Sunteți pe pagina 1din 24

Orice activitate economica, in conditiile economiei de piata asociaza, in mod obiectiv, factorul de productie capital, cu inca un factor esential,

factorul munca. Acest factor se procura prin intermediul pietei, piata muncii constituindu-se astfel, intr-un subsistem al economiei de piata. Pe aceasta piata functioneaza cererea si oferta, se formeaza un pret, dar toate acestea se manifesta in functie de specificul determinat de obiectul tranzactiilor de pe aceasta piata. In cadrul pietei muncii se intalnesc cei ce poseda factorul de productie capital cu cei care detin factorul de productie munca. Piata muncii este influentata de factori de ordin demografic, social-politic, psihologic etc. Factorul demografic influenteaza in mod special oferta de munca, populatia tarii fiind "rezervorul" care alimenteaza permanent aceasta piata. Dar, pe piata muncii, subiectii ofertanti nu sunt toti cetatenii unei tari. In primul rand trebuie luat in consideratie factorul varsta, cele doua limite inferioare si superioare, ceea ce contureaza notiunea de "populatie apta de munca" Pentru analiza economica, o mare importanta o prezinta structurarea pietei muncii, ea permitand cunoasterea proportiilor in care se folosesc resursele de munca, ca urmare a repartizarii lor, in functie de cerere si oferta, pe diferite ramuri si subansambluri ale activitatii economice: agricultura, industrie, servicii etc., ceea ce indica nivelul tehnologic din economia tarii si in general, gradul ei de dezvoltarte economica. Principalul scop urmarit pe piata muncii este ajungerea la o stare de echilibru intre principalele componente. In momentul in care nu se atinge stare de echilibru apare fenomenul de somaj. Analiza acestui fenomen, cauzele si modalitatile de combatere prezinta un mare interes pentru intreg sistemul economic al unui stat. CAPITOLUL 1. CONSIDERATII GENERALE

1.1.Conceptul si trasaturile pietei muncii Premisele teoretice ale analizei pietei muncii sunt: munca si rolul ei in dezvoltarea social-economica, teoria pietei si a preturilor in general. Piata muncii functioneaza dupa acelasi mecanism ca si piata unui bun. Structurile ei pot fi analizate sub forma tuturor modelelor si tipurilor de piata: concurenta perfecta, monopol, monopson, monopol-monopson, concurenta monopolistica, oligopol, oligopson, oligopol-oligopson. Totodata, fiind principala componenta a pietei factorilor, structurile si principiile de functionare sunt asemanatoare cu cele ale celorlalte componente, piata resurselor naturale si piata capitalului. Ca si aceste componente, piata muncii asigura derularea fluxurilor reale si monetare, desfasurarea proceselor de productie, distribuire si consum. Dar, avand in vedere ca in cadrul posesorilor de factori ponderea cea mai mare o detin lucratorii salariati, ca salariul are cea mai mare pondere in totalul veniturilor realizate, piata muncii determina in ultima instanta volumul si structura bunurilor produse, precum si procesul de distribuire a acestor bunuri.

In general, piata muncii reprezinta spatiul economic in care tranzactioneaza in mod liber utilizatorii de munca (detinatorii de capital) in calitate de cumparatori si posesorii resursei de munca, in calitate de vanzator, in care, prin mecanismul pretului muncii al concurentei libere intre agentii economici, al altor mecanisme specifice se ajusteaza cererea si oferta de munca. Intr-o formulare restransa, piata muncii este expresia reglarii cererii si ofertei de munca prin deciziile libere ale agentilor economici Agentii economici[1] intalniti pe piata muncii sunt: a) ofertantii, respectiv cei ce ofera marfa reprezentata de capacitatea de munca si competenta profesionala, contra unui anumit pret stabilit de piata; b) cumparatorii, adica intreprinderile care au nevoie de munca, intr-o anumita cantitate si structura profesionala, pentru a-si desfasura activitatea si pentru care sunt dispusi sa plateasca pretul specificsalariul; c) intermediarii, care pot fi oficiile de plasare, specializate intr-o gama larga de servicii, prin intermediul carora ofertantii sunt pusi in contact cu cumparatorii de munca si care, evident, pentru serviciile lor solicita un pret. Rezultatul tranzactiei pe piata muncii se materializeaza in contractul de angajare si in salariu. Deci, piata fortei de munca sau a factorului munca este constituita din indivizi care cumpara si vand forta de munca si din angajamentele care fac posibila desfasurarea acestor activitati. Acesti indivizi beneficiaza de timp liber si de timp de munca. Din punct de vedere economic timpul liber reprezinta timpul cheltuit in alte activitati decat cea economica(munca). In timp ce primul permite dezvoltarea personalitatii umane, timpul alocat muncii permite obtinerea venitului, ce este folosit pentru acoperirea trebuintelor de consum. La randul sau, venitul este impartit intre consum si economii, care la randul lor include in final si investitii productive. In functionarea oricarei economii, piata muncii indeplineste o serie de functii: q 18318e411s a asigura alocarea resurselor de munca in concordanta cu

volumul si structura cererii de munca; q 18318e411s 18318e411s indeplineste o functie productiva ce asigura combinarea a doi

factori de productie, capitalul si munca, ce se afla in proprietatea unor agenti economici diferiti; q 18318e411s 18318e411s o alta functie este cea distributiva, deoarece prin mecanismele

ei influenteaza modul de formare si repartizare a veniturilor specifice pentru factorii de productie combinati: salariul si profitul. Pe langa aceste functii piata muncii mai indeplineste si unele functii de natura mixta, economico-sociale, prin intermediul carora contribuie la asigurarea de locuri de munca, la protectia sociala, s.a.m.d., cat si la orientarea profesionala , la reconversia, recalificarea si la reintegrarea mainii de lucru.

