Activitatea economică și elementele ei

I. Sistemul nevoilor umane și interesle economice;

II. Resursele și bunurile economice;
III. Activitatea economică: conținut, structură;
IV. Principalii agenți economici.

I. Activitatea economică reprezintă activitatea care are drept scop final crearea bunurilor
necesare pentru satisfacerea nevoilor materiale, sociale, și spirituale. Factorii determinanți activității
economice pot fi: nevoile umane și resursele economice.
Nevoile reprezintă cerințe obiective ale indivizilor și ale societății. Evoluția nevoilor s-a
desfășurat odată cu evoluția omului, deci a posibilităților lui. Diversificarea nevoilor a determinat
clasificarea lor într-o multitudine de criterii: nevoi fiziologice, nevoi spiritual-psihologice, nevoi sociale.
Reprezintă un ansamblu de necesități a cărei satisfacere este posibilă doar prin acțiunea unui grup de
persoane.
După gradul lor de complexitate, nevoile pot fi: de bază (inferioare și elementare), nevoi
superiore (nu sunt acesibile pentru toată societatea). Un alt criteriu al savantului american Maslov, au
fost delimitate în următoarele criterii: nevoi fiziologice elementare, nevoi de siguranță, nevoi sociale,
stimă (statutul social), nevoi de auto-realizare (creativitate).
Nevoile, pot fi caracterizate printr-o multitudine de trăsături:
- nevoile sunt nelimitate ca număr; nevoile sunt limitate după capacitate și volum;
- orice nevoie va descrește în determinarea intensității satisfacerii ei;
- nevoile sunt concurente între ele;
- nevoile sunt complementare;
- orice nevoie se stinge momentan prin satisfacție (nevoile satisfăcute se transformă în
obiceiuri, tradiție sau în interese economice).
Activitatea economică deci reprezintă motorul sau elementul de bază în comportamentul economic.
Stimulînd activitatea oamenilor, nevoile devin elementele determinante pentru societatea în
ansamblu. Transformate în modemuri de activități sociale, nevoile devin interese, deci interesele stau la
baza deciziilor acțiunilor oamenilor. Astfel, cunoaștem interese materiale, spirituale și social-politice.
Diversificarea participanților la activitatea economică determină și diversificarea intereselor
economice. După purtătorul de interese, interesele pot fi diferite: personale, colective, departamentale,
publice, naționale, globale. De asemenea interesele pot fi de grup (care pot fi a studenților, ale
profesorilor, ale fermierelor, politice, pensionarelor, etc).
Interesele economice pot fi structurate:
- particulare și publice;
- curente și de perspectivă;
- periodice, permanente, întîmplătoare.
În ansamblul lor interesele reprezintă o integritate complexă dar uneori contradictorie.
Satisfacerea unor interese uneori este în contradicție cu alte interese, de aceea este de dorit ca
fiecare societate să ajungă la un compromis care ar reprezenta un echilibru și anume dintre interesele
diferitor grupuri și pături sociale dar și reflectarea lor în politica social-economică a statului. Astfel,
sporirea numărului nevoilor umane, preocuparea omului de a le satisface, reprezintă motivația fiecărui
progres economic, ceea ce determină principala lege economică: legea creșterii și desfășurării nevoilor
umane.
În scopul satisfacerii nevoilor sale, individul este obligat să recurgă la valorificarea unor
resurse, care și sunt numite resurse economice. Deci resursele economice, reprezintă totalitatea
elementelor sau a premiselor folosite de către om în activitatea sa, pentru a obține bunurile de care are
nevoie. Astfel odată cu creșterea nevoilor, omul este nevoit să atragă în activitatea economică o cantitate
 tot mai mare de resurse.
Resursele economice folosite de către om, sunt foarte diverse și foarte variate și pot fi
clasificate în:
- resursele primare (resurse umane);
- resursele naturale (pamântul, apa);
- resurse derivate (capitalul tehnic {mașini, utilaje}, experința științifică {potențialul
inovator}, resursele monetare sau valutare).
Se cunosc și alte criterii de clasificare a resurselor: după durata folosirii sau reproductibile și
nereproductibile; după volumul resurselor (abundent și rar); după apartenență (resurse proprii sau
importate). Principala trăsătură a resurselor constă în faptul că ele sunt limitate. Caracterul limitat al
resurselor în raport cu nevoile mereu crescânde, determină problema principală a orice activități
economice care și reprezintă așa numita lege a rarității resurselor.

