Sunteți pe pagina 1din 4

1.

NEVOI ȘI RESURSE
Nevoile sau trebuințele sunt motorul oricărei activități
umane. Astfel, oamenii produc bunuri și servicii pentru că
au nevoie să le consume.
A. Nevoile
Nevoile sau trebuințele economice sunt nevoile care se
satisfac prin consum de bunuri și servicii.
Trebuințele oamenilor nu pot fi satisfăcute în totalitate. În
decursul timpului, ele se multiplică. Satisfacerea nevoilor
are loc în ordinea importanței lor.
Oamenii au o multitudine de nevoi, dar de importanță
diferită:
 nevoi elementare (hrană, apă, aer, odihnă etc)
 nevoi complexe (confort, statut social, apreciere, afirmare
etc.)
În raport cu trebuințele pe care le satisfac,
bunurile sunt apreciate ca fiind:
 de strictă necesitate (alimente, îmbrăcăminte,
locuință etc)
 articole de lux (parfumuri, bijuterii, haine de blană
etc.)
Serviciile sunt activităti desfășurate în folosul
oamenilor (asistența medicală, salubritatea,
transporturile de călători sau de mărfuri, etc.)
B. Resursele de producție
Resursele de producție sunt grupate în trei categorii:
resurse naturale (terenuri agricole, păduri, apa, petrol,
gaze, cărbuni), resurse umane (populația aptă de muncă,
spiritul antreprenorial) și bunuri de capital (mașini,
utilaje, echipamente de producție, mijloace de transport).
Spre deosebire de bunurile de consum care satisfac
nevoile populației, bunurile de capital sunt utilizate
pentru a realiza bunurile și serviciile destinate
consumului.
Indiferent de natura lor, resursele sunt limitate.
Economia studiază, între altele, modul în care
oamenii iau decizia de a aloca resurse limitate pentru a
satisface trebuințe mai mari decât posibilitățile
existente.

S-ar putea să vă placă și