Piata muncii (cererea si oferta de munca) se desfasoara in trepte sau faze. Intr-o prima faza are loc formarea conditiilor generale de angajare a salariatilor (se manifesta tendinta de formare a salariilor la nivel macroeconomic sau pe segmente mai mari de piata). In continuarea acesteia, urmatoarea faza are loc la intalnirea in termeni reali a cererii si a ofertei, intalnire in baza conditiilor concrete ale firmelor si salariatilor (potentiali). Oferta de munca constituie deci acele resurse de munca, ce se incadreaza in categoria de oferta pe baza criteriului remunerarii. Aceasta se manifesta prin cerere de locuri de munca salariata, in angajarea ca salariati. Cererea de munca pleaca de la nevoia de servicii-munca din partea utilizatorilor acesteia, dar conditia esentiala a transformarilor de munca in cererea de munca este remunerarea sau salarizarea ; aceasta se concretizeaza in oferta de locuri de munca salariate. Cererea si oferta de munca sunt intr-o relatie de interdependenta cu dezvoltarea economicosociala, de amploarea si structurile activitatilor economice si ale actiunilor sociale si, pe de alta parte, de fenomenele si procesele social demografice. Aceste inter dependente multiple sunt sugerate de urmatoarea schema1:

Figura 1.1 Piata muncii-procesele demografice-dezvoltare culturala

Putem spune ca piata muncii are un caracter specific care poate fi pus in evidenta prin urmatoarele aspecte: 18318e411s pe termen scurt cererea de munca este invariabila deoarece crearea de noi locuri de munca presupune dezvoltarea activitatilor existente si initiere altora noi, probleme care nu se pot realiza intr-un timp scurt; 18318e411s de asemenea ,oferta de munca se formeaza in decursul unui orizont de timp indelungat, timp in care noua generatie ajunge la varsta legala de munca si se instruieste; 18318e411s oferta de munca isi pune amprenta asupra modului de satisfacere a cererii de munca; 18318e411s mobilitatea redusa a fortei de munca, a posesorului acesteia, oamenii sunt atasati mediului social-economic in care sau format si unde traiesc; avantajele economice oferite de alte zone (localitati ) nu isi exercita nelimitat rolul in ceea ce priveste deplasarile oamenilor spre noi locuri de munca; 18318e411s oferta de munca depinde si de alti factori decat cei economici (varsta, starea sanatatii, psihologia oamenilor); 18318e411s eterogenitatea cererii si ofertei de munca, neconcordanta dintre structurile acestora fac ca substituirea intre diferitele ei componente sa fie redusa. "Piata contemporana a muncii este o piata contractuala, participativa, in care negocierea si contractul sunt instrumente fundamentale dereglare a cererii si ofertei de munca". Procesele de ocupare si utilizare sunt ajustate si cu ajutorul altor mecanisme, aflate la dispozitia persoanelor fizice, persoanelor juridice si a statului. Insa piata muncii, prin propriile mecanisme actioneaza in stransa corelatie cu miscarea cererii si a ofertei pe celelalte piete. Aceasta evolutie apare ca urmare a manifestarii unei serii de factori: a) extinderea sistemului de reglementari si legi care ordoneaza si disciplineaza raporturile dintre agentii economici pe piata muncii; b) organizarea agentilor economici, a salariatilor si a intreprinzatorilor. Cresterea gradului de sindicalizare are un puternic impact asupra ocuparii, marimii si miscarii salariului, ale duratei muncii si protectiei sociale; c) extinderea sistemului de negocieri, de la nivelul de firma si pana la nivelul national, in reglarea unor probleme ale ocuparii si, mai ales, a celor referitoare la salariul minim garantat, la impartirea sporului de productivitate, la conditiile de munca si protectie sociala; d) elaborare de politici de ocupare ce sunt promovate la nivelul firmelor si colectivitatilor locale si adancirea segmentarii pietei muncii;

e) interventia activa, directa sau indirecta, a statului pe piata muncii si in situatii deosebite, extraeconomice, dintre cele mai diverse, pentru a sustine, dupa caz, oferta sau cererea de munca, si asigurarea protectiei sociale a categoriilor defavorizate de lucratori. In lucrarea sa "Teoria generala a ocuparii, dobanzii si a banilor" Keynes a pus bazele macroeconomiei moderne prin raspunsurile pe care le-a dat cu privire la privire la problemele amintite mai sus. Keynes a explicat crizele cu ajutorul modelului cererii agregate, avantul economic prin dezvoltarea productiei de masa in ramurile moderne ale economiei, ale caror bunuri sunt mult cerute pe piata, iar depresiunea economica prin scaderea cererii de investitii.Astfel el propune folosirea tuturor masurilor de politica fiscala anticiclica, in vederea reducerii fluctuatiilor ciclice din economie. In anii '50, economistul american Milton Friedman a pus bazele "teoriei monetariste", conform careia politica monetara are un rol hotarator in determinarea si comportamentul nivelului productiei (venitului) si al preturilor, iar etapele de depresiune economica prin care au trecut majoritatea tarilor lumii au fost generate de o politica monetara neadecvata. De aici apare concluzia ca numai o politica monetara expansionista ar putea stimula cererea si oferta de bunuri si servicii. Astfel Friedman propune o serie de masurii de politica monetara anticiclica, in scopul reducerii fluctuatiilor ciclice din economie. Cea mai buna solutie in realizarea unui grad inalt de ocupare a fortei de munca ar fi acela de comparare a solutiei propuse de Keynes cu cea propusa de Friedman avand loc aparitia unei solutii mixte. Orice economie1 nu functioneaza la parametrii normali daca nu se reduc continuu productii si venituri tot mai marii si daca nu se asigura o tot mai buna ocupare a fortei de munca. Somajul si capacitatile de productie nefolosite in crestere, sunt datorate faptului ca productia nu creste pe masura potentialului sau, numit si "output potential". Prin "output potential" intelegem de fapt PNB real care il poate produce societatea in conditiile ocuparii integrale a fortei de munca, adica in conditiile unui somaj de maxim 5%. Diferenta dintre output potential si output real, reprezinta "golul PNB real" sau subproductia reala. Evitarea supraproductiei se face numai cu o politica fiscala si monetara expansionista pentru a creste cererea agregata. O cerere excesiva inseamna o crestere exagerata a preturilor si veniturilor banesti, adica inflatie, aducand castiguri foarte mici in productie si in venitul real. Astfel rezulta ca obiectivul unei politicii mixte, stabilizatoare il reprezinta minimizarea variatiilor cererii, adica realizarea unei cat mai bune concordante intre realizarea sporului cererii si potentialul productiv al economiei. Rezultatul acestei politici mixte, trebuie sa fie minimizarea deviatiilor de la un trend crescator, nu la o medie fixa, deoarece, in orice economie ce se dezvolta, cererea trebuie sa creasca continuu in scopul de a mentine o utilizare cat mai completa a capacitatilor de productie si a fortei de munca, in conditiile mentinerii unor preturi cat mai stabile. Printr-o utilizare integrala a fortei de munca se ajunge la reducerea deficitelor bugetare conducand chiar la un surplus bugetar al ocuparii in totalitatea fortei de munca. Surplusul bugetar reprezinta practic scopul oricarei politici stabilizatoare. Aceasta politica trebuie sa realizeze cresterea outputului potential, care sa conduca la cresterea ocuparii fortei de munca si a cererii agregate.

