Tema 2.

Resursele economice şi caracterul lor limitat

În scopul satisfacerii nevoilor sale, individul (ca, de altfel, şi întreaga societate) este obligat să desfăşoare în permanenţă diferite
activităţi economice, politice, religioase, sociale şi culturale. În procesul desfăşurării acestor activităţi, el trebuie să valorifice, să
folosească anumite resurse. În cazul activităţilor economice, acestea sînt resursele economice. Ce reprezintă ele?
Resursele economice constituie totalitatea elementelor naturale, umane, financiare, informaţionale şi tehnologice atrase şi utilizate
pentru producerea bunurilor necesare satisfacerii nevoilor umane.
Resursele economice sînt folosite atît de persoanele fizice, cît şi de întreprinderi şi de administraţiile publice locale şi centrale. O
dată cu creşterea nevoilor umane, în activitatea economică este atrasă o cantitate tot mai mare şi mai diversă de resurse.
Resursele economice constituie cea de a doua premisă a oricărei activităţi umane. Ele sînt extrem de numeroase şi de variate.
Unele sînt luate direct de la natură (resurse primare), altele sînt produse, acumu late şi păstrate de oameni (resurse derivate).
Clasificarea resurselor economice în grupuri mai mult sau mai puţin omogene se poate face în felul următor:
I.. Resurse primare (create de natură):
→ resurse umane (populaţia din punct de vedere cantitativ, calitativ şi structural număr, calificare, experienţă etc);
→ resurse naturale (fondul funciar, pădurile, apele, zăcămintele minerale).
II. Resurse derivate (acumulate, create de om):
→ resurse materiale (capitalul tehnic sub formă de maşini, utilaje, construcţii, precum şi sisteme de transport);
→ resurse financiare, de care dispune populaţia, întreprinderile şi statul;
→ resurse inovaţionale (cunoştinţe, experienţă ştiinţifică, tehnologii);
→ resurse informaţionale, care permit ag.ec. să cunoască realitatea, să ia deciziile cuvenite şi să acţioneze.

Trăsătura fundamentală a resurselor economice constă în caracterul lor limitat. Deşi o dată cu dezvoltarea societăţii cantitatea de
resurse atrase în activitatea economică a crescut neîncetat şi continuă să creasc ă, raritatea rămîne a fi un fenomen general şi absolut
(cel puţin pe planeta Pămînt). Sînt limitate resursele de apă şi sol, resursele de aer şi soare etc. Devin tot mai rare resursele
neregenerabile (zăcămintele minerale, inclusiv gazele naturale, petrolul, minereul de fier, cărbunele etc), iar într-un viitor previzibil
unele din ele ar putea să dispară cu totul. Raritatea resurselor condiţionează şi raritatea (altfel spus, caracterul limitat) bunurilor
economice produse de societate. În asemenea condiţii, apare o neconcordanţă, o tensiune între nevoile care cresc întruna şi resursele
(bunurile economice) care sînt limitate şi rare. Acest raport dintre resurse şi nevoile umane constituie conţinutul unei alte legi
economice, numită legea rarităţii resurselor sau pur şi simplu legea rarităţii.
Legea rarităţii constă în aceea că volumul, structura şi calitatea resurselor economice şi bunurilor se modifică mai încet decât
volumul, structurile şi intensitatea nevoilor umane.