Tema I.

Microenomia – domeniul științei economice

1.Obiectul ei de studiu și metodele teoriei economice

Disciplinele economice reprezintă un sistem de:

1. discipline economice fundamentale (teoretică) - economia politică, - micro şi - macro economia;;
2. discipline economice aplicative -funcționale: - statistica, - evidenţa contabilă şi auditul, - managementul
general, - activitatea bancară, -finanţele şi creditul, - marketingul, - dreptul economic, -REI
3. discipline economice aplicative -de ramură- ec., industriei, - ec. agriculturii, - ec. învăţămîntului, - ec.
comerţului, - ec. trasportului, - contabilitatea industriei, - managementul personalului, - ec. unităţilor
economice, - contabilitatea firmei, managementul firmei;
4. ştiinţele economice istorice: - istoria gîndirii economice; - doctrinele economice, - istoria economiei
naţionale, - istoria economiei mondiale.;
5. discipline economice de graniță:- geografia economică, - econometria, - cibernetica economică, - matematica
economică, - psihologia economică, - informatica economică, - sociologia economică.
Structura teoriei economice
Teoria economică contemporană, ca entitate complexă cu diferite niveluri de organizare a activităţii
economice este abordată şi cercetată sub diferite unghiuri de vedere. Aceasta este structurată în:
1. Microeconomia – studiază procese, fapte, acte şi comportamente ale participanților individuali la activitatea
economică (firme, gospodării familiale, administraţii, bănci, etc.).
2. Mezoeconomie – studiază procese, fapte, acte și comportamente care se referă la sectoarele de activitate
economică (primar, secundar, terţiar, cuaternar), la ramurile activităţii economice (agricultură,
transport, educaţie, sănătate, etc.), la regiunile teritorial-administrative.
3. Macroeconomie – studiază procese, fapte, acte şi comportamente economice referitoare la grupuri de subiecţi
economici reuniţi în categorii omogene, degajate de comportamentele lor individuale, precum
şi la întreaga economie privită ca agregat.
4. Mondoeconomie – studiază procese, fapte, acte şi comportamente ale subiecţilor economici şi ale
comunităţilor internaţionale privite atât prin prisma legăturilor economice dintre economiile
naţionale, cât şi ca întreg considerat la scară planetară sau zonal-internaţională.

def. Teoria economică:

(1) constituie baza teoretică şi metodologică p/u alte ştiinţe economice, ce preiau noțiunile economice de
bază cu care ele operează – cererea (D), oferta (S), preț (P), piață, întreprindere, cost de producție,
profit (П), investițiile (I), balanță de plăți.

2. Nevoile, bunurile și resursele economice .

def. Nevoile Umane - exigenţe umane, individuale sau colective, care trebuie satisfăcute în timp şi
spaţiu, cu bunuri, p/u a asigura desfăşurarea normală a vieţii şi activităţii oamenilor.
Teoria ierarhiei nevoilor sau piramida nevoilor este una din cele mai cunoscute teorii elaborate de celebrul
psiholog american Abraham Maslow.
Piramida Nevoilor a lui A. Maslow se constituie din:

1
 Nevoi de autorealizare

Nevoi de autoritate

Nevoi de comunicare

Nevoi de securitate

I Nevoi fiziologice (hrană, adăpost, somn, apă,

îmbrăcăminte; )

Nevoile umane, odată înţelese de oameni, devin mobilul demarării unor acţiuni, adică ele se transformă în
interese economice.
def. Astfel, Interesele Economice reprezintă manifestări cconştientizate ale nevoilor umane care
determină anumite comportamente îm vederea realizării performanţelor economice necesare dobîndirii
bunurilor capabile să satisfacă nevoi.
Nevoile umane, sunt satisfăcute prin intermediul bunurilor economice.
def. Bunurile – sunt lucrurile pe care purtătorii nevoilor le consider corespunzătoare pentru
satisfacerea nevoilor lor.

După forma de existență: - Bunuri materiale; - Bunuri imateriale (servicii)

După destinație: - Bunuri și servicii de consum; - Bunuri și servicii de producție.

Bunuri economice

După gradul de prelucrare: - bunuri primare; - bunuri intermediare; -bunuri finale

După gradul de interdependență: - bunuri substituibile; - bunuri complementare.

După gradul de exclusivitate și rivalitate: - bunuri private; - bunuri publice.

4.Problemele fundamentale ale economiei. Costul de oportunitate.

Raritatea resurselor şi problema utilizării raţionale

def. Resursele Economice reprezintă totalitatea elementelor şi posibilităţilor utilizate ca premise la
producerea şi obţinerea de bunuri economice.
După sursa de proveniență: - resurse primare (originare); - resurse
derivate
Resursele
economice După natura lor: - resurse umane, - resurse naturale, - resurse
investiționale; - resurse informaționale.