Pot aparea o serie de factori perturbatori ai ocuparii fortei de munca si anume: 18318e411s politicianul - care ori elibereaza o politica monetara sau fiscala eronata ce are efecte inverse decat ce se astepta, ori elaboreaza o politica justa de reducere a ratei somajului si de imbunatatire a mersului economie in perioadele dinaintea alegerilor; 18318e411s schimbari in conditiile de productie. De exemplu o crestere sau o scadere brusca si semnificativa a pretului unui factor de productie pe piata mondiala, pot determina importante dereglari economice; 18318e411s modificari neprevazute, din ratiuni de politica sociala, sau din alte ratiuni neeconomice, ale cheltuielilor guvernamentale; 18318e411s modificarea aporturilor - cresterea acestuia determinata de o crestere brusca a cererii din strainatate pentru produsele romanesti, duce la o crestere a veniturilor, asa cum o scadere a acestei cereri poate diminua veniturile; 18318e411s modificarea brusca a dorintelor de consum ale populatiei;

18318e411s modificarea cheltuielilor investitionale, fara a fi generata neaparat o ratiune economica; 18318e411s modificarile spontane in cererea de bani din sectorul privat, devine un factor perturbator al activitatii economice; 18318e411s comportarea salariilor.

O politica de ocupare integrala a fortei de munca nu se poate realiza cu usurinta Ocuparea integrala a fortei de munca, nu poate fi atinsa decat in tarile foarte dezvoltate si pentru o perioada scurta de timp, datorita fluctuatiilor economice care isi spun cuvantul in cadrul ciclului afacerilor.

1.2. Criterii de clasificare a pietei muncii Structura interna a pietei muncii are un caracter deosebit de complex, ceea ce a permis formularea concluziei dupa care nu exista o unica piata a muncii la scara economiei nationala. in interiorul ei se identifica mai multe segmente de piata. "Segmentarea pietei reprezinta totalitatea tehnicilor de functionare a unei populatii date si care urmaresc construirea unor grupuri de componenti ce satisface o anumita conditie de clasificare, in functie de criteriile considerate". Segmentarea pietei muncii este determinata atat de motive economice, de caracteristici ale fortei de munca (nivel de instructie, calificare, mobilitate profesionala), cat si de aspecte institutionale (reglementarea raporturilor de munca , gradul de organizare sindicala). in general se manifesta bariere in calea trecerii de la un segment la altul, mobilitatea fortei de munca se manifesta mai ales in interiorul fiecarui segment, si, limitat, intre diferite segmente, iar salariile nu sunt rezultatul manifestarii libere a fortelor pietei, ele fiind efectul unor factori sociali, politici si institutionali cu exprimari specifice pe fiecare segment de piata a muncii. Se stie ca in general piata muncii se structureaza si functioneaza la nivelul unitatilor economice individuale, la cel al ramurilor

economiilor tarilor, ca si la nivelul mondial. In cele ce urmeaza vom incerca sa prezentam o clasificare a fortei de munca dupa anumite criterii. Dupa cadrul (locul) desfasurarii relatiilor de schimb se distinge: piete locale, regionale, nationale, internationale si piata mondiala. La nivel local, in Romania, piata muncii este reglementata si supravegheata prin intermediul Oficiilor de forta de munca si somaj si a punctelor de lucru organizatiilor mai mici a oficiilor de forta de munca si somaj. La nivelul judetean si actorul principal care reglementeaza cadrul legal in care se manifesta fenomenele si procesele pe piata muncii il reprezintata de agentiile pentru ocupare si reconversie profesionala. La nivelul regional si national actorii implicati in administrarea pietei muncii sunt diferitele agentii de plasare a fortei de munca, precum si diferitele organizatii guvernamentale si neguvernamentale. Insa principalul organism care supravegheaza si reglementeaza desfasurarea activitatii pe piata muncii il reprezinta Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale. Economia mondiala consta din (toate) economiile nationale autonome si specializate, legate intre ele prin schimburi de bunuri materiale si servicii. Piata mondiala reflecta totalitatea relatiilor in legatura cu schimbul de marfuri corporale sau incorporale intre tari, relatii devenite obligatorii si permanente pentru existenta acestora. Notiunea respectiva are deci un sens economic si nu unul geografic, politic sau religios. Existenta unor resurse naturale diferite de la o tara la alta (ca potential general si ca marime relativa rezulta din corelatia cu populatia) a facut posibila si necesara specializarea tarilor in functie de resursele detinute. Aceasta la randul ei, a condus la "exportul" de capital uman ce depaseste o parte din cererea interna si, ca efect al acestuia, s-a impus nevoia de a importa capital uman necesar in anumite domenii ale activitatii. Distingem astfel dupa forma de proprietate: sectorul public, sectorul privat si sectorul mixt. Sectorul public reprezinta forta de munca ocupata in proprietatea statului central, in proprietatea administratiilor locale, precum si persoanele angajate in intreprinderile cu capital integral al statului. Sectorul privat-particular este format din proprietatea individuala, individual-asociativa, privatparticulara de familie, privat asociativa. Forma principala actuala de proprietate este cea privatasociativa, organizata sub forma unor proprietati de capital, in care proprietarii, fie ca utilizeaza salariati nonproprietari, fie ca ei insisi sunt participanti la activitatea economica. Sectorul mixt consta din combinarea ambelor forme de proprietate: publica si privata. Permanenta competitie intre formele de proprietate se manifesta in participarea lor la procesul concurential general. In baza acestui proces, ponderea si rolul diferitelor forme de proprietate se modifica in functie de dezvoltarea generala a tarii, de optiunile politice ale popoarelor. Oricum, sensul pozitiv al evolutiilor respective, al modificarii diferitelor forme de proprietate este dat de progresul economico-social, de progresul factorilor de productie si de eficienta folosirii lor.

