Tema 2.

Activitatea economică și elementele ei

Premizele activității economice. Bunurile economice

Activitatea economică, una din formele activităţii umane, are drept scop final crearea bunurilor
economice, necesare pentru satisfacerea nevoilor materiale, sociale şi spirituale. Premizele
iniţiale ale desfăşurării oricărei activităţi economice sunt:

 nevoi umane
 resursele necesare pentru satisfacerea acestora

Nevoile sunt nişte cerinţe (dolianţe, necesităţi) obiective ale indivizilor şi societăţii. Pe
parcursul istoriei nevoile au evoluat şi s-au diversificat. Această evoluţie s-a desfăşurat o dată
cu dezvoltarea omului şi a posibilităţilor lui. Diversitatea nevoilor a condiţionat necesitatea
clasificării lor după mai multe criterii :

În funcţie de dimensiunile existenţei umane, nevoile pot fi divizate în 3 categorii:

1. nevoi fiziologice (natural biologice) nevoia de a bea, de a mânca, a se proteja contra

frigului;
2. nevoi spiritual - psihologice : nevoia de cunoştinţe:
3. nevoi sociale/ de grup - ansamblul nevoilor a căror satisfacere este posibilă doar prin
acţiunea diferitor grupuri sociale

După gradul lor de complexitate nevoile pot fi:

 de bază (inferioare / elimentare)

 superioare

Din punct de vedere a sociologului american Maslov există următoarele tipuri de nevoi, în care
sunt evidenţiate 5 grupuri de necesităţi :

1. fiziologice elimentare (hrana, apa,îmbrăcămintea, adăpost);

2. siguranţă şi securitate;
3. sociale (contactele umane şi asocierea într-un anumit grup);
4. stimă şi statutul social;
5. autorealizare, creativitate.

 Astfel nevoile umane se caracterizează şi prin anumite trăsături:

1. nevoile sunt nelimitate ca număr;

2. nevoile sunt limitate după capacitate şi volum.Orice nevoie descreşte în iiitensitate pe
măsură ce este satisfăcută;
3. nevoile sunt concurente între ele (o necesitate poate fi inlocuită cu alta);
4. nevoile sunt complimentare;
5. orice nevoie se stinge momentan prin satisfacere, Nevoile satisfăcute se transformă în
obiceiuri şi tradiţii de consum.
Sporirea numărului nevoilor umane şi preocuparea permanentă a omului de a le satisface
reprezintă motivaţia principală a oricărui progres, astfel s-a demonstrat legea creşterii şi
diversificării nevoilor umane.

În scopul satisfacerii nevoilor sale, individul este obligat să recurgă la valorificarea anumitor
resurse, numite resurse economice.

Resursele economice constituie totalitatea elementelor şi premizelor folosite de om în activitatea

sa economică, pentru a obţine bunurile de care au nevoie.

O dată cu creşterea nevoilor omul este silit să atragă în activitatea economică o cantitate tot mai
mare şi mai diversă de resurse.

Resursele economice folosite de om sunt extrem de numeroase şi variate, clasificându-se în :

1.   resurse primare

 resursele umane (omul cu experienţă, calificarea şi capacităţile sale antreprenoriale);

 resursele naturale (pământul, apa, bogăţiile subterane);

2.   resurse derivate (acumulate) create de generaţiile trecute

 capitalul tehnic sub formă de maşini, utilaje, echipamente, construcţii;

 cunoştinţele şi experienţela ştiinţifică / numitul potenţial inovaţional al societăţii;
 resursele monetare şi valutare de care dispune societatea respectivă.

Se cunosc şi alte criterii de clasificare a resurselor :

 după durata folosirii şi caracterul utilizării lor : reproductibile / regenerabile(fondul

funciar, apa, forţa de muncă) şi nereproductibile / neregenerabile (timpul, zăcămintele de
petrol, aur);
 după volumul resurselor în raport cu cererea pieţei : abundente şi deficitare;
 după apartenenţă : resurse proprii şi atrase.

Trăsătura principală a resurselor constă în caracterul lor limitat. Caracterul limitat al resurselor
economice în raport cu nevoile mereu crescânde, devine problema dominantă a activităţii
economice, constituie conţinutul unei alte legi, numite legea rarităţii resurselor.