II. Bunurile economice reprezintă un mijloc de satisfacere a nevoilor umane. Prin bun noi putem
înțelege: un obiect (aspectul material) sau un serviciu (aspectul nematerial), care prin proprietățile sale
poate să satisfacă o necesitate umană.
Deosebim: bunuri libere și bunuri economice. Bunurile economice reprezintă un rezultat al
activității economice și ele sunt limitate pe când bunurile libere sunt acele bunuri a căror cantitate
reportată la cerințele oamenilor apare ca nelimitată (aerul, apa, lumina solară). Astfel bunurile
economice reprezintă sau determină următoarele condiții:
- existența unei nevoi care trebuie satisfăcută;
- proprietățile corporale; și proprietățile acorporale (numele, marca bunului dat);
- disponibilitatea și accesibilitatea; raritatea relativă a bunurilor economice.
Condițiile menționate mai sus, reprezintă pentru bunurile economice, utilitatea lor. Tipologia
bunurilor economice: materiale (produsele) și nemateriale (servicii); după origine (materiale, produsul
omului), destinație (de consum final); de echipament; în funcție de substituirea lor (substituibile și
nesubstituibile); după complementaritate (se utilizează concomitent – și necomplimentare).
Deci diversitatea economică a bunurilor poate fi clasificată și din punct de vedere a
următoarelor criterii:
- după forma de manifestare, se cunosc: bunuri marfare, bunuri spirituale;
- după gradul de prelucrare: primare, intermediare, finale;
- după destinația sa finală: satisfactori (bunuri de consum personal, consumul social ca
educația);
- după subiectul consumului cunoaștem bunuri private (care pot fi acumulate și utilizate de
membrii unei familii), bunurile publice (instituții de învățământ);
- după durata utilizării (de folosință curentă,folosință îndelungată sau de o singură folosință).

III. Activitatea economică reprezintă un proces complex ce reprezintă multitudinea

comportamentelor omului, al reacțiilor și al deciziilor acestora, referitoare la atragerea și la utilizarea
resurselor economice în vederea: producerii, circulației, consumului în funcție de nevoi și interese. În
cadrul evoluției activității economice, multitudinea de comportamente ale omului, a cunoscut o
multitudine de diversități care la rândul său a determinat dezvoltarea multitudinii de specializări. Deci
structura activității economice cuprinde: producția, circulația, repartiția, consumul, care și reprezintă
fazele determinate ale activității economice.
1. Producția cuprinde combinarea și utilizarea resurselor materiale și umane. Cu scopul
obținerii bunurilor economice. Reprezintă un proces de transformare a resurselor naturale corespunzător
necesităților oamenilor în bunuri și servicii care sunt menite pentru satisfacerea acestor necesități. Avem
a) producția primară (agricultura), b) producție secundară (producția industrială), c) producția de
 servicii (terțiară), d) producția de informație (cercetările științifice).
2. Circulația reprezintă o componentă esențială în viața economică deoarece cuprinde toate
activitățile ce reprezintă mișcarea continuă a bunurilor economice, a banilor precum și a capitalului
(între vânzător și cumpărător – mișcarea continuă). Cea mai veche formă a circulației o reprezintă
schimbul marfar care la început a fost sub forma trocului. Odată cu apariția banilor, schimbul a fost
modificat: proces de vânzare (marfă bani), procesul de cumpărare (bani-marfă). Prin intermediul
banilor, odată cu dezvoltarea societății, include activitatea de aprovizionare, de transport, de depozitare,
de păstrare, de comerț interior și exterior. Deci circuitul mărfurilor reprezintă și circuitul capitalului.
Avem fluxuri de capital, de credite, de acțiuni sau alte hârtii de valoare.
3. Repartiția reprezintă o componentă a activității economice prin intermediul căruia bunurile
materiale și serviciile sunt orientate spre destinație, astfel asigurându-se distribuția și redistribuția
bunurilor (salariile, taxele, impozitele către participanții la viața socială și între membrii societății).
4. Consumul reprezintă utilizarea efectivă a bunurilor economie de către oameni, de către stat,
în scopul satisfacerii necesităților, deci prin consum se verifică utilitatea bunurilor. Coordonața lor cu
nevoile și cu perspectivele sociale. Din punct de vedere a consumului, cunoaștem: intermediar, final
(personal, social).
Activitatea economică determină și următoarele elemente de bază: mijloacele de producție
(forța de muncă), progresul tehnologic, forme de organizare în procesul de producție, inovațiile tehnico-
științifice și accesibilitatea lor, abilitățile. Orice societate dispune de un potențial determinant în
domeniul producerea bunurilor materiale și prestare a serviciilor, astfel la utilizarea completă și eficientă
a resurselor disponibile, în condițiile unui nivel tehnologic avansat, se studiază posibilitățile de
producere, care vor atinge un volum de producție maximal posibil doar în cazul utilizării eficiente a
resurselor disponibile.
IV. Agenții economici au apărut odată cu economia de piață. Agenții economici efectuează
operațiuni de natură diversă pentru a produce, a finanța, a asigura, a redistribui și a consuma bunurile
economice. Deci agenții economici reprezintă persoane sau grupuri de persoane fizice, sau juridice cu
comportamente economice care participă la activitatea economică.
Fiecare agent reprezintă intrările sau ieșirile de diverse resurse. Principalele trăsături ale
subiecților economici sunt:
- alocarea de resurse pentru producerea bunurilor economice și pentru a obține profit;
- integrarea în relațiile economice de piață;
- ființarea ca centre de decizie autonome;
- desfășurarea activității economice în baza legislației în vigoare.
Deci un agent economic determină unele criterii: ramura în care își va desfășura activitatea,
în funcțiile economice pe care le va îndeplini, statutul juridic. Un agent economic reprezintă o unitate
instituțională. În cazul când dispune de autonomie, atât în decizii cât și în acțiuni, își are modul
individual de îndeplinire a funcțiilor sale, astfel utilizând individual resursele sale, conform destinației și
bunului plac. Din punct de vedere a criteriilor instituțional cunoaștem: întreprinderile, gospodăriile
familiale sau menajere, instituțiile de credit și de asigurare, administrațiile, agenții externi.