O alta clasificare ar fi cea dupa sectoarele in care se desfasoara activitatea economica. Distingem trei sectoare si anume: primar, secundar si tertiar. Acestea se impart la randul lor in mai multe ramuri de activitate si anume: ramura agricola, cea industriala si serviciile economice din Romania. Principalele categorii de activitati sunt urmatoarele: 18318e411s 18318e411s agricultura, silvicultura si exploatarea forestiera; 18318e411s industriala si anume cea extractiva, prelucratoare, energie electrica

18318e411s si termica; 18318e411s 18318e411s 18318e411s 18318e411s 18318e411s 18318e411s 18318e411s 18318e411s

18318e411s constructii; 18318e411s comert si turism; 18318e411s transport, depozitare, posta de telecomunicatii; 18318e411s activitati financiare, bancare si de asigurari; 18318e411s tranzactii imobiliare si de servicii; 18318e411s administratie publica; 18318e411s invatamant, sanatate si asistenta sociala; 18318e411s alte activitati ale economiei nationale

Se remarca clasificarea in functie de structura si specializarea personalului pe meserii si profesii si anume: muncitor, miner, electrician, profesor, inginer, economist etc. In general, in functie de nivelul de pregatire al salariatilor si efortul pe care il depun in activitatea pe care o desfasoara, proprietarii ii remunereaza pe acestia. Dupa gradul de organizare a ofertei de munca distingem doua tipuri de piete si anume: 18318e411s 18318e411s piata muncii sindicalizata; piata muncii nesindicalizata.

Pe piata muncii sindicalizata, unele decizii privind oferta de munca sunt luate in mod colectiv. Sindicatele incheie contracte colective de munca in care este prevazut adeseori cine poate ocupa un anumit post si care sunt conditiile de lucru. De asemenea, sindicatele pot hotari declansarea unei greve, retragerea completa a ofertei de munca cu scopul de a ajunge la o intelegere mai buna cu patronatul. Pe piata muncii nesindicalizate, angajatii nu sunt reprezentati in negocierea conditiilor de munca si al salarizarii. De aceea, pot aparea anumite discriminari salariale intre angajatii care sunt reprezentati sindical si cei nereprezentati sindical, chiar daca munca prestata de acestia este identica.

1.3 Modele de piata a muncii

Caracterul specific al pietei muncii se intrepatrunde cu cel derivat. Astfel functia majora a acesteia este de a asigura activitatile economico-sociale cu resursele de munca in cantitatea, structurile si calitatea necesare. Caracteristicile marfii ce circula pe aceasta piata, precum si raporturile persoanelor ce participa la schimb vor fi caracterizate prin urmatoarele1: 18318e411s 18318e411s piata muncii este o piata cu un grad ridicat de rigiditate si sensibilitate, ea interconditionandu-se atat cu echilibrul economic

general, cat si cu cel social-politic; 18318e411s 18318e411s ea este o piata organizata si mai puternic reglementata; mecanismele acestei piete au un grad mai ridicat de

imperfectiune; de pilda, salariul nu reprezinta unica si adesea, principala parghie de reglare a ocuparii si utilizarii resurselor de munca. La sfarsitul anilor '60, majoritatea analistilor economici au concluzionat ca nu poate exista o singura piata a muncii la scara oricarei economii nationale. Aceasta presupune: 18318e411s 18318e411s 18318e411s 18318e411s existenta mai multor segmente ale pietei muncii; 18318e411s bariere in calea trecerii de la un segment la altul; 18318e411s manifestarea mobilitatii fortei de munca mai ales in

limitele fiecarei piete si mult mai putin intre diferitele segmente; 18318e411s 18318e411s salariile se formeaza si sub influenta unor factori sociali,

politici, institutionali. Segmentarea pietei reprezinta totalitatea tehnicilor de fractionare a unei populatii date si care urmaresc constituirea unor grupuri de componenti ce satisface o anumita conditie de clasificare, in functie de criteriile considerate. Initial, segmentarea pietei muncii a fost expresia unei scheme dualiste a sistemului economic real, acesta transformandu-se ulterior in mai multe segmente. Punctul de pornire in teoria segmentarii pietei de munca este admiterea ipotezei existentei unui sistem economic dualist, structurat in doua sectoare: 18318e411s 18318e411s 18318e411s sectorul primar (central) al marilor intreprinderi 18318e411s sectorul secundar (periferic) al intreprinderilor supuse

concurentei intre care apare o relatie de interdependenta.

Deci, segmentele reale ale pietei muncii sunt analizate prin folosirea mai multor criterii de grupare, in functie de fiecare criteriu existand diferite genuri de piete ale muncii. Astfel, se constata cel putin urmatoarele criterii: a) dupa forma de proprietate - piata muncii a sectorului privat si piata intreprinzatorilor publici, in general piata sectorului public; b) dupa dimensiunile utilizatorilor de munca - piata muncii din partea marilor firme si piata muncii pentru micile intreprinderi; c) dupa gradul de organizare a ofertei de munca - piata nestructurala a salariatilor liberi si piata salariatilor sindicalizati. Astfel apare: 18318e411s piata primara a muncii - compusa din angajamentele oferite

de intreprinderi mari si / sau sindicate, iar caracteristicile sale pot fi sintetizate astfel: salarii inalte, posibilitati de promovare si siguranta locului de munca. piata secundara a muncii - definita prin locuri de munca slab platite si instabile, cat si de existenta discriminarilor. In general, segmentul primar al pietei muncii este asociat cu componenta stabila a cererii de bunuri si servicii, in timp ce segmentul secundar este legat mai ales de componenta variabila a cererii. Concluzionam ca unul dintre principalii factori ai segmentarii pietei muncii ar fi variatia in timp a cererii de bunuri sub aspect, atat cantitativ cat si structural. In Statele Unite ale Americii s-au conturat in practica si sunt reflectate teoretic trei sectoare ale economiei cu manifestari specifice: economia de centru, intreprinderile periferice, economia alternativa. Unitatile economice de centru se caracterizeaza printr-un grad inalt de sindicalizare, prin niveluri de salarii peste media nationala, corelate cu productivitatea muncii superioara, de asemenea, peste productivitatea nationala. Intreprinderile periferice sub raport economic sunt de talie mica si mijlocie, fiind angajate intr-o concurenta foarte dura. Produsele lor incorporeaza multa munca, a carui productivitate este redusa. Sindicalizarea este aici ca si inexistenta, iar salariile sunt mai mici decat media. Economia clandestina, lipsite de orice regula, cuprinde diversele forme de activitate neoficiala, fara forme stabile de realizare - si adesea ilegale cu o insecuritate totala a salariatilor. Orice agent economic (intreprinzator) are ca scop reducerea costurilor, maximizarea profitului si sporirea flexibilitatii ofertei, astfel incat strategia intreprinzatorului se lanseaza pe segmentarea pietei muncii.