2. Bunurile economice - rezultat al activităţii economice

Bunuri economice reprezintă un mijloc de satisfacere a nevoilor umane. Prin bun înţelegem un

obiect (material) sau serviciu (nematerial), care prin proprietăţile lui poate să satisfacă o
trebuinţă umană.

Deosebim: bunuri libere şi bunuri economice / reprezintă un rezultat al activităţii economice şi

sunt limitate (rare).

Bunurile libere - acele ale căror cantitate, raportată la cerinţele oamenilor, apare ca nelimitată :
aerul, apa, lumina solară.

Bunurile economice presupun existenţa următoarelor condiţii :

 a.    existenţa unei nevoi care trebuie satisfăcută

b.   proprietăţile corporale (se referă la caracteristicile şi la parametri funcţionali) şi

acorporale ale bunului ce satisfac nevoia (nume, marcă, serviciu, comunicaţie);

c.   disponibilitatea şi accesibilitatea;

d.   raritatea relativă a bunurilor economice.

Condiţiile menţionate conferă bunurilor economice utilitate.

Tipologia bunurilor economice :  

 după materialitate

1.
1. materiane (produse/mărfuri);
2. nemateriale (servicii);

 după originea lor

1.
1. naturale rare;
2. produse prin munca omului;

 după destinaţia / utilitatea lor

1.
1. de consum final sub formă de produse/ servicii;
2. de consum intermediar (energie, materie prima);
3. de echipament, formate din unelte, mijloace de păstrare şi circulaţie a materiilor
prime;

 în funcţie de substituirea lor

1.
1. substituibile;
2. nesubstituibile;

 după complimentaritstea lor

1.
1. se utilizează concomitent pentru a satisface o nevoie (automobilul şi benzina);
2. necomplementare.

Diversitatea economică a bunurilor economice poate fi clasificată în mai multe criterii :

 după forma de manifestare :

1.
1. bunuri mărfare (îmbrăcăminte, produse, utilaj);
2. valori spirituale - etice (picturi, manuscrise, servicii);
  după gradul de prelucrare :

1.
1. primare (ciuperci din pădure);
2. intermediare (sfecla de zahăr pentru fabricarea zahărului);
3. finale (casă de locuit, mobilier);

 după destinaţie finală : satisfactori (bunuri de consum personal, hrană, îmbrăcăminte şi de

consum social - servicii de sănătate, educaţie ) şi prodfactori (bunuri investiţionale - de
capital tehnic, resurse naturale);
 după subiectul consumului : bunuri private (se consumă individual sau de menbrii
familiei - apartament, tehnică de uz casnic) şi bunuri publice ( şcoli de stat, instituţii de
învăţământ superior)
 după durata folosirii: de folosinţă curentă, de o singură folosinţă, de folosinţă
îndelungată.

Marfa  - un bun economic, un produs a muncii omului care satisface o anumită cerinţă şi e
destinat schimbului prin intermediului act de vânzare - cumpărare. Un bun pentru a fi marfa,
trebuie să aibă utilitate socială şi să treacă de la producător la consumator prin intermediul
schimbului. Mărfurile pot fi sistematizate în următoarele grupe :

a) mărfuri corporale de consum personal curent (hrană, îmbrăcăminte etc);

b) mărfuri corporale de consum personal îndelungat (mobilă, frigider, televizor);

c) mărfuri incorporale de consum personal (servicii, telefon, internet);

d) mărfuri incorporale de consum social (servicii şi alte şcoli particulare);

e) mărfuri - capital (instrumente, maşini, utilaje, tehnologii);

f)  mărfuri - resurse naturale (pământ, subsolul);

g) marfa - resursă de muncă;

h) diverse componente ale avuţiei naţionale cere-şi schimbă proprietarul, inclusiv a unităţii
de producţie;

i) mărfuri corporale şi incorporale rezultate din cercetări ştiinţifice (cărţi, licenţe, programe
de calculator, tehnologii);

j) mărfuri - servicii manageriale, de marketing şi alte servicii tehnice, economice şi juridice;

k) mărfuri - hârtii de valoare (acţiuni, obligaţii).

