Tema 2. Activitatea economică.

Nevoi şi resurse

Noţiuni – cheie: nevoi umane, interese economice, resurse economice, raritate, alegere
raţională, cost de oportunitate, curba posibilităţilor de producţie, activitate economică,
producţie, schimb, repartiţie, consum, bunuri, bunuri libere, bunuri economice.

Prelegere (2ore)
2.1. Tensiunea dintre nevoi şi resurse. Raritate şi alegere.
2.2. Activitatea economică – formă principală a acţiunii sociale.
2.3. Bunurile: caracteristica şi clasificarea lor.

1. Pentru a supravieţui omul trebuie să-şi satisfacă multiple nevoi uman -

acele dorinţe care pot fi îndeplinite de societate, reieşind din nivelul existent de
dezvoltare a tehnicii şi tehnologiei.
Clasificarea nevoilor umane:
A. 1) primare (fiziologice) - fără care nu se poate trăi (hrană, haine, acoperiş);
2) secundare – toate celelalte.
B. 1) individuale C. 1) de consum
2) colective. 2) de producţie.
Caracteristicile nevoilor:
1. caracter obiectiv- care nu depind de voinţa noastră (necesitatea blănii la NORD)
caracter subiectiv- depind de noi (gustul).
2.nelimitate ca număr - legea nevoilor crescănde - sub influienţa procesului de
producţie şi a publicităţii, volumul, structura şi calitatea nevoilor cresc şi se
diversifică.
Există trei restricţii fundamentale de satisfacere a nevoii:
Financiare; Tehnologice; Noneconomice (religioase ş.a.).
Nevoile transformate în mobiluri directe p/u acţiunile de obţinere a bunurilor devin
interese economice.
Resursele economice sunt totalitatea elementelor care pot fi utilizate la
producerea bunurilor p/u satisfacerea nevoilor umane.
Tipologia resurselor economice:
1. Resurse primare (create de natură): a) resurse umane (populaţia); resurse
naturale (păduri, fondul funciar, apele).
2. Resurse derivate (create de om): a) resurse materiale (consrucţii, utilaje, materii
prime); b) resurse financiare (mijloacele băneşti concentrate la dispoziţia agenţilor
economici).; c)resurse inovaţionale (cunoştinţe, experienţă ştiinţifică); d) resurse
informaţionale.
I. Resurse financiare
Legea rarităţii resurselor - volumul, structura şi calitatea resurselor
economice se modifică mai încet decît volumul, structura şi intensitatea nevoilor
umane.
Raritatea relativă a resurselor economice determină formarea preţurilor la
ele: cu cît sunt mai rare unele resurse economice, cu atît ele sunt mai scumpe. De
aici rezultă necesitatea utilizării lor raţionale şi eficiente, adică obţinerea de
rezultate maxime cu resursele disponibile.
Necesitatea alegerii face să apară costul de oportunitate al resurselor – care
este diferenţa dintre venitul ce poate fi primit de la cea mai favorabilă variantă
alternativă de utilizare a resurselor disponibile şi venitul realmente primit din
varianta aleasă.
De exemplu, dacă o zi poate fi utilizată, la alegere, p/u munca (obţinînd un venit
de la 10 la 30 lei ) sau p/u odihnă (adică venit = cu 0), atunci costul de oportunitate
al odihnei Dvs va consitui 30 de lei (deoarece venitul cel mai favorabil care poate
fi obţinut din muncă este de 30 lei). Dacă în această zi, folosită p/u odihnă, s-au
mai cheltuit suplimentar 20 lei, costul alternativ al odihnei Dvs va daja de 50 lei
(30+ 20 lei ).
Problema utilizării raţionale a resurselor economice este deosebit de actuală în
RM, care este o ţară extrem de săracă în resurse naturale. Se importă 98 % din
resursele energetice. Unicile resurse economice din abundenţă sunt capitalul uman
(relativ bine instruit ) şi solul fertil (cca 80 %).