Astfel salariatii cu cea mai buna calificare, indiferent de evolutia conjuncturii vor fi pastrati de catre firma. Ceilalti sunt angajati si concediati in functie de variatia volumului activitatii. Rezulta, anumite componente ale ofertei de munca sunt nevoie sa se adapteze, mai mult decat alti factori de productie, la cerintele pietei. Aceasta strategie se aplica de regula in structura interioara a firmei. De regula, mai intai se incearca modificarea organizarii interne a firmei si apoi ajustarea procesului de angajare-concediere de lucratori. In consecinta au loc schimbari si in profilul de calificare, in conditiile de munca si de polarizare a diferitelor categorii de lucratori. Strategiile antreprenoriale de ocupare tind spre mentinerea segmentului secundar al pietei muncii, deoarece se asigura o sporire a adaptabilitatii intrepatrunderii la variatiile conjuncturii. Aceasta implica utilizarea unor mijloace diverse, ce include metode de polarizare specifice si forme noi de ocupare si care au ca obiective multiple: 18318e411s 18318e411s 18318e411s 18318e411s reducerea deficitului de munca; 18318e411s asigurarea de locuri de munca; 18318e411s omogenitatea personalului propriu.

Cu toate ca piata muncii se caracterizeaza, ca si piata bunurilor, printr-o concurenta imperfecta, ea poate fi privita si analizata ca o piata cu concurenta perfecta. Scopul acestei analize il constituie cunoasterea mecanismului ei concret de functionare. Datorita diferentelor foarte mari existente intre profesii, ocupatii, nivel de calificare, locuri de munca, etc., intre diferentele industriei si firme, unde este utilizata forta de munca, in viata economica exista mai multe tipuri de piata a muncii. Pentru intelegerea mecanismelor de determinare, pe aceste tipuri concrete de piata, a marimii salariului si cantitatii de piata ceruta si oferita, trebuie sa pornim de la premisa unei concurente perfecte. Modelul concurentei perfecte presupune urmatoarele conditii: 18318e411s 18318e411s toti lucratorii au acelasi nivel de calificare; exista o concurenta absolut libera atat intre ofertanti, cat si

intre intreprinzatori; 18318e411s exista un sistem informational perfect privind cererea si oferta

de munca; 18318e411s nu exista nici o restrictie in schimbarea locurilor de munca de

catre lucratori si, in modificarea numarului locurilor de munca, de catre intreprinzatori; 18318e411s nu exista nici o deosebire intre conditiile ofertei diferitelor

locuri de munca. In acest cadru, concurenta dintre ofertanti determina scaderea salariului, iar concurenta dintre intreprinzatori cresterea salariului. Ca rezultat, marimea acestuia este determinata de raportul dintre cele doua forte ale pietei si anume la nivelul la care cantitatea ceruta este egala cu cea oferita.

Acest model de piata se caracterizeaza prin: 18318e411s numarul mare al firmelor care concura intre ele in vederea

obtinerii unui anumit tip de factor de munca; 18318e411s numarul mare de muncitori calificati, cu calitati si abilitati

identice, care-si ofera serviciile in mod independent si individual; 18318e411s imposibilitatea influentarii ratei salariului pe piata de catre

firme sau de catre lucratori.

Figura 1.2. Cererea si oferta de munca pe o piata cu concurenta perfecta In figura 1.2 se prezinta cererea si oferta de munca de pe o piata cu concurenta perfecta, unde Qme, reprezinta numarul de lucratori angajati, iar Se constituie salariul de echilibru. Avand in vedere acest model, daca salariul ar fi la nivelul S1, ar exista un surplus de oferta, iar la nivelul S2 un numar insuficient de lucratori. In ambele cazuri salariul tinde spre echilibru. In acest model nici un intreprinzator nu poate modifica marimea salariului, deci toate firmele trebuie sa plateasca acelasi salariu. Daca o firma acorda un salariu mai mare decat Se, ea inregistreaza pierdere de profit, iar daca acorda un salariu mai mic decat Se, exista pericolul sa ramana fara angajati. In ambele cazuri rezultatul nu poate fi decat falimentul ori parasirea sectorului in care opereaza respectiva firma. Pentru a evita aceste efecte, firma trebuie sa indeplineasca cerintele prezentate de urmatoarea figura 1.3

Figura 1.3 Realizarea salariului de echilibru - adica sa plateasca salariul de echilibru (Se), iar numarul lucratorilor angajati sa fie Qme. Se constata ca pentru firma oferta de munca este perfect elastica, constituind, totodata, si costul marginal al acestui factor de productie (CMF), iar cererea este reprezentata de venitul marginal produs de munca (VMP). Modelul de piata monopolist presupune ca toata forta de munca sa fie reprezentata de un sindicat care apara interesele lucratorilor dintr-o anumita categorie profesionala sau interesele tuturor lucratorilor, dintr-o anumita industrie. Principalul rol al sindicatului este cresterea in anumite limite, a salariului, in scopul cresterii sau cel putin mentinerii la un anumit nivel a bunastarii economice a membrilor uniunii sindicale. Desigur ca, o crestere a pretului muncii poate avea loc numai in conditiile in care, se produc modificari in cererea si oferta de munca. Pe piata muncii sindicatele nu pot influenta decat in mica masura cererea de munca, deoarece aceasta depinde de situatia de pe piata bunurilor, de raportul dintre cererea si oferta de pe aceasta piata, de evolutia pretului de pe piata diferitelor resurse economice, precum si de conditiile productiei. Alaturi de aceste conditii o importanta deosebita o reprezinta nivelul si rata de crestere a productivitatii muncii. Pe acest tip de piata, cererea poate fi considerata o variabila independenta de puterea monopolista, exercitata de sindicat ca si in cazul monopolului producerii unui anumit bun. Cu toate ca nu dispun de parghii directe de influentare a cererii de munca, sindicatele pot apela la metode indirecte de exercitare a puterii monopoliste, cum ar fi sprijinul acordat politicii protectioniste a guvernului, de exemplu cresterea tarifelor vamale pentru bunurile similare importate. Totusi, este o influenta scazuta, deseori nesemnificativa, rezultatul fiind mai degraba stoparea declinului decat cresterea cererii pe piata muncii. Rezulta ca, la o oferta data de munca, majorarea salariului - prin cresterea cererii depinde de politica patronatului si nu de cea a sindicatului, chiar daca acesta dispune de o putere monopolista. In