Marfa are 2 aspecte: valoare de uz si valoare de schimb.

 Interesele economice

Aspirațiile oamenilor spre satisfacerea nevoilor determina comportamentul economic. Stimulând

activitatea oamenilor, nevoile devin motorul întregii activități social-economice.
Transformate în modele ale activității sociale, nevoile devin interese. Anume interesele stau la
baza deciziilor și acțiunilor oamenilor. Astfel cunoaștem: interese materiale, spirituale, social-
politice.

Diversitatea participanților la activitatea economică determină și diversitatea intereselor

economice. După purtătorul lor, interesele pot fi împărțite în: personale, colective,
departamentale, publice, naționale, globale, de asemenea, interese de grup social (studenți,
profesori, fermieri, pensionari).

Interesele economice se structurează și după alte criterii: particulare și publice; curente și de

perspectivă; periodice, permanente și întâmplătoare. În ansamblul lor, interesele reprezintă o
integritate complexă și contradictorie – satisfacerea unor interese deseori este în contradicție cu
altele. Din aceste considerente, este de dorit ca fiecare societate să ajungă la un compromis, care
ar reprezenta echilibrul dintre interesele diferitor grupuri și paturi sociale și reflectarea lor în
politica social-economica a statului.

Activitatea economică: conținutul, structura

Activitatea economica reprezintă procesul complex ce reflecta ansamblul comportamentelor
oamenilor, al reacțiilor și al deciziilor lor variate, referitoare la atragerea și la utilizarea resurselor
economice în vederea producerii, circulației și interesele economice. În cadrul evoluției
activităților economice au cunoscut un complex de diversificare, specializare și integrare ce
poartă denumirea de diviziunea socială a muncii. Structura activității economice
cuprinde: producția, circulația, repartiția, consumul.

1. Producția cuprinde combinarea și utilizarea resurselor materiale și umane în vederea obținerii

de noi bunuri economice cu o utilitate sporită a acestora. Concret, producția constituie activitatea
oamenilor de transformare a naturii, corespunzătoare trebuințelor lor, urmărindu-se crearea de
bunuri și servicii menite să satisfacă diferite categorii de nevoi. Producția cuprinde:

a) producția de bunuri:


o producția primară (agricolă, extracții…);
o producția secundară (industrială, construcțiile etc.).

b) producția de servicii sau cea terțiară (transporturi, schimburi și comerț de bunuri,

consultații de marketing etc.)

c) producția de informații (cercetarea științifică)

Se cunosc 4 sectoare de activitate: primar, secundar, terțiar, cuaternar.

2. Circulația – componenta a vieții economice, cuprinde acele activități ce asigură mișcarea

continuă a bunurilor economice, a bunurilor, precum și a capitalurilor între vânzători și
cumpărători. Cea mai veche formă a circulației o constituie schimbul de mărfuri, care la început,
sa realizat sub forma trocului. Odată cu apariția banilor, schimbul sa divizat: vânzarea și
cumpărarea. Astfel sa transformat sfera circulației mărfurilor prin intermediul banilor ca
activitatea specifică a economiei de piață, care include activități de aprovizionare, de transport,
de depozitare, de păstrare, de comerț interior și exterior. Circulația capitalului cuprinde fluxurile
de capital, de credite, de acțiuni și alte hârtii de valoare.
3. Repartiția constituie acea componentă a activității economice prin intermediul căreia bunurile
materiale și serviciile sunt orientate spre destinațiile lor și se asigură distribuirea și redistribuirea
veniturilor (plata salariilor, a profiturilor, a impozitelor, a taxelor, crearea resurselor
investiționale) către participanții la viața economică și între membrii societății.

4. Consumul constă în utilizarea efectivă a bunurilor economice de către oameni, inclusiv de stat,
în scopul satisfacerii cerințelor. În același timp consumul verifică utilizarea bunurilor și
concordanța lor cu nevoile și preferințele oamenilor.

Din punct de vedere a conținutului și efectelor consumul poate fi:


o consum intermediar (materii prime, materiale, utilaje) pentru producerea altor
bunuri;
o consum final (personal și social) ce se referă la utilitatea bunurilor de consum
personal și colectiv și prin care se asigură existența, satisfacerea unor cerințe
generale ale societății.