2. După cum am menţionat , p/u a supravieţui omul trebuie să consume

bunuri pentru a-şi satisface anumite nevoi. Dar el nu le poate avea pe toate de la
natură. Astfel, s-a găsit o altă modalitate de a le obţine - producerea lor în cadrul
agenţilor economici, utilizînd anumite resurse economice.
Activitatea economică reprezintă un proces complex, ce reflectă ansamblul
comportamentelor oamenilor, al reacţiilor şi al deciziilor lor variate, referitoare la
atragerea şi la utilizarea resurselor economice în vederea producerii, circulaţiei,
repartiţiei şi consumului de bunuri, în funcţie de nevoile şi interesele economice.
Activitatea economică este procesul de transformare a resurselor economice
relativ rare în bunuri economice, în în vederea satisfacerii nevoilor umane mereu
în creştere. Activitatea economică în evoluţia sa constituie un proces complex de
diversificare, specializare şi integ-rare, ce poartă denumirea de diviziune socială a
muncii – (proces obiectiv de trasare, diferenţiere, separare şi de îmbinare a
diferitelor genuri de activităţi şi de fixare a acestora prin funcţiile îndeplinite, ca
domenii distincte ale acţiunii sociale).
Activitatea economică are 4 faze:
1. producţia- constituie momentul iniţial al activităţii economice ce constă în
combinarea factorilor de producţie cu utilizarea resurselor materiale şi umane în
vederea obţinerii bunurilor economice şi serviciilor necesare existenţei umane.
Producţia cuprinde:
1.producţia de bunuri:
a) producţia primară (extracţia de minereuri, producţia agricolă);
b)producţia secondară (producţia industrială, construcţiile, etc);
2. producţia terţiară (de servicii)- transporturi, schimburi ţi comerţ de bunuri,
consultaţii de mk, etc.
3. producţia de informaţii (cercetarea ştiinţifică, produse program, etc.)
Conform acestei structuri se deosebesc 4 sectoare de activitate: sectorul
primar, sectorul secundar, sectorul terţiar, sectorul quaternar.
2. repartiţia - o componentă a activităţii economice, prin care bunurile materiale şi
serviciile create în producţie sunt orientate spre destinaţiile lor şi se asigură
distribuirea şi redistribuirea veniturilor fundamentale, create în societate (se
asigură remunerarea factorilor de producţie (salariul, profit, dobîndă, rentă) şi
plătirea impozitelor, taxelor etc.).
3. schimbul (circulaţia) – activitate economică care subsumează activităţile de
deplasare în spaţiu a bunurilor materiale, trcerea lor de la o persoană la alta pe
calea vînzării - cumpărării sau pe alte căi, păstrarea şi depozitarea acestora ca şi
schimbul de servicii între participanţii la viaţa economică.
4. consumul – activitatea aconomică de utilizare efectivă a bunurilor şi serviciilor
în scopul satisfacerii necesităţilor şi dorinţelor oamenilor prin care se verifică
utilitatea bunurilor şi serviciilor, concordanţa dintre ele şi necesităţile existente în
societate.
Consumul poate fi: - consumul interimar , respectiv folosirea unor bunuri
economice (materii prime, materiale utilaje), pentru producerea altor bunuri; -
consumul final (personal sau social ), ce se referă la utilizarea bunurilor de consum
personal şi colectiv şi prin care se asigură existenţa oamenilor, satisfacerea unor
cerinţe generale ale societăţii, dezvoltarea personalităţii umane.

3. Bunurile reprezintă totalitaea elementelor menite să satisfacă nevoile umane.

Deosebim: bunuri libere şi bunuri economice.
Bunurile libere (neeconomice)sunt acele ale căror cantitate, raportată la cerinţele
oame-nilor, apare ca nelimitată: Aerul, apa, lumina solară etc.
Bunurile economice presupun următoarele condiţii:
Existenţa unei nevoi care trebuie satisfăcută, întrucît bunul economic se manifestă
numai în legăturăcu o cerinţă umană. Pentru a se realiza această relaţie, purtătorul
trebuinţei trebuie să conoască proprietăţile bunului
Proprietăţile corporale şi acorporale atribuite bunului care satisface nevoia.
Proprietăţile corporale se referă la caracteristicile şi la parametrii funcţionali ai
bunurilor, iar cele acorporale la nume, marcă, serviciul, comunicaţii transmise etc.
Disponibilitatea şi accesibilitatea;
Raritatea relativă a bunurilor economice (cauzată de restricţii financiare,
tehnologice).
Utilitatea (aprecierea subiectivă a capacităţii bunului de a satisface o anumită nevoie
umană).
Legea utilităţii marginale descrescănde – pe măsura creşterii cantităţii bunului
consumat, utilitatea fiecărei părţi consumate suplimentar descreşte, adică descreşte
utilitatea marginală.
Tipologia bunurilor economice:
1) după materialitatea lor:
a) bunuri materiale, numite produse sau mărfuri;
b) bunuri nemateriale (servicii).
2) după originea lor:
a) bunuri naturale rare;
 b) bunuri produse prin munca omului;
3) după destinaţia sau utilitatea lor:
a) bunuri de consum final sub formă de produse sau servicii;
b) bunuri de consum intermediar (materii prime, energie etc.);
c) bunuri de ecipament, formate din unelte, mijloace de păstrare şi circulaţie a
materiilor prime şi din acele elemente ce asigură comdiţiile materile ale producţiei
(clădiri, şosele etc.);
4) în funcţie de subtituirea lor:
a) bunuri substituibile;
b) bunuri nesubstituibile;
5) după complementaritatea lor:
a) bunuri complementare, care trebuie să fie utilizate conjugat p/u a satisface o
nevoie ( automobilul şi benzina);
b) bunuri necomplementare;