schimb, sindicatele pot reduce oferta de munca si realiza, pe aceasta baza, o majorare a salariului, recurgand de regula, la doua metode. Prima, este o metoda prin care sindicatele pot obtine o crestere a salariului, o constituie restrangerea directa a ofertei de munca. In acest sens, ele pot initia o serie de masuri cum ar fi: 18318e411s 18318e411s 18318e411s reducerea numarului maxim de ore de munca pe saptamana; limitarea numarului maxim al membrilor sindicatului; refuzul de a acorda aviz favorabil de munca lucratorilor

nesindicalisti, etc.

Aceste efecte pot fi evidentiate cu ajutorul urmatoarei reprezentari grafice (figura 1.4). Figura 1.4 Rezulta ca urmare a reducerii ofertei de la O0 la O1, cantitatea de munca angajata scade de la Qm0 la Qm1, iar salariul creste de la S0 la S1. O alta metoda de crestere a salariului o constituie restrangerea indirecta a ofertei de munca. (Figura 1.5.).

Figura 1.5 Presupunem ca, in urma acordului dintre sindicat si patronat, se stabileste un salariu minim la nivelul S1, care este mai mare decat salariul de echilibru (Se), format pe baza raportului dintre cerere si oferta pe piata muncii. Ca rezultat al faptului ca acest salariu minim nu poate fi micsorat, cantitatea de munca angajata se reduce de la Qme la Qm1. Deci, creste numarul lucratorilor care cauta un loc de munca, crestere reprezentata de diferenta Qm2 si Qm1. Sansa acestor lucratori de a gasi un loc de munca scade si mai mult in conditiile aplicarii primei metode, de restrangere directa a ofertei de pe piata muncii. Modelul de piata cu concurenta de monopson1 se fundamenteaza pe urmatoarele premise: 18318e411s 18318e411s factorul munca angajat de firma monopsonica reprezinta

o cota importanta din intreaga oferta de munca de pe piata; 18318e411s 18318e411s tipologia factorului munca ramane relativ nemodificata,

chiar daca procesul tehnic duce la aparitia de noi meserii si chiar calificari; 18318e411s 18318e411s rata salariilor platite variaza direct cu numarul de lucratori

angajati. In cazul monopsonului, ambele oferte de factori de munca, la nivel individual si de piata, vor fi identice, curba ofertei avand panta crescatoare (Figura 1.6)

Figura 1.6 Rata salariului si factorul munca pe o piata de tip monopson In figura 1.6. curba CML se situeaza deasupra curbei OL. Egaland curba costului marginal cu cea a cererii de factor munca (in punctul A), monopsonul va angaja un numar L1 de lucratori (spre deosebire de L2, in situatia unei piete concurentiale libere) si va plati o rata a salariului S1 (mai mica decat cea de pe piata libera S2).

CAPITOLUL 2. MECANISMUL DE FUNCTIONARE A PIETEI MUNCII

2.1. Cererea de munca 2.1.1. Trasaturile cererii de munca "Munca", pentru un economist, este rezerva de resurse umane, atat fizice cat si mentale, care este disponibila a fi implicata in productia de bunuri si servicii. Rezerva de munca depinde de doua lucruri: (a) totalul fortei de munca disponibile, adica intreaga populatie mai putin categoriile populatiei care muncesc; (b) numarul de ore pe saptamana in care populatia este pregatita sa munceasca. Cererea de forta de munca reprezinta cantitatea de eforturi umane (de acea speta) pe care intreprinzatorii sunt dispusi sa o cumpere, la un tarif salarial corespunzator nivelului general al preturilor in perioada considerata. Se stie ca cererea pentru fiecare factor este o cerere determinata provenind din cererea pentru bunuri si servicii. In cazul muncii aceasta are ca rezultat o curba a cererii care este descrescatoare in maniera obisnuita; mai multa forta de munca va fi ceruta daca pretul ei este mai mic, cu conditia ca celelalte lucruri sa ramana neschimbate. In general forta de munca depinde de doi factori: a) productivitatea marginala a muncii; b) conditiile generale ale activitatii economice, inclusiv anticiparile conjuncturale si previziunile privind marimea cererii globale. La un anumit moment si intr-un anumit stadiu de dezvoltare tehnologica, intre volumul resurselor de munca utilizate si volumul productiei se stabileste o anumita relatie. Potrivit legii randamentelor, fiecare unitate consumata din factorul de munca are o contributie din ce in ce mai mica la realizarea productiei1. In Figura 8. se observa ca, pentru cele 10 unitati de munca, salariul este de 20 $ / unitate.