Ansamblul elementelor de care depinde activitatea economică cuprinde toate componentele și

formele sociale de activitate de producție, inclusiv:


o mijloacele de producție;
o forța de muncă (potențialul fizic și intelectual al oamenilor utilizat în procesul de
producție a bunurilor materiale și serviciilor);
o tehnologii (procese, metode, operații utilizate în producerea bunurilor);
o forme de organizare de producție (diviziunea socială a muncii, specializarea și
cooperarea muncii);
o inovații tehnico-științifice (materializarea realizărilor progresului tehnico-
științific);
o abilitatea (capacitatea de a organiza și conduce afacerea, priceperea, pregătirea și
dibăcia întreprinzătorului).

Activitatea economică, trebuie să se caracterizeze prin raționalitatea și eficiența, respectiv cu

cheltuieli minime de resurse și să obțină maximum de efecte și de satisfacții.

Agenții economici: funcții și rolul lor

Economia de piață se caracterizează prin existența și acțiunea subiecților sau agenților economici
care efectuează operațiuni de natură diferită, pentru a produce, a finanța, a asigura, a redistribui
și a consuma bunuri.

Agenții economici reprezintă persoane sau grupuri de persoane fizice sau juridice, cu
comportamente economice, care participa la viața economică. Fiecare agent reprezintă fie
intrările fie ieșirile de resurse în relații multiple cu alți agenți ai economiei naționale sau
mondiale.

Principalele trăsături ale subiecților economici sunt:

 alocarea de resurse pentru a produce bunuri economice și a obține profit;

 integrarea în relațiile economice de piață;
  ființarea ca centre de decizii economice autonome;
 desfășurarea activității pe baza legislației economice.

În orice economie modernă de piață acționează o diversitate de agenți economici, ținând cont de
mai multe criterii: ramura în care își desfășoară activitatea, funcțiile economice îndeplinite,
statutul juridic.

Un agent economic reprezintă o unitate instituțională dacă dispune de autonomie de opțiune și de

decizie în exercitarea funcțiilor sale (de a produce, a finanța, a asigura, a consuma) acționând
individual în utilizarea resurselor sale.

Din punct de vedere a criteriului instituțional cunoaștem următoarele categorii de agenți

economici: întreprinderile nonfinanciare, gospodăriile familiale sau menajere, instituțiile de
credit și de asigurări, administrațiile (publice și private), agenți externi.

A) Întreprinderile nonfinanciare produc bunuri materiale și servicii destinate vânzării formează

sectorul productiv, sau al afacerilor, întrucât veniturile lor rezultă din vânzarea producției, iar
scopul activității este obținerea de profit.

B) Gospodăriile familiare, cuprind ansamblul de persoane care efectuează activități legate de

viața familiară. Nu doar activitățile de consum, ci și de producție, de gestiune a patrimoniului
familiei. Veniturile menajelor provin din remunerarea salariilor, titluri de proprietate și din
transferuri efectuate de celelalte sectoare.

C) Instituțiile de credit și de asigurări include unitățile (private, publice, mixte) cu funcția de

intermediar între ceilalți agenți economici. Ca de ex. băncile, societățile de asigurări care
colectează, transforma și redistribuie disponibilitățile financiare. Veniturile acestei categorii de
agenți economici sunt dobânzile, primele de asigurare etc.

D) Administrațiile cuprind instituțiile cu scop nelucrativ care furnizează diferite servicii sau
prestații ce nu fac obiectul schimbului și se grupează în administrațiile publice și private.
Administrațiile publice urmăresc redistribuirea veniturilor și avuției pe baza serviciilor
nonmarfare prestate, structura acestora cuprinde administrarea centrale și locale de stat și toate
instituțiile publice (învățământul public, protecție socială, justiție). Veniturile acestui sector
provin din vărsămintele obligatorii efectuate de către unitățile altor sectoare, primite direct sau
indirect. Administrațiile private se referă la organizațiile private ca (asociații, fundații).
Veniturile acestora derivă din contribuții voluntare, cotizații.

E) Agenții externi cuprind subiecții nerezidenți pe teritoriul economiei naționale care desfășoară
activități în interiorul acesteia.