După gradul de recuperare a resurselor naturale:

- Resurse regenerabile; -Resurse neregenerabile;
Problema generală a economiei constă în insuficienţa resurselor în raport cu nevoile, ceea ce
determină caracterul limitat al resurselor.

2
 def. Legea Rarităţii Resurselor – volumul, structura şi calitatea resurselor evoluează mai încet decît
volumul, structura şi intensitatea nevoilor umane. Astfel, există o tensiune între nevoile nelimitate resimţite de
către oameni şi resurse, care rămîn limitate, insuficiente.

Problema centrală a comportamentului economic este alegerea rațională.

Alegerea rațională este realizată de “Homo economicus”, adică omul ce manifestă un comportament
economic rațional.
def. Alegerea raţională presupune minizarea costului de oportunitate, realizîndu-se avantajul comparative.
Postulatele de bază ale comportamentului economic:
1.Indivizii au nevoi diferite;
2.timpul și resursele care se află la dispoziția lor sunt limitate și pot fi utilizate în diferite variante alternative;
3.indivizii trebuie să aleagă varianta optimală de satisfacere a nevoilor sale;
4.alegerea se efectuează în baza raportului „cost-beneficiu” și cost alternative.

def. Costurile de Oportunitate (alternativ):

(1) se exprimă prin cea mai bună alternativă la care renunţaţi făcînd o alegere;
(2) exprimă valoarea şanselor sacrificate ca urmare a deciziei de a folosi resursele disponibile într-un mod şi
nu în altul. El măsoară „câştigul obţinut” prin „pierderea” celei mai bune dintre variantele sacrificate.
(3) Formula de calcul: Co = - X / Y
Prin raportarea efectul pierdut, sau a cantităţii din bunul la care se renunţă (- X ), la cantitatea de bunuri
la care se doreşte ( + Y), se obţine Costul de oportunitate (Co).
def. Curba posibilităţilor de producţie (frontiera posibilităţilor de producţie) se constituie ca o reprezentare
grafică a alternativelor pe care societatea le deţine în cazul utilizării integrale a factorilor de producţiede care
dispune la un moment dat. Aceasta exprimă producţiile alternative din două (2) bunuri atunci cînd resursele
excistente sunt utilizate integral şi cu eficienţă maxcimă,
def. Legea creşterii costurilor de oportunitate – pe măsură ce se produce tot mai mult dintr-un bun în
defavoarea altuia, costul oportun creşte. Creşterea costului se datorează specializării resurselor şi acţiunii legii
randamentelor descrescătoare.
De pe poziţiile obiectivelor şi sarcinilor cercetării, poate fi efectuată următoarea delimitare:
I. Teoria economică pozitivă:
- analiza pozitivă (reflectă situaţia reală în economie);
- explicarea fenomelor econ. cum ar fi: şomajul, veniturile, inflaţia,creşterea econ.
II. Teoria economică normativă:
- analiza normativă (reflectă ce trebuie să se întreprindă ca situaţia reală în economie să fie mai bună);
- trasează direcţiile şi modalităţile de dezvoltare p/u a obţine rezultate mai bune;
- se materializează prin elaborarea programelor de dezvoltare social-economică, formularea recomandărilor
de politică econ.
Teoria Economică are drept scop formarea în societate a gîndirii economice contemporane şi contribuie la
elaborarea programelor economice de dezvoltare eficienţă, îndreptate spre realizarea cu success a problemelor
economice şi creşterea bunăstării populaţiei.
def. Teoria Economică Contemporană studiază comportamentul oamenilor ca agenţi economici la toate
nivelurile sistemului economic, în procesele de producţie, distribuţie, schimb şi consum de bunuri materiale şi
servicii în scopul satisfacerii necesităţilor umane, resursele familiale, firmei şi ale societăţii în ansamblu fiind
limitate.
Metoda de cercetare a fenomenelor economice este preponderant cea folosită în ştiinţa psihologiei
(comportamentul omului, calitatea sa de consumator şi productăr).
Principalele metode folosite în cercetarea fenomenelor economice:
1. metoda abstracţiei ştiinţifice;
2. unitatea dintre analiză şi sinteză;
3. inducţia şi deducţia;
4. princpiul “cateris paribus” (metoda “omisiunilor”);
5. îmbinarea metodei istorice cu cea logică, teoretică;
6. metoda analogiei;
7. modelarea economico-matematică;
8. experimentul economic;
9. unitatea analizei cantitative şi calitative.