Figura 2.1. Curba cererii de munca Cererea de munca este determinata de productivitatea marginala a factorului de munca in realizarea productiei nationale. Nivelul general al salariului cuvenit pentru 10 unitati de munca este de 20$ /unitate, acesta fiind egal cu productivitatea marginala a celui marginala a celei de-a zecea unitati. Curba cererii de munca se deplaseaza spre dreapta si in sus odata cu cresterea capitalului cumulat, cu progresul tehnologic si cu imbunatatirea calitatii muncii. Productivitatea marginala si, deci salariul unui muncitor, poate creste din doua motive. In primul rand, productivitatea marginala creste daca muncitorii dispun de mijloace de productie mai multe sau mai performante. Spre exemplu a se compara productivitatea unui excavatorist cu productivitatea unui sapator care foloseste lopata, sau posibilitatile de lucru ale scribilor medievali cu cele ale secretarelor din timpurile moderne. In al doilea rand, productivitatea marginala a lucratorilor mai bine pregatiti sau instruiti este, in general, mai mare decat cea a lucratorilor cu un "capital uman" mai modest. Putem arata intr-un exemplu mai clar cum curba cererii de forta de munca este identica cu cea a productivitatii castigului marginal. Intrebarea care se pune este, cat de departe de originea graficului (Figura 2.2) va merge o astfel de curba? Aceasta depinde de productivitatea marginala a muncii, care variaza fie cu pretul bunurilor, fie cu productivitatea lucratorilor. O modificare a preturilor poate sa apara datorita unei modificari a cererii pentru produsul considerat. Daca pretul produsului creste, aceasta va ridica productivitatea castigului marginal al muncii, iar antreprenorii vor fi pregatiti sa angajeze mai multi lucratori. Figura 2.2 Efectul unei modificari a productivitatii marginale a muncii asupra salariilor.

In concluzie putem utiliza anumite observati i. 1) curb a produsul ui castigului marginal este identica cu curba cererii pentru munca. 2) Daca castigul marginal creste, curba se deplaseaza la MRP2. 3) Posibilitatile in acest moment sunt: a) Muncitorii existenti Q, vor castiga salarii mai mari, salariile crescand la W2; b) Daca se poate sa mai vina muncitori in plus, numarul de muncitori va creste la Q2, iar salariul va creste pana la W3; c) Daca ar fi somaj in industrie, astfel incat curba ofertei este la infinit elastica, angajarea ar creste la Q3 si salariile ar ramane la W1, deoarece curba ofertei ar fi orizontala. Daca pretul ramane constant, dar productivitatea muncitorilor creste, astfel incat costurile pe unitatea de produs sunt micsorate, acest lucru va ridica din nou castigul marginal utilizat si va incuraja antreprenorii sa angajeze mai multi lucratori. Astfel, un sindicat precum Electrical Trades Union ar putea foarte bine sa sustina o politica de reclama care incurajeaza pa consumatorul casnic sa utilizeze aparatele electrice de incalzit ca metoda de incalzire casnica, indemnand in acelasi timp pe membrii sai sa abandoneze anumite practici care reduc productia. Prima, ar muta curba cererii pentru munca inspre dreapta prin cresterea profitabilitatii industriei. Oricum, efectul este de a creste atat salariile cat si numarul de oameni angajati (vezi Figura 2.3.) Cererea de munca nu depinde insa numai de productivitatea marginala a muncii. Cu alte cuvinte, intreprinzatorul nu inceteaza sa incadreze mana de lucru exact in punctul in care salariul este egal cu venitul pe care I-l procura ultimul muncitor incadrat, independent de modalitatile de fixare a nivelului salariului. Dimpotriva, cererea de munca este mai mult sau mai putin elastica in raport de rata modificarii salariului.

De asemenea, elasticitatea depinde de structurile tehnice ale productiei, adica de posibilitatea de substituire a muncii cu bunuri internationale si invers. Cererea de munca depinde, in general, si de previziunile privind marimea cererii globale, de anticiparile conjucturale, etc. In numeroase cazuri, variatia salariului nu are consecinte asupra marimii ocuparii in intreprinderi. De pilda, daca intreprinzatorul nu are alte obiective conjuncturale decat maximizarea profitului, atunci el nu se raporteaza la cresterea salariului. Sau, daca se desfasoara o reorganizare a productiei cu o componenta umana fixa, atunci efectivele de lucratori raman constante, independent de nivelul salariului. In aceste doua situatii, intreprinzatorul nu se simte obligat sa se incadreze intre cele doua limite, variabilele in timp, ale salariului (real): inferioara - ce reprezinta minimul de resurse (exprimate in bani) care permite lucratorilor si familiilor lor sa supravietuiasca; superioara - venitul banesc corespunzator productivitatii numai (medii marginale). Elasticitatea cererii pentru munca este de asemenea de o mare importanta in fixarea salariilor. Daca cererea pentru munca este elastica, antreprenorii vor fi in stare sa paraseasca cu usurinta piata si de aceea, va fi dificil pentru forta de munca de a-si asigura marimea salariilor. Cererea de munca va fi elastica daca: a) cererea pentru produsul final va fi elastica; b) forta de munca poate fi inlocuita cu alta forta de munca; c) alti factori (in special capitalul) pot fi inlocuiti cu forta de munca; d) costurile datorate muncii reprezinta o parte mare din costurile totale. 18318e411s Elasticitatea cererii pentru munca si cererea pentru produsul final.

Furnizorul care acorda o crestere a salariilor trebuie sa mareasca preturile consumatorilor. Asta inseamna ca la fiecare valoare a pretului, cantitatea disponibila va fi mai mica si ca s-a produs o modificare a conditiilor ofertei. Elasticitatea cererii pentru forta de munca necalificata. Substituentul cel mai probabil pentru orice fel de forta de munca este o alta forta de munca. Rezulta ca muncitorii necalificati gasesc ca este dificil sa obtina mariri de salarii in fata antreprenorilor hotarati, deoarece alti muncitori pot cu usurinta sa-i substituie. Cu conditia ca cererea pentru produsul pe care acesta il face sa fie puternica, cererea pentru serviciile pentru un muncitor calificat va fi neelastica. In consecinta, pozitia sa de negociere va fi una puternica, de vreme ce el poate oricand sa se deplaseze spre o pozitie de mai mare avantaj personal net. 18318e411s Elasticitatea cererii pentru forta de munca care poate fi inlocuita cu masini.

Cererea elastica ar putea fi intalnita acolo unde este posibil sa se substituie forta de munca cu alti factori, in special cu capital. Politicile salariale agresive din partea muncitorului ar putea sa-i determine pe antreprenori sa cumpere utilaje puternice, fapt care reduce considerabil cererea pentru forta de munca. Cererea pentru forta de munca va fi si mai elastica daca astfel de utilitati sunt ieftine. La cumpararea unei combinatii de factori echilibrate, un antreprenor ii va selecta pe acestia pana cand produsele lor marginale raportate la preturile lor sunt egale.

