de echilibru, prețurile de monopol,
prețurile oligopol.
 Din punct de vedere a naturii și obiectului pieței, prețurile pot fi: prețuri ale bunurilor și
serviciilor, prețuri ale factorilor de producție, prețuri ale hârtiilor de valoare ( curs ).
După stadiul schimbului, prețurile pot fi: prețuri cu ridicata, prețuri cu amănuntul.
După natura obiectului schimbului, prețurile pot fi: prețuri industriale, prețuri agricole,
tarife pentru servicii
27. PREȚURI LIBERE
Prețurile libere sunt prețurile care se formează în condițiile concurenței deschise, în care nici
unul dintre agenții pieței nu poate influența sau decide în mod unilateral nivelul și dinamica
prețului
28. PREȚURI ADMINISTRATE
Prețurile administrate sunt considerate acele prețuri ( modele teoretice ) care se formează și
se modifică mai ales sub influența firmelor cu o poziție cheie și/sau a statului.
29. COSTUL DE PRODUCȚIE
Costul de producție constă în totalitatea cheltuielilor efectuate și/sau care urmează să fie
făcute, toate în exprimare bănească, de către o intreprindere pentru producerea și desfacerea
de bunuri corporale și incorporale.
30. FUNCȚIILE COSTULUI
Funcțiile costului sunt:
- Funcția de măsurare a cheltuielilor necesare obținerii producției și a corelațiilor ce pot
apărea între eforturi – costuri și efecte – bunuri produse.
- Funcția de cercetare-dezvoltare a costului constă în aceea că noile tehnologii și noile produse
apar ca efect al cheltuielilor de cercetare.
- Funcția de producție a costurilor se referă la faptul că acestea joacă un rol important în
realizarea concepției constructive și tehnologice pe baza inovărilor și invențiilor
31. COSTUL FIX
Costul total fix este acea parte a costului care este independentă de volumul producției;
elementele de cost fix sunt suportate de întreprindere, indiferent de nivelul producției.Într-un
sistem de axe, costul fix al producției se prezintă ca o dreaptă paralelă cu axa cantităților, cu
abcisa.
32. COSTUL MARGINAL
Costul marginal reprezintă sporul de cheltuieli totale antrenat de obținerea unei unități
suplimentare de produs și / sau de serviciu.
33. SALARIUL DIRECT ȘI INDIRECT
- Salariul direct exprimă remunerația efectivă primită de salariat corespunzător cu cantitatea
de muncă prestată și cu efectele ei; este format din salariul net și din sumele ce se cuvin
salariatului drept concediu legal și al 12-lea salariu
- Salariul indirect reprezintă acea fracțiune a salariului – cost, care este plătită familiei
salariatului în funcție de alte criterii decât consumul efectiv de muncă
34. SALARIUL NET ȘI SALARIUL BRUT
- Salariul net reprezintă salariul obținut după scăderea din salariul brut a tuturor reținerilor
obligatorii conform legii
- Salariul brut constă din sumele ce exprimă salariul de bază și toate adaosurile salariale
( veniturile brute din muncă )
35. EFECTUL DE SUBSTITUIRE
 Efectul de substituire reprezintă înlocuirea unei părți mai mari sau mai mici din timpul liber al
salariatului cu timp de muncă; munca suplimentară ( program prelungit de muncă, o intensitate
mai mare a muncii ) are drept rezultat un venit mai mare, dar și creșterea dificultăților de
refacere a forței de muncă.
36. EFECTUL DE VENIT
Efectul de venit constă în procesul invers de înlocuire a timpului de muncă cu timp liber,
atunci când salariatul atinge o mărime care permite posesorului de forță de muncă să aibă
condiții de viață apropiate de aspirațiile sale.
37. FORME DE SALARIZARE
Formele de salarizare reprezintă principiile și metodele prin care se determină mărimea și
dinamica salariului individual, toate acestea făcând legătura între între mărimea rezultatelor
unei unități economice, partea ce revine salariaților din aceste rezultate și munca prestată de
salariați.
38. SALARIZAREA ÎN REGIE
Salarizarea în regie asigură remunerarea salariatului după timpul lucrat, fără a se preciza, în
contractul de muncă, cantitatea de muncă pe care el trebuie să o efectueze în unitatea de timp.
39. SALARIZAREA ÎN ACORD
Salarizarea în acord constă în stabilirea drepturilor în bani ale persoanei, pe operații, pe
activitățile desfășurate, pe număr de bunuri produse.
40. DOBÂNDA
Dobânda reprezintă intr-un excedent ce revine proprietarului de capital dat cu împrumut, din
remunerația proprietarului capitalului împrumutat ca răsplată pentru cedarea dreptului de
folosință a numerarului pe un timp determinat.
41. DOBÂNDA SIMPLĂ
Dobânda simplă constă în suma încasată pentru închirierea serviciului adus de un capital în
condițiile în care dobânda nu se capitalizeazăș este foarte rar folosită.
42. DOBÂNDA COMPUSĂ
Dobânda compusă – suma respective presupune capitalizarea dobânzii, cee ace înseamnă că
se calculează dobândă la dobândă ( reprezinta suma ce revine proprietarului după N ani )
43. RATA DOBÂNZII
Rata dobânzii sau mărimea relativă a dobânzii este raportul procentual între masa dobânzii
( anuale ) și capitalul utilizat în condiții normale. Ea poate fi considerată prețul plătit pentru
folosirea sumei de 100 unități monetare pe timp de un an.
44. PROFITUL
Profitul este considerat un avantaj, un câștig însușit de o persoană fizică sau juridică, fără ca
aceasta să aibă vreo contribuție la obținerea lui.
45. RATA PROFITULUI
Rata profitului exprimă raportul procentual dintre masa profitului și un parametru ( indicator )
corespunzător de referință.
Există mai multe tipuri de rată de profit:
- Comercială prin raportarea profitului la venitul total, la încasările totale sau la cifra de
afaceri CA
- Economică ca raport al profitului la activele intreprinderii ( AT ), atât cele propria cât și cele
împrumutate
- Financiară prin raportarea profitului la activele propria
- Rata rentabilității care se determină ca un raport al fiecărei forme de profit la forma
corespunzătoare de cost ( de pildă, prin raportarea profitului contabil la costurile contabile ).