Figura 2.3. Efectul elasticitatii asupra vanzarilor dupa o marime a pretului. Se remarca cateva observatii: 1) Datorita unei marimi a pretului, curba ofertei s-a deplasat inspre stanga. 2) Pretul produsului pentru care cererea este elastica, creste putin, iar cererea se contracta mult, la Q2. 3) Pretul produsului pentru care cererea este neelastica, creste mult, dar cererea se contracta putin la Q3. 4) Rezulta ca un furnizor pentru al carui produs cererea este elastica va rezista la costurile de salarii mai bine decat un furnizor pentru al carui produs cererea este neelastica. Daca el este fortat sa mareasca salariile, el va reduce cererea pentru forta de munca. 18318e411s Elasticitatea cererii pentru forta de munca acolo unde

costurile cu munca reprezinta o parte mare din costurile totale. In aceste circumstante, orice crestere a costurilor cu munca inseamna o crestere considerabila a pretului de vanzare al produsului final, si o reducere a limitelor de profit, daca cererea pentru produs

este foarte elastica. Acordarea de astfel de mariri de salarii va insemna, de aceea, reduceri serioase ale productivitatii castigului marginal al muncii, iar antreprenorul isi va reduce de aceea cererea pentru ea, la preturile mai mari pe care trebuie acum sa le plateasca. 2.2. Oferta de munca

2.2.1.Trasaturile ofertei de munca Satisfacerea nevoii de munca se realizeaza pe seama resurselor existente in societate, adica a volumului de munca ce poate fi depus, in perioada respectiva, de populatia apta. Oferta de munca depinde de numeroase trasaturi ale societatii in discutie. Apoi sunt obiceiurile si legile legate de educatie si angajare, disponibilitatea fortei de munca de a lucra pentru salarii si celelalte stimulente care i se ofera si gradul de emigrare si imigrare permise. Insa pentru a discuta despre aceste trasaturi se impune in primul rand definirea termenului de oferta de munca. Oferta de munca, mai precis de servicii umane de un anumit fel este cantitatea de munca, de aceeasi calificare, pe care lucratorii sunt capabili si doritori sa o furnizeze la un anumit tarif salarial, dat fiind nivelul general al preturilor in perioada respectiva. In general, oferta de munca se refera la numarul de ore pe care populatia doreste sa le petreaca presand activitati aducatoare de castig in fabrici, ferme, institutii de stat, intreprinderi, etc., sau activitati nelucrative. Factorul esential in dezvoltarea economico-sociala a oricarei tari il constituie resursele umane ( potentialul uman) de care dispune aceasta, resurse care constituie totalitatea populatiei tarii respective la un moment dat. Acest potential trebuie privit in primul rand ca un consumator colectiv, lucru ce se identifica cu populatia totala, si ca un producator colectiv, lucru ce se identifica cu resursele de munca, adica cu numarul, experienta si gradul de pregatire al acestora. Resursele de munca, existente la un moment dat in societate, exprima numarul persoanelor capabile de munca, respectiv acea parte din populatie care dispune de ansamblul capacitatilor fizice si intelectuale care ii permit sa desfasoare o activitate utila. In general, fiind exprimata prin numarul de lucratori, oferta de munca se deosebeste de cea a marfurilor printr-o serie de particularitati: a) Fiind atasati mediului economico-social din care provin, lucratorii au o mobilitate spatiala si profesionala redusa; b) Fiind interesati atat de conditiile in care isi desfasoara munca cat si de cele in care vor trebui sa traiasca, putem afirma cu certitudine ca marirea salariului nu este singurul element care determina lucratorii sa-si ofere serviciile lor unor firme; c) Serviciile umane sunt eminamente perisabile, efemeri, nu se pot conserva, pentru a profita de o crestere ulterioara a pretului lor de vanzare;

d) Oferta zilnica de munca are, in buna masura, un caracter rigid, obligatoriu; e) Oferta de munca nu se realizeaza, in exclusivitate, pe principiile economiei de piata. Lucratorii nu sunt crescuti de parinti ca pe o marfa, scopul specializarii acestora nefiind acela de recuperare a investitiei sau de a obtine un beneficiu de pe urma acestora. De aceea putem afirma ca alaturi de legile economice, mai actioneaza si cele demografice. In situatia unui lucrator individual, munca prestata incumba doua dezutilitati1: - sacrificarea timpului liber cu toate functiile lui; - eforturile si eventualele neplaceri aduse de munca. Deci, fiecare ora de munca in plus care este prestata reprezinta pentru muncitor dezutilitate aditionala (dezutilitate marginala a muncii). Ea tinde sa creasca pe masura ce programul de lucru se prelungeste. Pentru ca salariatii sa fie mai motivati, salariul orar marginal trebuie sa fie mai mare. Reprezentarea grafica a celor prezentate o regasim in urmatoarea figura:

Figura 2.4. Relatia utilitate - dezutilitate La acest nivel oferta de munca este influentata de urmatorii factori: a) marimea salariului (nominal, real); b) raportul intre utilitatea si dezutlitatea muncii (relatia dintre efortul individual si costul de oportunitate); c) nevoia de a subzista a salariului si a familiei sale. Oferta de munca a lucratorului depinde si de natura muncii, de securitatea ocuparii, de gradul de independenta economica etc.

Modificarea salariului provoaca relatii mai putin nete in oferta de munca decat in cazul unui bun economic obisnuit. Curba ofertei poate lua o alura descrescatoare, in sensul ca la o scadere a salariului orar oferta de munca va spori. Lucratorul va sacrifica timpul sau liber si va presta mai multe ore de munca, cu scopul de a-si asigura un venit minim (efect de venit). Se remarca si efectul de substitutie, care presupune substituirea timpului liber cu timpul de munca. Marimea efectiva a acestor doua efecte va determina forma, alura curbei ofertei individuale de munca. Elasticitatea ofertei de munca are trasaturi specifice. Analiza acestei probleme presupune formularea de raspunsuri adecvate la intrebarea privitoare la intensitatea modificarii la o anumita modificare a salariului. Raspunsul va fi urmatorul: oferta de munca este inelastica (slab elastica); coeficientul de elasticitate a acestei oferte este subunitar.